Sunteți pe pagina 1din 3

CUM PEDEPSIM COPILUL ȘI CUM RECOMPENSĂM COPILUL?

Pop Elena Crina


Școala Gimnazială” Mihai Eminescu” Dej

”Acela care vrea să pedepsească....nu pedepsește din pricina faptei rele care
este un lucru trecut, căci nu s-ar putea face ca ceea ce s-a săvârșit să nu se fi săvârșit, ci
pedepsește în vederea viitorului, pentru ca vinovatul să nu mai cadă în greșeală și pentru ca
pedeapsa lui să-i înfrâneze pe ceilalti.” Platon

Un părinte bun poate fi comparat cu un sculptor care creeaza o


operă de artă, îndepărtând tot ceea ce este de prisos, sau cu un grădinar care curăță un copac
de crengile uscate. Astfel de părinși sunt animați de iubire autentică. Cu alte cuvinte, funcția
de bază a pedepselor este de a smulge” buruienile” din sufletul pur al copilului, a dezrădăcina
egoismul .
Părinții și bunicii” buni”, care permit orice , schilodesc de fapt sufletul copilului, nelăsându-l
să scape din plasa patimilor, ci doar alimentând egoismul.
De ce le este teamă părintilor de pedepse
Există mai mai multe premise psihologice, una dintre ele poate fi nesiguranta părintelui în
rolul educatorului, pentru că el nu știe cum să-și educe copilul.În acest caz poate să ajute
instruirea, sfătuirea pedagogică a părinților, familiarizarea lor cu legile de bază ale
dezvoltării copilului și personalității lui în diferite etape de vârstă.
O altă cauză poate fi experiența negativă a părinților din copilăria proprie, atunci când
părintii copiii fiind, au fost supuși unui tratament crud, violent, de cătree părinții lor ceea ce a
dus la formarea unei frici inconstiente și la ideea preconcepută” Eu o să-mi cresc altfel
copilul” În acest caz, educația excesiv de permisivă, fară pedepse, se prezintă ca o eradicare
sui generis a experienței psihotraumatice din propria copilărie. Totuși, și copilul unui
asemenea părinte poate avea de suferit, el poate fi ajutat prin consultarea unui specialist
competent, ce poate ajuta la conștientizarea rădăcinilor problemei și elaborarea unei
abordări mai realiste a educării copilului.
Un alt motiv pentru neacceptarea pedepselor este opinia răspândită că acestea sunt
întodeauna echivalente cu cruzimea , cu violența, cu răul. De aceea unii părinți preferă să nu-
și pedepsească deloc copiii și nici să le interzică vreun lucru. În general, rezultatele acestor
experimente sunt dezamăgitoare.
Cauzele comportamentului nepotrivit la copii
Copilul săvârșește lucruri urâte, în mod voluntar sau involuntar, din maimulte motive, iar
unul este faptul că în familie nu are parte de suficientă dragoste. Adesea, părinții, obosiți după
muncă, preferă să se uite la televizor, să navigheze pe internet, fără să-l bage în seamă pe
copilul lor, care are nevoie de atenție, de comunicare, de mângâiere, să fie ascultat sau efectiv
să se vorbească cu el. Dacă părintele nu reacționează în nici un fel, copilul va încerca să-i
atragă atenția în alt mod, de exemplu făcând năzbâtii. Adesea, acest mecanism, dacă se repetă
în mod regulat, stă la baza formărilor diverselor tulburări comportamentale la copii și
adoleșcenți. Părinții” consolidează” mecanismul prin faptul că certându-l pe copil în mod
frecvent, îi oferă atenția pe care el o caută.
Un alt comportamentului neadecvat este reproducerea scenelor negative pe care le vede în
anturajul apropiat , la școală, în cercul de prieteni, pe retelele de socializare sau în familie.
Cu alte cuvinte, el , reproduce lumea exterioară , înconjurătoare. Al certa pentru aceasta este
complet inutil!! Părinții trebuie, înainte de orice , să se uite la viața lor, la anturajul familiei ,
la sine și să-și răspundă la întrebarea; ce nu fac bine și cum îmi pot îmbunătății relația de
familie? Daca părinții vor face tot posibilul să se schimbe, atunci vor dispărea și problemele
de comportament ale copilului.
Prin urmare, părinții, trebuie să înceapă cu sine, si mai ales să-și educe odrasla cu dragoste!
În final, nu notele mari trebuie să primeze la un copil, ci relașia caldă și iubitoare dintre ei și
părintii săi!

” A pedepsi trebuie să însemne totdeauna a îndrepta” Nicolae Iorga

S-ar putea să vă placă și