Sunteți pe pagina 1din 8

PARCURS DIDACTIC

Disciplina: Dirigenţie
Subiectul lecţiei: “ Independenţa este suma vieţii noastre istorice” (M. Eminescu)
Obiective operaţionale:
O1 să definească noţiunile: etnie, naţiune, patrie, patriotism;
O2 să valorifice simboluri ale patriei;
O3 să exprime opinii argumentate cu referire la subiectul discutat;
O4 să descopere componente ale statului/patriei;
O5 să perpetueze eforturile profesorilor/părinţilor/colegilor întru asigurarea libertăţii,
independenţei şi unităţii patriei.

Finalitate: formularea de către elevi a judecăţilor de valoare privind responsabilităţile ce le revin, în calitate
de cetăţeni ai Republicii Moldova, pentru perpetuarea patrimoniului cultural şi material al ţării

Strategii didactice: Graffiti (dezvoltarea gîndirii asociative), dezbatere, discuţie dirijată, problematizare,
analiza surselor vizuale, exerciţii creatoare, argumentul, activitate în grup, în perechi.

Resurse educaţionale: Proiect didactic, înregistrări audio, Simboluri de Stat ale R.M.,harta R.M., citate,
aforisme, fişe de lucru, PC, casetofon, documente.

1. Se propune copiilor fişe: (pe fişă este scrisă o parte de vorbire)


Substantive - Suveranitate Valoare Patrie Lege Responsabilitate Progres
Verbe - A păstra a participa a schimba a dori a fortifica a progresa
Adjective - Naţional european fericit important independent liber
Adverbe - Acolo departe mereu aproape cîndva astăzi
Numerale - 29 iulie 1987 26 aprilie 1988 27 august 1989
31 august 1989 16 decembrie 1990 27 august 1991
(copiii se grupează conform părţilor de vorbire; 30 de fişe)
2. Denumirea grupurilor:
INDEPENDENŢĂ
SUVERANITATE
MOLDOVA
PATRIE
CETĂŢEAN N.B. Păstraţi fişa cu partea de vorbire!!!!!!
4. Salutul colegilor: Pe o palmă decupată se completează:

1. Bună ziua_______________.
2. Astăzi__________________.
3. Sunt fericit/fericită________.
4. Prima oră a acestui an______.
5. Vă doresc tuturor__________. Palma se lipeşte la rădăcina unui copac, pe tablă.
(vezi foto, mai jos)

5. Se definesc anumite concepte, cu ajutorul dicţionarului: Etnie, Naţiune, Patrie,


Patriotism.

Definiţi următoarele concepte: (fişă propusă grupurilor)


Etnie Naţiune Patrie Patriotism

ETNIE
Oamenii care: trăiesc pe un anumit teritoriu, vorbesc aceeaşi limbă, valorifică aceeaşi cultură,
formează o ETNIE.
Naţiunile se caracterizează prin : teritoriu, populaţie, guvernare proprie, independenţă...
Teritoriul unei naţiuni, definit prin Istoria şi Cultura sa, formează PATRIA.
PATRIOTISMUL - sentiment de dragoste şi devotament fată de patrie şi de popor, statornicit
în decursul istoriei.
A fi patriot înseamnă:
- să cunoşti Istoria, Geografia şi Cultura ţării;
- să vorbeşti corect Limba maternă;
- să respecţi Tradiţiile şi Valorile naţionale…;
- să promovezi Valorile naţionale reale, autentice... .

6. Notaţi, în tabel, evenimente din viaţa/activitatea voastră, din viaţa familiei, din
“viaţa” ţării care consideraţi că au contribuit/contribuie la menţinrea Independenţei
Republicii Moldova.
(fişa propusă grupurilor)

CINE? VIAŢA ISTORICĂ


=
EU + I
+
+
N
+ D
+ E =
Familia mea + P
+
+
E
+ N
+ D
Ţara + E =
Poporul +
+
N
+ Ţ
+ Ă

6. Suntem o naţiune, avem o patrie, manifestăm sentimentul de patriotism. Astfel, am


devenit o Ţară independentă - primul parlament al R.M. a votat Independenţa Ţării la 27
august 1991. Anul acesta (2011), am sărbătorit 20 de ani de la proclamarea Independenţei
R.M.
N.B. – se citesc fragmente din Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova.

Fiecare stat are anumite însemne, denumite Simboluri de Stat.


SIMBOLURILE DE STAT ALE REPUBLICII MOLDOVA
R. Moldova are Drapel, Stemă şi Imn.
- Care este rolul Simbolurilor se Stat? (se oferă fişe, pe grupuri)
Gr. I
Simbolurile de stat:
- individualizează, reprezintă ţara în cadrul comunităţii mondiale;
- sunt simboluri ale suveranităţii statului;
- exprimă unitatea şi egalitatea în drepturi a cetăţenilor;
- întruchipează solidaritatea naţională.
Gr. II
DRAPELUL
Drapelul de Stat al R. Moldova a fost adoptat prin lege la 27 aprilie 1990.
Pînă la 3 noiembrie 1990, cînd s-a adoptat stema ţării, drapelul naţional s-a folosit fără
imaginea stemei.
Drapelul de Stat al R. Moldova este tricolor: culorile sunt dispuse vertical, începînd de la
lance: albastru, galben, roşu.

În centru, pe fîşia de culoare galbenă, este imprimată Stema de Stat a Republicii Moldova.
TRICOLOR - albastrul este culoarea cerului, a fidelităţii şi a perseverenţei. De asemenea,
este culoarea Europei.
Galbenul este smaltul soarelui, al luminii, al inteligenţei, al prestigiului, al virtuţii,
grandorii, al bogăţiei.
Roşul este culoarea focului şi a sîngelui, a iubirii, a curajului şi a scrificiului.
Heraldică – ştiinţă istorică al cărei obiect de studiu îl constituie stemele de toate tipurile.
Gr. III
Stema – semn convenţional distinctiv, caracteristic şi simbolic al unei ţări, al unui oraş, al
unei dinastii, al unei familii, al unei organizaţii etc., conceput după canoanele ştiinţei, a cărui
imagine se foloseşte pe actele oficiale, sigilii, monede etc.

STEMA de Stat a R.M. reprezintă un scut tăiat pe orizontală, avînd în partea superioară
cromatica roşie, în cea inferioară – albastră.
Pe fundal – capul de bour - care are între coarne o stea cu 8 raze.
Capul de bour este flancat în dreaptea de o roză cu 5 petale, iar în stînga – de o semilună
conturată.
Toate elementele în scut sunt de aur. Scutul este plasat pe pieptul unei acvile care poartă în
cioc o cruce de aur şi ţine în gheara dreaptă o ramură verde de măslin, iar în strînga – un sceptru
de aur.
Gr. IV
Capul de bour, însoţit între coarne de o stea şi flancat la dreapta de o roză heraldică, iar la
stînga de o semilună conturată, reprezintă stema istorică a Ţării Moldovei.
Acest blazon apare din vechime, din sec. al XIV-lea, pe moneda ţării, documente şi sigilii
emanate din cancelaria domnească.
Bourul este strămoşul vitelor domestice. În Evul Mediu era considerat cea mai năprasnică
fiară din codrii Europei Răsăritene.
Steaua dintre coarne, în cele mai vechi imagini, avea 5 raze pe monede şi 6 raze în pecetea
domnească. Steaua din Stemă are 8 raze pentru a nu se confunda cu steaua roşie (anexă) sau cu
steaua lui David.
Suportul scutului Stemei de Stat este o acvilă. Ea semnifică originea latină a poporului
nostru. Acvila romană a figurat pe steagurile legiunilor romane. La început, a fost de lemn, apoi
de argint, ţinînd în gheare fulgere cu raze aurite, iar, mai tîrziu, a devenit cu totul de aur şi fără
fulgere.
Acvila moldovenească se individualizează de altele prin faptul că poartă în cioc o cruce. Ea
se numeşte acvila cruciată sau valahică, deoarece ea a devenit însemnul urmaşilor daco-romani.
În gheara dreaptă, ţine o ramură de măslin – simbolul vocaţiei paşnice, al dorinţei de
prietenie şi de colaborare. Ramura de măslin era unul dintre atributele zeiţei păcii – Eirene la
greci, Pax- la romani.
În gheara stîngă, ţine un sceptru de aur – ceea ce semnifică autoritate, demnitate
voievodală, suveranitatea statului nostru.
Gr. V
IMN – poezie sau cîntec solemn, compus pentru preamărirea unei idei, a unui eveniment, a
unui erou.
IMN de Stat – cîntec solemn adoptat oficial ca simbol al unităţii naţionale şi de stat.

Marea Adunare Naţională din 27 august 1991 a cerut conducerii republicii adoptarea
imnului „Deşteaptă-te, Române”.
Primul Imn de Stat al R.M. a fost „Deşteaptă-te, Române” pînă la data de 7 iunie 1994.
Apoi, a fost înlocuit, provizoriu, cu versurile poeziei „Limba noastră”(catrenele 1,2,4,5,8,12)
pînă la aprobarea unui nou Imn elaborat prin concurs.
În urma protestelor, ideea concursului a fost anulată şi la 22 iulie 1995, Parlamentul a votat
Legea cu privire la Imnul de Stat al R.M. Astfel, „Limba noastră” a devenit Imn de Stat oficial
al ţării.
Autorul versurilor Imnului este poetul Alexe Mateevici.
Autorul muzicii Imnului este compozitorul Alexandru Cristea.
Drapelul, Stema şi Imnul sunt simbolurile de stat ale R. Moldova şi sunt ocrotite de lege.
(Extras din articolul 12, “Simbolurile statului”, pct.1,5 al Constituţiei R. Moldova)

8. Ziarul „Timpul” a propus un concurs: Trei lucruri cu care se poate mîndri Moldova!
Noi vom scrie altfel: (fiecare grup primeşte cîte 6 funze decupate)

Scrieţi, după părerea voastră, cu ce/cine se poare mîndri Moldova, în aceşti 20 de ani?
- evenimente istorice /realizări/alte evenimente, ...
- personalităţi: scriitori, actori, cîntăreţi / interpreţi, politicieni, cetăţeni, ...
- tradiţii, ...
- monumente, ...
- locaşuri sfinte/localităţi, ...
- Simboluri, ...
- Etc. ...
N.B. (elevii scriu, apoi citesc, argumentează; se adună frunzele, se prind în copacul de pe tablă
şi se anunţă Subiectul orei:
INDEPENDENŢA este suma vieţii noastre istorice

9. Se citeşte din răspunsurile oferite de către cititorii ziarului Timpul:


Trei lucruri cu care se poate mîndri Moldova!
1. Romanitatea noastră. 1. Propriul popor.
2. Caracterul moldoveanului. 2. Grigore Vieru.
3. Tradiţia vinătitului. 3. Credinţa creştin-ortodoxă.

1. Trecutul istoric. 1. Frumuseţea ţării.


2. Vertebra culturală a neamului. 2. Locuitori harnici.
3. Puterea de răbdare. 3. Bucătăria naţională.

1. Ospitalitate. 1. Independenţa, Suveranitatea.


2. Solidaritate 2. 7 aprilie – înlăturarea comuniştilor de la putere.
3. Ştefan cel Mare. 3. Scoaterea sîrmei ghimpate de pe Prut şi femeile.
Femeile frumoase, vinurile, limba română, cultura, arta.
1.Tînăra generaţie. 1. Redobîndirea grafiei latine.
2. Tinere talente. 2.Simbolurile R.M.
3.Cu o mare parte a cetăţenilor. 3. „Picior de plai/gură de rai”... ş.a.

10. Se propune elevilor o fişă pe care vor nota:

CLASA a V-a C
MOLDOVA TE IUBESC !!!

(elevii scriu şi se ascultă piesa de la Jurnal TV: Moldova, eu chiar te iubesc!(youtube.com)


CLASA a V-a C
Noi suntem MOLDOVA!

MOLDOVA, noi chiar te IUBIM!!!


11. Se citesc mesajele elevilor!!! Se pun pe tablă.
12. Comentaţi următoarele citate:
„ Ţara nu se serveşte cu declaraţii de dragoste, ci cu muncă cinstită şi, la nevoie, cu jertfă...Nu
înseamnă ură împotriva altor neamuri, ci datorie către neamul nostru; nu înseamnă pretenţia că
suntem cel mai vrednic popor din lume, ci îndemnul să devenim un popor vrednic şi conştient.
Munca cinstită, viaţa curată, iubirea de semeni, împlinirea datoriilor pe care le avem - adică
faptele - acestea înseamnă patriotism, şi nu vorbe deşarte.” (Mihail Sadoveanu)
13. Concluzia se pune pe tablă:

Trebuie să fim convinşi că, oricînd, NOI putem reprezenta o VALOARE!

14. Se citeşte povaţa:


“ Tinere, să-ţi faci Patria scumpă şi sfîntă ca mama! S-o iubeşti şi s-o
respecţi din adîncul sufletului tău!” (I.L.Caragiale)
15.Relaţionaţi cuvîntul de la începutul lecţiei, de pe fişă, cu tema orei: substantive,
verbe, adverbe, adjective, numerale.
30 octombrie 1987
26 aprilie 1988
27 august 1989
31 august 1989
16 decembrie 1990
27 august 1991
30 octombrie 1987 – Plenara Uniunii Scriitorilor din Moldova adoptă o rezoluţie prin care
solicită Comitetului Central al Partidului Comunist din Moldova să fie creată o comisie
ştiinţifică pentru discutarea problemei aducerii grafiei moldoveneşti în corespundere cu natura
şi specificul limbii şi apartenenţei acesteia la limbile romanice. Începutul bătăliei pentru
reabilitarea limbii române în Moldova.
26 aprilie 1988 – Are loc prima şedinţă oficială a Cenaclului literar-muzical; socio-politic
„Alexei Mateevici”.
27 august 1989 – S-a desfăşurat prima Marea Adunare Naţională.
31 august 1989 – Au fost adoptate actele legislative cu privire la funcţionarea limbilor vorbite
pe pe teritoriul RSS Moldoveneşti şi revenirea la grafia latină.
16 decembrie 1990 – S-a desfăşurat cea de-a doua Mare Adunare Naţională.
27 august 1991 – s-a votat Independenţa R.M.
16. Surpriza orei!!!
17. EVALUARE!!! (se oferă fiecărui elev)
Eseu de 3 minute: EVALUARE
1. Scrieţi un lucru nou învăţat astăzi la lecţie_____________________________________
____________________________________________________________________________.
2. Formulaţi o întrebare pe care o aveţi, raportînd-o la subiectul orei__________________
____________________________________________________________________________.
3. Exprimaţi-vă părerea în legătură cu subiectul lecţiei_____________________________
____________________________________________________________________________.
Succes!!!
(Copacul; frunzele - la sfîrşitul orei, copacul va fi împodobit cu toate frunzele pe care s-a scris; palme decupate
– pe ele e scris salutul!)

S-ar putea să vă placă și