ENIGMA OTILIEI

de George Calinescu

Critic si istoric literar, dar si romancier, poet si dramaturg, G. Calinescu este o

personalitate remarcabila a literaturii romane. El s-a diferentiat de scriitorii epocii sale, devenind
autorul primelor romane citadine.
Publicat in 1938, romanul Enigma Otiliei apare la sfarsitul perioadei interbelice. Este un
roman realist, de tip balzacian ce prezinta societatea si caracterele umane. Realismul,in
literatura romana, se manifesta sincrin cu alte curente, incepand din perioada pasoptista si
atingand apogeul in perioada interbelica. Realismul se concretizeaza prin tema, simetrie si
portretizarea personajelor. Balzacianismul este ilustrat chiar de la inceput prin grija pentru
precizarea locului si a timpului actiunii: Intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909, cu putin
inainte de orele zece, un tanar de vreo optsprezece ani, imbracat in unforma de licean, intra in
strada Antim. Tot de tip balzacian este si prezenta tehnicii detaliului, precum si structura
personajelor, incadrate in tipare caracterologice. Felix Sima este tanarul onest, mos Costache
Giurgiuveanu este tipul avarului, Stanica Ratiu este arivistul, in timp ce Otilia ilustreaza
feminitatea.
Un aspect modern este interesul pentru procesele psihice, date de ereditate si mediu:
nebunia si senilitatea. Simion Tulea intra in categoria estetica a uratului, grotescul. Titi, fiul
retardat care se indreapta spre dementa, este o copie a tatalui. Aurica, fata batrana, invidioasa si
rea, este o copie a mamei. Obsesia fiicei (casatoria) se aseamana cu obsesia mamei ( mostenirea).
Romantismul textului este sustinut de antiteza dintre personaje, de exemplu mos
Costache si Pascalopol, de analiza sentimentului de iubire dintre Felix si Otilia, de cateva
descrieri intr-un registru fantastic, de exemplu descrierea campiei Baraganului.
Tema principala este cea a existentei societatii burgheze bucurestene. Aceasta tema se
dezvolta in trei arii tematice: tema mostenirii, a paternitatii si cea a iubirii. Se poate identifica si
o tema a parvenirii, in conditiile in care toate personajele, cu exceptia lui Pascalopol, doresc,
constient sau inconstient, sa patrunda intr-o lume superioara, prin imbogatire, prin casatorie sau
prin cariera ( afirmarea profesionala).
Compozitional, romanul este structurat in douazeci de capitole, numerotate cu cifre, fara
titluri. Acestea sunt prezentate in ordine cronologica prin tehnica inlantuirii, principiul simetriei
si al circularitatii. Textul incepe si se termina la fel, cu acelasi décor: descrierea strazii Antim si
a casei lui Costache Giurgiuveanu.
Titlul initial al romanului Parintii Otiliei , prezenta motivul paternitatii. Editorului i s-a
parut mai sugestiv Enigma Otiliei , desi G. Calinescu precizeaza ca : nu Otilia are o enigma, ci
Felix crede ca o are. Pentru orice tanar de douazeci de ani, enigmatica va fi, in veci, fata care il
va respinge, dandu-I totusi, dovezi de afectiune. De asemenea, poate fi vorba de misterul unei
varste.
Discursul narativ ii apartine unui narator omniscient, omniprezent, care nareaza
evenimentele la persoana a III-a, fiind extradiegetic si anticipand desfasurarea evenimentelor.
Acesta corespunde unei viziuni narative din spate.
Discursul urmareste mai multe planuri narative, care vizeaza destinul unor personaje,
prin acumularea detaliilor: destinul Otiliei, al lui Felix, al membrilor familiei Tulea, al lui Stanica
Ratiu. Unul dintre planurile operei ilustreaza lupta dusa de clanul Tulea pentru obtinerea
mostenirii lui Costache Giurgiuveanu, in defavoarea Otiliei Marculescu. Al doilea plan prezinta
destinul lui Felix Sima, care, ramas orfan, vine la Bucuresti pentru a studia medicina si locuieste
la tutorele sau. El traieste iubirea adolescentina pentru Otilia, simtindu-se derutat de atentia pe
care aceasta i-o acorda lui Pascalopol.
Succesiunea momentelor epice este redata prin inlantuire adica prezentarea in ordine
cronologica a faptelor, dar si de insertia unor naratiuni mai mici.
Incipitul romanului ilustreaza timpul Intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909 si
spatiul, descrierea strazii Antim si a casei lui Costache Giurgiuveanu. Tot acum sunt prezentate
si principalele personaje, sugerand conflictul. Finalul se realizeaza simetric , evocandu-se din
nou strada Antim: Casa lui Costache Giurgiuveanu era leproasa, innegrita. Nu mai parea sa fie
locuita. Aceasta simetrie este realizata din perspectiva lui Felix in doua momente ale existentei
sale: pe cand era un tanar de vreo optsprezece ani si aproximativ cu zece ani mai tarziu, dupa
razboi. Finalul are functia unui epilog vorbind despre cariera si casatoria fericita a lui Felix,
despre arivismul lui Stanica Ratiu, despre despartirea Otiliei de Pascalopol.
Actiunea romanului incepe cu evocarea lui Felix, orfan, care vine din Iasi la Bucuresti, in
casa unchiului si a tutorelui sau legal, pentru a urma Facultatea de Medicina. Costache
Giurgiuveanu este stapanit de instinctul avaritiei, astfel ca ezita sa-l primeasca pe Felix. Batranul
o creste pe fiica sa vitrega, avand intentia de a o infia, dar se teme de Aglae, care urmareste
indeaproape fiecare miscare a fratelui ei.
Secventa din incipit este realist-balzaciana prin precizarea exacta a timpului si a spatiului,
veridicitatea sustinuta de numele de locuri si prezenta detaliului. Introdus in sufragerie de Otilia,
Felix face cunostinta cu cei aflati in jurul mesei de joc. Fumul de tigara, mobilele vechi,
imbracate in huse cafenii, imaginea ciudata a lui Simion vare brodeaza, toate acestea alcatuiesc
tabloul unei lumi degradate.
Conflictul romanului se bazeaza pe relatiile dintre cele doua familii inrudite, a lui mos
Costache si a Aglaei, un conflict de natura succesorala. Conflictul erotic priveste rivalitatea
tanarului Felix si a maturului Pascalopol pentru mana Otiliei. Fata da nastere, aproape fara vina
sa, la principalele conflicte ale romanului. Ea tensioneaza relatiile dintr Aglae si fratele sau, desi
zestrea mamei ei sporeste averea lui Costache. Familia Tulea o considera un pericol pentru
mostenire, ce, de altfel, I s-ar cuveni in totalitate.
In acest sens se remarca o a doua scena, dupa criza pe care o sufera mos Costache. Aglae
ocupa militareste casa. In sufragerie se desfasoara tot clanul Tulea, completat de Stanica Ratiu
( tipul arivistului), sotul Olimpiei (tipul femeii fara personalitate), iar discutia, in care fiecare isi
urmareste obsesiile, atinge apogeul.
Romanul realist- traditional devine o adevarata comedie umana, plasand in context social,
personaje tipice. In mod direct, naratorul ofera informatii despre starea civila si gradele de
rudenie ale personajelor, reunite, sub pretextul jocului de table, la inceputul romanului. Singurii
intrusi portretizati sunt Felix si Pascalopol. Prin caracterizarea indirecta ( fapte, vorbe, gesturi,
vestimentatie), se completeaza fisele biografice ale personajelor.
O exceptie de la romanul balzacian o constituie portretul Otiliei, realizat prin tehnici
moderne: comportamentismul si reflectarea poliedrica. Otilia este fascinanta si exercita o atractie
irezistibila pentru majoritatea celor din jur. Ea este expansiva, capricioasa, dar si onesta. Ii
declara lui Felix ca il iubeste, dar oscileaza intre sentiment si nevoia de echilibru.
In concluzie, Enigma Otiliei este un roman complex, realist-balzacian, dar depaseste
modelul realismului clasic. Este de un balzacianism fara Balzac, prin spiritul critic si polemic,
prin valorificarea unor elemente ale modernitatii. G. Calinescu prezinta deciziile irationale ale
Otiliei si nebunia lui Simion Tulea.