Sunteți pe pagina 1din 2

Către: CNAS

În atenția: Domnului Președinte Adrian Gheorghe

Asociația Profesională a Medicilor de Ambulator APMA), principalul reprezentant al medicilor specialiști din
ambulatoriu cu practică liberală a solicitat în repetate rânduri regândirea coerentă a întregului pachet
normativ ce guvernează acordarea serviciilor de sănătate la nivelul țării noastre, pentru a-l aduce la nivelul
dezvoltării actuale a medicinii, asigurării unei mai bune accesibilități a pacienților la serviciile medicale, a
unei reale piețe concurențiale în care CNAS este un partener și nu o autoritate a statului, în care toți actorii
sistemului se află pe același plan.
Astăzi, prin politici proaste, populiste, am ajuns să nu îndeplinim niciunul dintre aceste deziderate. Lucrăm
într-un sistem bolnav, unde finanțarea nu urmărește pacientul sau nevoile acestuia ci interesele unora,
unde CNAS se consideră în mod eronat și legiuitor și organism de control și finanțator, unde cifra de afaceri
a furnizorilor este mai importantă decât calitatea serviciilor prestate și lista ar putea continua.
APMA a inițiat ca urmare a anunțului făcut de CNAS o amplă consultare a membrilor săi pentru a identifica
acele probleme care sunt considerate cele mai importante a fi schimbate.
Aceste probleme interesează toate palierele legislative și normative: Legea 95, Codul fiscal, Contractul
Cadru, Normele de aplicare ale acestuia, diverse Ordine de Ministru, etc.
Considerăm de aceea modelul de formular de trimitere a propunerilor profund defectuos, deoarece
afectează coerența propunerilor noastre, deși aparent ușurează munca funcționarilor care centralizează
aceste propuneri.
Cele mai importante propuneri, care au revenit aproape unanim sunt următoarele:
1. Respectul ce trebuie acordat de către Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de
Sănătate partenerilor din sistem, atât furnizori de servicii de sănătate cât și medici, asistenți, etc.
Crearea unui adevărat parteneriat trebuie să fie o realitate, nu un etern deziderat.
2. Așezarea pe poziții de paritate a CNAS și reprezentanților sistemului de sănătate, Colegiului
Medicilor din România, asociațiilor profesionale și patronale din sănătate
3. Scoaterea controlului din sfera de atribuții a CNAS și înființarea unei Autorități independente de
control în sănătate. Nu este normal ca judecarea și arbitrarea eventualelor litigii dintre CNAS și
furnizori să fie făcută tot de CNAS în condiții de reală egalitate dintre parteneri contractuali.
4. Modificare a prevederilor legale astfel încât și furnizorii de servicii medicale organizați sub forma de
PFA (CMI; CMA; CMG și SCM) să poată aplica pentru proiecte pe fonduri europene
5. Modificarea Codului Fiscal astfel încât și furnizorii de servicii medicale să poată să își deducă TVA
pentru echipamentele și consumabilele medicale sau stabilirea unei cote de TVA redusă la 5%
pentru acestea. Dacă se poate pentru turism, IT, construcții, considerăm că și sănătatea ar trebui să
beneficieze de o astfel de înlesnire.
6. Eliminarea distincției dintre consultări și negocieri pentru adoptarea Contractului Cadru. Dacă CMR,
OAMMR, etc, reprezintă profesioniștii din sistem, acestea nu pot reprezenta prin chiar statutele lor
furnizorii de servicii medicale. CMR, OAMMR, etc nu sunt nici sindicate, nici patronate, nici asociații
profesionale. Solicităm deci ca toate acestea organizații să fie incluse în formatul de negocieri și
păstrarea consultărilor pentru organizațiile de pacienți.
7. Stabilirea clară prin lege a unui circuit optim pentru pacienți între medicul de familie, medicul
specialist in ambulatoriu, spital și îngrijiri la domiciliu, spre deosebire de situația actuală când
ocolirea ambulatoriului conduce la internări nejustificate și risipă de fonduri.

1
8. Debirocratizarea actului medical prin eliminarea tuturor actelor repetitive, consumatoare de timp în
defavoarea actului medical. Integrarea SIUI cu toate componentele sale asociate (PIAS, CEAS, DES,
etc) cu RENV, PNS, etc, introducerea cat mai rapida a biletelor de trimitere electronice nu ar face
decât să crească calitatea actului medical.
9. Regândirea sistemului de finanțare în stomatologie, prin programe de prevenție și asistență
centrate pe realități. Sistemul de astăzi și-a demonstrat falimentul și prin aceea că avem cel mai
mare număr de edentați din Europa.
10. Actualizarea ordinelor de ministru care reglementează activitatea medicală, prin aducerea acestora
la nivelul zilelor noastre (atele Kramer în orice cabinet, Deslanozid în trusa de urgență, etc) .
11. Eliminarea programului de lucru obligatoriu al furnizorilor aflați în contract cu Casa de asigurări. Nu
suntem angajații Casei, suntem parteneri contractuali iar programul de lucru trebuie adaptat la
realități și stabilit de fiecare furnizor în parte.
12. Eliminarea obligativității angajării unui asistent medical în fiecare cabinet medical. Există specialități
unde poate fi mult mai util un registrator medical (ex: psihiatrie).

Pe lângă aceste principii care s-au regăsit în cvasiunanimitatea propunerilor venite din partea
membrilor APMA, grupurile de lucru pe diversele specialități medicale, constituite din medicii membri
APMA cu aceeași specialitate sau din specialități înrudite au elaborat propuneri specifice acestora. În
continuare am sintetizat majoritatea acestora.
Cum specificul acestei runde de consultări a fost tocmai caracterul deschis al acestora, le vom lista în
cele ce urmează.

Dr. Cosmin Alexandrescu

Președinte APMA

S-ar putea să vă placă și