Stiintele educatiei ofera un tablou din ce în ce mai complex si mai variat.

Sunt în continuă
formare, anumite teritorii-limită dau frecvent naştere unor noi ştiinţe, anumite ştiinţe pot fi încadrate
în două sau mai multe categorii etc.

Teoria pedagogica presupune mai multe niveluri de profunzime si extensiune a expozeului

teoretic, niveluri care se înscriu de la precis la difuz, de la certitudine la probabilitate, de la constatare
la proiectie, de la existenta la dorinta, de la real la imaginar. Mai trebuie spus ca pedagogia s-a
diferentiat si cunoaste mai multe subdiviziuni, cu câmpuri speciale de cercetare. Unele dintre acestea
sunt preponderent practice (metodicele, de pilda), altele au un continut si se exprima printr-un discurs
mai abstract (filosofia educatiei).

Interesul lui Mialaret pentru determinarea sistemului ştiinţelor educaţiei a continuat şi s-a
concretizat în elaborarea unui tablou general al ştiinţelor educaţiei ( 1976) :

1) Ştiinţe care studiază condiţiile generale şi locale ale instituţiei şcolare : istoria educaţiei şi a
pedagogiei, sociologia educaţiei, etnologia educaţiei, demografia şcolară, economia educaţiei,
administraţia şcolară, educaţia comparată.
2) Ştiinţe care studiază situaţiile şi faptele educaţiei (relaţia pedagogică şi actul educativ
propriu-zis) : ştiinţe care studiază condiţiile imediate ale actului educativ ( fiziologia educaţiei,
psihologia educaţiei, psihopedagogia grupurilor mici, ştiinţele comunicării), didacticile speciale ale
diferitelor discipline de învăţământ, ştiinţa metodelor şi tehnicilor de predare, ştiinţa evaluării.
3) Ştiinţe consacrate reflecţiei şi evoluţiei : filosofia educatiei , planificarea educaţiei şi teoria
modelelor.

Un deceniu mai târziu (1986) , J . L. Garcia Garrido , interesat mai ales de locul educaţiei
comparate în ansamblul ştiinţelor de specialitate, propune drept criteriu pentru elaborarea taxonomiei
axa analiză - sinteză şi identifică :

1) Ştiinţe analitice ale educaţiei: ştiinţe antropologice (biologia educaţiei ,psihologia educaţiei,
sociologia educaţiei, antropologia educaţiei ) ştiinţe metodologice (orientarea educativă -şcolară,
profesională şi personală, didactica, organizarea şcolară, politica educaţiei, economia educaţiei,
planificarea educatiei), ştiinţe teleologice (filosofia educaţiei, teologia educaţiei)
2) Ştiinţe analitica-sintetice ale educaţiei: istoria educaţiei, educaţia comparată.
3) Ştiinţe sintetice ale educaţiei : pedagogia generală, pedagogia diferenţială .

Sistematizarea pedagogului german Dietrich :

a. Pedagogie generală : antropologia filosofică, filosofia educaţiei, teoria sistemelor

educative, politica educaţiei .
b. Pedagogiile specializate: pedagogia preşcolară, pedagogiile şcolare, teoria instituţiei
şcolare, teoria curriculumului, teoria instruirii, pedagogia familiei, pedagogia socială, pedagogia
întreprinderii.
c. Pedagogia comparată.
d. Pedagogia istorică .
Ioan Nicola face distinctia între pedagogia generala, care este o ramura preponderent speculativa, si
pedagogia scolara, ce prezinta un caracter prioritar pozitiv si operational. Aceasta din urma ar avea,
urmatoarele sarcini:

• studierea activitatii si comportamentului profesorului ca agent al actiunii educationale în

scoala (personalitatea, pregatirea, aptitudinile, deprinderile acestuia);

• studierea tehnologiei educationale, respectiv a strategiilor didactice, mijloacelor de predare-

învatare, formelor de organizare a procesului de învatamânt, a relatiei profesor-elev;

• investigarea activitatii si comportamentului elevilor în activitatea de învatare din scoala,

precum si în mod diferentiat în functie de obiectele de învatamânt;

• studierea sistemului de învatamânt, a diferitelor sale componente, prin prisma eficientei lor
pedagogice si a relatiilor dintre ele.

Sa mai remarcam faptul ca pedagogia, în ipostaza de teorie, presupune si co-notatii practice, întrucât
vizeaza actiuni concrete ce urmeaza a se derula. Comparativ cu alte stiinte socio-umane, stiinta
educatiei este mai „aproape" de realitate, urmeaza si secondeaza mai atent chemarile si asteptarile ei.

În calitate de stiinta a educatiei, pedagogia studiaza esenta si trasaturile fenomenului educational,

scopul si sarcinile educatiei, valoarea si limitele ei, continutul, principiile, metodele si formele de
desfasurare a proceselor paideutice. Este adevarat ca educatia (sau unele componente sau aspecte ale
acesteia) sta si în atentia altor discipline stiintifice. Printre acestea, amintim biologia (care vizeaza
conditionarile neuro-fiziologice ale dezvoltarii copilului), psihologia (interesata de procesele psihice
implicate în învatare), antropologia (care investigheaza resorturile cultural-istoriee în devenirea
fiintei umane), sociologia (ce radiografiaza conditionarile si repercusiunile sociale ale educatiei),
politologia (care evidentiaza aportul si functionalitatea politicilor scolare editate la un moment dat)
etc.

Știintele invocate mai sus interactioneaza si într-un alt mod cu pedagogia, prin constituirea unor
aliaje disciplinare, prin interferenta unor topici si metode de investigare specifice mai multor
discipline. Se vorbeste astazi de Stiinte ale educatiei, care nu sunt decât expresii ale unor conexiuni
disciplinare, dintre care amintim: psihologia pedagogica, sociologia educatiei, axiologia pedagogica,
epistemologia pedagogica, igiena scolara etc.

Bibliografie: Psihologie, Ştiinţele educaţiei -Constantin Cucoş – Pedagogie

Mariana-Momanu-Introducere-in-teoria-educatiei-Polirom-2002-z-lib.org