Mihail Sadoveanu "Baltagul"

Romanul "Baltagul" a apărut în 1930 și reprezintă o capodoperă a prozei lui Mihail Sadoveanu.
Este un roman complex ce poate fi interpretat atât ca roman mitic, pentru că valorifică
mituri românești și universale, dar și ca o monografie a vieții oamenilor de la munte,
păstrători ai tradiției sau ca roman inițiatic, căci înfățișează formarea tânărului Gheorghiță,
dar și ca roman polițist.

Perspectiva narativă este obiectivă, narațiunea este la persoana a III-a, iar naratorul este
omniscient și omniprezent. Realismul romanului se realizează prin întâmplările veridice,
înlănțuite logic și cronologic, prin personajele tipice și prin plasarea acțiunii într-un spațiul
real. Acțiunea se desfășoară în munții Moldovei, între localitățile Tarcău, Dorna, Sabasa și
Suha, la începutul secolului XX.

Tema romanului este căutarea adevărului de către Vitoria Lipan însă apar și teme secundare
precum prezentarea vieții oamenilor de la munte și formarea unui tânăr (bildungsroman).

Titlul romanului este simbolic. "Baltagul" implică atât arma cu care a fost ucis Nechifor
Lipan, cât și un instrument justițiar, baltagul cu care Gheorghiță îl lovește pe ucigașul tatălui
său. Principala sursă de inspirație a fost balada "Miorița" de unde preia motivul
transhumanței, motivul complotului, motivul animalului religios și motivul femeii care îl caută
pe cel dispărut. Romanul are ca motto două versuri din baladă, "Stăpâne stăpâne,/Mai chiamă
ș-un câne...".

În structura romanului se pot distinge trei părți: pregătirea de plecare, căutarea celui
dispărut și aflarea adevărului. Romanul începe cu o legendă în care se arată darurile cu care
Dumnezeu a înzestrat diversele neamuri. Muntenilor le-a fost dat să își câștige existența din
păstorit și să fie oameni cinstiți și gospodari. La această legendă se gândea Vitoria Lipan, o
munteancă din Măgura Tarcăului al cărei soț plecase la Dorna să cumpere oi, dar nu se mai
întorsese și nici nu mai trimisese vreo veste. Îngrijorată, Vitoria se sfătuiește cu preotul și
se hotărăște să plece ea însăși să afle adevărul. Face pregătiri de drum: pune ordine în
gospodărie și îl lasă pe argatul Mitrea să aibă grijă de casă, vinde din produse ca să aibă bani
de drum, pe fiica ei, Minodora, o duce la mănăstire, iar pe fiul său, Gheorghiță, îl ia cu ea în
călătorie și îi dă un baltag nou, slujit de preot.

Vitoria Lipan reface drumul parcurs de soțul său întrebând din han în han de omul cu căciulă
brumărie și cu un cal negru țintat și prefăcându-se că îl caută pentru o datorie de bani ca să
nu atragă atenția. Ea află că Nechifor Lipan ajunsese la Dorna, cumpărase 300 de oi și
plecase să le ducă la iernat împreună cu alți doi ciobani cărora le promisese că le vinde o parte
din oi. Vitoria merge pe drumul celor trei ciobani și descoperă că soțul ei dispăruse între
satele Sabasa și Suha. În curtea unui gospodar îl găsește pe Lupu, câinele lui Nechifor Lipan,
iar câinele o conduce la locul unde fusese ucis soțul ei, într-o râpă, la Crucea Talienilor, deși
bănuiește că soțul ei fusese ucis de Calistrat Bogza și Ilie Cuțui, doi ciobani care se
îmbogățiseră peste noapte. Vitoria nu acuză pe nimeni, ci pregătește înmormântarea
creștinească. La praznicul de după înmormântare, Vitoria cheamă tot satul, autoritățile și pe
cei doi presupuși asasini. Ea povestește în amănunt cum s-a petrecut crima, astfel cei doi nu
rezistă tensiunii psihologice și se autodemască. Calistrat Bogza mărturisește că el l-a ucis cu
baltagul pe Nechifor Lipan, apoi moare lovit de baltagul lui Gheorghiță și sfâșiat de câinele
Lupu. După demascarea ucigașilor, Vitoria se întoarce la Măgura și reia treburile, semn că
viața merge înainte.

Personajul principal al romanului, Vitoria Lipan, reprezintă tipul femeii de la munte care
păstrează legile patriarhale ale tradiției și respinge înnoirile aduse de civilizație. Personajul
este caracterizat direct de către narator, care îi schițează portretul fizic. Deși nu mai era
tânără, Vitoria era o femeie frumoasă, avea "ochii căprii în care parcă se răsfrângea lumina
castanie a părului". Înfățișarea fizică reflectă neliniștea sufletească, "fusul se învârtea
harnic, dar parcă singur". Neliniștea era cauzată de absența îndelungată a soțului său plecat
la Dorna să cumpere oi și de la care nu mai primise nicio veste.

În mod indirect, prin fapte, atitudine și limbaj, se relevă trăsăturile morale. Principala
trăsătură de caracter a Vitoriei Lipan este setea de dreptate și de adevăr. Ea este
exponenta unei lumi guvernată de cinste, dreptate și de adevăr, iar producerea unui omor în
această lume însemna încălcarea acestor legi. De aceea, ea nu urmărește răzbunarea, ci
demascarea asasinilor ca să fie excluși din această lume și să se restabilească echilibrul. O
altă trăsătură dominantă este păstrarea datinilor și tradițiilor străvechi. Vitoria Lipan își
organizează viața în funcție de transhumanță, respectă obiceiurile de botez, de nuntă și de
înmormântare. Ca toți oamenii din lumea ei, Vitoria crede în semne și în vise, de aceea
îngrijorarea ei sporește când îl visează pe Nechifor Lipan trecând o apă neagră cu spatele
spre ea.

Inteligența și perspicacitatea le dovedește prin modul cum își desfășoară cercetările, ca un

adevărat detectiv, care reface drumul și se preface că îl caută pentru o datorie de bani ca să
nu atragă atenția. Are o voință puternică, fiindcă nu se descurajează de greutățile
întâmpinate, ci își urmează cercetările. Tăria de caracter o dovedește mai ales în scena în
care găsește în râpă osemintele soțului său, căci ea nu se sperie și nu plânge, ci prima grijă
este să pregătească înmormântarea creștinească.

Vitoria Lipan este și un bun psiholog, ea reconstituie în amănunt modul cum s-a produs crima
și astfel creează o tensiune psihologică la care cei doi asasini nu rezistă și se autodemască.
Fiul său, Gheorghiță, este un tânăr lipsit de experiență și de aceea, nu înțelege toate acțiunile
mamei sale, este uimit de ceea ce vede la ea și uneori crede că e "vrăjitoare". Toți ceilalți o
consideră pe Vitoria o femeie dârză și îi admiră curajul și perseverența. Astfel, Vitoria Lipan
este un personaj tipic pentru oamenii de la munte care își organizează viața după legi
patriarhale.

În concluzie, romanul "Baltagul" de Mihail Sadoveanu este un roman tradițional ce oferă o

viziune amplă a vieții oamenilor de la munte care păstrează legile patriarhale și resping
înnoirile aduse de civilizație.