Boțoc Maria, gr.

M1520
Examenul medico-legal al nou-nascutului
Procedeele tehnice de autopsie a cadavrelor de feţi şi nou-născuţi sunt, într-o anumită măsură, specifice şi diferă, prin
sarcinile lor, de necropsia cadavrelor de adulţi.
Aceste particularităţi sunt condiţionate de problemele adresate medicului legist de către organele de drept şi
necesitatea rezolvării următoarelor aspecte specifice:
1 - starea de nou-nascut;
2 - virsta intrauterina, daca nu s-a nascut la termen;
3 - viabilitatea nou-nascutului;
4 - dovezi de instalare a vietii intrauterine;
5 - durata vietii extrauterine;
6 - daca s-au acordat ingrijirile necesare imediat dupa nastere;
7 - cauza mortii nou-nascutului.
1. Examenul extern va începe cu studierea minuţioasă a tuturor obiectelor prezentate cu cadavrul (placenta etc.) şi a
celor în care fătul sau nou-născutul a fost înfăşat.

2. Se efectuează măsurările antropometrice necesare: talia;

dimensiunile, circumferinţa şi alţi indici ai capului, ai
toracelui; ai abdomenului; distanţele dintre apofiza xifoidă a
sternului şi inelul ombilical, dintre inelul ombilical şi pubis;
diametrul braţului şi bazinului pe linia intertrohanterică. Este
obligatorie cântărirea cadavrului

3. Se menţionează prezenţa de vernix caseosa sau smegmei

embrionare, a urmelor de sânge şi meconiu, hemoragiilor
intracutanate, culoarea şi turgorul pielii, grosimea stratului
adipos subcutanat etc.
4. Se consemnează forma capului şi fontanelele, prezenţa bosei sero-sangvine, a deformaţiilor şi malformaţiilor
capului, lungimea părului, consistenţa cartilajelor nazale şi ale pavilioanelor urechilor, starea cavităţii bucale
(leziuni, corpuri străine etc.).
5. Se descriu detaliat cordonul ombilical şi placenta (dacă este prezentă), indicând aspectul capătului liber al
cordonului - este rupt sau secţionat , aspectul cicatricei ombilicale, prezenţa inelului de demarcare etc.
6. Se apreciază corectitudinca dezvoltării organelor genitale:
o la băieţi se menţionează sediul testiculelor (în scrot sau în canalul inghinal, abdomen),
o la fetiţe - dacă labiile genitale mari le acoperă pe cele mici.
7. Examinând membrele superioare şi inferioare,
determinăm lungimea unghiilor şi prezenţa nucleelor
de osificare.
De obicei, se cercetează nucleele de osificare Beclard,
localizate în epifiza distală a femurului. În acest scop, se
deschide cavitatea articulară a genunchiului prin acelaşi
procedeu ca la maturi, apoi se efectuează cu cuţitul
câteva secţiuni paralele prin epifiza distală a femurului,
orientate în direcţie transversală. La fătul născut în
termen fiziologic aceste nuclee au o formă lenticulară,
culoare roşie cenuşie şi un diametru dc circa 5-7 mm.
Totodată, nuclee de osificare pot fi constatate şi în
epifiza proximală a tibiei (nucleul Tapon), şi la nivelul
osului calcaneu.

Până la examenul intern se efectuează proba lui Dillon (dacă e posibil), prin care, radiologie, se determină
prezenţa aerului în plămâni şi în tubul gastrointestinal.

8. În scopul cercetării mai detaliate a cavităţii bucale, glotei şi muşchilor gâtului, incizia anatomică începe la nivelul
buzei inferioare, trece pe linia mediană a bărbiei, gât, torace şi la 1,5-2 cm mai sus de inelul ombilical se bifurcă .
 De aici fiecare ramură a inciziei ajunge până la centrul ligamentelor inghinale, ceea ce permite cercetarea
minuţioasă a vaselor ombilicale.

Pentru un examen detaliat al cavităţii bucale, în partea iniţială a inciziei sc secţionează mandibula, desfacându-i-se
ulterior ramurile în părţi şi tracţionându-se limba în direcţie inferioară
 Estimarea vieții extrauterine
După cum am menționat mai sus, una din problemele la care medicul legist ar trebuie sa caute raspuns este estimarea
vieții extrauterine.
Pruncii, la care după naştere nu apare respirația de sine stătător, sînt considerați ca născuţi morţi. Estimarea vieții
extrauterine a pruncului se face în baza următoarelor date:
1. Aspectul exterior al plămînilor.
Plămînul nerespirat este mic ca volum, situat în sinusurile costovertebrale, lasă descoperiți inima și timusul.
Suprafața lui este netedă, roșie-brună. La palpare de consistență cărnoasă.
Plămînul respirat este expansionat şi umple cavitatea pleurală, acoperă parțial cordul și timusul. Suprafața este
puțin neregulată, roz-violacee, marmorată. Marginile rotunjite. La palpație de consistență elastică, cu crepitație la
digitopresiune.
2. Docimazia hidrostatică pulmonară (proba lui Galen - de la grecescul docimazuon=a proba).
Plămînul nerespirat are densitatea mai mare decît cea a apei (1,05–1,056).
La cel respirat densitatea este inferioară față de cea a apei (0,638), din cauza aerului pătruns în alveole.
Pe această diferență și se bazează docimazia hidrostatică pulmonară.

Tehnica docimaziei hidrostatice pulmonare constă în următoarele:

 înainte de a deschide cutia toracică se separă traheea împreună cu esofagul, aplicînd la nivelul intrării în
lumenul acestora o ligatură.
Se extrage piesa buco-cervico-toracică și se introduce într-un vas încăpător umplut cu apă. Căderea piesei la fundul
vasului demonstrează lipsa aerului .

Se separă cei doi plămîni și se introduc separat în vasul cu apă. Interpretarea se face ca la timpul anterior.

Se recoltează cu foarfecele fragmente mici de parechim (2-3 mm) din diferite zone ale ambilor plămîni și se
introduc în apă. Fragmentele vor pluti la suprafața apei , intre două ape , sau vor cădea la fundul
vasului cu apa . Unele
fragmente de fragmente de
parenchim pulmonar se vor
comprima între degete
pentru a observa dacă nu se
elimină bule de aer.
Docimazia pulmonară hidrostatică are valoare practică atunci cînd se execută corect, pe plămîn proaspăt.
Există situații cînd plămînul pluteşte la suprafata apei sau între două аре, fără a se fi produs respiraţia
 putrefacție gazoasă,
 respirație artificială,
 plămîn înghețat
... sau dimpotrivă, fragmentele de plămîn cad la fundul vasului cu apă, cu toate ca nou-născutul a respirat:
 prematuri,
 procese inflamatorii acute,
 atelectazii,
 plămîni recoltați de la cadavre fierte sau incinerate

3.Docimazia hidrostatică gastrointestinală (proba lui Breslau).

La primele inspirații o parte din aer este înghițit și pătrunde in stomac. După puțin timp aerul ajunge în jejun, iar
în cîteva ore (cel mult 12 h) este aerat și colonul în întregime.
Tehnica docimaziei hidrostatice gastrointestinale este următoarea:
Pînă la extragerea piesei buco-cervico-toraco-abdominale aplică cîteva ligaturi la intrarea şi ieşirea din stomac, pe
ansele intestinelor subțire și gros, inclusiv pe rectum.
 Se separă piesa abdominală şi se introduce într-un vas încăpător umplut cu apă.

Dacă fătul s-a născut mort, piesa va cădea la fundul vasului. Dacă piesa pluteşte, fătul s-a născut viu. Stomacul și
intestinul se perforează la diferite niveluri sub apă pentru a evidentia prezența gazelor.
Ca și cea pulmonară, docimazia hidrostatică gastrointestinală poate fi pozitivă și în cazul naşterii unui fåt mort
(putrefacție gazoasă, respirație artificială).

9. După efectuarea docimaziei hidrostatice se purcede la cercetarea organelor interne.

10. Autopsia capului la fel are unele particularități .

Aşa, după examinarea scalpului, oasele craniului, fiind subțiri, se taie cu foarfecele. Pentru a păstra sinusul
longitudinal oasele se sec- ționează de-a lungul acestuia, la o distanță de 2-3 cm de la sutura sagitală, din ambele
părți ale sinusului, începînd de la scuama osului occipital și terminînd la osul frontal. Apoi din am- bele părți
secțiunea se completează printr-o linie care intersectea- ză oasele parietale, frontal și occipital, ridicîndu-se astfel
un ca- pac osos larg care dezgoleşte fața convexă a emisferei cerebrale şi lasă pe loc sinusul longitudinal.
Creierul se extrage foarte atent. Pentru o cercetare mai calitativă se recomandă fixarea creierului timp de 5 zile în
soluție de formol 5%. După extragerea creierului se cercetează sinusul longitudinal și cortul cerebelos.
 Examenul intern se termină cu cercetarea medulei spinale. Pentru investigațiile suplimentare de laborator se vor
recolta fragmente din cordonul ombilical, inelul ombilical, din regiunea bosei serosanguine, din placentă și
organele interne (toate în ve- derea examenului histopatologic); sînge (în vederea examenului biologic) și alte
probe în funcție de cazul concret.

Examenul histopatologic al plămînilor.

Pentru examenul histopatologic se recoltează fragmente din mai multe zone ale ambilor plămîni, care să cuprindă atît
pleura, cît și parenchimul.
La plămînul nerespirat pe secțiunea microscopică se observă un aspect omogen, compact, alveolele şi bronşiolele -
colabate; pereții alveolari groşi, tapetați cu celule cubice, au puține capilare, fibrele elastice sînt ondulate sau
spiralate; bronşiile cu lumenul închis sau ocupat de epiteliu descuamat, cu pereții plisati, cu aspect stelat, cu țesutul
cartilaginos îndepărtat de la lumenul bronşic.

La plămînul aerat se observă spațiile caracteristice poligonale, bronşiile deplisate, tapetate cu epiteliu cilindric ciliat. Alveolele expansionate,
avînd celulele epiteliale aplatizate, cu nucleul oval: Capilarele au lumenul larg, sînt pline cu hematii. Fibrele elastice sînt bine întinse, dispuse
în lamele și fascicule, în cercuri semicercuri.

La plămînul parţial aerat pot fi evidențiate aspecte proprii ambelor tablouri menţionate mai sus.