Subiectul: Tehnologia confecţionării protezelor mobilizabile totale cu fixarea pe

implanturi
Planul lecției:
1. Indicaţii şi contraindicaţii la confecţionarea protezelor pe implante.
2. Etapele clinico-tehnice de realizare a protezelor pe implante.

Edentația totală este considerate ca o stare patologică gravă a aparatului dento-

maxilar, care afectează funcțiile de bază ale acestuia (masticația, fonația,
fizionomia etc.), și ca urmare, având consecințe asupra întergului organism.
Experiența clinică ne arată că , în ciuda faptului, majoritatea pacienților cărora le-
au fost confecționate proteze totale nu le folosesc. Motivele acestor situații fiind
cauzate de neajunsurile lor: volum mare, instabilitatea pe câmpul protetic,
intoleranța, factorul psihologic etc. transmiterea nefiziologică a forțelor
masticatorii provoacă modificări morfologice regressive care duc la atrofia
progresivă a suportului mucoosos, stabilitatea protezelor devinind problematică.
Implantologia orală a deschis noi perspective stomatologiei . actualmente, multiple
situații clinice, printer care și edentația totală, pot fi rezolvate prin proteze cu
sprijin pe implante dentare endoosoase, implante submucosae, subperiostale,
intramucoase, intracorticale, transosoase. În cee ace privește implantele
endoosoase, ele se inseră cu precădere în regiunile frontale ale ambelor maxilare,
aceasta deoarece la maxilar, odată cu pierderea dinților din zona de sprijin,
planșeul sinusului maxilar se apropie mult de coama crestei, iar la mandibulă
datorită proceselor de atrofie și resorbție, nervul dentar inferior ajunge să aibă
rapoarte de vecinătate cu coama crestei edentate mandibulare.
Implantele intramucoase sunt butoni cu baza inclusă în proteze și cu partea
active situate intramucos. Aceasta din urmă este situate într-o cavitate
intramucoasă căptușită de un epiteliu normal. Se pot folosi atât la maxilar cât și la
mandibulă.
Implantele subperiostale
Indicații: câmpuri protetice deficitare, cu atrofie și resorbții importante (rezervă
osoasă cu înălțime de 8-13 mm), grosimea vestibule-orală a crestelor reziduale
mult redusă, când pacientul refuză grefe de adiție osoasă prin intervenții
laborioase, rezervă osoasă în regiunea frontal puternic angulată.
Contraindicații: generale (diabet, tulburări endocrine etc.), înălțimea osoasă sub 8
mm.
Avantaje: restaurarea protetică se realizează relative ușor, se evită de cele mai
multe ori elementele auxiliare, deoarece se folosesc barele, care se toarnă odată cu
implantul, implantele subperiostale se pot încărca mai devreme (6-8 săptămâni)
decât implantele endoosoase (4-6 luni).

Etapele clinico-tehnice de realizare a protezelor pe implante

1. Indepartarea lucrarilor provizorii
2. Verificarea gradului de osteointegrare al implanturilor dentare
3. Indepartarea capelor de vindecare
4. Atașarea bonturilor artificiale
5. Amprentarea și turnarea modelului
6. Realizarea mezostructurii și adaptarea ei
7. Aprecierea și fixarea relației centrice în baza portamprentei individuale,
realizată cu bordură de ocluzie
 8. Amprentarea funcțională cu mezostructura
9. Realizarea supraprotezei
10. Proba și fixarea protezei în cavitatea bucală

Printre particularitățile de realizare a acestor proteze, se evidențiează:

1. Numărul minim de implante este de 2 pentru mandibulă și 4 pentru maxilar
2. Implantele distribuite uniform
3. La instalarea numai a două implante, unite prin bară, distanța minima dintre
ele să fie de 20 mm
4. Contactele ocluzale – uniforme și multiple pe toată suprafața ocluzală

În comparație cu dezavantajele pe care le comport protezele mobilizabile

tradiționale, cele cu sprijin implantar oferă unele beneficii:
1. Restaurează eficient masticația și fonația
2. Micșorează limitele protezelor și sporește confortul (supraprotezele la
maxilar pot fi răscroite palatinal la maxim)
3. Versantul vestibular oferă sprijin pentru buze și pentru obraji, iar șaua
protezei restabilește volumul osos atrofiat
4. Oferă un efect estetic net superior
5. Asigură o igienizare perfectă
6. Reduce numărul de implante și de intervenții perimplantare specifice