Ghid, turist și om cu capu’n traistă în aceeași  

zi!
martie 10, 2013 de Roximoronica | Editează

1 decembrie 2011

Clubul de Ghizi a sărbătorit Ziua națională printre români autentici vorbind despre români

autentici.

La ora 10.00 ne-am adunat, cu mic, cu mare în fața anticariatului domnului Grumăzescu. Pentru că

turul meu de oraș era programat la ora 12.00, am mai hoinărit puțin cu Maria(cealaltă fată ghid) pe

străzi.

Șirul de momente frumoase a început cu cel în care am văzut-o pe Irina cu grupul ei de copii la

anticariatele de pe Lăpușneanu. Mogâldețele nu voiau să se mai desprindă de cărți. Plăcută

priveliște asta, copii și cărți alături !

În autobuzul spre Copou, altă întâlnire de bun augur legată tematic de evenimentul

organizat de noi: cea cu domnul Mitican. Îmi aduc aminte de ziua în care l-am văzut la televizor

pentru prima dată. Eram cu mama și ne uitam la Tele M și ea a exclamat “ ce moșneguț simpatic! “

Apoi, nu mică ne-a fost mirarea când, întrebat fiind de reporter cum s-ar caracteriza, dumnealui “i-a

furat” vorbele mamei, răspunzând “ sunt un moșneguț simpatic!”

Am ajuns în sfârșit în Parcul Copou. Pe la 12 fără 2 minute nici țipenie de om. I-am zis Mariei: îți spun

ție două vorbe, tu-mi spui mie două ( legate de traseu, bineînțeles) și ne ducem fiecare pe la casa cui

ne are. Dar la fix 12 Maria strigă victorioasă: vin copiii! Și exact ca pe o victorie am trăit

momentul.

Copilașii, însoțiți de două doamne profesoare, sunt foarte dezghețați. La întrebarea mea

cine a scris textul imnului național îmi răspund aproape în cor. Încep să am concurență

însă. La primul meu tur am avut ca rivală foamea copiilor. Acum, ploaia.

Ne adăpostim și continui să le vorbesc despre Iași. Avem parte și de o mostră din „ Copiii spun

lucruri trăsnite.” Aflăm astfel că Junimea vine de la Jules Verne. Nu știu cum o să vi se pară

mărturisirea pe care o voi face: pentru astfel de momente ador să fiu în preajma celor mici.

Pentru acele replici imprevizibile care te binedispun mai ceva decât un actor de comedie

premiat de UNITER.

Dar să revin la tur. Ne-am dus să vizităm Muzeul Universității, cu cele două compartimente ale sale,

unul dedicat Civilizației Cucuteni și Muzeul Academic. Proaspătul obiectiv m-a impresionat atât de

mult, încât aș fi vrut să pot fi un personaj de-al lui Chamisso, să pun muzeul într-un

buzunar și să-l iau acasă.

În sala tezaurului am admirat cele 21 de statuete feminine așezate în cerc și ideea de nuit

étoilée. La Muzeul Academic am privit exponate despre diversele etape istorice prin care a

trecut învăţământul superior ieşean.

Aici, încă o întâmplare pe care acum o privesc ca pe o amintire dragă : în timp ce le vorbeam copiilor

despre sigla universității, ghidul de acolo a ținut împreună cu mine fotografia cu sigla. Era simpatic să

vezi doi oameni cum țin un singur petic de hârtie. Din momentul acela m-am decis să încep să fac o

colecție de…întâmplări frumoase.

La sfârșitul vizitei le-am arătat copiilor comoara mea cea mai de preț: albumul cu picturi de-

ale lui Bălașa cu dedicație din partea artistului. Am vrut să compensez astfel faptul că, de ziua

României, Sala Pașilor Pierduți era încuiată. După ce mi-am încheiat rolul de ghid, am intrat în

pielea celui de turist și am umblat hai- hui prin târg cu ceilalți ghizi, până la epuizare.

Ajunsă acasă, am făcut bilanțul: pierdut umbrela multicoloră, pierdut telefonul, făcut praf

albumul cu Bălașa din cauza ploii. Dar, trăind așa o experiență de frumoasă, m-am desprins,

asemenea pelerinului rus, de atașamentul de obiecte și nu am lăsat nimic să-mi spulbere

bucuria. Pe care angajații de la Hotel Unirea mi-au sporit-o și mai și când m-au ajutat să recuperez

telefonul.

Că tot vorbeam azi de români autentici…