Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ILEANA CONSTANTINESCU
1
2
PREFAȚĂ
Imunologia transplantului este o specialitate nouă care își croiește drumul între
specialități prin frumusețea abordării noilor tehnologii de biologie moleculară, prin
semnificația rezultatelor și impactul acestora asupra deznodământului transplantului.
Prin realizările profesionale, centrul nostru, care este și primul centru de biologie
moleculară în diagnosticul imunologiei de transplant din România, are o activitate deosebit
de susținută pe toate tipurile de transplant care se efectuează la noi în țară, monitorizând
anual peste 1000 de pacienți care au efectuat un transplant.
Octombrie, 2009
Conf. Dr. Ileana Constantinescu
3
Șeful Centrului de Imunogenetică și Virusologie, Institutul Clinic Fundeni
Directorul Departamentului de Granturi și Cercetare Științifică, UMF “Carol Davila”
4
CUPRINS
COMPLEXUL MAJOR DE
HISTOCOMPATIBILITATE.....................................................................................9
STRUCTURA MOLECULELOR
HLA………………………………………………………………………………………………………………………………………………
…….13
• EMERGENŢA DE NOI
ALELE………………………………………………………………………………………………………………………………
……………15
GENETICA
HLA………………………………………………………………………………………………………………………………………………
……………………………..17
• SEMNIFICAŢIE
CLINICĂ………………………………………………………………………………………………………………………………
………………...17
IZOLAREA
CELULELOR……………………………………………………………………………………………………………
…………………….20
5
• INTRODUCERE……………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………….23
AMPLIFICAREA
GENELOR………………………………………………………………………………………………………………
……………..26
• GENOTIPAREA HLA
SSOP…………………………………………………………………………………………………………………………………
……………27
• GENOTIPAREA HLA
SSP……………………………………………………………………………………………………………………………………
……………28
• TEHNOLOGIA
MICROARRAY………………………………………………………………………………………………………………………
…………………………32
EVALUAREA ANTICORPILOR
CITOTOXICI………………………………………………………………………………………………………………………………………
39
TESTUL
CROSSMATCH…………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………..44
6
TESTUL CROSSMATCH PENTRU CELULA
B………………………………………………………………………………………………………46
• CROSSMATCH-UL PENTRU
AUTOANTICORPI…………………………………………………………………………………………………………………
…51
• EVALUARE
IMUNOLOGICĂ………………………………………………………………………………………………………………………
……………………67
• EVALUAREA
VIRUSOLOGICĂ……………………………………………………………………………………………………………………
……………………67
STABILIREA COMPATIBILITĂŢII
HLA……………………………………………………………………………………………………………………………………………..73
• SELECȚIA DONATORULUI
ÎNRUDIT………………………………………………………………………………………………………………………………
..74
• SELECŢIA DONATORULUI
NEÎNRUDIT…………………………………………………………………………………………………………………………
…..74
7
• SELECTIA DONATORULUI DIN BANCA DE SÂNGE DIN CORDONUL
OMBILICAL………………………………………………………………..76
• POLIMORFISMUL GENELOR
CITOKINELOR………………………………………………………………………………………………………………………
79
• ANTIGENELE MINORE DE
HISTOCOMPATIBILITATE…………………………………………………………………………………………………………
.80
INTRODUCERE…………………………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………….92
ONCOGENE ŞI
CANCER....................................................................................................................................................................96
• BIOLOGIA CREŞTERII
TUMORALE…………………………………………………………………………………………………………………………
………..98
• MECANISMELE INVAZIEI ŞI
METASTAZĂRII…………………………………………………………………………………………………………………….
99
IMUNOSUPRAVEGHEREA…………………………………………………………………………………………………
………………………………….103
• ANTIGENE TUMORALE
COMUNE....................................................................................................................................106
• ANTIGENE DE
DIFERENŢIERE..........................................................................................................................................108
8
• PROTEINE
MUTANTE...................................................................................................................................................109
• PROTEINE
SUPRAEXPRIMATE........................................................................................................................................110
• ANTIGENE
VIRALE........................................................................................................................................................113
CONCEPTE
EMERGENTE...............................................................................................................................................................,.113
DIAGNOSTICUL DE LABORATOR AL
CANCERULUI................................................................................117
TESTE
IMUNOENZIMATICE............................................................................................................................................................129
VACCINURI ÎN
CANCER…………………………………………………………………………………………………………………………………………
…………………….140
IMUNIZAREA
GENETICĂ................................................................................................................................................................144
9
EVALUAREA IMUNOLOGICĂ A ADENOCARCINOMULUI DE
PROSTATĂ………………………………………………………………………………………..166
10
COMPLEXUL MAJOR DE HISTOCOMPATIBILITATE
Ileana Constantinescu
11
Moleculele HLA de clasa I leagă peptide formate din 8 - 10 aminoacizi,
peptide ce rezultă din degradarea proteosomică a proteinelor citoplasmatice şi
prezintă aceste peptide limfocitelor T citotoxice, CD8 +. Astfel, moleculele de
clasa I sunt primele care alertează celulele T faţă de celulele infectate viral.
Moleculele HLA de clasa a II-a leagă peptide formate din 13-25 de
aminoacizi, care rezultă din degradarea endosomală a proteinelor exogene şi
endogene şi prezintă aceste peptide limfocitelor T helper, CD4+. Moleculele de
clasa a II-a joacă un rol important în stimularea răspunsului imun faţă de
organisme cum sunt bacteriile piogene. Activarea celulelor T CD8 + şi CD4+ prin
aceste două căi duce la diviziune celulară şi diferenţiere, rezultând un răspuns
imun celular şi respectiv umoral [15].
Complexul HLA conţine aproximativ 4.000.000 de perechi de baze de
ADN şi este de dimensiune comparabilă cu genomul bacteriei Escherichia coli.
În interiorul complexului HLA se disting trei regiuni (Fig.1).
12
Între regiunile clasei I şi a II-a este situată regiunea clasei a III-a. Această
regiune conţine o varietate de proteine diferite care codifică componentele
complementului C4, C2 şi FACTORUL B. Atât regiunea clasei I cât şi regiunea
clasei a II-a conţin şi alte gene decât cele ale clasei I sau clasei a II-a care sunt
neînrudite structural cu acestea.
Genele care dau denumirea oficială a HLA sunt cele din interiorul
complexului HLA care codifică aloantigenele de clasa I şi clasa a II-a, gene şi
pseudogene.
13
Gena care codifică β2 microglobulina, lanţul uşor al moleculelor HLA de
clasa I, nu este situat în complexul HLA ci pe cromozomul uman 15. Din cauza
acestei localizări cromozomiale gena β2 microglobulinei nu are o denumire în
nomenclatura HLA.
14
pseudogene, numărul lor variind între diferiţi cromozomi 6 [21]. Diferitele
aranjamente pentru genele lanţului β sunt denumite haplotipuri DRB.
15
modificări de lungime ale cozii citoplasmatice datorită plasării
diferenţiale a codonului terminator în interiorul exonilor 6, 7 sau 8.
16
Lanţurile α au 33-35 kDa, iar lanţurile β au 26-28 kDa, diferenţele în
dimensiuni datorându-se în principal glicozilării. Organizarea exon – intron a
genelor de clasa a II-a este asemănătoare genelor de clasa I, astfel exonii
codifică domenii separate ale proteinelor [29].
17
Alelele noi emerg cu o rată înaltă şi devin fixate în populaţie, în teorie, dacă au
un avantaj selectiv în prezentarea peptidelor provenite de la organisme
infecţioase.
18
respectivă ([f aşteptată = f1 x f2]) [17]. Frecvenţa observată este determinată din
studii familiale în cadrul aceleaşi populaţii.
Genetica HLA
19
Fig.8. Segregarea alelelor la nivelul unui locus genetic.
Semnificaţie clinică
20
Astfel, când serurile conţinând anticorpi anti-HLA sunt puse în contact cu
limfocite, anticorpii se leagă numai de antigenele specifice ţintă. Când
complexul antigen - anticorp este format pe suprafaţa celulei în prezenţa
complementului, activarea complementului duce la liza celulară. Astfel, moartea
celulei este un indicator de specificitate comună a antigenului şi a anticorpului şi
este un rezultat al testului “pozitiv”. Detecţia acestei specificităţi între anticorp şi
antigen furnizează răspunsul la câteva întrebări fundamentale în testarea
histocompatibilităţii:
1. Care sunt antigenele HLA ale unei celule particulare? Când este
cunoscută specificitatea anticorpului (aşa cum se întâmplă la reactivii de
tipizare HLA) şi celula este de fenotip necunoscut, rezultatul testului
pozitiv cu anticorpi specifici identifică antigenele celulei.
21
Totuşi, în realitate, aloanticorpii observaţi într-un singur ser sunt în
general polispecifici. Un aloantiser poate conţine anticorpi faţă de multipli
determinanţi de pe antigenul imunizant.
Izolarea celulelor
22
HLA –DR şi DQ este performată pe preparate limfocitare îmbogăţite cu
limfocite B. Procedurile de izolare speciale, performate, sunt necesare, deoarece
aproximativ 80% din limfocitele din sângele periferic sunt celule T inactive care
nu conţin antigene HLA de clasa a II-a pe suprafaţa lor.
Celulele legate de aceste bile devin mai sensibile ca ţinte posibil datorită
modificării membranelor celulare şi astfel testele necesită o perioadă de incubare
mai redusă ca timp, faţă de metodele standard de citotoxicitate.
23
care pot rezulta din legarea anticorpilor nespecifici, reactivi la rece. Când se
utilizează pentru tipizarea clasei a II-a bile imunoabsorbante, timpii de incubare
sunt în general reduşi cu aproximativ jumătate, posibil din cauza slăbirii
membranei celulare datorită ataşării bilelor.
24
verifica calitatea reactivilor serologici şi a reactivilor celulari folosiţi pentru
testarea clinică.
Introducere
25
Cele mai multe dintre diferenţe au apărut din evenimentele de conversie
intragenică şi intergenică care au condus la polimorfismul complex care
caracterizează sistemul HLA.
26
Tabelul nr.1. Comparaţie între metodele de tipizare HLA
HLA-C 10 10-83 83
HLA-DQ 9 9-43 43
HLA-DP - 6-87 87
Materialul probei 2-3 milioane de limfocite Cantităţi infime de ADN Cantităţi infime de
vii ADN
27
Câteva publicaţii au documentat beneficiul clinic al tipizării moleculare
evidenţiind în special cele două aspecte deja menţionate şi anume acurateţea
mult îmbunătăţită şi rezoluţia înaltă a tipizării.
28
Oligonucleotide cu PCR/hibridizare a De la nivel generic la nivel de
SSOP secvenţă specifică, oligonucleotidelelor alelă
marcate marcate la produsul PCR
*În prezent este în curs de investigare clinică şi tehnologia microarray pentru genotiparea
HLA.
Amplificarea genelor
Cele mai multe scheme de tipizare necesită condiţii care evită co-
amplificarea pseudogenelor.
• Dot sau slot blot cu ADN-ul amplificat legat de un suport solid (cum este
membrana) şi hibridizat cu substanţe de marcat în soluţie
• Revers dot sau slot blot cu substanţe de marcat legate de un suport solid,
hibridizat cu ADN-ul amplificat în soluţie.
29
Formatul dot blot este favorabil pentru tipizarea unui număr mare de
probe. Unele laboratoare cu volum mare de lucru, folosesc această metodă
pentru tipizarea unor loturi de 96 sau 384 de probe. Metoda revers dot blot este
favorabilă pentru testarea unui număr mic de probe. Reactivii pentru dot/slot-
blot sunt disponibili comercial, existând kituri standardizate având toate
componentele necesare lucrului incluse.
30
Fig.10. Genotiparea ADN HLA prin metoda SSOP.
Una din cele mai frecvente metode de biologie moleculară utilizată pentru
genotiparea HLA este metoda de amplificare genică cu primeri cu secvenţa
specifică (SSP). Perechile de primeri sunt elaborate pentru a amplifica specific
fiecare secvenţă polimorfă HLA care trebuie să fie detectată, pentru a furniza
nivelul dorit de rezoluţie al tipizării. Trebuie menţionat că există o pereche de
primeri care amplifică un segment diferit al ADN-ului şi care în mod curent este
inclusă în acelaşi tub ca şi control intern pozitiv al amplificării. ADN-ul ţintă
este adăugat în reacţie alături de primeri şi celelalte componente de reacţie
(ADN polimeraza, tamponul, Mg2+)apoi este performată ciclizarea termică.
31
reacţii; pentru o tipizare ABC, în mod curent, este nevoie de 100-200 de reacţii.
Setul de primeri pentru tipizare sunt furnizaţi comercial.
32
Fig.11. Rezultatele metodei SSP ADN HLA.
33
Extensiile primerilor sunt separate pe un gel care rezolvă diferenţele de
dimensiuni ale acestor secvenţe ADN până la nivel de o singură bază. Gelul este
efectuat într-un secvenţializator ce conţine laser care excită moleculele
markerilor şi un detector care înregistrează emisia fiecărui marker.
Tehnologia Microarray
34
microarray (numit şi microcip), secvenţe cunoscute denumite ţinte, sunt ataşate
la locaţii fixe (puncte - spots) pe o suprafaţă solidă cum este sticla, folosind
punctarea robotică (Fig.12).
Acelaşi principiu se poate aplica şi altor ţinte şi sonde ca: proteine, glicani, etc.
35
Metodele care detectează secvenţe cheie polimorfe, pentru a deduce un tip
HLA pot, uneori, elabora un tip incorect dacă sunt prezente alele necunoscute.
Aceste metode nu pot detecta întodeauna alele noi la nivelul locusurilor
polimorfe testate.
36
secvenţelor HLA este lărgită ca număr, atunci numărul ambiguităţilor sau al
interpretărilor alternative ale datelor obţinute creşte.
37
EVALUAREA IMUNOLOGICĂ ÎN
TRANSPLANTUL RENAL
__________ ___________
38
În prezent se utilizează din ce în ce mai mult rinichi de la aşa numiţii
donatori “marginali” sau donatori cadavru cu criterii de donare “extinse” sau de
la donatori non-heart-beating. De asemenea se utilizează foarte mult şi rinichii
proveniţi de la donatori vii care acoperă aproximativ 25% din transplanturile
renale în Marea Britanie şi 50% în Statele Unite [3].
*****
39
Pacienţii pot dezvolta aloanticorpi ca răspuns faţă de moleculele HLA
străine dobândite din sarcini, transfuzii sau alogrefe anterioare. Aceşti anticorpi
pot fi cauza rejetului alogrefei renale.
Polipeptidele codificate de către aceste alele diferă una de alta prin una
sau mai multe substituţii aminoacidice care sunt de fapt mutaţii cu sens greşit
(missens) [30].
MHC conţine mai mult de 200 de gene, iar dintre acestea mai mult de 20
de locusuri codifică proteine implicate în legarea şi prezentarea produselor de
degradare peptidice ale proteinelor la receptorul antigenic al celulei T.
40
localizate în complexul major de histocompatibilitate. Aceste pseudogene pun
probleme dezvoltării metodelor moleculare de tipizare HLA, deoarece este
necesar a tipiza genele exprimate fără a fi posibil a se detecta şi pseudogenele
apropiat înrudite. Foarte rar prezenţa unei pseudogene poate duce la ambiguităţi
ale tipizării moleculare HLA.
41
Anumite poziţii ale nucleotidelor la nivelul acestor exoni sunt invariabile,
altele pot avea două, trei sau chiar patru din bazele existente ca posibilităţi.
Astfel, anumiţi codoni sunt constanţi pe când alţii expun variate grade de
variabilitate. Având în vedere că exonii polimorfi sunt relativi scurţi în lungime
(aproximativ 250 nucleotide) ei pot fi uşor amplificaţi în PCR pentru studii de
diagnostic molecular.
42
Screening-ul anticorpilor citotoxici prin metoda ELISA
În acest caz, testul crossmatch va fi clar pozitiv iar pericolul unui rejet
acut, imediat în perioada post-transplant, este iminent.
43
Testul ELISA este formulat numai pentru detecţia anticorpilor HLA de tip
IgG. În consecintă, testul ELISA standard nu poate detecta anticorpii citotoxici
de tip IgM şi anticorpii non-HLA dar detectează anticorpii IgG nefixatori de
complement pe care testele de citotoxicitate îi omit.
44
1. Serul pacientului este adăugat în godeuri căptusite cu glicoproteine
HLA clasa I, respectiv clasa aII-a, permiţând anticorpilor să se lege
(daca sunt prezenţi).
2. Anticorpii nelegaţi sunt apoi spălaţi.
3. Se adaugă în godeuri un reactiv ce conţine globulină anti-umană
(anti-IgG) cuplată cu fosfatază alcalină şi se incubează.
4. Anticorpii anti-IgG nelegaţi sunt apoi spălaţi şi se adaugă substratul
PNPP (p-nitrofenil fosfat).
5. După 30 de minute de incubare reacţia este stopată adăugând
soluţie de hidroxid de sodiu.
6. Densitatea optică a probelor este măsurată cu un spectrofotometru.
Interpretarea rezultatelor Pentru identificarea anticorpilor anti-HLA clasa
I, validarea rezultatelor este efectuată dacă:
45
Fig.13. Principiul metodei ELISA pentru detecţia anticorpilor citotoxici.
Sistemul multiplex Luminex poate fi folosit atât pentru screening-ul cât şi pentru
identificarea anticorpilor citotoxici având o sensibilitate şi o specificitate
performantă.
46
identifica bila care va fi citită, şi al doilea laser excită culoarea de pe suprafaţa
bilei. Printr-o tehnică optică avansată sunt captate semnalele de culoare şi
procesarea digitală a semnalelor este translatată, în timp real, în date cantitative
pentru fiecare reacţie [20].
CDC-AHG 12 / 66 18
ELISA 32 / 66 48
Luminex 44 / 66 67
Flowcitometrie 48 / 66 73
47
Prin tehnica Luminex se pot lucra deodată 96 de probe, astfel încât, se
poate face screening-ul şi identificarea anticorpilor pe o singură placă, ceea ce
înseamnă eficienţă maximă în testarea pacienţilor [14].
Testul crossmatch
48
Astfel, 10-20% din moartea celulară poate rezulta dintr-un anticorp
specific pentru clasa aII-a sau se poat datora unui anticorp slab anti clasa I.
Pentru a rezolva specificitatea anticorpilor, crossmatch-ul este performat apoi pe
preparate celulare îmbogăţite atât cu limfocite T cât şi B.
49
Incubarea de lungă durată a complementului până la 3 ore, este
uneori performată în loc de adaugarea AHG.
Dacă serul primitorului conţine anticorpi care reacţionează cu
celulele donatorului, celulele sunt omorâte şi colorantul (eozina sau
ethidium bromide) pătrunde în interiorul celulelor indicând un test
crossmatch pozitiv.
Un test crossmatch pozitiv pentru celula T este o contraindicaţie
pentru transplantul renal.
Mai mult, celulele B sunt un indicator mai sensibil pentru anticorpii slabi
de clasa I deoarece ei poartă molecule de clasa I într-o mai mare densitate decât
celulele T. Crossmatch-ul prin flowcitometrie poate distinge între anticorpii B
adevăraţi şi anticorpii slabi de clasa I ai unui crossmatch citotoxic pozitiv pe
celulă B.
50
Fig.15
51
Fig.16. Crossmatch – principiul metodei ELISA.
52
Rezultatele care au media absorbanţelor > 2X media valorilor
controalelor negative, sunt pozitive.
Această tehnică de lucru este între 30 - 250 de ori mai sensibilă decât
metodele serologice vizuale pentru detecţia anticorpilor anti-HLA de tip IgG.
Celulele T sunt separate electronic de celulele B, prin folosirea unui anticorp
faţă de antigene de suprafaţă ale celulelor T,(cum ar fi complexul CD3-PCR,
marcat cu fluoresceină)
53
pentru aceste observaţii: existenţa prezenţei anticorpilor anti-HLA care nu sunt
citotoxici sau exista prezenţei anticorpilor blocanţi care interferează cu testarea.
54
Autoaticorpii pot da rezultate fals pozitive într-un test crossmatch cu
limfocitele potenţialului donator conducând la descalificarea eronată a acelui
donator. Alternativ, anticorpii preexistenţi pot masca prezenţa anticorpilor
specifici anti-donator. Auto crossmatch-ul este performat de rutină în cazul
tuturor crossmatch-urilor cu donatori vii pentru fiecare ser care este testat.
55
Fig.18. Evaluarea imunologică în vederea transplantului renal de la donator viu.
56
Determinarea anticorpilor citotoxici poate fi utilă în evitarea anumitor
antigene HLA. La pacienţii foarte sensibilizaţi (PRA > 50%) poate fi foarte
dificil de găsit un donator crossmatch negativ. Evitarea transfuziilor poate ajuta
ca titrul anticorpilor citotoxici să scadă în timp.
57
Fig.20 Donator viu versus cadavru pentru transplantul renal.
Donatorul marginal
Donatori non-heart-beating
58
Principala problemă legată de transplanturile renale de la acest tip de
donatori este rata crescută de funcţie renală întârziată şi de nefuncţionare
primară comparativ cu rinichii provenind de la donatori cadavru heart-beating
[8].
Aceste date au încurajat centrele de transplant renal pentru a face cât mai
multe transplanturi de la donatori vii, în acest fel evitând şi lunga aşteptare
pentru un donator de rinichi cadavru.
59
Efectele potrivirii HLA asupra
(după L.K. Lebeck şi M.R. Garovoy – Histocompatibility testing and organ sharing, chapter 8).
Supravieţuirea alogrefei este cea mai bună pentru alogrefe HLA identice
de la fraţi şi este urmată apoi de alogrefe cu un singur haplotip nepotrivit.
Important este că timpul de înjumătăţire (T½) al grefelor care supravieţuiesc la
cel puţin un an este proporţional cu gradul de matching. Această informaţie
poate fi folosită împreună cu alţi factori pentru a selecta cel mai adecvat
potenţial donator de rinichi [27].
60
Matching-ul imunologic: conceptul de matching în transplantul renal
61
Matching-ul imunologic este relevant numai când există un număr
suficient de mare de donatori [31]. Cu cât sunt mai mulţi donatori cu atât este
mai mare şansa unui matching bun, prin aceasta înţelegând o potrivire de 50%
pentru alelele HLA-A, B şi DR.
În anii recenţi, progrese mari s-au efectuat prin potrivirea HLA la nivel de
alelă [7]. De asemenea, trebuie menţionat că mulţi primitori de alogrefă renală
cu nepotriviri HLA continuă să aibă o funcţie bună mulţi ani după transplant,
sugerând că anumite nepotriviri HLA sunt totuşi acceptate [8].
62
Transplanturile renale ABO incompatibile
63
BIBLIOGRAFIE
64
15. Janeway, C.A., Travers P: Antigen recognition by T lymphocytes. Ed 3 Immunobiology
41-46, 1997, Garland Publishing, New York and London.
16. Jerius, J. T., Taylor, R. J., Murillo, D., and Leone, J. P. Double renal transplants from
marginal donors: 2-year results. Journal of Urology, 163, 423-425, 2000.
17. Johnson, A.H., Katovich, Hurley. C., Hartzman, R.J., Wade, J.A., Human Leucocyte
Antigen : The Major Histocompatibility Complex of Man, 40, 927-946, in Clinical
Diagnosis and Management by Laboratory Methods, John Bernard Henry, M.D., 2001,
Saunders, Twentieth Edition.
18. Little, A-M., Parham, P: Polymorphism and evolution of class I and class II genes and
molecules. Reviews in Immunogenetisc, 1Ş105-123, 1999.
19. Lucas, D.P., Paparounis, M.L., Meyers, L., Mart, J.M., Zachary, A.A.,: Detection of
HLA class I specific antibodies by the QuikScreen Enzyme-Linked Immunosorbent
Assay. Clin Lab Diagn Lab Immunol, 1997;4:252
20. Luminex Corporation, 1998-2000. Luminex 100 User Manual Version 1.7 Rev B.
21. Marsh, S.G.E., Parham, P. Barber., Barber L.D., The HLA FactsBook, Academic Press,
2000.
22. Moore, S.B., Ploeger, N.A., DeGoey, S.R.,: HLA antibody screening: Comparison of a
solid phase enzyme-linked immunoassay with antiglobulin augmented
lymphocytotoxicity. Transplantation 1997; 64:1617.
23. Nyberg, S. L., Matas, A. J., Kremers, W. K., et. al. Improved scoring system to assess
adult donors for cadaver renal transplantation. American Journal of Transplantation. 3,
715-721, 2003.
24. Rhodes, D.A., Trowsdale, J.: Genetics and molecular genetics of the MHC. Reviews in
Immunogenetics, 1:21-31, 1999.
25. Rodey Glenn E. HLA Beyond Tears. De Novo, Inc. 2000;213.
26. Sanger Centre, http://www.sanger.ac.uk./HGP/Chr6/MHC/shtml
27. Thelan, D., Rodey, G., American Society of Histocompatibility and Immunogenetics
Laboratory Manual, edn. Lenxa, K.S: ASHY.
28. Trowsdale, J. Immunogenetics 41,1-17,1995.
29. Trowsdale, J. In HLA and MHC: Genes, Molecules and Function (Browning, M. And
McMichael, A. Eds), 1996, Bios Scientific Publishers, Oxford.
30. Williams, T.M., Human Leucocyte Antigen Gene Polymorphism and the
Histocompatibility Laboratory, The Journal of Molecular Diagnostics, 3, 3, 2001.
31. Wujciak, T., Opelz, G., Matchabililty as an important factor for kidney allocation
according to the HLA Match. Transplantation Proceedings; 27: 1403-1405, 1997.
32. Zachary, A.A., Delaney, N.C., Lucas, D.P., Laffell, M.S., Characterization of HLA
Class I Specific Antibodies by ELISA Using Solubilized Antigen Targets: I. Evaluation
of the GTI Quik-ID Assay and Analysis of Antibody Patterns. Human Immunology
2001; 62:3, 228-235
65
EVALUAREA IMUNOLOGICĂ ÎN
TRANSPLANTUL HEPATIC
_______________ _______________
66
relativ stabil, în timp ce numărul pacienţilor înscrişi anual pe lista de aşteptare
pentru transplantul hepatic este în continuă creştere.
Donatori marginali:
67
Transplantul hepatic cu donator viu (living donor liver transplantation-
LDLT). Este o metodă bazată pe capacitatea remarcabilă de regenerare a
ficatului. Din punct de vedere istoric, metoda se adresa iniţial părinţilor ce aveau
copii cu afecţiuni hepatice şi care erau dispuşi să le doneze o porţiune din ficatul
lor sănătos, dar în prezent se efectuează si transplantul adult – adult. Ficatul
donatorului se regenerează şi este funcţional 100% în circa 4 – 6 săptămâni.
68
Genotipul HLA DRB1*13 este asociat cu infecţii VHC posttransplant şi
sepsis.
69
mai mulţi factori ce ţin atât de donator cât şi de primitor: compatibilitatea HLA,
vârsta înaintată a primitorului, imunodeficienţa primitorului [16, 17,18].
70
Evaluare imunologică
Fenomene de rejet post transplant hepatic pot fi întâlnite la peste 50% din
pacienti și sunt tratate relativ ușor și cu succes dacă sunt diagnosticate precoce.
Din păcate, semnele și simptomele clinice (febră, dureri abdominale, ascită,
hepatomegalie, inapetență ) și testele paraclinice (creșterea nivelelor serice ale
bilirubinei, transaminazelor, fosfatazei alcaline) sunt nespecifice.
71
Evaluarea virusologică
72
Reinfecţia VHB a grefei se poate produce cu particule VHB circulante, cu
particule virale provenind din sursele de replicare extrahepatice ale VHB
(sistemul hematopoetic, pancreas) sau ambele.
73
O dovadă a rolului jucat de CMV în rejetul alogrefei este observația că
terapia profilactică și antivirală îmbunătățește funcția grefei și inhibă rejetul
acut. Deși reactivitatea imună în infecțiile CMV a fost intens studiată în ultimii
ani, mecanismul imunologic prin care CMV induce rejetul alogrefei rămâne
controversat. Una din ipoteze susține că limfocitele T CMV-specifice, cu
potențial citotoxic și producătoare de citokine proinflamatorii, cum ar fi TNF-α,
pot reacționa direct cu anumite complexe CMH/peptide alogene, proces
cunoscut sub denumirea de "imunitate heteroloagă". O altă ipoteză se referă la
stimularea indirectă a aloimunității. Infecția CMV induce producția locală de
citokine proinflamatorii, cum ar fi TNF-α, IL-1, IL-6, IL-8, sau chemokine CC
și CXC, care determină recrutarea și activarea leucocitelor din grefă (34,35).
BIBLIOGRAFIE
1. Forman LM, Lucey MR. Predicting the Prognosis of Chronic Liver Disease: An
Evolution From Child to MELD. Hepatology 2001; 33: 473-5
3. Kamath PS, Wiesner RH, Malinchoc M et al. A model to predict survival in patients
with endstage liver disease. Hepatology 2001; 33: 464-70
4. Wiesner R, Edwards E, Freeman R et al. The model for end-stage liver disease
(MELD) and allocation of donor livers. Gastroenterology 2003; 124: 91-6
5. Hoofnagle JH, Lonbardero M, Zetterman RK et al. Donor age and outcome of liver
transplantation.Hepatology 1996; 24: 89-96
74
7. Vergas HE, Laskus T, Wang LF et al. Outcome of liver transplantation in hepatitis
C virusinfected who received hepatitis C virus-infected grafts. Gastroenterology 1999;
117:149-53
12. Renz JF, Roberts JP. Long-term complications of living donor liver transplan-
tation. Liver Transpl 2000; 6(6 suppl 2): S73-S76
13. Ghobrial RM, Saab S, Lassman C et al. Donor and recipient outcomes in right lobe
adult living donor liver transplantation. Liver Transpl 2002; 8: 901-909
15. Edinger M, Hoffman P, Ermann J, et al. CD4 + CD25+ regulatory T cells preserve
graft–versus-tumor activity while inhibiting graft vs. host disease after bone marrow
transplantation. Nat Med 2003; 9:1144 -50
16. Perri R, Assi M, Talwalkar J, et al. Graft vs. host disease after liver
transplantation : a new approach is needed. Liver Transpl 2007; 13: 1092-9
17. Smith DM, Agura E, Netto G, et al. Liver transplant- associated graft vs. host
disease. Transplantation 2003; 75:118-26
18. Chan EY, Larson AM, Gernsheimer TB, et al. Liver Transpl 2007; 13: 516-22
19. Audet M, Panaro F, Piardi T, et al. Passenger Lymphocyte Syndrome and Liver
Transplantation.Clinical and Developmental Immunology 2008;
21. Sternberg A J, Lee G, Croxton T, et al. Severe hemolysis after minor ABO
unmatched kidney transplant—a non-secrector transplanted from a donor with high
anti-A titre. Transfusion Medicine2000;10;1, 87–89
75
22. Sokol RJ, Stamps R, Booker DJ, et al.. Posttransplant immune-mediated hemolysis
Transfusion 2002 , vol. 42, no. 2, pp. 198–204
23. Shortt J, Westall GP, Roxby D, et al. A ‘dangerous’ group O donor: severe
hemolysis in all recipients of organs from a donor with multiple red cell
alloantibodies. American Journal of Transplantation, vol. 8, no. 3, pp. 711–714, 2008.
24. Panaro F, DeChristopher PJ, Rondelli D, et al. Severe hemolytic anemia due to
passenger lymphocytes after living-related bowel transplant Clinical Transplantation
2004; 18, 3, 332–335
27. Moore KW, de Waal Malefyt R, Coffman RL, et al. Interleukin-10 and the
interleukin-10 receptor. Annu Rev Immunol 2001; 19:683-765
29. Ponce M, Berenguer M, Prieto M et al. Should we discard old donors for hepatitis
C candidates? The importance of donor steatosis. Hepatology 2003: 38: 226A.
30. Han SH, Ofman J, Holt C et al. An efficacy and cost-effectiveness analysis of
combination hepatitis B immune globulin and lamivudine to prevent recurrent
hepatitis B after orthotopic liver transplantation compared with hepatitis B immune
globulin monotherapy. Liver Transpl 2000; 6: 741-748.
31. Imperial JC, Keeffe EB. Liver transplantation in Handbook of liver disease,
second edition, edited by Lawrence S. Friedman, Emmet B. Keeffe, Churchill-
Livingstone, 2004; 401-415
35. Adams AB, Williams MA, et al. Heterologous immunity provides a potent barrier
to transplantation tolerance. J Clin Invest 2003; 111(12): 1887-95
76
EVALUAREA IMUNOLOGICĂ ÎN TRANSPLANTUL
MEDULAR
____________ ____________
77
În prezent, transplantul autolog sau alogeneic de celule stem
hematopoietice ( TCSH ), reprezintă o opţiune terapeutică bine–cunoscută,
având un loc bine stabilit în algoritmul de tratament al multor afecţiuni: afecţiuni
hematologice congenitale sau dobândite, tumori solide, boli autoimune,
amiloidoză, anomalii ereditare de metabolism [1]. Sursele de celule stem sunt
reprezentate de măduvă osoasă, sânge periferic, sânge din cordonul ombilical.
Rezultatele clinice obţinute par să fie similare, indiferent de sursă, iar alegerea
modalităţii de recoltare depinde de vârsta primitorului şi/sau donatorului,
indicaţia de transplant, preferinţa donatorului, experienţa şi dotarea centrului
unde se face transplantul.
78
disponibil. Deoarece antigenele HLA determină un răspuns aloimun, potrivirea
HLA joacă un rol preventiv critic în reducerea riscului de afectare a grefei
și de apariție a bolii de grefă contra gazdă. Pe de altă parte, efectul de grefă
contra leucemie, asociat cu mismatch-ul HLA, reprezintă un mijloc imunologic
de a reduce riscul de recurență de boală la pacienții cu risc crescut.
Cel mai adecvat donator este un frate potrivit din punct de vedere al
genotipului HLA.
79
Realizarea în siguranță a transplanturilor de celule stem de la donatori
neînrudiți se datorează, în mare parte, progreselor obținute în domeniul
imunogeneticii. La începutul anilor '90, stabilirea compatibilității tisulare era
stânjenită de metodele de tipizare HLA de rezoluție slabă ( metode serologice ),
în special pentru alelele HLA de clasa I. Studiile recente, bazate pe metode de
tipizare de rezoluție înaltă ( metode moleculare ), au arătat că potrivirea la nivel
de alelă se asociază cu rezultate mai bune oricare ar fi regimul de condiționare,
mieloablativ sau de intensitate redusă [3]. Oricum, importanța relativă a fiecărui
locus în parte rămâne o problemă discutabilă. În timp ce efectul mismatch-urilor
A/B/C/DRB1 a fost bine documentat prin multiple studii retrospective, rolul
incompatibilității DQ sau DP rămâne controversat. Date recente privind
transplantul de celule stem cu depleție de limfocite T, de la donator neînrudit,
arată că matching-ul HLA- DPB1 se asociază cu risc crescut de recădere
independent de statusul de compatibilitate a celorlalte locusuri [6].
80
cel mai important parametru, de care depinde rezultatul transplantului, este
cantitatea de celule stem conținută de unitatea de sânge recoltată [9].
81
Receptorii KIR (Killer cell immunoglobulin-like receptors) sunt molecule
care fac parte din familia imunoglobulinelor și care se găsesc pe suprafața
celulelor NK. Locusul genelor KIR se află pe cromozomul 19 și face parte dintr-
un complex mai mare numit Complexul Receptorului Leucocitar (leukocyte
receptor complex – LRC). Din punct de vedere structural, receptorul KIR este
constituit dintr-o porțiune extracelulară, cu 2 sau 3 domenii imunoglobulinice
(2D sau 3D), și o porțiune intracelulară, lungă sau scurtă, L (long) și S (short).
KIR-urile cu domeniul intracelular lung au o acțiune inhibitoare asupra celulelor
NK, pe când cele cu domeniul intracelular scurt transmit semnale activatoare.
82
• rată de recădere de boală, semnificativ mai mică;
83
Deși tipizarea HLA rămâne elementul central în selecția donatorilor și
este un factor determinant major în ce privește rezultatele obținute
posttransplant, secvențierea genomului uman a relevat existența a mii de
polimorfisme genice (single nucleotide polymorphisms) a căror semnificație și
importanță în ce privește transplantul autolog rămâne încă a fi elucidată.
84
Polimorfismul IL-1α -889 la donator sau la primitor se asociază cu
îmbunătățirea ratei de supraviețuire și reducerea mortalității legate de
transplant [22].
GVHD care apare după un transplant de la frate HLA identic este inițiat
de limfocitele T care recunosc antigene minore de histocompatibilitate ( peptide
derivate din proteinele intracelulare, codate de gene de pe cromozomi
autozomali sau de pe cromozomul Y ). Unele antigene (ex: HA-1, HA-2) se
găsesc numai pe celulele sistemului hematopoietic, iar altele (ex: H-Y, HA-3)
sunt exprimate ubicuitar pe țesuturile normale. Cele codate de gene de pe
cromozomul Y sunt implicate în transplantul cu mismatch de sex. Nepotrivirile
între donator și primitor pentru HA-1, HA-2, HA-4, HA-5 se asociază cu
creșterea incidenței GVHD [23].
85
• pentru incompatibilitate ABO majoră (ex. primitor grup 0-donator grup A)
se utilizează masă eritrocitară de grup 0, indiferent de grupul sanguin al
donatorului sau receptorului, până când anticorpii ABO-specifici ai
primitorului sunt nedetectabili și testul antiglobulinic este negativ;
BIBLIOGRAFIE
86
1. Ljungman P, Urbano-Ispizua A, Cavazzana-Calvo M, et al. Allogeneic and
autologous transplantation for haematological disease, solid tumors and immune
disorders: Definitions and current practice in Europe. Bone Marrow Transplant
2006; 37: 439-449
4. Hurley CK, Wagner JE, Setterholm MI, Confer DL. Advances in HLA: Practical
implications for selecting adult donors and cord blood units. Biol Blood Marrow
Transplant 2006; 12: (1 Suppl 1): 28-33
5. Tiercy JM. The rol of HLA in HSCT. The EBMT Handbook, 5th edition 2008; 46-92
6. Shaw BE, Marsh SG, Mayor NP, et al. HLA- DPB1 matching status has significant
implications for recipients of unrelated donor stem cell transplants. Blood 2006;
107: 1220-1226
8. Flomenberg N, Baxter-Lowe LA, Confer D, et al. Impact of HLA class I and class II
high resolution matching on outcomes of unrelated donor bone marrow
transplantation. Blood 2004; 104: 1923-1930
9. Gluckman E, Rocha V. Donor selection for unrelated cord blood transplants. Curr
Op Immunol 2006; 18: 565-570
10. Tiercy JM, Bujan-Lose M, Chapuis B, et al. Bone marrow transplantation with
unrelated donors: What is the probability of identifying an HLA-
A/B/C/w/DRB1/B3/B5/DQB1- matched donor? Bone Marrow Transpl 200; 26:
437-441
11. Warrington KJ, Takemura S, Goronzy JJ, Weyand CM. CD4+,CD28- T cells in
rheumatoid arthritis patients combine features of the innate and adaptive immune
systems. Arthritis Rheum 44:13; 2001.
12. Martin MP, Nelson G, Lee JH, Pellett F, et al. Susceptibility to Psoriatic Arthritis:
Influence of Activating Killer Ig-Like Receptor Genes in the Absence of Specific HLA-
C Alleles. J Immunol 169:2818; 2002.
87
13. Martin MP, Gao X, Lee JH, Nelson GW, Detels R, Goedert JJ, Buchbinder S,
Hoots K, Vlahov D, Trowsdale J, et al. Epistatic interaction between KIR3DS1 and
HLA-B delays the progression to AIDS, Nat Genet 31:429; 2002.
14. Yawata M, Yawata N, Draghi M, et al. Roles for HLA and KIR polymorphisms in
natural killer repertoire selection and modulation of effector function. J Exp Med 2006;
203: 633-645
17. Smith HRC, Heusel JW, Mehta IK, et al. Recognition of a virus-encoded ligand by a
natural killer cell activation receptor. Proc Natl Acad Sci USA 2002; 99: 8826-8831
18. Degli Esposti MA, Smyth MJ. Close encounters of different kinds: Dendritic cells
and NK cells take centre stage. Nature Reviews Immunology 2005; 5: 112-124
20. Mullighan CG, Bardy PG. Advance in the genomics of allogeneic haematopoietic
stem cell transplantation. Drug Development Research 2004; 62: 273-292
21. Lin MT, Storer B, Martin PJ, et al. Relation of an IL-10 promoter polymorphism to
GVHD and survival after haematopoietic -cell transplantation. N Engl J Med 2003;
349: 2201-2210
22. Cullup H, Stark G. IL-1 polymorphism and GVHD. Leuk Lymphoma 2005; 46:
517-523
23. Goulmy E. Human minor histocompatibility antigens. Curr Opin Immunol 1996;
8:75-81
24. Middleton PG, Cullup H, Dickinson AM, et al. Vitamin D receptor gene
polymorphism associates with GVHD and survival in HLA-matched sibling allogeneic
bone marrow transplantation. Bone Marrow Transplant 2002; 30:223-228
88
long term outcome is confirmed in 2 independent cohorts and may be modulated by the
type of gastrointestinal decontamination. Blood 2006; 107: 4189-4193
27. Helbig G, Stella-Holowiecka B, Woinar J, et al. Pure red cell apasia following major
and bidirectional ABO-incompatible allogeneic stem cell transplantation: Recovery
donor-derived erythropoiesis after long-term treatment using different therapeutic
strategies. Ann Hematol 2007
28. Toubert A. Immune reconstitution after allogeneic HSCT. The EBMT Handbook, 5th
edition 2008; 297-316
89
Glosar de termeni - Imunologia transplantului
Alelă: variantă a unei gene într-un locus genetic particular. Cele două alele, de
pe cei doi cromozomi omologi, pot fi identice, şi individul este homozigot sau
diferite şi el este heterozigot.
Alogrefă: este tipul cel mai răspandit de grefă şi se referă la situaţia în care un
organ se transplantează unui individ aparţinând aceleiaşi specii, dar diferit
genetic.
Aloreactivitate: descrie stimularea celulelor T de către moleculele MHC, altele
decât cele proprii; marchează recunoaşterea moleculelor MHC alogenice. Astfel
de răspunsuri sunt numite aloreacţii.
Anticorp: este o proteină care se leagă specific la o substanţă particulară,
antigenul corespunzător. Fiecare moleculă de anticorp are o structură unică care
îi permite să se lege specific la antigenul său corespunzător, dar toţi anticorpii au
aceeşi structură şi sunt cunoscuţi ca imunoglobuline sau Ig-uri. Anticorpii sunt
produşi de celulele plasmatice ca răspuns faţă de infecţie sau imunizare,
legându-se la patogeni, neutralizându-i şi îi pregăteşte pentru distrugere de către
fagocite.
Anticorpi citotoxici: anticorpi anti-HLA
Antigen: orice moleculă care se leagă specific de un anticorp. Numele lor
provine de la abilitatea acestora de a genera anticorpi. Nu toate antigenele sunt
capabile să stimuleze producţia de anticorpi; antigenele care induc producţia de
anticorpi sunt denumite imunogene.
ASHI: Societatea Americană de Histocompatibilitate şi Imunogenetică.
Autogrefă: când un organ se transplantează aceluiaşi individ, dar în altă parte a
organismului.
CD: Clusters of differentiation, sunt grupuri de anticorpi monoclonali care
identifică aceeaşi moleculă de la suprafaţa celulară. Molecula de la suprafaţa
celulei este desemnată CD urmat de un numar (de exemplu: CD1, CD2 etc).
Celulele prezentatoare de antigen: sunt celule înalt specializate care pot
procesa antigene ale căror fragmente peptidice le proiectează pe suprafaţa
celulară împreună cu moleculele necesare activării celulelor T. Principalele
90
celule prezentatoare de antigen pentru celulele T sunt celulele dendritice,
macrofagele şi celulele B.
Celulele T CD4 (helper): aceste celule ajută celulele B pentru a produce
anticorpi ca răspuns la stimularea antigenică. Cele mai eficiente celule T helper
sunt cunoscute ca celule TH2, care produc citokinele IL4 şi IL5. Celulele CD4
sunt importante pentru recunoaşterea peptidelor antigenice legate la moleculele
MHC de clasa aII-a. Acţionează ca şi co-receptori prin legarea la partea laterală
a moleculelor MHC de clasa aII-a.
Celulele T CD8: sunt celule T care poartă co-receptorul CD8. Aceste celule
recunosc antigenele, de exemplu antigenele virale, care sunt sintetizate în
citoplasma celulei. Peptidele derivate din aceste antigene sunt transportate de
către TAP, asamblate cu molecule MHC de clasa I în reticulul endoplasmatic şi
expuse ca complexe peptide MHC de clasa I pe suprafaţa celulară. Celulele T
CD8 se diferenţiază în celule T CD8 citotoxice.
Centimorgan: unitate de măsură a distanţei dintre două locusuri în linkage,
stabilită prin frecvenţa recombinărilor între locusuri. Este egal cu o frecvenţă de
recombinare de 1% între locusuri. Are simbolul cM. Unitate de recombinare.
Centromer: punct de unire a cromatidelor. La om secvenţele centromerice sunt
diferite.
Chimera: coexistenţa la nivelul unui singur individ sau la nivelul ţesuturilor
sau celulelor a două genotipuri diferite. De exemplu, primitorul unui transplant
de maduvă de la un individ genetic diferit are celulele sanguine de origine ale
donatorului ca şi celulele autologe. Termenul provine din mitologia greacă,
reflectând un monstru cu un cap de leu, un corp de capră şi coada unui dragon.
Citokine: polipetide secretate care afectează funcţia altor celule. Citokinele sunt
importante pentru interacţiunile celulare din cadrul răspunsului imun. Citokinele
produse de fagocitele mononucleare se numesc monokine; cele produse de
limfocite se numesc limfokine.
Cod genetic: triplete de baze din ADN şi ARN care poartă informaţia genetică,
necesară sintezei proteinelor. Este un veritabil dicţionar care permite trecerea de
la un grup de 3 nucleotide (triplet sau codon) la un aminoacid specific.
Codon: secvenţe a trei nucleotide mARN, care codifică un aminoacid specific.
Codon ambiguu: care codifică mai mulţi aminoacizi cu sens greşit (missens)şi
care în urma unei mutaţii devine un codon terminator al sintezei lanţului
polipeptidic.
91
Codon iniţiator: unul dintre cei 2 codoni AUG sau GUG care marchează
începutul sintezei proteice.
Codoni sinonimi: care codifică acelaşi aminoacid.
Codoni terminatori: care anunţă terminarea sintezei proteinelor. Când
ribozomii ajung în dreptul lor, sinteza se opreşte şi lanţul polipeptidic este
eliminat.
Conversie genică: înlocuire a materialului genetic de pe un sit particular al unei
cromatide, de către materialul genetic situat pe un punct exact corespunzător, de
pe o cromatidă ne-soră; este o formă particulară de recombinare, care explică
apariţia unor anomalii de segregări.
CREGs: Cross reactive groups (grupuri care reacţionează încrucişat) epitopi
publici care sunt responsabili pentru crossreactivitatea serologică bine
cunoscută care este observată între aloantiserurile HLA. Modelul
crossreactivităţii serologice a antiserurilor HLA au fost utilizate pentru a
categorisi genele HLA de clasa I în grupuri majore crossreactive sau CREGs.
Baza moleculară a crossreactivităţii serologice este existenţa concomitentă,
diferenţiată a epitopilor publici la nivelul mai multor gene HLA.
Cromatină: complexul de ADN, histone, proteine nehistonice şi puţin ARN
care compune cromozomul.
Cromozom: purtătorul informaţiei genetice.
Crossing-over: încrucişare, schimb de material genetic între cromatidele
cromozomilor omologi.
Crossmatch: test care evidenţiază anticorpi direcţionaţi faţă de antigenele HLA
prezente la nivelul limfocitelor T ale donatorului (clasa I) sau la nivelul
limfocitelor B ale donatorului (clasa a II-a) implicate în răspunsul imun; prin
acest test se previne fenomenul de rejet în transplantul renal.
EFI: Federaţia Europeană de Imunogenetică
ELISA: Enzyme-Linked Immunosorbent Assay, este un test serologic în care un
antigen sau un anticorp legat este detectat utilizând anticorpi cuplaţi cu o enzimă
care converteşte un substrat incolor într-un produs colorat. Testul ELISA este
larg folosit în biologie şi medicina ca şi în imunologie.
Epitop: determinant antigenic definit
Epitop privat: iniţial, un epitop privat a fost considerat a fi unic la nivelul unui
singur produs genetic alelic. Astăzi prin epitop privat înţelegem epitopii care se
92
află la nivelul unui grup limitat sau familii de alele strâns înrudite, cum sunt
alelele A2 (A*0201-0229), sau alelele B39 (B*39 01011-*3915). Epitop de grup
este un termen şi mai adecvat pentru a descrie acest tip de epitop şi poate fi
interschimbat cu termenul de “privat”.
.
Epitopi publici: există concomitent, diferenţiat între conglomeratele de gene
HLA care în mod normal aparţin la grupuri diferite de gene, strâns înrudite, de
exemplu, existenţa concomitentă a epitopului public între A2 şi moleculele B57
sau 58.
Exon: secvenţă de nucleotide care codifică o secvenţă de aminoacizi specifici.
În medie, ei sunt constituiţi din 100-300 de nucleotide. O genă este, astfel
constituită din mai mulţi exoni separaţi prin introni, iar fiecare exon poate fi
considerat un modul al unei proteine.
Expresie genică: manifestare fenotipică a unei gene specifice; este condiţionată
de natura genei, dominantă sau recesivă, de interacţiunea cu alte gene, condiţiile
de mediu, penetranţă şi expresivitate.
Fenotip: caracteristicile detectate ale unei celule sau organism; rezultă din
interacţiunile genotipului cu mediul.
Genă: informaţia nucleotidă care asigură sinteza unei secvenţe de aminoacizi şi
care ocupă un locus specific.
Genom: set haploid de cromozomi. Totalitate a variantelor genetice de pe un
locus dat. Dacă pe un locus se găsesc n alele, atunci pot exista n homozigoţi şi
n(n-1)/2 heterozigoţi. Numărul total al genotipurilor de pe acelaşi locus este egal
cu n(n+1)/2. Genomul uman conţine 6,4 x 10 -10 g ADN, echivalentul a 5800 de
milioane de baze, în timp ce al Escherichia Coli are numai 4 milioane. Nucleul
diploid uman include 6 milioane de gene.
Genotip: constituţia genetică a unui organism.
Haplotip: setul de alele HLA găsit pe un cromozom.
Histocompatibilitate: identitate la nivelul moleculelor de histocompatibilitate
de clasa I şi clasa a II-a. Termenul este folosit în sens operaţional însemnând
similaritate suficientă între moleculele HLA ale donatorului şi primitorului, în
transplantul de organe.
HLA: antigene leucocitare umane sau “leucocite de histocompatibilitate”.
93
Imunogenetică: ramura a geneticii care studiază complexitatea proceselor ce
asigură apărarea şi integritatea organismului, în ipoteza în care în organism
pătrund antigene străine; controlul genetic al imunoglobulinelor, deficienţele
condiţionate genetic, răspunsul imun, imunitatea celulară etc, variabilitatea
genelor implicate în acest proces (ABO, Rh, HLA) precum şi tulburările
autoimune; imunogenetica a descoperit complexul major de histocompatibilitate,
a reuşit să cartografieze regiunea cromozomială 6 pe care este situat acest
sistem, a elucidat structura anticorpilor (imunoglobulinelor), a explicat
fenomenele de compatibilitate şi incompatibilitate, a precizat existenţa
asociaţiilor dintre genele sistemului HLA şi diverse tulburări.
Interleukinele: sunt citokine secretate în principal de celulele mononucleare
(limfocitele şi fagocitele mononucleare) care induc creşterea şi diferenţierea
limfocitelor şi a celulelor stem hematopoietice pluripotente.
Intron: secvenţă de 100-1000 nucleotide situată în afara sau în interiorul genei
care separă exonii (secvenţele de nucleotide ADN care sunt transcrise) şi sunt
prezente în mARN. Toţi intronii studiaţi până acum încep cu secvenţe GT şi se
termină cu secvenţele AG. Uneori, secvenţele de început şi de sfârşit se repetă
de numeroase ori. Intronii coordonează sinteza proteinelor şi diminuează
frecvenţa mutaţiilor survenite în cursul recombinării.
Izogrefă: când un organ se transplantează între indivizi ai aceleiaşi specii, cu
configuraţie antigenică identică (gemeni monozigoţi).
Linkage: asociere a două sau mai multe gene nealele în aşa fel încât se transmit
ca o singură unitate dacă nu intervine fenomenul de crossing-over.
Linkage disequilibrium : legătură dezechilibrată – tendinţă a unor alele situate
pe locusuri diferite de a apărea împreună pe acelaşi cromozom sau haplotip, într-
o secvenţă mai mare decât cea aşteptată teoretic.
MHC: complexul major de histocompatibilitate: regiune cromozomială formată
din locusurile care au rol fundamental în procesele imune. La om MHC este
sistemul HLA, omolog cu complexul H2, la şoarece.
Microarray: tehnologie cu microcipuri, care are ca principiu de bază
hibridizarea complementară a secvenţelor simplu spiralate ale acizilor nucleici.
În genetica cancerului, ADN microarray este creată prin plasarea diferitelor
ADN-uri pe un mic fragment al unui microcip, folosindu-le apoi, pentru a
evalua expresia ARN în celulele normale sau maligne.
94
Mutaţie: modificare permanentă şi transmisibilă a structurii şi implicit a funcţiei
unei gene. De obicei, termenul de mutaţie se referă la o singură genă. Prin
lărgirea conceptului, în categoria mutaţiilor au fost incluse modificările
numerice şi structurale ale cromozomilor, precum şi modificările numerice ale
genomului (poliploidia).
Neopterina: pteridină serică secretată de macrofag; valorile serice crescute ale
neopterinei reprezintă expresia activării răspunsului imun celular.
Polimorfism: înseamnă existenţa într-o varietate de forme diferite.
Polimorfismul genetic este variabilitatea de la nivelul locusului genei în care se
produc variante genice la o frecvenţă mai mare de 1%. Complexul major de
histocompatibilitate (MHC) este cel mai polimorf conglomerat de gene cunoscut
la om.
Prezentarea antigenică: descrie antigenul ca fragmente peptidice legate la
moleculele MHC pe suprafaţa unei celule. Celulele T recunosc antigenul când
este prezentat în acest fel.
Procesarea antigenică: este degradarea proteinelor în peptide care se pot lega la
moleculele MHC pentru prezentare la celulele T. Toate antigenele, cu excepţia
peptidelor, trebuie să fie procesate în peptide înainte de a putea fi prezentate de
către moleculele MHC.
Rejetul grefei: reacţie imunologică direcţionată faţă de moleculele de
histocompatibilitate din grefă care conduce la eliminarea sau rejetul grefei.
RT-PCR: reacţie de amplificare genică folosită pentru a amplifica secvenţele
ARN. Enzima revers-transcriptaza (RT) este folosită pentru a converti secvenţa
ARN într-o secvenţă de ADN complementar (cADN), care este apoi amplificată
prin PCR.
Segregare: separare a cromozomilor omologi în meioză, implicit, separarea şi
migrarea în gameţi diferiţi a celor 2 membri ai oricărei perechi de alele. În acest
fel se disociază şi caracterele materne şi paterne. Este prima lege a lui Mendel,
legea segregării genelor.
Sistemul complement: este un set de proteine plasmatice care reacţionează
împreună pentru a ataca formele extracelulare ale patogenilor.
Sistemul grupelor sanguine ABO: antigene care sunt exprimate pe eritocite.
Ele sunt folosite pentru tipizarea sângelui uman pentru transfuzii. Indivizii care
nu exprimă antigenele A sau B pe eritrocitele lor, în mod natural formează
anticorpi care interacţionează cu acestea.
95
Sit: “pozitie”, “localizare”; 1. Cea mai mică unitate a unei gene care poate suferi
o mutaţie. 2. Secvenţă de nucleotide recunoscută specific de anumite proteine.
Tapasin (TAP – associated protein): este o moleculă cheie în asamblarea
moleculelor MHC de clasa I; o celulă deficientă în această proteină are numai
molecule MHC de clasa I instabile pe suprafaţa celulară. TAP1 şi TAP2
(“transporters associated with antigen processing”) sunt proteine – casetă care
leagă ATP, implicate în transportul peptidelor scurte din citosol în lumenul
reticulului endoplasmatic, unde se asociează cu moleculele MHC de clasa I.
TCR (“T-cell receptor”): receptorul celulei T este al lanţurilor înalt variabile α
şi β heterodimer legate disulfidic, exprimate de membrana celulară ca un
complex cu lanţurile CD3 permanente. Celulele T care poartă acest tip de
receptor frecvent denumite celule T α β.
Telomer: cromomer terminal situat la extremităţile cromozomilor care au rolul
de a împiedica fuziunea cromozomilor intacţi.
Xenogrefa: este transplantul de organe între specii diferite (de exemplu: de la
porc sau de la babuin la om).
96
97