-Tema parvenintismului în relație cu tră să turile naturaliste-

Textul literar “În vreme de ră zboi” este publicat în 1898, în revista “Gazeta să teanului”,
constituindu-se ca o creație realistă cu ecouri naturaliste, aceasta dezvoltâ nd tema
parvenitismului, ca morav social ce duce la degradarea personajelor.

Opera este o nuvelă psihologică , specie a genului epic în proză , cu un singur fir narativ, care
prezintă un conflict puternic, redat în manieră obiectivă , între personaje bine conturate,
individualizate prin detalii semnificative. Conflictul se dezvoltă pe două coordonate, una
exterioară , care urmă rește firul propriu-zis al evenimentelor, și una interioară , prin definirea
implicațiilor pe care le au faptele în planul conștiinței personajului.

Semnificația titlului face referire la Ră zboiul de independență din 1877, dar numai aparent. În
esență titlul se axează pe ideea ră zboiului interior, pe conflictul dramatic din constiința
personajului principal, generat de obsesia întoarcerii fratelui să u.

Tema operei o constituie parvenitismul, dorința de îmbogă țire ce le consumă pe ambele

personaje , împingâ ndu-le să renunțe la onestitate și moralitate în vederea atingerii acestui scop.
Personajul principal, Stavrache, câ rciumarul din Podeni este o fire închisă, singuratică (nu are
nici soție, nici copii), fă ră prieteni, singura sa pasiune fiind banii și avuția. În analiza sa
psihologică se remarcă existența complexului lui Cain, motivul invidiei fră țești, ce declanșează
conflictul să u interior.
Primul indiciu al apariției complexului se remarcă atunci câ nd Iancu își dezvă luie adevă rata
identitate în fața fratelui să u mai mare, iar acestuia din urmă îi vine o idee care să soluționeze
problema,, Hangiul, posomorâ t, stă câ teva minute la gâ nduri adâ nci; dar dodată faţa i se
luminează : înă untrul frunţii a scâ nteiat o mare inspiraţie. ‘’ Scena constituie primul moment în
care hangiul realizează că poate să pună stă pâ nire pe averea fratelui să u. Din acest moment
Stavrache va juca un rol al dualită ții în care acțiunile sale vor avea 2 justifică ri, una de fațadă
pentru a se ascunde de lume și a se minți pe sine însuși , și o doua care atestă dorința de a-și
vedea fratele mort. În momentul primirii scrisorii de la fratele să u, naratorul îi demască reacția
care se dorea a fi normală , prin stilul indirect liber,, Curios lucru! Cine ar fi vă zut figura lui neică
Stavrache, presupunâ nd că acela ar fi fost un om deprins să descifreze înţelesuri din chipurile
omeneşti, ar fi ră mas în mirare pricepâ nd bine că în sufletul fratelui mai mare nu se petrecea
nimic analog cu bucuria la citirea veştilor despre succesul de bravură al ră spopitului. Hangiul
mototoli hâ rtia după ce mai privi bine data‘‘. Câ nd primește a doua scrisoare și află de moartea
fratelui său hangiul mimează suferința, îngropâ ndu-și vina în adâ ncurile subconștientului. Nu ne
este precizată mulțumirea hangiului la aflarea veștii, însă contradicția dintre durerea sa (“a
plâ ns mult, mult”) și rapiditatea cu care a înhămat caii și a plecat la avocat sugerează adevarata
sa stare sufletească.

Complexul lui Cain, luâ nd forma spaimei că fratele nu a murit, defuleazaă din incoștient în timpul
nopților, câ nd Stavrahce este bâ ntuit în coșmarurile sale de cele 2 vizite ale lui Iancu- prima sub
formă de ocnaș, iar a doua sub formă de comandant. Obsesia se dezvoltă ascendent, evoluâ nd de
la primul coșmar, în care hangiul încă își domina spaima, pâ nă la momentul întoarcerii reale a
fratelui, câ nd Stavrache nu mai face distincția dintre lumea viselor și realitate. Ultimul prag al
obsesiei, în care hangiul se confruntă cu obiectul spaimei sale, îl constituie vizita reală pe care
fratele să u i-o face la han. Naratorul realizează o prezentare detaliată a fazelor nebuniei:
catalepsia, în care creierul nu mai funcționeaza și gesturile spasmodice, în care creierul dă
comenzi involuntare-,,Fratele se apropie de pat şi atinse cu mâ na umă rul omului chinuit de cine
ştie ce vis. La acea uşoară atingere, un ră cnet! — ca şi cum i-ar fi-mplâ ntat în ră runchi un junchi
roşit în foc — şi omul adormit se ridică drept în picioare, cu chipul îngrozitor, cu pă rul vâ lvoi, cu
mâ inile ncleştate, cu gura plină de spumă roşcată . Ca o furtună se repezi, apucă masa şi o trâ nti
de duşumea, fă câ nd tot ţă ndă ri”. Complexul lui Cain atinge pragul maxim al evoluției și
Stavrache sare la bă taie, încercâ nd să -și elimine fratele din realitatea pe care nu voia s-o accepte.
Prin gesturile pe care le face, de a se închina la icoane și a câ nta popește ,obsesia pune stă pâ nire
pe el în totalitate și îl autodistruge.

Prin tenta naturalistă din nuvelă , condiția umană este pusă sub semnul biologicului, al patologiei
și al instinctelor primitive, mijloc de a prezenta un personaj dezumanizat pâ nă la limita
inferioară .