Regatul Prusiei

Regatul Prusiei (germană Königreich Preußen) a fost un regat german ce e existat între 1701 și

1918 și care, din 1871, a fost principalul stat din Imperiul German, ce reprezenta aproximativ
două treimi din teritoriul acestuia. Regatul a fost numit după teritoriul Prusia din nord-estul
Europei, cu toate că baza puterii se afla în Brandenburg.

Cuprins

 1Istorie
o 1.11701: Formarea Regatului
o 1.21701-1740: Perioada Timpurie
o 1.31740-1760: Frederic cel Mare
o 1.401772, 1793, 1795: Partițiile Poloniei
o 1.51806-1815: Războaiele napoleoniene
o 1.61815: Prusia după Napoleon
o 1.71848–1871: Unificarea Germaniei
o 1.81871-1918: Creșterea și decăderea Imperiului
 2Subdiviziunile Regatului Prusiei
 3Vezi și
 4Referințe

Istorie[modificare | modificare sursă]
1701: Formarea Regatului[modificare | modificare sursă]
Frederic I din casa de Hohenzollern, a devenit "Mare Elector" al monarhiei Brandenburg-Prusia în
1688. Cu excepția Ducatului Prusiei, toate teritoriile monarhiei Brandenburg-Prusia făceau parte
din Sfântul Imperiu Roman aflat sub controlul casei de Habsburg. Deoarece titlul de rege era
rezervat împăratului care era Rege al Germanilor, Frederic a obținut acceptul Împăratului Leopold
I de a folosii titlul de "Rege în Prusia", în schimbul sprijinului în cadrul Războiului pentru
Succesiunea Spaniei. Acest titlu a fost acceptat în urma Tratatul de la Utrecht în 1713.

1701-1740: Perioada Timpurie[modificare | modificare sursă]

Brandenburg (mov) și Prusia (albastru închis) între 1701-1806

Războiul de treizeci de ani a devastat teritoriul noului regat care era considerat foarte sărac. De
asemenea, teritoriul acestuia era întins pe o distanță de 1200 km. În 1708, aproximativ o treime
din populație este nimicită de ciuma bubonică. Înfrângerea Suediei în Marele război Nordic dintre
1700 și 1721 a permis Prusiei să recupereze numeroase teritorii din sudul Mării Baltice, cele mai
importante fiind orașele Stettin și alte teritorii din Pomerania. Această perioadă a reprezentat
momentul de organizare a legendarei Armate prusace.

1740-1760: Frederic cel Mare[modificare | modificare sursă]

 Istoria Brandenburgului și
a Prusiei

Marca Vechea Prusie

Nordică înainte de secolul
înainte al XIII-lea
de secolul al
XII-lea

Margraviatul Ordenstaat
Brandenbur 1224–1525
g
1157–1618  Ducatu Prusia
(1806) l Regală -
Prusia Poloneză
1525– 1466–
1618 1772

Brandenburg-Prusia
1618–1701

Regatul Prusiei
1701–1772

Regatul Prusiei
1772–1918

Statul Liber Prusia

1918–1947

Brandenbur
g
1947–1952 / 
1990–

În 1740, Regele Frederic al II-lea (Frederic cel Mare) a acces la tron. Acesta a invadat Silezia,

declanșând Războiul pentru Succesiunea Austriei, în urma căruia Prusia reușește să rețină mare
parte din teritoriile ocupate în 1742. În 1744 Frederic a invadat Boemia, dar presiunile Franței
asupra Regatului Unit al Marii Britanii au condus la Tratatul de la Aix-la-Chapelle din 1748, care a
consfințit suveranitatea Prusiei asupra unei mari părți din Silezia.
Austria a reușit să realizeze o alianță cu Franța și Rusia, iar invazia Saxoniei și a Boemiei de
către Prusia, în 1756-1757, a inițiat Războiul de șapte ani. Capacitățile militare ale lui Frederic i-
au permis armatei prusiene să reziste, simultan, confruntării cu Austria, Rusia, Franța și Suedia.
Frederic a reușit să evite invaziile până în octombrie 1760, când armata rusă a ocupat, pentru o
scurtă durată de timp, Berlinul și Königsbergul. Decesul Împărătesei Elizabeta a Rusiei și accesul
la tronul rus al lui Petru al III-lea, cunoscut prusofil, a permis Prusiei să iasă dintr-o situație dificilă.
Victoria împotriva Austriei a permis Prusiei să forțeze un status quo ante bellum pe continent,
ceea ce a confirmat statutul de mare putere al acesteia. În fața înfrângerii evitate la limită de
Prusia, Frederic a devenit un lider mai pacifist pentru restul duratei domniei sale.

1772, 1793, 1795: Partițiile Poloniei[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Împărțirile Poloniei.
În secolul al XVIII-lea vecinul de la sud și est, Uniunea statală polono-lituaniană, a fost slăbită din
ce în ce mai mult. În fața expansiunii influenței Imperiului Rus, Frederic a participat laPrima
Partiție a Poloniei din 1772. Prusia a anexat mare parte din provincia Prusia Regală și Warmia;
teritoriul anexat fiind reorganizat sub forma Provinciei Prusiei de Vest.
După moartea lui Frederic în 1786, nepotul acestuia, Fredrick Wilhelm II, a participat la
următoarele partiții, câștigând teritorii importante din vestul Poloniei, în anul 1793. În cea de a
treia partiție, în 1795, existența Regatului Poloniei a luat sfârșit iar o mare parte din acesta situată
la sudul Prusiei de Est (inclusiv Varșovia) a fost recuperată de Prusia. Aceste teritorii au fost
organizate sub forma noilor provincii Silezia nouă, Prusia de Sud și Prusia Nouă de Est.

1806-1815: Războaiele napoleoniene[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Războaiele napoleoniene.
În 1806 Sfântul Imperiu Roman a fost dizolvat în urma victoriilor lui Napoleon Bonaparte în fața
Austriei. Din acest moment, suveranul Hohenzollern a renunțat la numeroasele titluri rămase fără
semnificație (cum ar fi cel de elector de Brandenburg) și din acest moment a fost cunoscut doar
sub titlul de "Rege al Prusiei". În urma înfrângerii Prusiei la Bătălia de la Jena, regele Frederic
Wilhelm III s-a retras la Memel, iar după Tratatul de la Tilsit, din 1807, Prusia a pierdut jumătate
din teritoriul său. Acesta cuprindea câștigurile din ultimele două partiții ale Poloniei, care au
revenit Ducatului Varșoviei, și toate teritoriile de la vest de Râul Elba. Regele a fost obligat să
finanțeze trupele franceze de ocupație și să devină aliat al Franței.
După ce trupele lui Napoleon au Invadat Rusia, Prusia a părăsit alianța și a devenit membră a
celei de a șasea coaliții, iar războaiele împotriva ocupației franceze sunt cunoscute ca și
"Războaiele de Eliberare" (Befreiungskriege). Trupele prusiene, conduse de mareșalul Gebhard
Leberecht von Blücher, au contribuit în mod esențial la Bătălia de la Waterloo din 1815, ceea ce
a reprezentat victoria finală asupra lui Napoleon.

1815: Prusia după Napoleon[modificare | modificare sursă]

Extinderea Prusiei 1807-1871

În Congresul de la Viena, Prusia a fost răsplătită pentru aportul în victoria împotriva lui Napoleon.
Aceasta a recuperat aproape toate teritoriile pierdute și a câștigat numeroase alte teritorii, inclusiv
40% din Regatul Saxoniei și mare parte din Renania. Regatul a fost reorganizat în zece provincii,
iar mare parte din regat, cu excepția provinciilor din extrema estică, a intrat în Confederația
Germană. În urma Revoluției din 1848 Prusia a anexat și teritoriile principatelor Hohenzollern-
Sigmaringen și Hohenzollern-Hechingen.

1848–1871: Unificarea Germaniei[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Unificarea Germaniei.
În urma Congresului de la Viena Confederația Germană a fost frământată de conflictul de idealuri
dintre formarea unei națiuni Germane și păstrarea situației cu numeroase state germane.
Formarea Uniunii Vamale Germane (Zollverein) din 1834, care excludea Imperiul Austriac, a dus
la creșterea influenței Prusiei asupra statelor membre.

Urmările Războiului Austro-Prusac (1866)

      Prusia

      Aliații Prusiei: Italia și 14 state germane

      Austro-Ungaria

      Aliații Austriei: 11 State germane

      State Neutre: Liechtenstein, Limburg, Luxemburg, Reuss-Schleiz, Saxonia-Weimar-Eisenach, Schwarzburg-

Rudolstadt

      Achizițiile Prusiei: Hanovra, Schleswig-Holstein, Hessa, Hessa-Kassel, Nassau și Frankfurt

Constituția Regatului Prusia din 1850, editată de Frederic Wilhelm III, a dus la formarea unei
monarhii constituționale și la crearea unui parlament bicameral, Landtag, ales de plătitorii de taxe
și Herrenhaus ("Camera Lorzilor"), era numită de rege. Regele era singura autoritate executivă
iar miniștrii erau responsabili doar în fața acestuia.
În 1862, Otto von Bismarck a fost numit de către Regele Wilhelm I în poziția de Prim Ministru al
Prusiei. Acesta a fost determinat să unească statele germane sub dominație prusacă, în acest
scop angajând regatul într-o serie de războaie:

 Al doilea război din Schleswig din 1864, în care Prusia, sprijinită de Austria, a

învins Danemarca și a recuperat ducatele de Schleswig și Holstein, pentru Prusia și respectiv
pentru Austria.
 Războiul Austro-Prusac din 1866, în care Prusia și aliații săi din nordul Germaniei,
împreună cu Italia, au zdrobit coaliția Austriei. O serie de state au fost anexate de
Prusia: Hanovra, Schleswig-Holstein, Hessa, Hessa-Kassel, Nassau și Frankfurt. Acest lucru
 a permis realizarea continuității teritoriale dintre Renania și restul regatului, ajungând astfel la
întinderea maximă a regatului. De asemenea Confederația Germană a fost dizolvată iar în
jurul Prusiei s-a format o nouă federație, Confederația Germană de Nord în 1867. Constituția
acesteia, redactată de Bismarck a pus bazele viitorului Imperiu German. Aceasta a creat
postul de președinte al confederației, deținut ereditar de regele Prusiei, postul de cancelar,
deținut de prim-ministrul Prusiei. A creat, de asemenea, un parlament bicameral format
din Reichstag, ai cărei membri erau aleși prin sufragiu universal masculin, și Bundesrat ai
cărei membri erau numiți de guvernele statelor componente.
 Războiul franco–prusac din 1870, în care Prusia și aliații acesteia de după războiul
austro-prusac au învins Al doilea Imperiu Francez al lui Napoleon al III-lea. Acest război a
dus la declararea Imperiului German în care Wilhelm I a devenit Kaiserul Wilhelm, la data
de 18 ianuarie 1871. Încoronarea a avut loc în Sala Oglinzilor din Palatul Versailles.
1871-1918: Creșterea și decăderea Imperiului[modificare | modificare
sursă]
Articol principal: Imperiul German.

Prusia în Imperiul German 1871–1918

Noul Imperiu al lui Bismarck a fost una dintre cele mai puternice entități din Europa continentală.
Dominația Prusiei asupra noului Imperiu a fost aproape absolută, aceasta reprezentând trei
cincimi din teritoriu și două treimi din populație. Coroana imperială aparținea, în mod ereditar,
Casei de Hohenzollern.
Din punct de vedere intern, disparitățile dintre sistemele imperiale și prusac au dus la apariția de
tensiuni. În timp ce la nivel imperial sufragiul era universal și egal, la nivelul regatului acesta era
restrictiv, bazat pe trei clase de vot. În plus, datorită nemodificării circumscripțiilor pentru
reflectarea schimbărilor populației, sistemele suprareprezentau anumite teritorii în fața altora.
Pe plan extern, pentru a contra scepticismul puterilor europene asupra noului stat, Bismarck a
încercat să ducă o politică pacificatoare, de exemplu prin organizarea Congresului de la
Berlin (1878). Căsătoria Kaiserului Frederic III cu prima fiică a reginei Victoria a îmbunătățit
relațiile familiei regale cu marile familii regale europene. Toate acestea s-au schimbat odată cu
urcarea pe tron al lui Wilhelm II, care a deteriorat foarte repede relațiile cu Casa de
Windsor și Casa Romanov.
Wilhelm II l-a înlăturat pe Bismarck în 1890 și a început o campanie de militarizare și aventurism
în politica externă care a condus la izolarea Germaniei. O evaluare eronată a conflictului
dintre Austro-Ungaria și Regatul Serbiei a dus la izbucnirea Primului Război Mondial dintre 1914
și 1918. Înfrângerea suferită de Germania și sacrificiile efectuate de populație au dus la Revoluția
Germană care a condus la abdicarea Kaiserului și la dizolvarea Imperiului și a regatului Prusiei.
Acesta din urmă a fost înlocuit de Statul Liber Prusia.

Subdiviziunile Regatului Prusiei[modificare | modificare sursă]

Cele zece provincii ale Prusiei, după Congresul de la Viena din 1815.

Ca urmare a câștigurilor teritoriale obținute în urma Congresului de la Viena, țara a fost

reorganizată în zece provincii, fiecare provincie fiind divizată în regiuni administrative
numite Regierungsbezirke. Cele zece provincii erau:

 Brandenburg
 Prusia de Est
 Jülich-Cleves-Berg
 Marele Ducat al Rinului Inferior
 Pomerania
 Posen
 Saxonia
 Silezia
 Prusia de Vest
 Provincia Westphalia
În 1822 Jülich-Cleves-Berg și Rinul Inferior au fost unite și au format Provincia Rinului.
Principatele Hohenzollern-Sigmaringen și Hohenzollern-Hechingen anexate în 1850 au
format Provincia Hohenzollern. Trei noi provincii au fost formate în teritoriile anexate în
1866: Hanovra, Hessa-Nassau și Schleswig-Holstein.