DANIEL LEMENI

(coordonator)

ISIHASM SI SPIRITUALITATE FILOCALICA

IN TEOLOGIA ROMANEASCA

Tiparita cu binecuvantarea
Inaltpreasfintitului Parinte IOAN
Mitropolitul Banatului

Astra Museum
2019
 d o u A r e c e p t A r i a u t o h t o n e ALE ISIHASMULUI:
p A r i n t e l e p r o f e s o r d u m i t r u s t A n i l o a e SI
ARHIM. ANDRE SCRIMA

Asist. Dr. Dragoę Boicu

Orice referinfa la isihasm este in acelasi timp o trimitere la

cultura filocalica. Chiar §i cand evocam repere foarte timpurii ale
practicii isihaste, care presupune intai de toate atingerea linistii si
a pacii interioare printr-un echilibru perfect al puterilor sufleteęti,
se intrevede transmiterea unei metode care sa ghideze inifierea
intotdeauna adaptata particularita(ilor practicantului pe calea
dobandirii rugaciunii curate. Fie ca este vorba de rugaciunea
minfii, rugaciunea inimii sau rugaciunea minfii lucratoare in inima,
un factor cheie il reprezinta isihia (uai^ia) sau lini§tea, definita de
Sfantul Vasile cel Marę ca „inceputul curafirii”1. in mod paradoxal,
vorbindu-se despre isihasm se uita de aceasta condi^ie esenfiala,
accentul fiind pus pe tehnicile de respirafie sau pe cutintele
Rugaciunii lui Iisus. O cale de a recupera o parte din confinutul
original este intoarcerea la momentul apari^iei Filocaliei romane in
traducerea Parintelui Dumitru Staniloae, ^inand cont de moduł in
care principiile isihaste sunt percepute de „parintele” Filocaliei
moderne, teologul care „troneaza pe scaunul magisterial [...]
instalat in doctrina sa”, dar ęi de catre genialul monah „aęezat pe
gunoi, invelit in sac, asemenea lui Iov (in semn de umilin(a) [...]
intr-un anume fel contestatarul epocii”2 sale, arhimandritul Andre
Scrima.
Efervescen(a duhovniceasca aparuta in jurul Manastirii
Antim dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial ramane unul dintre
cele mai luminoase episoade de traire §i rena§tere filocalica ale
secolului XX. Fundamentata pe fericita intalnire dintre eruditie §i
reviriment spiritual, mi§carea Rugul Aprins a insemnat afirmarea
unei voca(ii isihaste a intelectualitafii romaneęti interbelice. Cumva

1 Vasile cel Marę, Epistoła 2: catre prietenul Grigorie (de Nazianz), in: Sfantul
Vasile cel Marę, Scrieri. Partea a treia, traducere, introducere ęi notę de Pr. Prof.
Dr. Constantin Cornifescu §i Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae in PSB 12, EIBMBOR,
Bucureęti, 1988 p. 119.
2 Andre Scrima, „O expunere sintetica a isihasmului”, in: idem, Despre isihasm,
volum ingrijit de Anca Manolescu, trąd. de Maria-Cornelia Ica, Anca Manolescu,
Toader Saulea, Sorana Corneanu, Humanitas, Bucureęti, 2003, p. 84.

223
Doua receptari autohtone ale isihasmului

independent ęi paralel, dar indisolubil legat de isihasm, aparusera

la Sibiu primele 4 volume ale Filocaliei sfintelor nevoin^e ale
desavaręirii in traducerea Parintelui Dumitru Staniloae (1947-
1948) s, care intre timp fusese transferat la Facultatea de Teologie
a Universitaki din Bucureęti la catedra de Teologie ascetica ęi
mistica. Cateva decenii mai tarziu Parintele Andre Scrima avea sa
rememoreze intalnirea cu Filocalia romana astfel: „aceasta
restituire a slovei filocalice originare, in rezonan^a cu propria
noastra cautare, ne aparea drept o coinciden^a augurala”4. De fapt,
cu acest prilej, s-au ęi intersectat aceste doua personalita^i de
exceptie ale teologiei romaneęti. Deęi sunt recunoscufi mai mult
pentru calitafile lor intelectuale decat pentru practicarea
Rugaciunii inimii, atat Parintele Staniloae, cat §i Parintele Scrima
au contribuit semnificativ prin lucrarile lor la cunoaęterea
fenomenului isihast ęi au realizat o receptare matura a tradi^iei
filocalice.
Orice tentativa de a scruta exhaustiv oceanul viziunii
teologice a Parintelui Staniloae §i profunzimile gandirii Parintelui
Scrima poate fi considerata sortita e§ecului de la bun inceput dar in
acela§i timp §i o impietate. Prin urmare aceasta lucrare i§i propune
doar sa atraga atenfia asupra unui tezaur care inca nu este suficient
valorificat §i explorat, atingand superficial cele mai accesibile idei.
Privind in paralel direcliile urmate de aceęti doi teologi de vocafie
devin evidente punctele comune, dar mai aleś accentele diferite pe
care Parintele Staniloae §i Parintele Scrima le pun in expunerile lor
istorice, urmarind evolulia fenomenului isihast.

Isihasm, isihie ęi Rugaciunea inimii la Parintele Staniloae

Inca de timpuriu in carierea sa academica Parintele

Staniloae a avut intuifia ca isihasmul ęi spiritualitatea filocalica
sunt inseparabile, fiind constante ale viefii spirituale a creętinafaii3
4

3 Dumitru Horia Ionescu, „Filocalia Parintelui Staniloae la 70 de ani de aparitie.

Sfintenie ęi curaj”: „Dupa o prima editie minuscula, aparuta in 1946, cu putine
exemplare, volumul intai al Filocaliei parintelui Staniloae a aparat un an mai
tarziu, in 1947, intr-un tiraj mai marę, epuizandu-se imediat. Din acest motiv,
parintele Staniloae a considerat anul 1947 ca fiind inceputul tiparirii Filocaliei”;
Dumitru Staniloae, „Prefafa traducatorului la Editia a doua a primelor patru
volume”, in: Filocalia sfintelor nenoinfe ale desaoaręirii (FR), vol. I, Ed.
Harisma, Bucureęti, 1993, p. 9.
4 Andre Scrima, Timpul Rugului aprins, prefafa de Andrei Pleęu, Humanitas,
Bucureęti, 1996, p. 146.

224
 Asist. Dr. Dragoą Boicu

rasaritene. In consecinfa s-a dedicat in^elegerii acestui fenomen

duhovnicesc, urmarind propagarea in timp §i spafiu a efectelor pe
care curentul isihast le-a avut inclusiv asupra spiritualitafii
autohtone. Concluziile sale ajung sa fie consemnate in secfiunea
„Din istoria isihasmului din Ortodoxia romana” publicata ca
addenda la volumul al VIII-lea al Filocaliei, unde identifica urmele
deprinderilor isihaste de tip sinait in Valahia, datand inca din
secolul al XIII-lea, fara sa excluda o prezenfa §i mai timpurie a
nevoitorilor isiha§ti pe cuprinsul vechilor principate romanes.
Aceste marturii indica faptul ca o astfel de practica se inradacinase
printre ascetii romani chiar inainte de declansarea controversei
palamite si de alcatuirea argumentatiei teologice menite sa sustina
fenomenul isihast.
Pus in situatia de a distinge intre isihasm si rugaciunea
inimii, in conditiile in care isihasmul poate fi perceput ca o
institutionalizare a rugaciunii inimii, Parintele Staniloae a incercat
sa clarice diferenfa, pornind de la aspectul etimologic: „Cred ca
isihasmul este o stare de lini§te pe care o are un om care §tie §i poate
sa se roage neincetat. De indata ce te łasa rugaciunea, intra grijile,
nelini§tea. [...] Pe cand daca e§ti in rugaciune, e§ti in lini§te. Asta
inseamna isihia - linięte. E adevarat ca la noi cuvantul a luat o
forma cam institufionalizata §i chiar pufin rigida, dar totu§i nu i-
am pierdut sensul lui din limba greaca. Nu ętiu la urma urmei daca
este bine sa-i spunem isihasm; la fel de bine putem sa-i spunem
stare de linięte”*6.
Dincolo de clarificarile terminologice, Parintele Staniloae a
fost profund preocupat de infelegerea modului in care aceasta stare
de linięte trebuie dobandita §i traita pentru a te bucura in chip real
de roadele credinfei intr-o viafa de rugaciune curata.
Istoric prin formacie dupa cum obi§nuia adesea sa o spuna,
Parintele Staniloae a primit de timpuriu sarcina de a preda Teologia
Dogmatica la Academia teologica ,Andreiana” din Sibiu, ceea ce 1-
a pus in dificultate. Traducand Dogmatica lui Hristos Andrutsos pe
care o folosea ca suport de curs, tanarul dascal a descoperit acelaęi

s Dumitru Staniloae, „Isihaętii sau sihaętrii si rugaciunea lui Iisus in tradipa

ortodoxiei romaneęti”, in: FR VIII, Humanitas, 2002, p. 526. Studiul a fost
republicat in volumul ***, Din istoria isihasmului in Ortodoxia romana, studiu,
introduceri, traducerea textelor si notę de Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae,
membru al Academiei Romanę, Editura Scripta, Bucuresti, 1992.
6 ***; y diminefi cu Parintele Staniloae. Conuorbiri realizate de Sorin
Dumitrescu, Editura Anastasia, Bucureęti, 1993, pp. 75-76.

225
Doua receptari autohtone ale isihasmului

spirit scolastic pe care il intalnise §i in Apus, dominat de un

ra^ionalism superfluu care „epuizase” taina lui Dumnezeu in
afirmapi definitive, fara a mai fi loc de a completa cu ceva nou.
Acesta este momentul decisiv in care Dumitru Staniloae se intoarce
la textele Sfantului Grigorie Palama din care traduce doua din
discursurile sale „In apararea sfinfilor isiha§ti”, facand §i un
comentariu asupra invafaturii experien^ei luminii divine7. Astfel in
prefafa volumului Viafa §i inva.ta.tura Sfantului Grigorie Palama,
Parintele Staniloae va argumenta ca cel mai important episod din
istoria spiritualitatii ortodoxe dupa epoca patristica a fost disputa
isihasta si de aceea „astazi nu putem spune nimic serios §i concret
despre Ortodoxie fara a fine seama de doctrina acestui profund
ganditor rasaritean”789
. In paralel denun^a insuficienta
rafionalismului scolastic care „din nefericire s-a introdus §i in
Dogmaticile noastre de §coala, creand serioase dificulta^i duhului
religios al teologilor care pierd obięnuinfa de a-L socoti pe
Dumnezeu persoana vie. [...] Ar fi timpul ca Dogmaticile noastre sa
inlature balastul inabuęitor al scolasticismului din capitolul
referitor la fiin^a §i insu§irile lui Dumnezeu. El s-a furi§at de cand
teologii greci ęi ru§i, incepand cu veacul al XVII-lea, au trebuit sa
invefe in scolile catolice ale Apusului”^.
Am facut aceasta digresiune pentru clarifica contextul in
care Dumitru Staniloae alege sa „se intoarca la Parinfi” dupa
sintagma celebra a unui teolog contemporan lui, Georges
Florovsky, explicand macar parfial decizia sa de a se consacra unei
munci titanice de redare a textului Filocaliei in limba romana.
Cumva firesc, profesorul de Dogmatica - vazuta adesea ca o algebra
sacra, in care abaterea de la defini^ie inseamna negre§it eroare - s-
a consacrat „legarii sensului dogmelor Bisericii de via^a interioara
a omului”, cautand sensul duhovnicesc al dogmelor10, dar in mod
paradoxal nu se orienteaza catre marile tratate dogmatice, ci catre
culegerea de texte destinata ini^ierii in sfintele nevoinfe ale
desavar§irii. Aceasta opfiune devine limpede in Prefa^a
traducatorului la Edifia a doua a primelor patru yolume, aratand ca

7 Marc-Antoine Costa de Beauregard & Dumitru Staniloae, Mica dogmatica

uorbita. Dialoguri de la Cernica, trąd. de Maria-Cornelia Ica jr, edipa a Il-a,
Editura Deisis, Sibiu, 2000, p. 27.
8 Dumitru Staniloae, „Prefata” (la edi(ia intai), in: idem, Wafa ęi invat.atura
Sfantului Grigorie Palama, edi(ia a Ill-a, Ed.IBMBOR, Bucureęti, 2006, p. 5.
9 Dumitru Staniloae, „Prefa(a” (la edi(ia intai), pp. 6-7.
10 Marc-Antoine Costa de Beauregard & Dumitru Staniloae, Mica dogmatica
uorbita, ed. cit., p. 34.

226
 Asist. Dr. Dragoą Boicu

„programul vie^ii descrise in Filocalia este un program hristologic.

Este trairea in Hristos din puterea lui Hristos pe care il au traitorii
in ei prin rugaciune tot mai deasa. Este calea spre cea mai inalta
noble^e omeneasca, este singura cale care promoveaza unirea
oamenilor intre ei in Hristos, opusa dezbinarilor care aduc atata
suferinfa omeneasca”11.
Practic, intreaga reflec^ie dogmatica a Parintelui Staniloae §i
toate textele patristice traduse exprima convingerea ca intre dogma
§i experienj;a spirituala este o unire foarte stransa. in consecin^a,
expune doctrina dintr-o prisma personala, la persoana intai, cu
care ne identificam la fiecare lectura mai atenta a lucrarilor sale.
Dar aceasta raportare personala inseamna deja cunoaętere, iar
„adevarata cunoaętere e condifionata de iubire. Pentru a cunoaęte
in iubire trebuie sa ajungem la iubire. Dar nu ajungem la iubire fara
asceza, fara o autolimitare legata de recunoaęterea celuilalt”12*.
Acest parcurs al cunoasterii este mereu dublat de o avansare in
rugaciune si continua despatimire: „Vorbesc cu Dumnezeu, II simt
pe Dumnezeu aproape de minę, ma simt bine vorbindu-I, simt ca
ma asculta, ca ma iube§te §i ca il iubesc. Atunci rugaciunea devine
neincetata. Cat timp suntem plini de patimi, nu suntem pregatitj
pentru rugaciunea inimii. Straduindu-ne sa ne gandim tot timpul
la Dumnezeu, ne micęoram patimile. §i, o data micęorate patimile,
ajungem la rugaciunea curata”^.
Astfel pentru Parintele Dumitru Staniloae cunoasterea lui
Dumnezeu nu este neaparat un act pur intelectual, ci un dar divin,
experimentat sau „experiat” in viafa spirituala, §i mereu
condifionat de deschiderea spre semen: „intr-o zi am descoperit in
scrierile Sfinjilor Parinfi ai Bisericii ca e cu putin^a sa -1 intalne§ti
pe Dumnezeu in mod real prin rugaciune. §i atunci L-am auzit
spunandu-mi: Indrazneste sa intelegi ca te iubesc! Atunci cu
rabdare m-am pus pe lucru. Astfel, am infeles treptat ca Dumnezeu
e aproape, ca ma iubeęte §i ca umplandu-ma de iubirea Lui, inima
mea se deschide celorlalfi. Am infeles ca iubirea e comuniunea cu
Dumnezeu §i cu celalalt”1^.

11 Dumitru Staniloae, „Prefa^a traducatorului la Edipa a doua a primelor patru

volume”, in F R I, p. 10.
12 Marc-Antoine Costa de Beauregard & Dumitru Staniloae, Mica dogmatica
oorbita, ed. cit., p. 211.
« Marc-Antoine Costa de Beauregard & Dumitru Staniloae, Mica dogmatica
oorbita, ed. cit., p. 212.
'4 Marc-Antoine Costa de Beauregard & Dumitru Staniloae, Mica dogmatica
aorbita, ed. cit., p. 219.

227
Doua receptari autohtone ale isihasmului

Starea de rugaciune este mediul autentic al cunoaęterii lui

Dumnezeu pentru ca se face intr-o dispozi^ie duhovniceasca „in
care mintea mea, intarita de Duhul Sfant, e receptiva intr-un mod
extrem de curat §i sensibilizat. Inaintez in rugaciunea neincetata,
vad lucrurile in Dumnezeu §i pe Dumnezeu in lucruri. Nu mai pot
face abstracfie nici de Dumnezeu, nici de oameni, nici de lume”^.
Prin urmare de acum nu mai poate fi neutru, iar iubirea se
manifesta ca asumarea sincera a responsabilitatii fafa de divinitate
pentru propriile fapte ęi fata de semeni pentru a le fi sprijin.
Aceste afirmatii sunt intr-o perfecta armonie cu Sfanta
Scriptura (in special i Ioan) §i textele Sfintilor Parinti, teologul
roman evidenfiind stransa relatie dintre hristologie, soteriologie §i
antropologie. Efectele lucrarii rascumparatoare a Mantuitorului
Hristos se rasfrang fara discriminare asupra tuturor oamenilor ca
o rechemare la starea cea dintai sau la sfintenie care apare ca
firescul fiecarei persoane sau potrivit sintagmei popularizate de
Nichifor Crainic ca implinire a umanului. lar dobandirea sfinfeniei
in unire cu Dumnezeu este scopul ultim al rugaciunii, pe care
Parintele Staniloae o percepe drept „o concentrare a mintii, centrul
sufletului, in ea insa§i, fara nici un cuvant nici interior, nici
exterior”15
16.*
Finalizand traducerea Filocaliei, de§i continuarea publicarii
volumelor V-XII s-a dovedit ingrozitor de lunga §i aneyoioasa^, §i
ajuns la desavar§ita maturitate, Parintele Staniloae decanta in
interventiile §i materialele sale din anii ,rjo §i ’8o ai secolului XX o
sinteza personala inspirata de textele patristice privind rugaciunea
neincetata. In acest duh al Sfintilor Simeon Noul Teolog §i Grigorie
Palama, dar §i al isiha§tilor autohtoni, precursori §i reprezentanfi
ai paisianismului, Parintele Staniloae considera ca practica
rugaciunii neincetate este intemeiata din plin pe tradifia Parintilor
rasariteni §i o define§te ca unirea minfii cu inima18, sau mai exact

15 Marc-Antoine Costa de Beauregard & Dumitru Staniloae, Mica dogmatica

vorbita, ed. cit., p. 217.
16 Marc-Antoine Costa de Beauregard & Dumitru Staniloae, Mica dogmatica
uorbita, ed. cit., p. 208.
^FR V, Bucureęti, 1976,329 p.; FR VI, Bucureęti, 1977,392 p.; FR VII, Bucureęti,
1977, 527 p.; FR VIII, Bucureęti, 1979, 646 p.; FR IX, Bucureęti, 1980, 645 p.; FR
X, Bucureęti, 1981, 523 p.; FR XI (Editura Episcopiei Romanului), 1990,698 p.;
FR XII, Bucureęti, 1991, 296 p.
18 Dumitru Staniloae, „Calea isihasta”, in: idem, Rugaciunea lui Iisus §i
experien{a Duhului Sfant, Cuvant inainte de arhim. Gheorghios Grigoriatul ęi

228
 Asist. Dr. Dragoę Boicu

„o unire nesfaręita cu Dumnezeu a minęii care-ęi are sediul intr-o

inima intoarsa spre Creatorul”1? ei. Aici se remarca fineęea §i
abilitatea teologului de a distinge nuanęele necesare unei inęelegeri
mai profunde a acestei „uniri”: „inima este profunzimea
indefinibila a trupului §i a sufletului: in ea, mintea omului se poate
adanci in adancurile lui Dumnezeu”19 20. Esenęial este ca nici mintea,
dar nici inima sa nu ramana singure: „O rugaciune care se face
numai cu mintea este o rugaciune rece; o rugaciune care se face
doar cu inima este o rugaciune pur sentimentala care ignora tot
ceea ce Dumnezeu ne-a dat, ceea ce ne da §i ne va da Hristos. Este
o rugaciune fara orizont §i fara perspectiva; o rugaciune in care nu
§tim de ce sa-I mulęumim lui Dumnezeu, pentru ce II laudam, nici
ce sa-I cerem”21.
O precizare fundamentala §i extrem de necesara pe care o
face Parintele Staniloae este faptul ca „aceasta intalnire a minęii cu
inima nu se face prin ridicarea inimii in minte, ci prin coborarea
minęii in inima. Aceasta inseamna ca nu inima i§i afla odihna in
minte, ci mai degraba mintea i§i afla odihna in inima, adica in
adancul inimii strans unit cu adancul lui Dumnezeu, obiectul
cautarii sale”22.
Acest lucru se datoreaza faptului ca inima actioneaza pentru
minte ca „un fel de organ senzorial pentru relatjia cu Dumnezeu” §i
din acest motiv doar in inima - anume creata pentru a fi pururea
intoarsa spre Dumnezeu §i a-L vedea 23 - mintea realizeaza
deschiderea spre infinitul Sau24.
Dar procesul de unificare este dificil §i presupune depaęirea
a numeroase obstacole care impiedica mintea sa intre in inima,
precum senzafiile transmise de organele de simę ori produsele
imaginaęiei, survenite in urma dispozięiilor patimaęe care il
deturneaza pe practicantul rugaciunii de la scopul sau. Inse§i
observaęiile „bune” sau discursurile teologice pe care mintea la

prefa^a de 01ivier Clement, trąd. de Maria-Cornelia Ica jr, edi|ia a Il-a, Deisis,
Sibiu, 2003, p. 67.
19 Marc-Antoine Costa de Beauregard & Dumitru Staniloae, Mica dogmatica
vorbita, ed. cit., p. 210.
20 Marc-Antoine Costa de Beauregard & Dumitru Staniloae, Mica dogmatica
yorbita, ed. cit., p. 210.
21 Dumitru Staniloae, „Calea isihasta”, ed. cit., p. 67.
22 Dumitru Staniloae, „Calea isihasta”, ed. cit., p. 68.
23 Marc-Antoine Costa de Beauregard & Dumitru Staniloae, Mica dogmatica
yorbita, ed. cit., p. 210.
24 Dumitru Staniloae, „Calea isihasta”, ed. cit., pp. 69, 68.

229
Doua receptari autohtone ale isihasmului

infiripa pornind de la cuvintele rugaciunii sunt tot atatea piedici §i

distrageri de la scopul ini^ial §i il inchid pe om in el insu§i2s. De
aceea se impune concentrarea mai degraba asupra lui Dumnezeu,
decat asupra cuvintelor: „Acum cuvintele sunt in acela§i timp
pronun^ate §i depa§ite. Astfel cuvintele nu devin fantasme care au
propria lor existenj;a aparenta, ci exprima contactul nemijlocit cu
realitatea lui Dumnezeu. Atenea nu se indreapta asupra cuvintelor,
ci asupra lui Dumnezeu. Cuvintele au forma adresarii in moduł
unui dialog. Dar acest dialog poate fi trait §i fara cuvinte”*26.
Efortul de a opune rezisten(a tuturor gandurilor §i
senza(iilor este descrisa de Parintele Staniloae ca o atitudine
interioara de tensiune in prezen^a lui Dumnezeu, o lupta continua:
„Trebuie sa firn mereu in stare de veghe, pentru a ne pazi de
asemenea ganduri, iar uneori lupta este foarte aspra. Lupta se duce
in principal cu Numele lui Iisus. Sfantul Ioan Scararul spune sa-i
biciuim pe du§mani cu Numele lui Iisus. Daca rostim neincetat
Numele Lui, e greu sa mai pacatuim. Pronunfandu -1 adeseori,
ajungem la o rugaciune permanenta, la o aducere-aminte continua
de Iisus, Care e Dumnezeu”27 .
Puternic influenfat de viziunea Sfantului Ioan Sinaitul (in
special de treptele XXVII §i XXVIII ale Scarii dumnezeiescului
urcuę), dar §i de receptarea lui de catre alti autori isiha§ti (in special
Calist §i Ignatie Xanthopol), Parintele Staniloae insista asupra
puterii pe care o are numele Mantuitorului nu doar in combaterea
inrauririlor demonice, cat mai aleś in menfinerea unei participari
conętiente „la intinderile de lumina §i de iubire din interiorul lui
Iisus”28.
„Jinand Numele printr-o pomenire neincetate, II (inem pe
Hristos. Ne (inem de alegerea pe care am facut-o de a fi impreuna
cu Hristos. Ne men(inem in blandefea ęi puterea lui Hristos. Cel
unit cu Hristos printr-o invocare continua a Numelui Sau este
invulnerabil. Con§tiin(a Sa luminata de puterea Numelui nu mai
poate devia, nu mai poate fi amagita de sugestiile Celui rau. Numele

2s Dumitru Staniloae, „Calea isihasta”, ed. cit., pp. 70-71.

26 Dumitru Staniloae, „Calea isihasta”, ed. cit., pp. 73-74.
2? Marc-Antoine Costa de Beauregard & Dumitru Staniloae, Mica dogmatica
vorbita, ed. cit., p. 209.
28 Dumitru Staniloae, FR VIII, nota 89, p. 61.

230
 Asist. Dr. Dragoę Boicu

lui Iisus inseamna conętiinta prezentei persoanei Lui, puterea

aproape magnetica a Persoanei Sale”23 ?.
Simtirea acuta a lui Dumnezeu in viafa §i in inima noastra
poate inlocui intreaga pravila de rugaciune. Fiind neincetat
conectat la realitatea divina sau imparta§indu-se continuu din
fluxul energiei dumnezeie§ti, practicantul rugaciunii depa§e§te
cadrele formale ale acestui act, mintea fiind pururea afintita catre
cerul inimii sale unde se afla Hristos cel invocat §i pe care acum il
contempla intr-o suspendare a dialogului §i in uitare de sine: „pe o
treapta inaintata a rugaciunii se poate renun^a chiar §i la
rugaciunea lui Iisus. Nu trebuie refinut decat confinutul. Ne
adresam lui Dumnezeu §i exprimam prin insa§i fiinfa noastra lauda
adusa lui Dumnezeu, uimirea in fafa lui Dumnezeu, recuno§tinfa,
smerenia [...] Este vorba de o expresie dincolo de cuvinte. Este
rugaciunea curata, rugaciunea intregii fiinfe care manifesta ie§irea
emofionala in afara lucrurilor, in afara gandurilor, in afara sinei
proprii, spre intalnirea cu Dumnezeu. Si in starea de rugaciune
aceasta ie§ire este traita in gradul cel mai intens in inima”3°.
Progresul spiritual inseamna transcederea normelor si
deplina dedicare rugaciunii „monologiste” - unicul „cuvant” rostit
cu fiecare respiratie de practicant, excluzand, evident,
„multiplicitatea cuvintelor”, dar mai aleś multiplicitatea §i
yarietatea gandurilor, in special a reacjiilor care starnesc
sentimente contradictorii sau de conflict launtric, care ar putea
alunga harul atras prin rugaciune: „Parinfii yorbesc de rugaciunea
facuta dintr-un singur gand (monologistos euche). Acesta nu este
un gand propriu-zis, ci este con§tiinfa care se afla in intregime
ocupata de experienfa realitafii insa§i a lui Dumnezeu. Totu§i,
aceasta experienfa con§tienta este numita «gandire» pentru ca nu
este doar o stare de sentiment confuz sau senzafia pierderii de sine
in oceanul unei realitafi nearticulate, ci este conętiinfa intalnirii cu
infinitul personal al lui Dumnezeu care ne iube§te”3ł.
O profunda infelegere a raportului dintre minte §i inima in
actul rugaciunii, precum §i procesele care au loc in viafa
practicantului se reflecta permanent in aparatul critic al Filocaliei
traduse de Parintele Staniloae. Constanta identificare a unor loci
communes in operele diferifilor autori filocaliei subliniaza §i mai

29 Marc-Antoine Costa de Beauregard & Dumitru Staniloae, Mica dogmatica

vorbita, ed. cit., p. 211.
s° Dumitru Staniloae, „Calea isihasta”, ed. cit., p. 74.
31 Dumitru Staniloae, „Calea isihasta”, ed. cit., p. 71.

231
Doua receptari autohtone ale isihasmului

mult convingerea unanima a asce^ilor ca deprinderea Rugaciunii

inimii trebuie sa urmeze anumitor reguli ęi criterii, adaptate la
particularitafile structurii sufleteęti a practicantului. Dar cel mai
adesea este expusa creęterea spirituala ęi eyolu^ia launtrica a
rugatorului disecand mięcarile naturale ale faculta^ilor spirituale
ale omului ęi efectul lucrarii harului asupra lor. Aceste explica1;ii
sunt nu doar importante, ci ęi necesare: „introducandu-1 pe cel
neętiutor in tainele Ortodoxiei, dar oferindu-i ęi celui bine ancorat
m domeniul teologie teologia comuniunii cu Dumnezeu ęi cu
oamenii, o seva a teognosiei ęi a autognosiei. Parintele Dumitru
Staniloae impresioneaza prin capacitatea extraordinara de a se
cobori in notele de subsol ale Filocaliei atat la nivelul celui neętiutor
de teologie pentru a-l indruma, cat ęi prin «paradele» de erudi^ie,
suficiente de a-l mulpimi §i pe cel intelectual”32.
Realizarea unei sinteze a viziunii Parintelui Staniloae asupra
Rugaciunii inimii a§a cum decurge din notele sale din Filocalie inca
se łasa a§teptata §i trebuie asumata de teologi inzestra^i cu dorin^a
§i capacitatea de a penetra §i de a rezuma intreaga sa argumenta^ie
ascetica si morala.
Acest dar al Parintelui Staniloae de a expune atat de detaliat
procesele launtrice se datoreaza in mod cert §i faptului ca el insu§i
a incercat sa puna in aplicare invalaturile parin^ilor filocaliei, iar
dupa marturia lui Olivier element chiar a reuęit sa dobandeasca
rugaciunea curata pe durata detenfiei (1958-1963): „a fost singura
perioada din viafa sa in care a putut practica, «fine» intr-un mod
aproape permanent, invocarea Numelui lui Iisus...”33.
Din textele amintite reiese destul de clar faptul ca in cazul
Parintelui Staniloae primeaza receptarea teologica ęi asumarea
metodei, iar contribufiile sale privind isihasmul marcheaza forma
particulara a Filocaliei romaneęti, imprimand accente noi ęi
descoperind preocupari specifice spiritualitafii romaneęti, mult
mai apropiata de spiritul gandirii Sfantului Maxim Marturisitorul
aęa cum va observa Parintele Andre Scrima intr-o evaluare foarte
scrupuloasa a renaęterii filocalice din Romania.3 2

32 Alexandru Prelipcean, Spiritualitate crestina si duh stiintific: Notele de subsol

ale Filocaliei Romanesti, Volumul 1: Studiu introductiv, indexuri si antologia
notelor de subsol (A-L), Editura Doxologia, łasi, 2013, p. 48.
33 01ivier Clement, „Prefa(a”, in Dumitru Staniloae, Rugaciunea lui Iisus ęi
experienfa Duhului Sfant, ed. cit., p. 19.

232
 Asist. Dr. Dragoę Boicu

Isihasm, cxpcrienta §i tradi$ie la Parintele Andre Scrima

Pe de alta parte, tanarul novice de la Antim, ajuns „in

condifii cu totul absurde” in Occident §i apoi in subcontinentul
indian, ięi concentreaza aten^ia pe identificarea izvoarelor
fenomenului isihast, urmarindu-i manifestarile pana la origini,
ceea ce ii inlesneęte sa surprinda diacronic §i permanenta legatura
a isihasmului cu via^a liturgica §i sacramentala a Bisericii, fund
integrat in ritmul vietii crestine, fara a ramane autonom caci altfel
o astfel de metoda s-ar transforma „intr-o alta surse de nevroze”34.
Aceasta premisa devine esen^iala in defmirea isihasmului,
vazut intai de toate ca lucrare ascetica a spiritului, o asceza
contemplativa practicata de eremici incepand cu primele veacuri
cre§tine, dar mai aleś necesara „omului modern nevrozat”35 . In
viziunea Parintelui Scrima, isihasmul este redescoperit la nivelul
civilizafiei europene postbelice „ca o valoare actuala, chemata sa
raspunda nelini§tii oamenilor moderni”36.
Capacitatea isihasmului de a oferi un raspuns crizelor
omului modern rezida in natura lui proprie sau „calitatea lui
definitorie” de experienta spirituala, „traita, menfinuta, adancita,
stabilizata a unei lini§ti care absoarbe ęi depa§e§te fragmentarea
agitata a fiin^ei umane”37. Ilustrul monah este ferm convins ca in
„timpurile moderne, timpuri de cautare §i de nelini§te, in care omul
infrunta, cu riscul de a fi redus la o viafa impersonala, un nou destin
in acelaęi timp maref §i ambiguu”, tradi^ia isihasta este singura care
„ii va propune atunci o cale de echilibru spiritual, de forfa launtrica,
de amintire a lui Dumnezeu §i de legatura vitala cu venirea Lui in
istorie”3 8.
Potrivit Parintelui Scrima nu doar monahul, ci fiecare
persoana are potenfialul de a fi „de acum inainte, totala
transparent, deplina daruire de sine, deschidere universala”, daca
se intare§te in trezvie §i in pacea lui Hristos care este dincolo de3 8
*7
5
4

34Andre Scrima, „Ganduri intre doua lumi. Jurnal din India”, in: idem, Ortodoxia
§i incercarea comunista, volum ingrijit de Vlad Alexandrescu, trąd. de Vlad
Alexandrescu, Lucian Petrescu §i Miruna Tataru-Cazaban, Humanitas, Bucureęti,
2008, p. 120.
35 Andre Scrima, „Ganduri intre doua lumi. Jurnal din India”, p. 120.
36Andre Scrima, „O expunere sintetica a isihasmului”, ed. cit., p. 71.
37 Anca Manolescu, „Introducere” in Andre Scrima, Despre isihasm, ed. cit., p. 9.
38 Andre Scrima, „O expunere sintetica a isihasmului”, ed. cit., p. 97.

233
Doua receptari autohtone ale isihasmului

m^elegerea minfii39- De§i mult mai adecvata ca raspuns al vocafiei

eshatologice a monahului, caruia „ii revine aceasta rugaciune in
mod explicit intr-un grad eminent §i, am putea spune ca toata
rigoarea, la fel de organie ca propria rasuflare”, calea isihasta
corespunde vocafiei implicite a fiecarui creętin botezat: „ea nu cere
prin urmare, calificari speciale, pentra ca se adapteaza la toate
varstele vietii spirituale”40.
Chiar daca serie din perspectiva monahului §i face mereu
trimiteri la locul isihasmului in viafa monahala, Parintele Andre
Scrima accentueaza caracterul universal al acestei practici menita
sa dea coeren^a interioara fiecarui suflet: „viafa de hesychia se
interiorizeaza tot mai mult, facand sa coincida, potrivit unui adevar
biblie «credin£a traita» §i «amintirea vie» a lui Dumnezeu prin
neintrerupta sfinfire a numelui lui Hristos in strafundul inimii”41.
Intr-un alt materiał de-al sau Parintele Scrima revine asupra
experien^ei, considerata un concept Capital in isihasm, §i,
asemanator Parintelui Staniloae, staruie asupra sensului acestui
termen: „noi, in con§tiin^a noastra creętina contemporana, am
pierdut familiaritatea cu termenul in cauza; el nu ne mai vorbe§te
despre o lumina esenfiala; in^elesul lui nu ne mai este apropiat §i,
ca atare, trebuie sa il descoperim [...] Apropiindu-ne de isihasm, nu
mergem spre trecut. Mergem spre centru”42.
Dar aceasta „mergere” sau experienfa nu este produsul
subiectivitatii practicantului, ci insa§i manifestarea tradifiei: „e o
experienta care s-a imbogafit in cursul secolelor §i continua sa se
imbogafeasca”43 .
Aceea§i idee reiese §i din articolul sau „O expunere sintetica
a isihasmului”, unde Parintele Scrima accentueaza valoarea
centrala a doctrinei isihaste in Tradifia rasariteana §i distinge trei
aspecte esenfiale:
a) Isihasmul este solidar cu un filon tradifional axial44;

39 Andre Scrima, „Monahismul ortodox: istorie, trądzie, spiritualitate”, in: idem,

Despre isihasm, ed. cit., p. 40.
4° Andre Scrima, „Rena§terea filocalica in Ortodoxia romaneasca”, in: idem,
Ortodoxia §i incercarea comunista, ed. cit., p. 280.
Andre Scrima, „Monahismul ortodox: istorie, trądzie, spiritualitate”, ed. cit., p.
45 -
42Andre Scrima, „O expunere sintetica a isihasmului”, ed. cit., p. 63.
« Andre Scrima, „O expunere sintetica a isihasmului”, ed. cit., p. 66.
44 Andre Scrima, „O expunere sintetica a isihasmului”, ed. cit., p. 63.

234
 Asist. Dr. Dragoę Boicu

b) Isihasmul este locul unei creatii teologice, spirituale §i

culturale-is;
c) Isihasmul este locul unei controverse teologice^6.
Astfel isihasmul a oferit intr-adevar posibilitatea de a
continua §i de a adanci tradięia teologica stabilita de cele ęapte
sinoade ecumenice, fiind evident vorba nu de o teologie
conceptuala, ci de teme de teologie traita. In acela§i timp
spiritualitatea isihasta „devine locul unei creatii teologice care
prelungeęte pe cea a marilor sinoade in privin^a unei teme
esenęiale: indumnezeirea in Duh”47. Parintele Scrima considera
isihasmul §i un „stimulent” sau „catalizator”, care a pus in valoare
o trądzie necontenita pana astazi, dar pentru definirea sau
formularea in plan istoric „adevarata teologie are deseori nevoie de
o controversa, de un duęman pe care sa-1 reduca la tacere”4 8.
Miza acestei edificari doctrinare e insa§i inva1;atura ce
dezvaluie „distinc^ia-identitate in Dumnezeu a esen^ei sale
incomunicabile §i neparticipabile §i a energiilor sale increate prin
care aceasta esen^a se manifesta fara a ieęi din nemanifestarea ei.
Traditia isihasta contempla in aceste formulari expresia doctrinara
a indumnezeirii, numind astfel printr-un nume fara egal apropierea
totala a omului de catre Dumnezeu §i a lui Dumnezeu de catre
om ”49.
Aceasta intalnire revelatoare sau „experienta apofatica vie”
este procesul in care sufletul, ce „tinde esen^ialmente” spre
„conaturalitatea cu tacerea §i pacea”, łasa „inapoia sa orice urma a
perceptibilului, a imaginafiei, a intelecfiei”5°, implinind pana la
ultima slova indemnul divin adresat aw ei Arsenie: „fugę, tace,
ąuiesce
Pentru parintele Andre Scrima nofiunea insa§i de hesychia
reprezinta experienfa spirituala „exprimata prin tacere §i pace.
Transpusa intr-un alt registru terminologie, hesychia punę
problema relatiei: interioritate (a creaturii) - transcendenfa (a lui*4
9
7

« Andre Scrima, „O expunere sintetica a isihasmului”, ed. cit., p. 65.

46Andre Scrima, „O expunere sintetica a isihasmului”, ed. cit., p. 68.
47 Andre Scrima, „O expunere sintetica a isihasmului”, ed. cit., pp. 65-66.
48Andre Scrima, „O expunere sintetica a isihasmului”, ed. cit., p. 68.
49 Andre Scrima, „Traditia isihasta: o cale contemplativa cre§tin-ortodoxa”, in:
idem, Despre isihasm, ed. cit., p. 217.
5° Andre Scrima, „Traditia isihasta: o cale contemplativa cre§tin-ortodoxa”, ed.
cit., p. 215
s1 Apophtegmata patrum, Aresenie 2, PG 65: 88.

235
Doua receptari autohtone ale isihasmului

Dumnezeu)”52. Ferindu-se de reducerea acestei no^iuni la aspectul

psihologic, ilustrul monah considera ca experien1;a spirituala a
isihasmului „desemneaza ansamblul vie(ii in conformitate cu
Duhul, mai degraba decat o stare anumita, delimitata”s3.
Fara a insista asupra sintezelor personale in care fostul
yietuitor de la Antim define§te „mima” ęi localizeaza „mintea” in
microuniversul uman, rekinem din observa1;iile sale valoarea
atribuita trupului, pe care antropologia orientala §i in consecinfa §i
isihasmul il asuma in deschiderea fiin(ei spre energia Duhului §i
spre opera^ia harului: „«tehnica» ii asigura (trupului) acea
dispozi(ie prin care el devine docil fa(a de opera(iile Duhului. Cu un
cuvant tradi(ional in Rasarit, se poate spune ca isihasmul ne
propune o «sinergie» (coresponden(a, cooperare) intre corp §i
Duh”54 .

Filocalia romaneasca — o marturie timpurie

!n afara remarcilor care au ca obiect spiritualitatea

rasariteana §i tradi(ia isihasta, Parintelui Andre Scrima ii revine
meritul de a fi realizat §i o prima receptare a fenomenului filocalic
romanesc la doar un deceniu de la aparitia primelor patru volume
ale traducerii realizate de catre Parintele Staniloae, a§ezand acest
demers erudit §i deopotriva ziditor de suflet in contextul intelectual
al Europei sub semnul dialogului. Un dialog intre trecut §i prezent
cu deschidere eshatologica, un dialog al surselor patristice §i al
Tradifiei, un dialog intre savan(ii occidentali §i parin(ii
duhovnice§ti din Rasarit.
Mai intai trebuie subliniat faptul ca abordarea sa istorica
este mai cuprinzatoare §i cu o deschidere mult mai larga decat cea
a prezentarii facute de Parintele Staniloae in volumul VIII al
Filocaliei romane, ceea ce dovede§te largimea orizontului sau
intelectual §i acest fapt se reflecta in marturia pe care Andre Scrima
o aduce cu privire la impactul traducerii Filocaliei in limba romana
de catre parintele Staniloae. Un detaliu important este faptul ca
parintele Scrima conjuga acest eveniment cultural §i teologie cu
mięcarea de innoire monahala produsa in Romania anilor ’ąo prin
ini(iativele de reviriment spiritual care au avut ca centru vatra
Antimului §i mi§carea Rugul Aprins.*5 4
3

52Andre Scrima, „O expunere sintetica a isihasmului”, ed. cit., p. 125.

53 Andre Scrima, „O expunere sintetica a isihasmului”, ed. cit., p. 125.
54 Andre Scrima, „O expunere sintetica a isihasmului”, ed. cit., pp. 124-125.

236
 Asist. Dr. Dragoę Boicu

In logica parintelui Scrima se impune incadrarea Filocaliei

in viafa spirituala rasariteana, iar redescoperirea sau „restituirea
Filocaliei §i a vietii spirituale in locul originar al functiilor depline”
reprezinta o prioritate tocmai pentru ca „este vorba, credem, de un
eveniment spiritual §i eclezial caracteristic pe care 1-am numi
rena§tere”55.
Dupa cum tradifia isihasta alcatuia, de la bun inceput, „un
singur trup §i un singur duh cu traditia spirituala pur §i simplu, fara
sa i se adauge ca o contaminare tardiva care declanęeaza corectarea
conceptuala”565 , la fel §i scrierile filocalice reprezinta ab initio
0
6
*9
7
expresiile mizerii pe calea intalnirii cu divinitatea prin „procesul
actualizarii personale nemijlocit dependente de un sens hristic
contemplat §i integrat prin intermediul unei imagini propuse de
taina mantuirii”57.
Aparifia unor florilegii filocalice dedicate smereniei §i tacerii
poate fi surprinsa de timpuriu o data cu institufionalizarea
monahismului, iar in intervalul cuprins intre Filocalia capadociana
§i edifia „standard” publicata de Nicodim Aghioritul „calea
spiritualita^ii isihaste este presarata cu «mici» filocalii integrate
ulterior in cea din secolul al XVIII-lea”58. Toate aceste colecfii mai
concise sau mai vaste sunt considerate de Parintele Scrima drept
„semne” sau hotare care „marcheaza totu§i, in mod clar, punctele
de emergenfa ale unui curent tacu t”59.
De§i are calitatea unui text plin de autoritate pentru
spiritualitatea ortodoxa, Filocalia nu este un document finał, cu un
con^inut fixat definitiy, ci are un caracter dinamic §i fluid,
intotdeauna adaptat particularitafilor practicanfilor dintr-o
anumita epoca. Astfel „Filocalia, ca izvor revarsat intr-un text aleś,
a fost intotdeauna fructul unei vie^i mai profunde a Duhului,
creator al propriilor sale formę in libertatea suverana a suflului sau.
Ceea ce presupune, fara indoiala, o opera (inca o data: organica, §i
nu discursiva) de integrare §i de asimilare, de dialog cu realitafile
purtatoare de semne, de contemplare riguroasa a eternitami care
patrunde in timp”6°.

ss Andre Scrima, „Renaęterea filocalica in Ortodoxia romaneasca”, ed. cit., p. 235.

s6Andre Scrima, „Rena§terea filocalica in Ortodoxia romaneasca”, ed. cit., p. 299.
57Andre Scrima, „Renaęterea filocalica in Ortodoxia romaneasca”, ed. cif., p. 297.
s8Andre Scrima, „Renaęterea filocalica in Ortodoxia romaneasca”, ed. cif., p. 238.
59Andre Scrima, „Renaęterea filocalica in Ortodoxia romaneasca”, ed. cif., p. 238.
60 Andre Scrima, „Renaęterea filocalica in Ortodoxia romaneasca”, ed. cit., pp.
235-23 6.

237
Doua receptari autohtone ale isihasmului

Profund ancorate in Trądzie, „reluate sub diverse formę,

cazute in uitare, reaparand din vreme in vreme, Filocaliile
succesive nu au fost niciodata arbitrare: ele constituiau expresia
experienfei spirituale a celui care le alcatuia”61. In aceste colectiii
obiectivitatea dinamica a Tradifiei se impleteste cu particularitafile
§i nevoile personale ale ascetului. De aceea se poate afirma, fara
exagerare ca Filocalia este un „centru de convergenta a celei mai
profunde tradi^ii spirituale cre§tine”62*6 4 care imprima „un ritm
extrem de personal §i de bogat (yiziune teologica, cosmica, totul in
Biserica) al unui itinerar care angajeaza «substan£al» omul in curs
de indumnezeire”63 .
Asumandu-§i „pozifia de martor al unei renaęteri filocalice
in Biserica”6^, Parintele Scrima poate aprecia relafia Filocaliei
romane§ti cu tradi^ia filocalica in generał, localizand-o precis in
evolufia acestui gen de scrieri. Jinand cont de contextul cultural
mai larg §i comparand confinutul Filocaliei de la Venefia cu cel al
Filocaliei ruse a Sfantului Teofan Zavoratul §i traducerea romana a
Parintelui Dumitru Staniloae din care - la momentul publicarii
studiului sau despre renaęterea filocalica - aparusera primele 4
volume §i alte 4 a§teptau sa fie tiparite, Andre Scrima i§i exprima
convingerea nestramutata ca „Filocalia corespunde intotdeauna -
am repetat-o pana la safietate - , exigenfelor vremii §i ale locului”65.
Prin urmare, §i „Filocalia romaneasca nu este un document
erudit sau tipografic: e un monument al unui itinerar spiritual”666 ,
7
prin care Parintele Staniloae „sugera mai aleś o noua perspectiva
pentru mi§carea teologica romaneasca §i amintea, in fermenta^ia
spirituala a acelei vremi, tradifia riguroasa a Bisericii. Astfel,
autorul intreprinde, in acest spirit, traducerea Filocaliei lui
Nicodim, dar aceasta libertate, care susfine discernamantul
filocalic §i provenind din acesta, facea necesara o noua orchestrare
a materialului scofand la iveala o alta constelafie de nume”6^.
Meritul prin excelent;a al acestei formę autohtone a
Filocaliei ii revine indubitabil Parintelui Dumitru Staniloae pentru
care a fost prioritara „restituirea corecta a textelor patristice, notele

61 Andre Scrima, „O expunere sintetica a isihasmului”, ed. c it, p. 67.

62 Andre Scrima, „Ganduri intre doua lumi. Jurnal din India”, ed. cit., p. 130.
63 Andre Scrima, „Ganduri intre doua lumi. Jurnal din India”, ed. cit., p. 121.
64Andre Scrima, „Renaęterea filocalica in Ortodoxia romaneasca”, ed. cit., p. 278.
6s Andre Scrima, „Renaęterea filocalica in Ortodoxia romaneasca”, ed. cit., p. 257.
66Andre Scrima, „Ganduri intre doua lumi. Jurnal din India”, ed. cit., p. 131.
67 Andre Scrima, „Renaęterea filocalica in Ortodoxia romaneasca”, ed. cit., pp.
263-264.

238
 Asist. Dr. Dragoę Boicu

biografice cat mai documentate cu putiirja, coroborarea locurilor

paralele, toate exigenfele unei precizii critice”68, §i de aceea, potrivit
Parintelui Scrima, Filocalia romaneasca „continua §i desavaręeęte
mai degraba linia Filocaliei grece§ti”69 , fructificand in acelaęi timp
roadele cercetarilor patristice din spafiul apusean: „Este, fara
indoiala, un gest savuros, §i reconfortant integrarea acestui
inestimabil efort Occidental in documentul spiritual prin excelenfa
al Bisericii Rasaritului §i suntem fericifi sa ii vedem astfel cinstit
printr-o gratitudine fraterna”70.
Dar Filocalia romana ramane produsul pur al spiritualitafii
romaneęti marcata de deschiderea spre dialog’’1 - poate mai mult
decat oricare alta ramura a Ortodoxiei. Aceasta calitate §i in acela§i
timp condifie „i-a fost de marę folos (Ortodoxiei romaneęti) fie §i
numai pentru a-ęi exersa §i forma geniul specific: discrefie §i simf
al masurii in viafa spirituala, generozitate §i deschiderea inimii in
dialog, voinfa de sinteza §i respect al valorilor universale”727 .
4
3
In consecin^a Filocalia romana nu inseamna pur §i simplu
restituirea marii tradifii „a Parintilor-izvoare, potrivit liniei trasate
de Filocalia greaca”, ci §i evidenfierea „trasaturilor de sinteza de
care viafa filocalica romaneasca s-a simfit mai aproape, care au
ajutat-o sa-§i defineasca structura §i sa-§i aduca propriile roade”73
intr-o marturie fidela a tradifie isihaste: deopotriva metoda §i
contemplafie.
Inca de foarte timpuriu destinul Filocaliei s-a legat strans de
cel al spiritualitafii romaneęti §i, impreuna, de semnele vremurilor
care se iveau74, iar prin traducerea prelucrata ęi oferita de Parintele
Staniloae se remarca „la capatul restituirii acestui itinerar
tradifional, o literatura filocalica proprie caracterului spiritual
romanesc”75.
Restructurarea materialului patristic §i preeminenfa
hristocentrismului maximian - care da nota particulara §i in acelaęi
timp cea mai adecvata spiritualitafii romaneęti, il determina pe
Andre Scrima sa afirme ca „circumstanfele speciale §i tradifiile
proprii au condus (Filocalia romana) in mod organie la situafia de

68Andre Scrima, „Renaęterea filocalica in Ortodoxia romaneasca”, ed. cit., p. 264.

69 Andre Scrima, „Renaęterea filocalica in Ortodoxia romaneasca”, ed. cit., p. 264.
7° Andre Scrima, „Renaęterea filocalica in Ortodoxia romaneasca”, ed. cit., p. 264.
71Andre Scrima, „Renaęterea filocalica in Ortodoxia romaneasca”, ed. cit., p. 248.
72Andre Scrima, „Renaęterea filocalica in Ortodoxia romaneasca”, ed. cit., p. 249.
73 Andre Scrima, „Renaęterea filocalica in Ortodoxia romaneasca”, ed. cit., p. 277.
74Andre Scrima, „Renaęterea filocalica in Ortodoxia romaneasca”, ed. cit., p. 251.
75 Andre Scrima, „Renaęterea filocalica in Ortodoxia romaneasca”, ed. cit., p. 277.

239
Doua receptari autohtone ale isihasmului

a se intreba asupra semnelor vremii §i de a le aprecia valoarea. Este

o editie esen^ialmente comentata, inso^ita aproape neincetat de o
reflec^ie orientata intr-o dubla direcjie: pe de o parte, spre text,
pentru a-l lamuri sau a-l nuan^a; pe de alta parte, spre lume, pentru
a-i proiecta asupra ei problema §i discernamantul spiritual”?6.
Contribufia personala a Parintelui Staniloae consta de
asemenea intr-o autentica deschidere pentru alteritate, care łasa sa
se intrevada spiritul dialogului §i al unitami specifice Ortodoxie
romane§ti. Un alt aspect, nu mai putin important, este efortul sau
de a ne face con§tien^i de „declinul inconstestabil al tradięiei vii”. In
acest sens incearca sa stopeze procesul de deplasare a problemei
isihasmului din planul eclezial in cel al tentativei individuale de
interpretare??, accentuand necesitatea integritath ecleziale a
spiritualitapi isihaste care presupune ca „doar in interiorul
echilibrului amplu al Bisericii §i urmand ritmul ei ascetic, liturgie,
sacramental se armonizeaza aparentele contradicjii (§i) capata
relief sensul §i articularea propriu-zis teologica a Rugaciunii
inimii”78 .

Concluzii

Mięcarea „Rugul aprins” de la Manastirea Antim a prilejuit

intersectarea a doua personalitati de excepfie ale teologiei
romane§ti. De§i sunt recunoscuti mai mult pentru calita^ile lor
intelectuale decat pentru practicarea Rugaciunii inimii, atat
Parintele Staniloae, cat §i Parintele Scrima au contribuit
semnificativ prin lucrarile lor la cunoaęterea fenomenului isihiast.
Mai mult decat atat, prin vastul lor orizont cultural au realizat o
receptare matura a tradi^iei filocalice. Privind in paralel direc^iile
urmate de aceęti doi coloęi, devine limpede ca atat teologul, cat §i
monahul pun accentul pe „experien^a spirituala” pe care o prezinta
in nuan^e diferite. In vreme ce parintele profesor Dumitru
Staniloae imprima - intorcandu-se la izvoare - o noua direc^ie
teologiei academice romane§ti (sufocata de „duhul” steril scolastic
Occidental) §i redescopera in Trądzie taina intalnirii cu Dumnezeu
§i cu celalalt prin isihie ca stare de linięte, arhimandritul Andre
Scrima urmareęte permanenta legatura a practicilor isihaste cu
viala liturgica §i sacramentala a Bisericii, accentuand dimensiunea

76Andre Scrima, „Renaęterea filocalica in Ortodoxia romaneasca”, ed. cit., p. 265.

77 Andre Scrima, „Renaęterea filocalica in Ortodoxia romaneasca”, p. 289.
78Ibidem.

240
 Asist. Dr. Dragoę Boicu

ecleziala a isihasmului, pe care il integreaza in ritmul vietii crestine

cotidiene. In acela§i timp identifica abil caracterul spiritual specific
al Filocaliei romane pe care o prezinta in contextul mai larg al altor
florilegii similare, eviden^iind contributia §i geniul traducatorului
care a intuit particularita^ile spiritualita^ii autohtone §i a incercat
sa-i ofere raspunsurile cele mai adecvate din textele patristice.

241