Pentru utilizarea în acest domeniu a unui limbaj comun, este utilă adoptarea unei

terminologii unitare de caracterizare a componentelor procesuale şi structurale ale organizării,

după cum urmează:
 sarcina - cea mai mică unitate de muncă individuală şi reprezintă acţiunea ce trebuie
efectuată pentru realizarea unui obiectiv primar asociat acesteia; realizarea unei sarcini fără
atribuirea de competenţe1 adecvate nu este posibilă; de asemenea, atribuirea de sarcini
presupune fixarea de responsabilităţi2;
 atribuţia - ansamblul de sarcini de acelaşi tip, necesare pentru realizarea unei anumite
activităţi bine definite, care se execută periodic sau continuu şi care implică cunoştinţe
specializate pentru realizarea unui obiectiv specific;
 activitatea - totalitatea atribuţiilor de o anumita natură, care determină procese de
muncă cu un grad de omogenitate şi similaritate ridicat, cunoştinţele necesare realizării activităţii
sunt din domenii limitate, personalul utilizat putând avea astfel, o pregătire profesională sensibil
unitară; activitatea cuprinde atribuţii omogene ce revin compartimentelor entităţii;
 funcţiunea - ansamblul activităţilor de acelaşi gen sau complementare, vizând
realizarea unor obiective precis stabilite;
 postul - elementul primar al structurii organizatorice şi reprezintă ansamblul sarcinilor,
obiectivelor, competentelor, responsabilităţilor şi procedurilor3 ce sunt atribuite şi trebuie
îndeplinite la nivelul unui loc de muncă;
 funcţia - totalitatea posturilor care au caracteristici asemănătoare din punctul de vedere
al sarcinilor, obiectivelor, competenţelor, responsabilităţilor şi procedurilor;
 compartimentul - subdiviziune organizatorică formată prin gruparea, pe baza unor
criterii obiective, a unui număr raţional de posturi aflate sub o autoritate unică, în cadrul căreia
se realizează, în mod permanent, un ansamblu relativ omogen de sarcini, necesitând cunoştinţe
specializate de un anumit tip şi utilizarea unor metode şi tehnici adecvate;
 relaţiile organizatorice, formate din:
- relaţiile ierarhice (între posturile de conducere şi cele de execuţie sau între
posturile de conducere situate la nivele ierarhice diferite);
- relaţiile funcţionale (între compartimentele ce au atribuţii integrate în fluxul
procesual al unor activităţi sau între compartimentele funcţionale care au
autoritatea de a transmite celorlalte compartimente precizări, îndrumări
metodologice, prescripţii de specialitate etc.);
- relaţiile de cooperare (între posturile situate pe acelaşi nivel de subordonare, în
acelaşi compartiment sau în compartimente diferite, în vederea realizării unor
acţiuni comune);
- relaţiile de control (între persoanele/compartimentele cu atribuţii de control şi
celelalte persoane/compartimente);
- relaţiile de reprezentare (între posturile de conducere de nivel superior şi terţe
persoane juridice sau fizice);
 nivelurile ierarhice - ansamblul posturilor sau compartimentelor care dispun de aceeaşi
autoritate.

1 Competenţa este capacitatea de a lua decizii, în limite definite, pentru realizarea sarcinii.
2 Responsabilitatea este obligaţia de a îndeplini sarcina atribuită. Prin urmare, responsabilitatea defineşte un raport juridic de
obligaţie, a cărui neîndeplinire atrage sancţiunea corespunzătoare tipului de răspundere juridică.
3 Procedura poate fi definită ca paşii ce trebuie urmaţi în exercitarea competentei, efectuarea sarcinii şi angajarea responsabilităţii.