Cand l-am cunoscut pe Caragiale, mi-a spus:

-Tara romaneasca are doi scriitori mari: pe mine si pe tine.

M-am uitat la spate sa vad de cine era vorba si, fiindca n-am vazut pe nimeni, am luat asupra
mea magulitoarea apreciere.
Mai tarziu am aflat ca maestrul se adresa asa mai tuturor confratilor.
Lui Radu D. Rosetti i-a spus:
-Il n'a que moi et toi, et surtout moi!

(...)

Impetuos, nelasand pe altii sa plaseze un cuvant, cu mimica bogata si inventia abundenta,

acest perfect om de teatru era, ca si contemporanul sau Victorien Sardou, un mare vorbitor, un
centru. Unde se afla Caragiale, nu mai deschidea nimeni gura. Si nici nu era nevoie. N-avea
nimeni verva lui tumultoasa, inteligenta lui adanc patrunzatoare si scaparatoare, hranita cu
lecturi bogate, si marea lui experienta a vietii.
Vlahuta era o inteligenta catifelata, ontuoasa. Calm, politicos, ingaduitor, el ramanea
totdeauna in umbra; cu discretia perfectului amfitrion, lasa pe ceilalti sa vorbeasca, le crea un
auditoriu favorabil si privea cu un zambet amabil neintelegerile dintre ei.

Iata ce ne povesti Vlahuta, intr-o zi, cu vocea lui baritonala, de care mi-a adus de atatea ori
aminte, mai tarziu, vocea lui Aristide Briand:
-Ne citise Delavrancea, lui Iancu si mie, nuvela lui, Parazitii. Ne-am despartit trecut de miezul
noptii. Pe la ceasurile doua ma pomenesc ca ma scoala din somn servitoarea, speriata:
'Conasule, a venit domnu' Caragiale!"
Am sarit si eu din pat si m-am dus sa-i deschid. Iancu era la usa, cu ochii in pamant, doborat
de o mare durere.
-Ce e, Iancule? l-am intrebat ingrijorat.
-Rau, mai, rau!
-Ti-e nevasta bolnava?
-Mai rau!
-Ti-o fi murit vreun copil?
-Mai rau!
-Atunci ce?
-Ce-a fost asta, ma? Literatura e asta? Sa ne faca noua una ca asta?!
Si Caragiale incepu sa repete, indignat, replicile din Parazitii.
Apoi in concluzie:
-Literatura e asta, ma, literatura?!
Si pleca, asa cum venise, cu ochii in pamant, coplesit de o mare durere...
Imi aduc aminte de aceasta poveste a lui Vlahuta si ma gandesc cu duiosie ca tinerii
pamfletari, temutii polemisti de azi, sunt niste serafimi pe langa maestrii de odinioara...