Autoevaluarea spirituală a medicului

Abilitatea medicului de a oferi asistenţă spirituală este strâns legată de propria stare spirituală şi
psihologică. Astfel, o autoevaluare spirituală corectă este esenţială în vederea oferirii asistenţei
spirituale bolnavilor terminali deoarece aceasta permite o cunoaştere aprofundată despre sine însuşi,
cunoaştere ce-i permite medicului să îşi identifice propriile credinţe, valori şi limite, concentrându-şi
atenţia mai bine asupra bolnavilor. Astfel, preocuparea pentru viaţa spirituală personală este cerinţa de
bază pe care trebuie să o îndeplinească medicii care oferă asistenţă spirituală bolnavilor terminali.

Exemplu de autoevaluare: În ce cred eu? Ce dă sens vieţii mele? Ce mă face să zâmbesc? Ce speranţe
am? Cum înţeleg eu spiritualitatea? Ce relaţie am cu Dumnezeu, cu transcendentul? De ce este
spiritualul important pentru mine? Pe cine iubesc şi cine mă iubeşte? Dacă aş putea fi oricine, cine aş fi?
Ce însemnătate au ritualurile spirituale pentru mine? Ce calităţi spirituale pe care le am mă ajută
întâlnesc nevoile spirituale ale pacienţilor?

Stabilirea unei relaţii pozitive medic–pacient

Stabilirea unei relaţii pozitive medic–pacient este esenţială pentru o asistenţă spirituală eficientă.
Pentru ca pacienţii să se simtă confortabil discutând subiecte personale cum ar fi spiritualitatea, ei vor
trebui să simtă că pot avea încredere deplină în medicul lor şi respect din partea lui. Abilitatea de
apropiere cu respect şi cu tact de credinţele pacientului cere abilităţi de interpretare atât a expresiilor
verbale, cât şi a celor non-verbale.

Uneori, relaţia medic–pacient poate întâmpina dificultăţi atunci când unele probleme care sunt
importante pentru pacienţi nu sunt aşa importante pentru medic: să fie în stare mentală bună; să fie în
pace cu Dumnezeu; să nu fie o greutate pentru familie; să fie capabil să-i ajute pe alţii; să fie capabili să
se roage; să aibă funeraliile aranjate; să nu fie o povară pentru societate; să simtă că viaţa este
completă.