Sunteți pe pagina 1din 2

1.Poate fi instalat intrucat sectorul de drum nu este dotat cu trotuare si nu trecere pentru pietoni.

2,3,4 Nu pot fi instalate intrucat acestea se instaleaza la inceput de drum, in intersectii


5,6 Pot fi instalate, insa necesita niste panouri aditionale unde sa arate distanta de actiune.
7. Poate fi pusa intrucat intoarcerea nu este permisa.
8. Poate fi instalat, intrucat carosabilul are 3 benzi.

1.Circulaţie interzisă pietonilor


Acest indicator interzice accesul pietonilor pe sectorul de drum (zonă) la începutul căruia este
instalat, fie datorită lipsei trotuarelor, fie în preajma unor obiective cu caracter special (unitate
militară, etc.), fie datorită existentei unei alte posibilităţi de trecere sau traversare a locului
respectiv (pasaje subterane). Indicatorul operează numai pe sensul pe care a fost montat, pentru a
fi valabil pe ambele sensuri acesta se montează pe ambele parţi ale drumului.
2.Circulaţie interzisă bicicletelor
Acest indicator interzice accesul bicicletelor şi a ciclomotoarelor.
3. Circulatie interzisa tractoarelor
4. Circulaţie interzisă vehiculelor cu tracţiune animală Acest indicator interzice accesul unor
vehicule cu tracţiune animală, animalelor de călărie, povară, izolate sau în turmă, cireadă.
Acţiunea acestui indicator nu se extinde asupra situaţiilor descrise la indicatorul Circulaţie
interzisă motocicletelor
5. Oprirea interzisă Acest indicator interzice oprirea şi staţionarea vehiculelor. În cazul în care
este instalat singur (fără tăbliţe adiţionale de confirmare a zonei de acţiune), oprirea este interzisă
din dreptul lui şi până la prima intersecţie, indiferent de lungimea sectorului. Dacă este însoţit de
panouri adiţionale cu săgeţi care menţionează Zona de acţiune (6.4) de începere, confirmare,
sfârşitul zonei de acţiune a indicatorului, atunci se va respecta semnificaţia acestora. Acţiune
indicatorului nu se aplică pentru vehiculele de transport de pasageri pe rute urbane, celor
conduse de persoane cu dezabilități sau care transportă asemenea persoane. Semnificaţia
indicatorului se aplică numai intersecţiei înaintea căreia este instalat, respectiv numai la intrarea
pe artera inelară a unei intersecţii cu sens giratoriu, iar în localităţi, în lipsa intersecţiilor − la
ieşirea din localitate. Acţiunea indicatoarelor nu încetează la ieşirile de pe teritoriile adiacente
drumului, precum şi în locurile de intersectare cu drumurile de pământ, înaintea cărora nu sunt
instalate indicatoarele de avertizare sau de prioritate corespunzătoare. Indicatorul se aplică doar
pe partea drumului pe care este instalat
6. Staţionarea interzisă Acest indicator interzic e staţionarea vehiculelor. În cazul în care este
instalat singur (fără panouri adiţionale de confirmare a zonei de acţiune), staţionarea este
interzisă din dreptul lui şi până la prima intersecţie, indiferent de lungimea sectorului. Dacă este
însoţit de panouri adiţionale cu săgeţi care menţionează Zona de acţiune (6.4) de începere,
confirmare , sfârşitul zonei de acţiune a indicatorului, atunci se va respecta semnificaţia acestora.
În zona de acţiune a acestui indicator oprirea este permisă , dar pe termen limitat .
7. Întoarcerea interzisa Acest indicator interzice manevra de întoarcere pe sectorul de drum pe
care este instalat, datorită periculozităţii efectuării ei în acea zonă şi asigurării fluenţei circulaţiei.
Totodată acesta mai interzice şi manevra de mers înapoi. Semnificaţia indicatorului se aplică
numai intersecţiei înaintea căreia este instalat, respectiv numai la intrarea pe artera inelară a unei
intersecţii cu sens giratoriu . Semnificaţia acestuia este valabilă până la prima intersecţie pe
sensul de mers. Întoarcerea vehiculelor mai este interzisă la trecerile pentru pietoni, în tunelul, pe
poduri, rampe şi sub acestea, în locurile în care vizibilitatea drumului este mai mică de 100m, cel
puţin într -o direcţie, dacă conducătorul vehiculului nu este ajutat de o persoană aflată în afara
vehiculului, în staţiile transportului de pasageri.
8. Viteza minima obligatorie

S-ar putea să vă placă și