RESPECTAREA NORMELOR SSM SI PSI Cod modul: 5141.

Principala lege care reglementeaza obligatiile angajatului, ale studentilor, elevilor si ucenicilor aflati in
stadiul de practica este legea 319/2006 si normele metodologice de aplicare ale acesteia, elaborate de Ministerul
Muncii in data de 11.10.2006.

Legea 319 este structurata in 11 capitole si cuprinde obligatiile angajatorilor si a angajatilor privind instruirea
acestora, raportarea evenimentelor, masurile de prim ajutor, grupurile sensibile la riscuri (femei gravide, tineri,
persoane cu handicap) precum si infractiunile care se sanctioneaza, contraventiile conform acestei legi in
conformitate cu masurile stabilite in capitolele 8 si 9.

SISTEM DE MUNCA SI FACTORI DE RISC

Intr-un salon, sistemul de munca este specific lucrator – client si prin folosirea instrumentarului specific meseriei.
Acest instrumentar este de 2 categorii:

- instrumentar manual, care este folosit fara sursa de energie dar printr-o manipulare gresita poate produce
leziuni sau rani mai mult sau mai putin grave. Acest instrumentar este compus din: foarfeci ascutite si
contondente, brici, agrafe, pieptane, ace de par.

- instrumentar cu sursa de energie: masini de tuns, foen, placa ceramica de intins, casca pentru uscat parul.

In cazul celor doua categorii de instrumentare, cu sau fara energie, angajatorul trebuie sa ia urmatoarele masuri
de protectie colectiva si individuala:

1. Sa furnizeze instructiuni de folosire tuturor lucratorilor. 2. Sa instruiasca personalul in legatura cu folosirea

instrumentarelor specifice si sa treaca rezultatul intr-o fisa individuala pentru fiecare lucrator. 3. Sa afiseze pentru
evitarea riscurilor urmatoarele:

3.1. Electrocutarea - prin folosirea incorecta a instrumentarului care functioneaza cu energie electrica sau ranile
cauzate de folosirea necorespunzatoare a instrumentarelor cu potential contondent si de taiere.

3.2. Sa vegheze la securitatea de sanatatea lucratorului cat si a clientelei.

3.3. Folosirea substantelor sau preparatelor chimice utilizate pentru vopsirea parului sau decolorarea acestuia.

3.4. Sa puna la dispozitie si sa vegheze la folosirea permanenta conform standardelor europene a

echipamentului de protectie specific unui salon de coafura, acesta fiind alcatuit din: pelerine de protectie,
prosoape sterile, manusi de protectie. Atunci cand se lucreaza cu substante chimice cu risc asupra sanatatii celui
care le foloseste o perioada mai lunga, zilnic sau permanent.

3.5. Sa asigure introducerea de noi tehnologii cu risc diminuat in procesul muncii.

3.6. Sa asigure sanatatea si igiena in munca prin locuri specifice amenajate fara obligatii financiare din partea
angajatului.

Standardele sunt prevazute in sectiunea a doua a legii si se bazeaza foarte mult pe masurile de prevenire.
Angajatorul desemneaza unul sau mai multi lucratori pentru a se ocupa de prevenirea si riscurile din salon. Aceste
persoane desemnate organizeaza activitati de prevenire si instruire periodic cu tot personalul. Lucratorii
desemnati trebuie sa aibe pregatire profesionala de a instrui personalul in scopul prevenirii accidentelor de
munca.
 FISA DE DOCUMENTARE

Organizarea activitatilor de protectia muncii pentru prevenirea accidentelor de munca a incidentelor periculoase
si a bolilor profesionale.

In sectiunea a treia a legii se prevad masurile pentru evitarea unui pericol grav iminent.

Angajatorul are urmatoarele obligatii:

1. Sa ia masurile necesare pentru acordarea primului ajutor, de a adapta la natura activitatii prestate si a maririi
salonului.

2. Sa stabileasca legaturile necesare cu serviciile speciale, salvare – pompieri.

3. Sa informeze toti lucratorii care pot fi expusi unui pericol grav, ca urmare a incidentului produs precum si
masurile ce trebuiesc luate.

4. Sa nu impuna lucratorului preluarea lucrului in situatia in care pericolul nu a fost inlaturat.

5. Sa vegheze ca lucratorii sa nu fie lipsiti de primul ajutor chiar daca acestia au actionat imprudent sau au dat
dovada de neglijenta.

PREVENIREA INCENDIILOR Noţiuni generale de chimie şi fizică. ( arderea, aprinderea, autoaprinderea,

inflamarea, explozia, vaporizarea şi fierberea)

Arderea ( combustia) este reacţia de combinare a unui material cu oxigenul, însoţită de degajare de căldură
şi în general, de emisie de flăcări şi/sau incandescenţă şi/sau emisie de fum. Arderea este posibilă numai în
condiţiile existenţei a trei factori : prezenţa combustibilului, prezenţa comburantului şi amorsarea reacţiei prin
realizarea energiei de aprindere sau prin sursă de foc. Arderea are loc , de regulă, în fază gazoasă. După viteza de
reacţie dintre oxigen şi combustibil , arderea se clasifică în: ardere lentă, normală sau uniformă şi ardere rapidă ,
ultrarapidă.

După tipul de reacţie se deosebesc arderi complete ( combustibilul reacţionează total, dezvoltând ca produşi de
ardere CO2, SO2 , vapori de apă, azot şi în cantităţi mici alte substanţe) şi arderi incomplete (cantitatea de oxigen
este mai mică decât valoarea teoretică, substanţa combustibilă nu arde în întregime, rezultând ca produse de
ardere: CO, alcoli, cetone, aldehide, cocs, copuşi organici compl+ecşi); arderea incompletă are loc şi atunci când
există un amestec neomogen al aerului cu gazul combustibil.

Arderea cu incandescenţă sau jarul, este o combustie fără flacără a unui material combustibil solid însoţită de
emisie de lumină.În cazul în care procesul de ardere se manifestă în întreaga masă a materialului combustibil
avem de-a face cu ardere generalizată.

Incendiul este o ardere autoîntreţinută, care se desfăşoară fără control în timp şi spaţiu, care produce pierderi
de vieţi omeneşti şi/sau pagube materiale şi care necesită o intervenţie organizată în scopul întreruperii
procesului de ardere.(L.307)

Incendiul mai poate fi definit şi ca un proces complex, cu evoluţie nedeterminată (aleatorie) definit de
următoarele elemente: - existenţa materialului combustibil şi acţiunea unei surse de iniţiere a incendiului ( de
aprindere): - iniţierea şi dezvoltarea în spaţiu şi timp a unei arderi şi scăparea ei de sub control; - producerea de
pierderi materiale în urma arderii; - necesitatea intervenţiei printr-o acţiune de stingere, cu scopul întreruperii şi
lichidării procesului de ardere.
 Aprinderea este iniţierea arderii unui material combustibil ca urmare aproceselor de accelerare a
reacţiei de oxidare până la declanşarea arderii. Aprinderea poate fi: inductivă, în cazul aprinderii unei substanţe
(material, amestec) sub acţiunea radiaţiei calorice, sau spontană în cazul autoaprinderii. Autoaprinderea, este
fenomenul de declanşare a procesului de ardere prin încălzirea sau autoîncălzirea unei substanţe combustibile
până la valoarea temperaturii de autoaprindere, specifică, fără a veni în contact direct cu o sursă exterioară de
aprindere. După natura proceselor sau reacţiilor ce produc autoîncălzirea se definesc: - autoaprindere de natură
chimică – aprindere spontană a unor substanţe în contact cu oxigenul din aer, apă sau compuşi organici, cu care
majoritatea substanţelor nu reacţionează în condiţii normale; - autoaprindere de natură fizico-chimică -
aprindere de substanţe combustibile stimulată atât de procese chimice cât şi de factori de natură fizică; -
autoaprindere biologică – aprinderea unor produse vegetale ( furaj, borhot, rumeguş de lemn, tutun etc.) sau
aunor produse de origine animală ( lână, păr, pene etc.), care sub influienţa acţiunii microorganismelor generează
reacţii chimice şi/sau fiziologice care produc cantitatea de căldură necesară declanşării procesului de ardere.

Inflamarea este aprinderea unui amestec de aer cu vapori sau gaze (provenite inclusiv dintr-un solid sau lichid
combustibil) la contactul cu o flacără.

Explozia este un proces fizico chimic foarte rapid de oxidare sau de descompunere a substanţelor explozive
şi de transformare a lor , de regulă, în compuşi gazoşi, antrenând o creştere mare de temperatură şi/sau de
presiune. Pulberile, vaporii şi gazele combustibile pot forma cu aerul amestecuri explozive dacă au concentraţia
cuprinsă în ăntervalul dintre limitele minimă şi maximă de explozie specifice fiecărei substanţe.

Vaporizarea este procesul prin care un lichid trece în stare de vapori. Pentru ca un corp solid să treacă în
stare de vapori, trebuie mai întâi să treacă în stare lichidă. Vaporizarea se poate face prin evaporare sau prin
fierbere. Evaporarea se produce numai la suprafaţa lichidului şi are loc la orice temperatură. Ea se produce cu
atât mai intens cu cât suprafaţa lichidului este mai mare, temperatura lichidului mai mare şi vaporii emanaţi de
lichid sunt înlăturaţi mai repede.

Fierberea este procesul prin care se face trecerea unui lichid în stare gazoasă prin formare de vapori în tot
cuprinsul său.Cu cât un lichid se fierbe la altitudini mai mari cu atât temperatura lui de fierbere este mai mică.
La presiune constantă un lichid fierbe întotdeauna la aceeaşi temperatură care rămâne neschimbată atât timp cât
are loc fierberea. Această temperatură se numeşte temperatura de fierbere sau punct de fierbere.
Stingătoare şi alte aparate de stins incendii, care conţin substanţe de stingere ce pot fi dirijate asupra unui focar
de ardere, prin acţionare manuală sau automată, sub efectul presiunii create în interiorul acestora sau datorită
efectelor produse în zona supravegheată de fenomenele fizicochimice asociate incendiului Stingătoarele,
sunt principalele mijloace de primă intervenţie preferate pentru dotarea majorităţii firmelor mici şi mijlocii, care
nu-şi pot permite constituirea unor formaţii de pompieri specializate, sau echiparea construcţiilor cu instalaţii
automate de semnalizare şi stingere a incendiilor. Alegerea corectă a tipurilor de stingătoare funcţie de natura
substanţelor şi materialelor care se utilizează în procesul de producţie, de suprafeţele sau cantităţile ce trebuie
protejate precum şi de nivelul riscului de incendiu, coroborat cu instruirea temeinică a personalului privind
cunoaşterea şi mânuirea eficientă a stingătoarelor pot duce la stingerea operativă în fază incipientă a unor
incendii care, scăpate de sub control pot produce victime şi pagube materiale foarte mari.

Stingătoarele sunt dispozitive de stingere acţionate manual, care conţin o substanţă de stingere care poate
fi refulată şi dirijată asupra unui focar de ardere, sub efectul presiunii create în interiorul lor. După substanţa de
stingere utilizată se disting cinci categorii de stingătoare: - stingătoare cu apă pulverizată utilizate pentru
stingerea incendiilor de lichide combustibile cu temperatura de inflamabilitate mai mare de 550C, unsorilor,
grăsimilor, cerurilor şi altor substanţe solide ce se topesc uşor; - stingătoare cu spumă chimică se folosesc
pentru stingerea incendiilor de lichide combustibile, unsori, grăsimi, materiale celulozice, garaje; -
stingătoare cu dioxid de carbon utilizate pentru stingerea unei game foarte largi de incendii produse la instalaţii
electrice, electronice, muzee, arhive, expoziţii, telecomunicaţii, autovehicule etc.; - stingătoare cu pulbere
se poate utiliza cu succes la stingerea incendiilor de natură electrică, la motoare cu ardere internă, arhive, muzee,
expoziţii, produse petroliere, lacuri ş vopsele; - stingătoare cu înlocuitori de haloni, sunt mai puţin eficiente
şi în ultimii ani, după interzicerea halonilor se caută soluţii eficiente de înlocuire. Din cauza cantităţii limitate
de produs de stingere stingătoarele pot fi folosite numai în faza iniţială a arderii, când incendiul se manifestă la
suprafaţa materialului şi nu în profunzimea lui. Eficienţa acţiunii de stingere este dată şi de îndemânarea celui
care foloseşte stingătorul, de condiţiile de temperatură, vizibilitate, curenţi de aer, la care se pot adăuga factorii
de influenţă subiectivă ( frica, inhibarea ) sau de natură tehnică ( defecţiuni, substanţă ineficientă ). Tipul şi
mărimea stingătorului se aleg în funcţie de mărimea posibilelor focare, astfel: - pentru focare mici – cu
suprafaţa sub 1m2 – se utilizează stingătoare de până la 10 l cu apă/spumă sau până la 5kg cu pulberi sau CO2;
- pentru focare medii – cu suprafaţa de 1-3m2 – se utilizează stingătoare de 5-10 kg. cu pulberi sau CO2; -
pentru focare mari – cu suprafaţa peste 3m2 – se utilizează stingătoare de peste 10 kg. cu pulberi sau CO2 .
Pentru stingerea operativă şi eficientă a incendiului în faza iniţială, stingătoarele se amplasează la cel mult 15m
de posibilele focare din clasa B de incendiu şi maxim 20m. de cele din clasele A,C şi D de incendiu, precum şi la o
înălţime de cel mult 1,4 m. faţă de pardoseală. Fixarea stingătorului în locurile destinate trebuie să permită
desprinderea uşoară în caz de incendiu.

Cauze de incendiu şi prevenirea lor. Clasificarea cauzelor de incendiu în funcţie de natura lor, sursele de
aprindere, mijloacele care produc aprinderea ţi modul de acţiune.

Incendiul este un proces complex, cu evoluţie nedeterminată, care necesită 4 elemente definitorii: - existenţa
combustibilului şi acţiunea unei surse de aprindere - iniţierea şi dezvoltarea în spaţiu şi timp a procesului de
ardere să fie necontrolate - procesul de ardere să fie nemotivat social, necesitând o intervenţie organizată în
scopul lichidării - producerea de pierderi materiale în timpul arderii Prin urmare, nu orice ardere constituie un
incendiu. De exemplu nu sunt incendii: - arderea sub control a gunoaielor, ierburilor, etc. - arderea produselor în
cuptoare sau în alte instalaţii similare - fumigaţii care nu necesită intervenţii de stingere Nu se consideră
incendii avariile de natură electrică (scurtcircuite, arcuri electrice întreţinute, explozii,etc.), produse în instalaţii şi
echipamente electrice (transformatoare, staţii de conexiuni, tablouri de distribuţie, etc,), în cazul în care acestea
nu au provocat aprinderea şi arderea instalaţiilor şi echipamentelor vecine sau a celor pe care le deservesc şi la
care nu s-a acţionat. Uneori incendiile sunt consecinţe directe ori indirecte ale altor evenimente care le-au
precedat, cum sunt accidente tehnice, avarii, explozii, calamităţi naturale, etc.. In acest caz, se ia în evidenţă, se
cercetează şi analizează evenimentul care a avut loc în întreg ansamblul său, incendiul fiind o componentă a
evenimentului respectiv.

Iniţierea unui incendiu presupune următoarele elemente, absolut obligatorii pentru producerea acestuia: -
sursa de aprindere şi, implicit, mijlocul care o produce, sursă care să posede energia minimă necesară pentru
aprinderea combustibilului - existenţa combustibilului (gazos, lichid, solid), în cantitate suficientă pentru
susţinerea arderii - existenţa unor împrejurări determinate şi a altor condiţii favorizante, care să pună în contact
sursa de aprindere cu masa combustibilă Analiza şi clasificarea incendiilor se face după sursa de aprindere. Astfel
se pot deosebi:

Surse de aprindere cu flacără: - Chibritul – aruncat din neglijenţă, un băţ de chibrit aprins poate iniţia incendierea
unor materiale uşor aprinzibile (lan de grâu,resturi de hârtie – inclisiv din coşuri de gunoi, lichide inflamabile –
inclusiv uleiul încins din bucătării ş.a). Un risc deosebit îl prezintă aprinderea unui băţ de chibrit în atmosferă
explozivă (chiar scurgeri de gaz în apartament). Incendii puse pe seama neglijenţei fumătorilor se datorează, de
fapt, flăcării de la băţul de chibrit utilizată pentru aprinderea ţigării. Un fenomen cu periculozitate socială ridicată
îl reprezintă jocul copiilor cu surse de aprindere cu flacăra, cu chibriturile în special. - Focuri în loc deschis –
aprinse voluntar în diferite scopuri (destructiv, gătit, încălzit), cum ar fi focuri de tabără, focuri de mirişte, focuri
pentru arderea gunoaielor, deşeurilor, lăsate fără supraveghere şi scăpate de sub control în păduri, curţi,
şantiere, depozite, cât şi în spaţii interioare (focuri pentru încălzit în hale industriale, clădiri în construcţie,etc.)
pot să se propage la materiale şi elemente de construcţie combustibile din apropiere, iniţiind incendii dezvoltate.
Factorii favorizanţi sunt vîntul şi prezenţa materialului combustibil în apropriere (ierburi,resturi menajere,
construcţii din lemn, etc.) - Aparate de tăiere, lipire, sudare oxiacetilenică - flăcările acestor aparate pot atinge
temperaturi înalte şi Pot provoca incendii prin acţiune directă asupra materialelor combustibile din apropriere
sau prin conducţie termică – când se sudează grinzi metalice.

Surse de aprindere de natură termică - Tigara – incendiile datorate fumatului deţin o pondere ridicată (10- 11%
din total). Restul de ţigară poate iniţia incendierea ţesăturilor din materiale fibroase (bumbac ş.a) rumeguş,
resturi de hârtie, paie – fân (în stare uscată) ş.a. Incendiile datorate fumătorilor adormiţi în pat cu ţigările aprinse
reprezintă un grav pericol social, cu urmări deseori tragice.

- Becuri incandescente, proiectoare – se pot iniţia incendii în cazul becurilor de puteri mari, peste 150 W şi în
cazul contactului direct cu materiale combustibile (draperii, perdele, hîrtie, rafturi, mărfuri în stive înalte,
abajururi din materiale combustibile).

- Brocuri de la sudare şi particule incadescente – aceste particule cad repede (păstrând un potenţial termic
ridicat) şi pot pătrunde în cele mai mici fisuri sau crăpături. Un astfel de broc de sudare poate ajunge până la o
distanţă de 10 m de punctul de lucru, cu o temperatură de peste 500 – 800 oC.

- Sobe metalice – îndeosebi cele cu combustibil lichid, pot prezenta un pericol ridicat în incendiu în perioada de
iarnă, şi, ca urmare, a unor situaţii anormale de funcţionare: In cazul sobelor cu combustibil
solid, ca surse de aprindere potenţiele sunt jarul şi cenuşa provenite din ardere, uneori depozitate
necorespunzător, precum şi scînteile şi particulele aprinse ce ies pe uşiţa deschisă a focarului. In cazul
sobelor metalice, dar mai ales a sobelor cu acumulare de căldură, depozitarea materialelor combustibile în
contact direct cu pereţii sobei sau în imediata apropriere provoacă incendii chiar după încetarea programului de
lucru.

- Coşuri de evacuare a fumului defecte, burlane supraîncălzite - coşurile de evacuare a fumului se manifestă ca
sursă de aprindere prin scânteile şi particulele incandescente ce ies pe gura coşului sau prin fisurile existente, ca
şi prin temperatura pereţilor lor în contact direct cu elementele de construcţie combustibile (grinzi, lemn,etc.)

- Aparate de încălzire electrice – reşourile şi radiatoarele constituie o sursă de aprindere prin plasarea
necorespunzătoare – sub birouri, sub tejghele şi rafturi, etc., unde există o probabilitate mare de a intra în
contact cu materiale combustibile (lemn, textile,etc.). Un risc mărit îl prezintă reşourile improvizate, de puterte
mare, executate artizanal, datorită pericolului de supraîncălzire şi ştecherelor improvizate.

Surse de aprindere de natură electrică - Arcul electric, scîntei electrice – constituie importante surse de
aprindere în incendii şiu explozii, în general în cazul unor amestecuri inflamabile

- Scurtcircuitul – poate deveni o sursă de aprindere în anumite condiţii favorizante, - Instalaţii de

iluminat cu fluorescenţă – pot provoca incendii dacă sunt confecţionate din materiale tzermoplastice, care se
caracterizează printr-o ardere cu flacără, însoţită de apariţia de picături arzânde. Fenomenul apare în urma unor
defecte în funcţionare, îndeosebi în condiţii de exploatare îndelungată (îmbătrânirea materialelor şi, mai ales, în
condiţii de mediu agresiv (fum, aerosoli, vapori corosivi etc.)

- Electricitate statică –descărcările electrostatice sunt frecvente, dar devin potenţial periculoase şi pot genera
incendii sau explozii când au loc într-o atmosferă explosivă sau când în apropiere există materiale inflamabile.

- Surse de autoaprindere (aprindere spontană) – trebuie acordată atenţie substanţelor piroforice care se aprind în
contact cu aerul (fosfor, metale alcaline, hidruri de siliciu, sulfură de fier, pulberi de aluminiu, de zinmc, de titan,
zirconiu), substanţelor care se aprind spontan, în contact cu apa 8metale alcaline, varul nestins, carbura de calciu,
carbidul, pulberea de aluminiu) şi substanţelor care se aprind spontan în contact cu oxidanţii (peroxid de sodiu,
permanganat de potasiu, cloraţi)
- Surse de aprindere de natură mecanică – pot fi iniţiate în urma ungerii necorespunzătoare sau a gripajului unor
piese cu o viteză mare de rotaţie, prezenţei unor corpuri străine (nisip, praf) între două suprafeţe în mişcare,
montării defectuoase a lagărelor şi a arborelui, frecarea în feredoul autovehiculelor sau blocarea saboţilor de
frânare, precum şi scînteilor mecanice de şoc sau abraziune.

- Incendii intenţionate

Modalităţi de acţiune la descoperirea unui incendiu Orice persoana are urmatoarele obligatii : - Anunţarea
IMEDIATĂ a incendiului; - Evacuarea în ordine, fără panică, a persoanelor din afara societăţii şi ajutorarea celor
care nu se pot evacua singure; - Încercarea de stingere a focului, dacă nu este prea riscant (nu se va utiliza mai
mult de 1 stingător; dacă focul nu s-a stins, evacuaţi imediat zona); - Anunţarea telefonică a pompierilor militari,
la numărul 112 sau 981, din cea mai apropiată zonă neafectată;

- Comunicarea, către conducerea unităţii, a detaliilor referitoare la locaţia exactă şi la amploarea incendiului.
La declanşarea alarmei de incendiu, salariaţii sunt obligaţi să acţioneze astfel: - Încetează orice activitate; -
Personalul salariat al societăţii va opri instalaţia sau aparatul la care lucrează, prin acţionarea butonului de
oprire; - Abandonează obiectele personale; - Lasă uşile deschise; - Părăsesc imediat clădirea prin ieşirile
de urgenţă, sau prin locurile indicate de membrii echipei de intervenţie: - Merg către locul de
adunare stabilit; - Menţin libere căile de acces către clădire; - Urmează toate indicaţiile primite de la
membrii echipei de intervenţie; - Asistă, dacă este posibil, evacuarea în siguranţă a persoanelor din afara
societăţii; - Rămân în afara clădirii până la încheierea definitivă a evenimentului.

Reglementarea fumatului

În cadrul fiecărui agent economic, instituţii, reglementarea fumatului în unitate se face prin dispoziţie scrisă dată
de persoana fizică cu atribuţii de conducere conform art. 60 – 61 din D.G. P.S.I. 001/1999 şi art. 9 din D.G. P.S.I.
005/2001. În dispoziţie se vor menţiona: - locurile cu pericol de incendiu sau de explozie în care este interzis
fumatul sau după caz accesul cu chibrituri, ţigări sau brichete - locurile amenajate pentru fumat; - persoane
desemnate să răspundă de supravegherea reglementării pe locuri şi sectoare de activitate; - alte date şi
informaţii necesare să fie precizate pentru a diminua pericolul de incendiu; Fumatul este interzis, de regulă, în
toate locurile în care nu se admite folosirea focului deschis, precum şi în spaţiile de cazare comună, încăperile cu
echipament electronic de calcul, încăperile centralelor termice, locurile cu schele, cofraje şi eşafodaje, realizate
din materiale combustibile, lanurile de cereale în faza de coacere şi zonele împădurite. În locurile stabilite
pentru fumat se vor instala inscripţii „LOC PENTRU FUMAT” şi se vor prevedea scrumiere, vase cu apă, nisip sau
pământ pentru stingerea resturilor aprinse de chibrituri sau ţigări. Scrumierele şi vasele de la locurile de fumat
amenajate se vor amplasa astfel încât să nu fie posibilă aprinderea materialelor combustibile din apropiere
(perdele, deşeuri de textile,hârtie, carton, etc.). Se interzice depunerea în scrumierele, vasele sau gropile
destinate stingerii resturilor aprinse de ţigări sau chibrituri, a altor deşeuri de materiale combustibile (hârtie,
carton, textile, etc.).

Golirea scrumierelor şi a vaselor cu resturi de ţigări în coşurile de hârtie sau în alte locuri în care există materiale
combustibile este interzisă. De asemenea se interzice aruncarea la întâmplare a resturilor de ţigări sau chibrituri
aprinse.

Proceduri de acordare a primului ajutor in caz de arsuri, fracturi, plagi deschise si/sau intoxicatii cu produse
rezultate in urma procesului de ardera (fum, gaze toxice). In practica pe timpul actiunii de stingere se pot ivi
accidente, fie la personalul care participa derect la stingere, fie la unele persoane surprinse in zona incendiata.
Mai frecvent,se pot intalni fracturi, arsuri si asfixieri. De cele mai multe ori,la fata locului nu se gaseste personal
medical specializat care sa poata acorda victimelor primul ajutor medical.

REGULI cu caracter general:

 in orice imprejurare, mai intai se scoate victima de sub actiunea cauzei care a provocat accidentul (zona
incendiata, mediul toxic, daramaturi etc.);  unul din membrii FISPA (grupa de salvare) va inlatura „spectatorii”
persoanele curioase;  trebuie avut grija ca accidentatii, in special cei cu fracturi sa nu fie supusi la miscari inutile,
sa fie mentinuti pe cat posibil in pozitii care sa nu le agraveze starea;  in cazul ca sunt mai multi accidentati,
primul ajutor se va acorda incepand cu cei care au o stare mai grava;  dupa acordarea primului ajutor se
organizeaza transportarea bolnavilor la cea mai apropiata unitate sanitara.

Acordarea primului ajutor sanitar in caz de arsuri:

In functie de gravitatea lor, arsurile se clasifica in trei grade, si anume:

 arsuri de gr.I – cele mai superficiale si cele mai usoare- se recunosc dupa inrosirea dureroasa a pielii;  arsuri de
gr.II – sunt mai profunde (adanci) si se recunosc dupa basicile ce se formeaza si care sunt pline cu un lichid ca
zeama de lamaie sau de culoare rosiatica;  arsuri de gr.III – sunt cele mai profunde. Ele cuprind pielea, muschii,
vasele de sange si uneori chiar oasele.

Tratamentul arsurilor – difera in functie de gradul acestora.

Arsurile de gr.I se trateaza simplu fara mijloace speciale. Regiunea interesata se uda cu apa rece si se starge apoi
usor cu un tampon de vata imbibata in alcool. Arsurile de gr. II si III se trateaza numai in unitati medicale
.Persoanele care au suferit asemenea arsuri nu vor fi dezbracate pt. a nu le mari durerile ci vor fi invelite in
cearceafuri curate si vor fi transportati la spital. In cazul cand arsura a cuprins o suprafata mare si nu este prea
adanca, se poate aplica ca primajutor un pansament steril uscat avand grija ca basicile sa nu fie sparte. ATENTIE:
-locurile unde sau produs arsurile nu se vor unge cu substante grase. Daca bolnavul cere de baut i se poate da apa
indulcita cu zahar, ceai, limonada, suc natural.

Acordarea primului ajutor sanitar in caz de fracturi:

In mod obisnuit, in cazul ruperii unui os se spune ca avem de-a face cu o fractura. Fracturile pot fi:

 inchisa in cazul cand osul rupt nu iese prin piele;  deschisa in cazul cand osul rupt iese prin piele, formand o
rana.

Prima grija a echipei de salvare in cazul fracturilor este sa procedeze de urgenta la imobilizarea provizorie a
regiunii in care s-a produs fractura. In acest scop se folosesc mijloace chiar improvizate, cum ar fi: scanduri, crangi
sau coji de copac, bastoane etc., care vor fi insa infasurate in prealabil cu vata sau bucati de panza (stofa) , apoi
puse de o parte si de alta a osului rupt si fixate cu ajutorul unor fese sau bandaje. Trebuie retinut faptul ca la
fracturile deschise, mai intai se va aplica pe rana un pansament steril si se va incerca oprirea hemoragiei, dupa
care se va trece la imobilizarea organului afectat si transportat cat mai urgent la prima unitate sanitara.

Acordarea primului ajutor sanitar in caz de intoxicatii cu fum si gaze: Pe timpul incendiilor, in procesul arderii se
produc insemnate degajari de fum si gaze toxice, intre care cel mai des oxidul de carbon (CO), un gaz foarte toxic,
care pune in pericol viata servantilor si a persoanelor surprinse in zona incendiata. In general, intoxicatia cu un
astfel de gaz se manifesta prin dureri de cap, vajaituri in urechi, ameteala, iar dupa un timp intoxicatul nu se mai
poate misca si are o senzatie de paralizie. Daca victima ramane in continuare sub influenta acestui gaz, poate sa-si
piarda cunoastinta si sa intre in coma – chiar deces. De aceea, intoxicatul trebuie scos imediat la aer curat si
asezat cu fata in sus. Daca este inconstient si are tendinta de varsaturi , va fi culcat pe o parte si supraveghiat
permanent. Cand accidentatul este in stare de inconstienta si respira, va fi tinut cu capul indoit inapoi pt. a
mentine libere caile respiratorii. Daca accidentatul este palid si are pulsul foarte slab , va fi asezat astfel incat
picioarele sa fie mai sus decat capul , pt. ca sanfele sa poata fi dirijat catre inima si creier. Acestea sunt unele
masuri de prim-ajutor, de aceea, se reaminteste obligatia ca in toate cazurile de accidente concomitent cu
primele ingrijiri care se dau bolnavilor, sa fie chemat de urgenta la fata locului personal medical calificat, facandu-
se apel la serviciile salvarii.
Care sunt planurile de protectie impotriva incendiilor: a)- planul de evacuare a persoanelor in caz de incendiu: -pe
nivel daca se afla simultan peste 30 de persoane; - pe incaperi daca in ele se afla cel putin 50 de persoane; -
indiferent de nr.de locuri pt. incaperile destinate cazarii. b) – planul de depozitare si de evacuare a materialelor
periculoase: se intocmesc pt. fiecare incapere unde se afla asemenea materiale si se mentioneaza clasele
acestora , cantitatile, codurile de identificare ori de pericol si produsele de stingere recomandate; traseele se
marcheaza cu culoare verde; c) – planul de interventie : se avizeaza de ISU (Inspectoratul pt.Situatii de Urgenta) la
dispozitia caruia se pune un exemplar pt. efectuarea recunoasterilor, a studiilor tectice si pt. punerea acestora in
aplicare cu prilejul exeercitiilor, aplicatiilor tactice de interventie precum si in situatii de urgenta, si se
actualizeaza ori de cate ori este cazul. Acest plan se intocmeste pe baza concluziilor privind interventia, rezultate
din scenariul de securitate la incendiu sau din evaluarea capacitatii de evaluare impotriva incendiilor.

Noţiuni generale de transmitere şi prevenire a bolilor Bolile unghiilor nu vor fi tratate niciodată de către
manichiuristă. Totuşi manichiurista trebuie să recunoască unele iregularităţi sau probleme ale unghiilor care pot
fi totuşi lucrate de către ea şi să le deosebească de bolile care vor fi tratate de medic. Bolile se transmit cu
ajutorul bacteriilor. Bacteriologia este ştiinţa care studiază bacteriile. Bacteriile sunt clasificate în două categorii şi
anume: - patogene - nepatogene Bacteriologia este ştiinţa care studiază bacteriile şi în special pe cele care produc
boli. Bacteriile sunt organisme unicelulare de dimensiuni microscopice (microrganisme). Practic se găsesc peste
tot în aer, apă, în alimentaţie, în corpul uman (în gură, în intestine, pe piele) Patogenitate – capacitatea unui
microb de a învinge sistemul de apărare al organismului şi de a determina un proces infecţios specific, manifestat
clinic. Bacteriile nepatogene nu produc îmbolnăvirea şi sunt considerate inofensive. Bacteriile patogene sunt
dăunătoare şi stau la baza apariţiei bolilor. Bacterii patogene: a) Cocii – celule rotunde sau ovale care singure sau
în grup formează trei tipuri de bacterii: - displococii – produc pneumonia - streptococii – produc infecţii serioase
dacă de exemplu avem tăieturi netratate în piele - stafilococii – cresc sub formă de ciorchine şi cauzează abcese
şi furuncule b) Bacilii – cauzează TBC, dizenterie, febră tifoidă c) Spirillia – cauzează sifilisul

Paraziţi şi viruşi Paraziţii se transmit cu ajutorul animalelor şi plantelor Viruşii sunt cele mai mici microrganisme ce
intră în celule, cresc şi se reproduc până când celula este distrusă şi apoi se mută la altă celulă. Virusul HIV este
cel mai de temut virus al zilelor noastre. Acesta slăbeşte imunitatea prin distrugerea celulelor albe ale sângelui.
Căile de transmitere a bacteriilor sunt: - gura - nasul - ochii - pielea rănită Rezistenţa fiecărei persoane este dată
de imunitate. Imunitatea poate fi: - naturală - artificială

Imunitatea naturală este dobândită la naştere şi înseamnă rezistenţa corpului la boli. Imunitatea artificială este
dobândită în urma supunerii corpului la o medicaţie sau tratament adecvat. Înlăturarea bacteriilor patogene se
realizează prin sterilizare. Sterilizarea se poate executa astfel: a) cu ajutorul agenţilor fizici: - căldură uscată –
procesul constă în expunerea obiectelor ce urmează a fi sterilizate la o temperatură ridicată de aproximativ 300-
320 grade Celsius, temperatură la care mor bacteriile. - căldură umedă – constă în imersia obiectelor şi fierberea
lor în apă timp de 20 minute. Această metodă nu se mai foloseşte. - radiaţiile ultarviolete – reprezintă cea mai
folosită şi mai eficace metodă de sterilizare a instrumentelor după ce acesea au fost spălate cu apă şi săpun şi
uscate. b) cu ajutorul agenţilor chimici: - antisepticele încetinesc procesul de dezvoltare al bacteriilor fără însă a le
distruge Antisepticele pot fi: - tinctură de iod 2% în alcool etilic - acid boric soluţie 5% în apă distilată - apă
oxigenată 3% - germicidele (dezinfectanţii) fac bacteriile inactive Germicidele pot fi: - formaldehidă 40% - alcoolul
etilic 80 grade (alcool sanitar) - soluţie amoniac - hipoclorit de sodiu Instrumentele folosite de manichiuristă se
vor dezinfecta în mod obligatoriu după fiecare client, fiind o posibilă sursă de transmitere a diverselor boli.

Regimul deseurilor specifice serviciilor 1. Cabinetul trebuie sa fie dotat cu mijloace pentru precolectarea si
colectarea deseurilor periculoase, precum si a celor menajere: recipient cu capac, pubela, containere si saci
colectori de unica folosinta; colectarea, depozitarea, transportul si neutralizarea deseurilor se fac conform
prevederilor legale in vigoare. 2. Spatiul de depozitare trebuie sa existe in fiecare cabinet (unitate). In situatia in
care nu a fost prevazut in proiect un spatiu pentru depozitare temporara, se va construi sau se va amenaja
ulterior. 3. Spatiul de depozitare temporara trebuie sa aiba doua compartimente, si anume: -un compartiment
pentru deseurile periculoase (daca este cazul), prevazut cu dispozitiv de inchidere care sa permita numai accesul
persoanelor autorizate -un compartiment pentru deseurile asimilabile celor menajere, amenajat conform
normelor de igiena privind mediul de viata al populatiei. 4. Durata depozitarii temporare va fi cat mai scurta
posibil, iar conditiile de depozitare vor respecta normele de igiena in vigoare. 5. Pentru deseurile periculoase
(daca este cazul) durata depozitarii temporare nu trebuie sa depaseasca 72 de ore, din care 48 de ore in incinta
cabinetului si 24 de ore pentru transport si eliminare finala. 6. Transportul deseurilor in incinta cabinetului
(unitatii) se face pe un circuit separat de cel al clientilor, containerele de depozitare dezinfectandu-se dupa
fiecare descarcare. 7. Deseurile produse in cabinet (unitate) trebuie eliminate prin procedee autorizate specifice
fiecarei categorii de deseuri, respectiv: - incinerarea; - depozitarea in depozitul de deseuri; - includerea in ciclul de
eliminare a deseurilor municipale. 8. Angajatorul este obligat sa nominalizeze persoana responsabila cu
activitatea de eliminare a deseurilor. 9. Incaperile sau platformele impermeabilizate amenajate pentru
depozitarea recipientelor de colectare a reziduurilor solide trebuie sa fie racordate la un hidrant si la reteaua de
canalizare, pentru a fi curatate cand este necesar, cat si pentru spalarea si dezinfectia recipientelor.

1. Reguli de comportament într-un salon Pentru a avea succes în prestarea unor servicii şi mai ales într-un
salon de înfrumuseţare va trebui să ţinem cont de câteva reguli de comportament bine definite şi anume:
- respectaţi cu stricteţe programul de lucru - pe parcursul orelor de program se va păstra o atitudine
binevoitoare faţă de client. - acordaţi clientului tot timpul atenţie şi consideraţie indiferent de vârstă,
statut social, sex - nu contraziceţi clientul, nu-l apostrofaţi, nu-i faceţi educaţie, nu-l supăraţi, nu-i
comentaţi dorinţele şi hotărârile - nu purtaţi cu clientul discuţii care fac referire la viaţa dvs. personală,
sau discuţii intime referitoare la viaţa personală a clientului - nu-i comentaţi veniturile - nu-i faceţi
cunoscute veniturile (salariul) dvs. Acesta este confidenţial şi destăinuirea lui faţă de o persoană străină
de firmă poate duce la destituirea dvs. - preluaţi întotdeauna clientul de la intrare cu o formulă de genul
“bună ziua, cu ce vă putem fi de folos” şi îl conduceţi la plecare pînă la uşă cu o urare de gen “vă doresc o
zi bună în continuare” - controlaţi-vă în permanenţă ţinuta pe parcursul orelor de program - refaceţi-vă
machiajul, coafura, etc - nu lăsaţi clientul să aştepte şi încercaţi să lucraţi pe baza unei programări -
cereţi-vă scuze pentru fiecare neplăcere pricinuită, asigurându-l că nu se va mai repeta - curăţaţi-vă masa
de manichiură şi ustensilele după fiecare client, înaintea de preluarea unuia nou - nu mâncaţi, nu fumaţi,
nu beţi în prezenţa clientului - evitaţi să discutaţi cu altă persoană în prezenţa unui client existent deja la
 masa dvs. nu purtaţi discuţii telefonice atunci când aveţi un client la masă. Persoana care răspunde la
telefon este obligată să preia mesajele şi să vi le transmită - încercaţi să purtaţi cu clientul o discuţie
inteligentă, evitaţi răspunsurile monosilabice, nu ridicaţi niciodată tonul - încercaţi să explicaţi clientului
operaţiunile pe care le efectuaţi pe parcursul şederii sale în salon.
2. Va căpăta încredere în dvs. şi veţi fi catalogată drept o profesionistă. - acordaţi clientului sfatul dvs.
profesional faţă de operaţiunile pe care le veţi executa lăsându-i totuşi decizia. - oferiţi cu lux de
amănunte informaţii pertinente despre produsele care se vând în cadrul salonului (toate saloanele de
frumuseţe practică acest sistem de vânzare a diferitelor produse de frumuseţe în cadrul salonului), cu
atât mai mult în situaţia în care salonul unde lucraţi este patronat de o firmă producătoare de asemenea
bunuri. Prin fişa postului sunteţi obligată să cunoaşteţi foarte bine produsele firmei şi să le faceţi o
reclamă pozitivă în cunoştinţă de cauză, eventual prin comparaţie cu alte produse. - nu faceţi comentarii
care privesc patronii firmei, conducerea firmei, nu vă comentaţi sau bârfiţi clienţii sau colegii. Prin acest
mod de comportament veţi fi catalogată drept o persoană neloială firmei, necinstită şi lipsită de
încredere, ceea ce poate atrage după sine acordarea unui respect redus al clientului faţă de dvs. şi poate
duce chiar la pierderea locului de muncă.
3. Igiena profesorului şi a locului de muncă

4. Manichiurista trebuie să respecte pe toată perioada programului de muncă următoarele reguli de igienă:
- să îşi spele mâinile cu apă şi săpun după fiecare client în parte - să îşi dezinfecteze mâinile cu alcool
înainte de contactul cu fiecare client - să păstreze la locul de muncă şi în imediata vecinătate a acestuia o
curăţenie şi o ordine desăvârşită - să îşi schimbe bluza ori de câte ori apare un miros corporal neplăcut -
să utilizeze un deodorant adecvat corpului sau pentru a împiedica transpiraţia - să îşi aranjeze coafura în
permanenţă, dar nu în faţa clientului - să nu folosească un parfum puternic care poate deranja clientul
sau colegii

5. - în ţinuta de servici nu au ce căuta papucii - să nu îşi târşie picioarele atunci când se deplasează prin
salon - să poarte o încălţăminte (de preferabil pantof închis la vârf), confortabilă care să-i permită un
confort acceptabil pe toată perioada programului - să-şi ungă mâinile cu cremă dacă acestea sunt aspre -
să evite purtarea în exces a bijuteriilor şi accesoriilor. În general clienţilor nu place ca manichiurista să
pară a avea o situaţie financiară mai bună decât a ei. - în timpul în care clientul este la masa dvs. toate
ustensilele destinate tăierii pieliţelor, unghiilor, etc vor sta într-un recipient cu alcool de 70 grade. După
plecarea clientului se vor curăţa fiecare în parte şi se vor ţine într-un şerveţel curat care se va desface în
prezenţa clientului. - toate sticluţele de pastă de unghii se vor curăţa în partea superioară a gurei sticlei
de resturi de pastă şi se vor aranja funcţie de culoare. Pentru a nu se depozita pasta pe gura sticlei se
recomandă a se şterge zona de înfiletare a capacului cu puţin ulei vitaminizant - dacă manichiurista este
fumătoare, după fiecare ţigară fumată se vor curăţa dinţii şi cavitatea bucală cu ajutorul periuţei de dinţi.
Se va înlătura mirosul de tutun prin folosirea unei ape de gură, spray, sau prin mestecare a unei gume de
mestecat puternice (Dirol). Nu se va mesteca în prezenţa clientului. - se vor trata la stomatolog toate
afecţiunile buco-dentare, care duc la apariţia durerilor sau la apariţia unor mirosuri neplăcute. -
manichiurista este obligată să consulte medicul ori de câte ori apar semne de boală, boli de piele (scabia,
panariţiu, negi, diverse ulceraţii, infecţii ale pielii, alergii, etc) deoarece aceasta este responsabilă în mod
direct de păstrarea sănătăţii personale şi a clientului pe perioada şederii sale în salon.

1. Igienizarea spaţiului de lucru Datorită faptului că în meseria de coafor obiectul principal al muncii îl reprezintă
omul, este necesar a se respecta unele norme de igienă şi protecţie a muncii specifice acestei activităţi. Este
cunoscut faptul că foarte multe boli cu caracter contagios se pot contacta datorită lipsei de igiena. Igiena muncii
se ocupă cu măsurile ce trebuie luate la locul de muncă în vederea prevenirii unor îmbolnaviri determinate de
specificul meseriei. Dintre cele mai frecvente boli ce pot aparea la nivelul pielii şi a anexelor acesteia se numară:
piodermitele streptostafilococice, dermatomicozele, etc.
Cele mai frecvente boli întâlnite la nivelul pielii acoperite cu păr de la nivelul capului şi a bărbii sunt:
Epidermomicozele <micozele superficiale>, numite Tricofitie, Microsporie şi favusul, denumirile venind de la
grupele de ciuperci ce produc bolile respective. Aceste boli se manifestă sub formă uscată sau supurată. Formele
uscate ale tricofitiei şi a microsporiei se manifestă la nivelul pielii păroase a capului sub forma unor plăci,
aproximativ rotunde, de mărimea unei gămălii de ac până la mărimea unei monede mai mari sau mai mici, care
se pot uni. Suprafaţa plăcilor este acoperită de cojite uscate iar firele de păr din aceasta zonă sunt rupte şi iau
forma de: S, V, C,etc. În cazul tricofitiei se poate întâmpla ca singurul semn să fie elementul scoamos, de aceea
orice matreaţă persistentă în acelas loc al pielii capului trebuie considerată ca semn de boală. În cazul
microsporiei firele de păr se rup cam la acelaşi nivel, zona atacată prezentându-se ca şi cum ar fi fost tunsă.
Forma supurată este mai frecventă în tricofitie şi se datorează unor ciuperci ce se transmit de la animale
localizându-se mai ales în zona bărbii. Se manifestă sub forma unor plăci roşii cu scuame, apoi cu apariţia de puroi
urmată de formare de cruste şi cu rărirea firelor de par. Favusul este mai grav decât tricofitia deoarece nu se
vindecă spontan şi lasă în urmă cicatrici cu alopecii definitive. Ciuperca ce determină această boală produce răni
care au aspectul unor farfurioare <godeuri>, de mărimea unui bob de linte, crustoase, de culoare galbenă, care
nu sunt altceva decât colonii de ciuperci ce au inconjurat firul de păr. Părul fără luciu, cenuşiu, prăfuit, la tracţiune
nu se rupe ci iese din rădăcină. Prin inflamarea dermei sub cruste se distruge rădăcina firului de păr ceea ce duce
la alopecie. Favusul apare doar foarte rar la nivelul bărbii.Pentru un coafor este obligatoriu să cunoasca formele
de manifestare a dermatomicozelor deoarece, în cazul în care un solicitant pentru tuns, ras sau coafat este bănuit
că ar avea dermatomicoză el trebuie lămurit să se prezinte la medic, arătându-i în mod discret pericolul care îl
reprezintă pentru cei din jur. Dacă se observă prea târziu existenţa bolilor de piele la un client, coaforul va spăla
foarte bine ustensilele şi le va introduce în sterilizator. Masa de lucru va fi foarte bine curaţată şi dezinfectată cu
Desogerm. Pe jos se va spăla cu soluţie desinfectantă. Mâinile vor fi şi ele spălate şi dezinfectate cu alcool. În
concluzie pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu diferite dermatoze se recomandă luarea diferitelor măsuri ca: •
păstrarea condiţiilor de curăţenie la locul de muncă; • păstrarea corectă şi în condiţii igienice a ustensilelor şi
aparatelor precum şi a lenjeriei.

Dezinfectarea ustensilelor după fiecare client sau ori de câte ori aete necesar în timpul executării prestatiilor.
Utilizarea lenjeriei de unică folosinţă. Proprietarii saloanelor de coafura şi operatorii au responsabilitatea de a-şi
desfăşura activitatea, urmând o serie de norme şi reguli bine structurate şi conform legilor în vigoare. Salonul
trebuie să aibă incinte separate pentru fiecare dintre următoarele activităţi: a) accesul, înregistrarea şi
aşteptarea clienţilor; b) desfăşurarea procedurilor; c) păstrarea echipamentului, instrumentarului şi a
articolelor curate, dezinfectate şi sterile, în dulapuri separate şi închise, în spaţii lipsite de praf şi umiditate, la
care au acces numai persoanele autorizate; d) depozitarea echipamentelor şi materialelor utilizate pentru
curăţenie.

Se acceptă amenajarea cel puţin a unui spaţiu pentru curăţarea, dezinfecţia, sterilizarea instrumentarului şi a
materialelor refolosibile, în camera de desfăşurare a procedurilor. Pereţii, podelele şi tavanele din fiecare
cameră trebuie să fie bine întreţinute, netede, lavabile, confecţionate din materiale neabsorbante, care să poată
fi uşor spălate şi curăţate, iar culorile acestor suprafeţe trebuie să fie deschise; în cazul finisajelor nelavabile,
curăţarea se face prin aspirare. Incintele trebuie să fie adecvat luminate cu lumină artificială şi naturală.
Incintele trebuie să fie bine ventilate, pentru a se elimina fumul, praful sau vaporii. Salonul trebuie să fie dotat
cu grup sanitar, întreţinut corespunzător din punct de vedere igienicosanitar şi bine ventilat. Este obligatoriu să
existe chiuvetă pentru spălarea materialelor rezultate ca urmare a efectuării procedurilor, precum şi chiuvetă
separată pentru spălarea şi dezinfecţia mâinilor, situată în camera de desfăşurare a procedurii. Se asigură
obligatoriu apă potabilă curentă rece şi caldă, în cantităţi suficiente, săpun antibacterian, periuţă de unghii şi
prosop de hârtie de unică folosinţă sau dispozitive pentru uscarea mâinilor. Numărul optim de dotări sanitare se
va stabili conform normelor de proiectare, în funcţie de numărul de operatori şi clienţi ai unităţii. Toate
suprafeţele trebuie menţinute în perfectă stare de curăţenie şi întreţinere. Suprafeţele pe care se desfăşoară
tratamentele sau cele aflate în zona de sterilizare trebuie să fie confecţionate din materiale neporoase,
neabsorbante. Salonul trebuie să fie dotat cu mijloace pentru precolectarea şi colectarea deşeurilor periculoase,
precum şi a celor menajere: recipient cu capac, pubelă, containere şi saci colectori de unică folosinţă; colectarea,
depozitarea, transportul şi neutralizarea deşeurilor se fac conform prevederilor legale în vigoare. Încăperile sau
platformele impermeabilizate amenajate pentru depozitarea recipientelor de colectare a reziduurilor solide sunt
racordate la un hidrant şi la reţeaua de canalizare, pentru a fi curăţate când este necesar, cât şi pentru spălarea şi
dezinfecţia recipientelor. Dezinsecţia periodică se va face la 3 luni, iar deratizarea periodică se va face la
intervale de maximum 6 luni sau ori de câte ori este nevoie; între operaţiunile periodice se vor aplica proceduri
de dezinsecţie şi deratizare curente, de întreţinere, în funcţie de prezenţa vectorilor. Se interzic fumatul,
consumul de băuturi alcoolice, de substanţe stupefiante, precum şi accesul animalelor în cabinet; este obligatorie
afişarea acestor interdicţii la loc vizibil. La amenajarea salonului este obligatoriu să se ia măsuri de protecţie a
locaţiei împotriva insectelor şi rozătoarelor. Salonul trebuie să fie dotat cu trusă sanitară de prim ajutor, uşor
accesibilă, conform prevederilor legale în vigoare.

Asigurarea igienei mâinilor operatorului/coaforului se face respectându-se următoarele reguli: a) spălarea

mâinilor se face cu săpun antibacterian şi apă curentă potabilă; b) uscarea se face cu prosoape sau şervete de
unică folosinţă sau prin folosirea unui aparat de uscare a mâinilor; este interzisă folosirea prosoapelor textile de
multifolosinţă; c) dezinfecţia mâinilor se face cu un produs biocid, destinat dezinfecţiei mâinilor. Igiena mâinilor
este obligatorie în următoarele situaţii, respectându-se condiţiile prevăzute la: a) înainte şi după efectuarea
procedurii; b) când se contaminează accidental cu sânge, fluide corporale sau secreţii; c) după îndepărtarea
mănuşilor de protecţie; d) după folosirea toaletei; e) înainte şi după servirea mesei; f) după efectuarea unor
operaţiuni care duc la contaminarea mâinilor.

Unghiile operatorului vor fi tăiate scurt şi curate. În situaţia în care operatorul/coaforul prezintă la nivelul
mâinilor leziuni, iritaţii sau orice altă afecţiune dermatologică, se interzice practicarea procedurii până la
vindecarea acestora.

1. Noţiuni generale de transmitere şi prevenire a bolilor Bolile unghiilor nu vor fi tratate niciodată de către
manichiuristă. Totuşi manichiurista trebuie să recunoască unele iregularităţi sau probleme ale unghiilor care pot
fi totuşi lucrate de către ea şi să le deosebească de bolile care vor fi tratate de medic. Bolile se transmit cu
ajutorul bacteriilor. Bacteriologia este ştiinţa care studiază bacteriile. Bacteriile sunt clasificate în două categorii şi
anume: - patogene - nepatogene

2. Bacteoriologie Bacteriologia este ştiinţa care studiază bacteriile şi în special pe cele care produc boli. Bacteriile
sunt organisme unicelulare de dimensiuni microscopice (microrganisme). Practic se găsesc peste tot în aer, apă,
în alimentaţie, în corpul uman (în gură, în intestine, pe piele) Patogenitate – capacitatea unui microb de a învinge
sistemul de apărare al organismului şi de a determina un proces infecţios specific, manifestat clinic. Bacteriile
nepatogene nu produc îmbolnăvirea şi sunt considerate inofensive. Bacteriile patogene sunt dăunătoare şi stau la
baza apariţiei bolilor.

Bacterii patogene: a) Cocii – celule rotunde sau ovale care singure sau în grup formează trei tipuri de bacterii: -
displococii – produc pneumonia - streptococii – produc infecţii serioase dacă de exemplu avem tăieturi netratate
în piele - stafilococii – cresc sub formă de ciorchine şi cauzează abcese şi furuncule b) Bacilii – cauzează TBC,
dizenterie, febră tifoidă c) Spirillia – cauzează sifilisul Paraziţi şi viruşi Paraziţii se transmit cu ajutorul animalelor şi
plantelor Viruşii sunt cele mai mici microrganisme ce intră în celule, cresc şi se reproduc până când celula este
distrusă şi apoi se mută la altă celulă. Virusul HIV este cel mai de temut virus al zilelor noastre. Acesta slăbeşte
imunitatea prin distrugerea celulelor albe ale sângelui. Căile de transmitere a bacteriilor sunt: - gura - nasul - ochii
- pielea rănită

Rezistenţa fiecărei persoane este dată de imunitate. Imunitatea poate fi: - naturală - artificială Imunitatea
naturală este dobândită la naştere şi înseamnă rezistenţa corpului la boli. Imunitatea artificială este dobândită în
urma supunerii corpului la o medicaţie sau tratament adecvat. Înlăturarea bacteriilor patogene se realizează prin
sterilizare. Sterilizarea se poate executa astfel:
a) cu ajutorul agenţilor fizici: - căldură uscată – procesul constă în expunerea obiectelor ce urmează a fi sterilizate
la o temperatură ridicată de aproximativ 300-320 grade Celsius, temperatură la care mor bacteriile. - căldură
umedă – constă în imersia obiectelor şi fierberea lor în apă timp de 20 minute. Această metodă nu se mai
foloseşte. - radiaţiile ultarviolete – reprezintă cea mai folosită şi mai eficace metodă de sterilizare a
instrumentelor după ce acesea au fost spălate cu apă şi săpun şi uscat

b) cu ajutorul agenţilor chimici: - antisepticele încetinesc procesul de dezvoltare al bacteriilor fără însă a le
distruge Antisepticele pot fi: - tinctură de iod 2% în alcool etilic - acid boric soluţie 5% în apă distilată - apă
oxigenată 3% - germicidele (dezinfectanţii) fac bacteriile inactive Germicidele pot fi: - formaldehidă 40% - alcoolul
etilic 80 grade (alcool sanitar) - soluţie amoniac - hipoclorit de sodiu Instrumentele folosite de manichiuristă se
vor dezinfecta în mod obligatoriu după fiecare client, fiind o posibilă sursă de transmitere a diverselor boli

5. NORMELE IGIENICE SPECIFICE SALONULUI DE MANICHIURĂ Extras din OMSP nr. 1136/2007 Inaintea efectuarii
procedurilor de manichiura sau pedichiura trebuie evaluata pielea din jurul unghiilor. In cazul constatarii unor
leziuni profunde, tratamentul trebuie amanat. (5) Toate echipamentele, accesoriile si materialele refolosibile
trebuie curatate si dezinfectate inainte de utilizarea lor la un nou client. (6) Pentru fiecare client se foloseste un
burete nou, care se arunca dupa teminarea sedintei. (7) Vasele pentru manichiura si pedichiura, instrumentele
refolosibile se curata, se dezinfecteaza si se sterilizeaza, conform prevederilor art. 2 alin. (1), dupa fiecare sedinta
de manichiura. (8) Baia de ceara parafinica trebuie curatata si dezinfectata dupa fiecare sedinta, inainte de a fi
reumpluta cu un nou continut. (9) Clientii care solicita indepartarea unghiilor increscute trebuie indrumati catre
un medic specialist. (10) In timpul procedurilor de pedichiura esteticianul trebuie sa poarte manusi sterile, de
unica folosinta, pentru efectuarea tratamentului la clientii a caror piele de la nivelul picioarelor prezinta anumite
dermatomicoze cauzate de dermatofiti. Negii trebuie acoperiti in timpul procedurii. In aceasta situatie se folosesc
numai instrumente sterile, de unica folosinta, care vor fi aruncate dupa utilizare. (11) Este interzisa efectuarea
tratamentului cu ceara in cazul clientului ale carui maini sau picioare prezinta leziuni deschise.

ART. 12 (1) Inainte de inceperea procedurii de baie cu ceara parafinica, pielea clientului trebuie stearsa cu o
solutie antiseptica autorizata. (2) Picioarele si mainile clientului trebuie spalate si dezinfectate cu un antiseptic
autorizat, inainte de inceperea procedurii de pedichiura, manichiura sau a baii picioarelor in parafina. ART. 13 (1)
In caz de sangerare in timpul tratamentului cu ceara, pielea trebuie stearsa imediat cu un produs antiseptic
autorizat pentru piele, inainte de a continua tratamentul. (2) Clientul primeste de la estetician instructiuni verbale
sau scrise referitoare la ingrijirea pielii dupa tratament.  Pentru intarirea unghiilor foloseste din cand in cand ulei
de masline caldut pentru a le inmuia, sau da-le cu suc de lamaie.  Pentru unghii tari si sanatoase mananca mai
multe cereale si lapte!  Nu folosi oja daca nu ai unghii ingrjite!  Daca porti bijuterii inele din argint sau aur alb,
opteaza pentru o oja in culori vii! Arata foarte bine!  Alege culoarea ojei in functie de culoarea pielii tale!  Daca
ai pielea deschisa la culoare opteaza pentru un roz pal, daca esti bruneta, un rosu cald este recomandat .  Pentru
a indeparta lacul de unghii fara a atinge cuticulele, inmoaie un betisor de urechi in dizolvant  Dizolvantul de
unghii care contine acetona va sterge mai repede lacul de pe unghii, dar va deshidrata cuticulele.  Dizolvantul
fara acetona sterge lacul mult mai greu, dar usuca mai putin unghiile si cuticulele  Dizolvantul sub forma de gel
are grija sanatatea unghiilor avand insa dezavantajul de a indeparta cu greu lacul de pe unghii.

 Cel mai recomandat este sa folosesti un dizolvant pe baza de acetona care sa contina ulei de lavanda sau aloe
vera pentru hidratare si pentru atenuarea mirosului puternic.  Frumusetea mainilor este la fel de importanta ca
si frumusetea chipului, iar manichiura ta spune mai multe despre tine decat ai vrea sa recunosti.  Protejeaza-le
mereu cu un strat de lac protector.  Acesta ajuta la stoparea exfolierii si, in plus, in cazul in care faci curatenie,
speli vase sau tii mainile in detergent, lacul protector ajuta la mentinerea sanatatiii lor. Lasa-le sa mai respire.
Cam 3- 5 zile / luna lasa-ti unghiile sa respire. Nu le da cu oja, lac etc., altfel ele isi vor pierde culoarea natural
ingalbenindu-se iar cu timpul si luciul.  Evita unghiile false! Chiar daca frumusetea lor tenteaza, evita-le! Peste 1
luna de zile tragi pentru a-ti reface unghiile dupa o perioada in care ai purtat unghii false. Se schimba pana si
culoarea acestora si in plus risti sa capete anumite pete rosiatice.Foloseste creme pe baza de silicon.  Asta mai
ales daca te speli foarte des pe maini; pe langa faptul ca iti protejezi mainile, iti protejezi si unghiile.Fa-ti timp
pentru manichiura.  Este important sa ai unghii si maini ingrijite; fie ca sunt lungi si ingrijite sau scurte si curate.
Orice persoana cu care te intalnesti va da atentie mainilor tale. Saptamanal taie-le, pileste-le si aplica un lac
protector.Foloseste manusi!  Atunci cand faci curatenie sau folosesti substante puternice este bine sa porti
manusi protectoare; pielea mainilor si unghiile sunt destul de sensibile.  Atentie la dizolvant!Este bine sa optezi
pentru un dizolvant de calitate, iar apoi sa aplici pe unghii o crema hidratanta.Hraneste-ti unghiile!  Nu uita ca
pentru a avea unghii frumoase trebuie sa consumi multa apa, fructe si legume crude (contin enzime), morcovi in
special, iar ca vitamine se recomanda: zinc, vitamina A, B complex si calci