Ter Pene

Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
Ilies claudia Seliana
Terpinoidele - sunt larg răspândite atât în regnul nu vegetal cât și în regnul animal,
desene dusei sub diferite forme. Termenul de terpena era legat de substanțele volatile
aromate care sunt existente în plantele superioare de exemplu uleiurile volatile. Acest
compus și au primit denumirea de terpene de la cuvântul francez terebenthine și
nemțescul terpentin.
Hoagen Smit a dat defiitie de terpinoide - ca compuși, care au o anumită atitudine
arhitecturală și chimiă față de molecula simplă a
izoprenului.(C5H8)
Clasificare
In funcție de numărul atomilor de carbon din structură avem:
- monoterpinoide sau terpinoide(C10H16)
- sesquiterpenoide C15H24,
- diterpenoide C20H32
- triterpenoide C30H48
- tetraterpinoide C40H64
- Politerpinoide (C5H8)n
Substantele care contin 10 atomi de carbon sunt fractii ale uluiurilor volatile cu
temperatură joasă de fierbere. Urmate de cele cu temperatură mai înaltă,
sesquiterpenoide C15H24, cele doua componente intra in compozitia uleiurilor
volatile.
Diterpenoidele sunt părți ale rășinilor și ale altor substante naturale cu o structura
mai compusa: clorofila, vitaminele gr.K.
Triterpenoide - grupă de sterine și heterozie vegetale cu agliconi
triterpenici(saponozidele).
Tetraterpinoidele intra in compoziția carotenoidelor.
Pentaterpinoidele - prima este alcoolul nesaturat acetilat solanezol.
Politerpinoidele - cauciucul și gutaperca.
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
2
1.Uleiurile volatile
Sunt un complex de substanțe alcatuite din amestecuri multiple si complicate de
hidrocarburi alifatice, aromatice si hidroaromatice, aldehide, alcooli, acizi, esteri, si
alții compusi care aparțin acestei grupe a terpinoidelor.
Caracteristici
Sunt antrenabile cu apa si prezinta un miros caracteristic, aromat si placut.
Denumirea de volatile rezida din faptul ca prin antrenarea cu apa fierbinte sau la
temperatura obisnuita se volatilizeaza.
Clasificare
Exista o serie de clasificari, de ex:după numarul atomilor de carbon, nr.de inele
benzenice, actiunea terapeutică....
Clasificarea pe care o vom face este componenta uleiurilor volatile la nivelul
produsului vegetat recoltat, avem:
- produse vegetale care contin monoterpene aciclice - flori trandafir, levantica,
frunze de roinita, coriandru - fructe.
- produse vegetale care contin monoterpinoide monociclice - frunze menta,
salvie, eucaalipt, fructe de lamai, chimen,..
- produse vegetale care contin monoterpinoide biciclice - fructe de ienupar, flori
de ventrice, rizomii si radacinile de odolean, partea aeriana de isop,..
- produse vegetale care contin sesquiterpenoide - rizomi d obligeana, rizomii si
radacinile de iarba mare,coada soricelului, flori de musetel, frunze si muguri de
mesteacan, muguri de plop,..
- produse vegetale care contin - compusi aromatici: fructe de anason, fenicul,
parti aeriene de cimbrisor, sovârv, ..
Raspandire, localizare
Au raspândire majoritara la plantele superioare, mai putin la cele inferioare.
Speciile cele mai bogate in uleuiri volatile sunt familiile: Pinaceae, Zingiberaceae,
Laminaceae, Asteraceae, Myrtaceae, Rutaceae, Apiaceae.
Pot fi rapândite la nivelul tuturor organelor plantei astfel: conifere, sau doar
partea aeriană a plantei, sau flori, frunze, pericarpul fructelor, organe subterane,
scoartă...
Ele pot difuza în toate celulele plantelor dizolvate sau emulgate în protoplasma
sau in sucul celular, sau iin alte cazuri ele se acumuleaza in formatiuni speciale
secretoare, vizibile microscopic.
Rolul uleiurilor volatile pentru plantă

Se considera ca ele au rool de protectie a plantei,impotriva daunatorilor,
contribuie de asemenea la vindecarea plantei, cu rol de antibiotic, sau atragerea
insectelor cu rol in polenizare.
Unii autori considera ca uleiurile volatile au rol in dezvoltarea plantei in timpul
infloririi, sau sunt considerate „deseuri” care trebuie eliminate de plante din orgnism.
Obtinerea uleiurilor volatile

Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
3
Distilarea cu vapori de apa
Este una din cele mai vechi metode, este utila in cazul in care planta contine o
cantitate mare de ulei volatil, astfel incat in urma antrenariii lui cu apa fierbinte sa nu
ii modifice structura.
Uleiuri esentiale absolute

Sunt uleiuri de inalta calitate extrase cu ajutorul dioxidului de carbon în formă
lichidă, ca si solvent. Dioxidul de carbon sub forma lichida la temperaturi scăzute şi
înaltă presiune, devine un solvent eficient care permite tuturor componentele active să
fie colectate, fără riscul de degradare prin căldura .
După ce extragerea este completă, dioxidul de carbon se transforma in starea lui
naturala de gaz, lăsând în urmă doar esenţa extrasa din plante.
Extrasele uleioase cu CO2 sunt cele mai apropiate de reprezentarea naturala a
plantei, aceste extracte vegetale sunt cele mai bune.
Presiuni joase
Uleiurile extrase la presiuni joase contin numai componentele voalatile, iar ceara,
rasinile voalatile si alti compusi de culoare nu se regasesc in uleiuri. Uleiurile acestea
au o vascozitate mai mare. Aceste uleiuri se aseamana cu uleiurile obtinute prin
distilare cu abur, dar contin mai multe componente voalatile decit cele extrase prin
distilare cu abur.
Presiuni mai mari

Uleiurile extrase la presiuni mai mari contin atat componenete voalatile cat si non
voalatile. Aceste uleiuri contin substantele voalatile cat si ceara, rasinile, compusii
de culoare, iar acest fapt le face foarte asemanatoare cu planta in sine. Vascozitatea
acestora este mai ridicata, iar unele au nevoie de o usoara incalzire pentru a curge.
Macerarea
Procedeul de extragere a uleiului volatil cu ajutorul unor solventi chimici, sau cu
ajutorul grasimilor vegetale, apoi uleiul este fie distilat sau extract cu alcool.
Metode mecanice
Aceste metode se folosesc in cazul pericarpului citricelor.
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
4
Produse vegetale care conțin
monoterpenoide aciclice
Trandafir -Rosa damascena, fam. Rosaceae
Descriere
Planta tipică are tulpina spinoasă și fructul ca măceșele trandafirului
sălbatic, Rosa canina, care crește sub formă de tufișuri în regiunile aride, cu
soluri calcaroase.
Înflorirea trandafirului este anuală.
Tulpina, poate fi cățărătoare sau târâtoare, de înălțime variabilă în funcție de soi
0.5 – 4 m.
Frunzele alterne, imparipenat-compuse, însoțite de stipele, pot fi caduce sau
persistente.
Florile cu 5 petale, 5 sepale și număr mare de stamine și un singur pistil, pot fi
solitare, pauciforme, umbeliforme sau dispuse în raceme umbeliforme, de diverse
culori (albe, galbene, roz, roșii, etc).
Fructul este cărnos, iar receptaculul, sferic sau urceolat, cu numeroase ovare,
stilul cu stigmatul capitat.
Raspândirea
Specii încadrate în grupa măceșilor decorativi și a trandafirilor de parc: Rosa
canina (măceșul comun), Rosa rubrifolia (măceșul roșu), Rosa alba (trandafirul
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
5
alb), Rosa demascena (trandafirul de Damasc), Rosa lutea (măceșul galben), Rosa
rugosa (trandafirul cu frunze încrețite).
Rosa damascena a fost multă vreme cultivată în țările din Orientul Mijlociu. A
fost importat în Europa din Siria în 1875. Există dovezi că, cu mult înainte de aceasta,
trandafirii de damasc erau cultivate în Europa. Fresce romane antice cu imagini de
astfel de trandafiri au supraviețuit până în zilele noastre.
Produsul vegetal recoltat

Florile reprezinta materia primă, culese manual, imediat după înflorire, dimineata
intere orele 4-6.
Proprietâți
Bogat în omega 3 și vitamina A , trandafirul de Damasc este utilizat în principal
pentru calmarea, întinerirea și îmbunătățirea aspectului pielii și părului.
Praful de petale are, de asemenea, un efect pozitiv asupra psihicului ; poate fi
adăugat în apa de baie, pentru calmarea și ameliorarea depresiei, tensiunii, anxietății
și stresului .
Compozitia chimica a uleiului

Uleiul continut in petale este de: 0.03-0.06%, compozitie lui
este:eleoptenul(cam80%), partea volatila, steroptenul(20%)- partea are solidifica la
temperatura 16-23℃, alcool fenil acetic, aldehida cinamica. Compozitia uleiului
volatil este de cca 40 de ompusi diferiti, care sunt:20-30%1-citronelol,
50-60%geradiol si nerol -10%, α -și -β pinen, camfen, limonen, cineol,etc.
Pe langă ulei volatil mai au fost identificate: flavonozide,taninuri,
antocianozide, zaharuri, rasini eruri, etc..
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
6
Coriandru - Coriandrum sativum, fam. Apiaceae
Descriere
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
7
Coriandrum sativum L., din familia Apiaceae, denumită popular coriandru,
coleandru sau culeandră, este o specie anuală care nu depăşeşte 60 cm înălţime, cu
frunze penat-sectate şi flori albe sau slab roz grupate în umbele compuse. Florile
degajă un miros neplăcut, greţos, de ploşniţă; abia odată cu maturizarea fructelor,
mirosul devine aromat, plăcut.Fructele de coriandru sunt constituite din două
mericarpe unite. Pe fiecare mericarp se disting cinci coaste primare şi patru coaste
secundare. Coastele primare sunt ondulate şi puţin proeminente, în timp ce coastele
secundare sunt drepte şi proeminente. Sunt sferice, dure şi casante.
Fructele de coriandru sunt constituite din două mericarpe unite. Pe fiecare
mericarp se disting cinci coaste primare şi patru coaste secundare. Coastele primare
sunt ondulate şi puţin proeminente, în timp ce coastele secundare sunt drepte şi
proeminente. Sunt sferice, dure şi casante.
Au o culoare brună-gălbuie, coastele fiind mai deschise la culoare decât restul
fructului. Se recoltează fructele mature de coriandru provenite de la var. vulgare Alef.
(sin. var. macrocarpum DC.) şi de la var. microcarpum DC. În funcţie de varietate,
diametrul fructelor variază între 1,5 şi 3 mm pentru varietatea microcarpum şi între 3
şi 5 mm pentru vulgare.
Compoziţie chimică
Produsul vegetal conţine până la 1 % ulei volatil, alături de 13-20% ulei gras,
17% proteine, cumarine, derivaţi flavonici (selinona cu structură de tip
terpenil-flavonol), acizi polifenol-carboxilici (acizii cafeic, clorogenic), acizi organici,
ftalide (neoenilida), tocoferoli.
Conţinutul în ulei volatil al fructelor de coriandru variază în funcţie de mărimea
fructului şi de zona de provenienţă. Astfel, fructele de coriandru provenite din ţările
fostei URSS, Ungaria şi Polonia sunt mai mici şi mai bogate în ulei volatil decât cele
provenite din Maroc sau Algeria, care au dimensiuni mai mari. Se apreciază că
fructele de coriandru din Rusia sunt cele mai bogate în ulei volatil.
Uleiul volatil este constituit, în principal, din D-( + )-linalool (aproximativ 70%);
mai conţine α- şi β-pinen, limonen, p-cimen, 1,8-cineol, camfor, geraniol, acetat de
geranil.
Fructele imature conţin trans-tridec-2-en-1-al. Acest compus este răspunzător de
mirosul dezagreabil (de ploşniţă) pe care îl prezintă fructele înainte de maturizare.
Uleiul volatil de coriandru utilizat în aromaterapie trebuie să aibă un conţinut
minim de monoterpenoli (60-80%, preponderent linalool), alături de 10-20%
monoterpene (majoritar γ-terpinen), 2-7% esteri (mai ales acetat de geranil şi linalil)
şi sub 5% monoterpencetone, reprezentate mai ales prin camfor (denumit în acest caz
borneonă).
Acţiuni farmacologice şi întrebuinţări

Uleiul volatil imprimă produsului vegetal proprietăţi stomahice, spasmolitice,
carminative, bactericide şi fungicide.
Fructele de coriandru, ca atare sau sub formă de extract, intră în componenţa unor
preparate medicamentoase pe bază de antraderivaţi (din Rhei rhizoma, Frongulae
cortex, Rhamni purshiani cortex, Sennae folium) pentru a preveni apariţia colicilor
intestinale.
Se mai administrează în dispepsie, colici gastrointestinale, flatulenţă şi
inapetenţă.
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
8
Într-un studiu recent de neurobiologie s-a investigat utilitatea administrării
uleiului de coriandru separat din fructe de provenienţă românească asupra unor
parametri perturbaţi în boala Alzheimer.
În acest scop, uleiul volatil a fost administrat sub formă de aerosoli unor şobolani
cărora anterior li se injectase β-amiloid (1-42), provocându-li-se leziuni de tip
Alzheimer. S-au urmărit îmbunătăţirea memoriei de scurtă şi lungă durată, efectul
anxiolitic şi antidepresiv, precum şi acţiunea antioxidantă exprimată la nivelul
hipocampului.
Mod de utilizare
Produsul vegetal se administrează ca atare sau sub formă de extracte apoase,
alcoolice sau hidroalcoolice.
Infuzia se prepară din două linguriţe de fructe zdrobite şi aproximativ 150 mL de
apă la fierbere. Se lasă în contact 10-15 minute şi apoi se filtrează. În cazul în care nu
se prescrie altfel, se recomandă să se administreze zilnic câteva căni de infuzie caldă,
proaspăt preparată (de obicei, între mese).
Fructele de coriandru intră în compoziţia următoarelor ceaiuri: ceai contra
colicilor, ceai tonic aperitiv, ceai gastric.
Extracte din fructele de coriandru sunt folosite la unele preparate
medicamentoase cu acţiune carminativă şi laxativă. Frecvent se asociază cu extracte
din Anisi fructus, Foeniculi fructus, Carvi fructus.
În aromaterapie, uleiul volatil, care este foarte bine tolerat, având o acţiune
blândă asupra pielii, se administrează extern (sub forma fricţionării abdominale), dar
şi intern, în afecţiuni spastice gastrointestinale. Îndepărtează spasmele musculaturii
netede şi prin stimularea mobilităţii intestinale favorizează digestia.
Datorită efectului de îndepărtare a baIonării şi de liniştire a mişcărilor spastice, se
pretează pentru masaje abdominale şi la copiii foarte mici sau la vârstnici. În plus,
este unul dintre uleiurile volatile cu acţiunea antibacteriană, antivirală şi antimicotică
cea mai puternică. Are acţiune antinflamatoare, analgezică şi sedativă.
Domeniile de indicaţie ale diluţiilor de tip aromaterapeutic suni pentru uleiul de
coriandru: angina şi bronşita bacteriană, meteorismul, constipaţia, afecţiuni intestinale
inflamatorii, piele sensibilă care se irită uşor, profilaxia intertrigoului şi a decubitului,
artroză, candidoze.
Descriere
Este o plantă aromatică și medicinală, cu tulpini ramificate în tufă, înaltă de
30–50 cm, frunze mici, înguste și flori albastre parfumate. Originară fiind din
regiunile calcaroase și muntoase mediteraneene, în România crește cultivată și
înflorește toată vara.
Raspandire
Zonele native se întind de la Insulele Canare, nordul și estul Africii, sudul
Europei și Mediterana, Arabia și India. Deoarece formele cultivate sunt plantate în
grădini din toată lumea, sunt uneori găsite și în sălbăticie, departe de mediul natural.
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
9
Denumirea de lavandă este folosită uneori pentru a desemna parfumul extras din
levănțică.
Recoltare
În scopuri medicinale se recoltează numai florile detașate de pe axul
inflorescenței, sau toată inflorescența, când corola nu este complet deschisă (Flores
Lavandulaes). După recoltare se usucă la umbră, în strat subțire fără a fi presate.
Uleiul volatil
Componenți principali
Ulei volatil compus din: acetat de linanil, butirat de linanil, geraniol, linalol în
stare liberă, valerianat de linalil, borneol, cumarină, cineol, nerol, furfurol, alfa pinen,
cariofilen, substanțe amare.
Intern
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
10
puternic aromatizant cu acțiune antiseptică locală și ușor antispastică datorită
componentelor din uleiul volatil, calmant al sistemului nervos central, diuretic și
colagog, florile au acțiune carminativă
Extern
calmant și analgetic
Utilizări
Uleiul de lavandă are proprietăți antiseptice și antiinflamatorii și poate contribui
la vindecarea leziunilor minore sau a înțepăturilor de insecte. Totodată, lavanda poate
fi folosită și pentru a ameliora anxietatea, insomnia, stările depresive și de neliniște.
În ceea ce privește ceaiul de lavandă, acesta poate ajuta la ameliorarea

problemelor digestive, a stărilor de greață, vărsăturilor, flatulenței, durerilor de stomac
sau abdominale. Lavanda poate ușura disconfortul stomacului, reduce balonarea și
elimină crampele. Totodată, lavanda poate fi folosită și pentru a ameliora durerile de
cap, de dinți sau pe cele provocare de entorse.
Acţiuni farmacologice şi întrebuinţări

Poate combate infecțiile fungice - uleiul de lavandă poate fi folosit pentru a
combate infecțiile provocate de fungi;
Contribuie la vindecarea rănilor - uleiul de lavandă poate avea un efect de grăbire
a vindecării leziunilor minore de la nivelul pielii;
Previne căderea părului - uleiul de lavandă, aplicat direct pe scalp, poate preveni
alopecia;
Are efect calmant - parfumul de lavandă este benefic în aromaterapie, reducând
stările de anxietate și nervozitate, și ajută la inducerea unei stări de relaxare;
Poate ameliora simptomele emoționale premenstruale - aromaterapia cu lavandă
poate fi de ajutor în ameliorarea simptomelor asociate sindromului premenstrual;
Poate îmbunătăți stările depresive și episoadele de insomnie;
Ameliorează durerile de natură reumatică.
Lavanda în aromaterapie
Lavanda este intens utilizată în aromaterapie. Parfumul provenit din uleiul
esențial de lavandă contribuie la inducerea unei stări de bine. De altfel, efectul de
calmare este, probabil, cel mai cunoscut beneficiu al lavandei. Astfel, dacă bei o cană
cu ceai de lavandă sau torni câteva picături de ulei esențial în apă, va fi influențat
sistemul endocrin, pentru a reduce nivelul hormonilor de stres. Implicit, atunci când
ești mai relaxat, este redus și riscul de apariție a bolilor cardiovasculare, a
accidentului vascular cerebral sau a unui atac de cord. Lavanda mai este recomandată
în aromaterapie și pentru a trata apneea.
Lavanda în cosmetică
Lavanda este recomandată pentru îngrijirea tuturor tipurilor de piele. Aceasta are
efect de reîntinerire a pielii și de prevenire a unor afecțiuni dermatologice precum
psoriazis, acnee și eczeme. Pentru a te bucura de aceste beneficii, poți folosi apă
infuzată cu lavandă sau un produs cosmetic care conține ulei esențial de lavandă.
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
11
De asemenea, produsele cosmetice cu lavandă pot ajuta la prevenirea adâncirii
ridurilor și la ameliorarea petelor pigmentare. Pe lângă faptul că previn căderea
părului, șampoanele cu lavandă pot ajuta și la eliminarea mătreții.
Roinita - Melissa officinalis, fam. Laminaceae

Descriere
Roinița crește în tufe dense care nu depășesc înălțimea de 90–100 cm. Fiind perenă,
frunzele se veștejesc și cad spre sfârșitul toamnei și apar din nou de obicei în luna
aprilie. Se aseamănă la înfățișare cu urzica (Urtica dioica) deși aceasta din urmă
aparține unei familii cu totul diferite. Frunzele roiniței sunt însă de un verde mai
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
12
pronunțat, aproape închis la culoare și ele exudă o aromă plăcut mirositoare
asemănătoare lămâii atunci când sunt presate între degete.
Răspândire geografică
Roinița se întâlnește spontan pe teritoriul României doar pe arii restrânse în sud-vestul
țării în zone ferite de pe lângă păduri și luminișuri în Oltenia (în preajma localității
Baia de Aramă) și în Banat. Se cultivă însă în grădini și așezăminte monahale. O dată
ce planta s-a stabilizat este greu de eradicat.
Utilizari
Roinita este considerata un remediu excelent in tratarea si vindecarea starilor
nervoase, calmeaza starile de voma, in special la femeile gravide, mareste secretia
biliara, inlatura diareea, echilibreaza digestia si tonifica stomacul, stimuleaza lipsa
poftei de mancare, trateaza diskineziile biliare, vindeca ranile (sub forma de bai,
deoarece roinita are un efect cicatrizant si antiseptic).
Deoarece roinita este si o planta aromata, aceasta se foloseste in prepararea unor
salate.
Ceaiul preparat din frunze de roinita este foarte eficient in tratarea ametelilor,
pierderii temporarea a cunostintei, digestiei grea, starilor nervoase, durerilor de cap.
Se recomanda a se bea o cana de ceai zilnic. De asemenea acest ceai poate fi preparat
si din flori de roinita avand aceleasi efecte benefice asupra organismului uman, ca cel
din frunze de roinita.
Recoltarea
Prima recoltare se efectueaza in iunie, la inceputul infloritului, prin taierea
tulpinilor, de pe care apoi, se rup frunzele, care se usuca imediat la umbra pentru
evitarea innegrirea frunzelor si volatilizarea uleiurilor eterice.
Uscarea artificiala se face la temperaturi de 30°C.
Compozitia chimica
Contine 0,05-0,30% ulei volatil format din citral, citronelol, citronelal, geraniol,
linalol, tanin, acid cafeic - un principiu amar cristalizat, acid ursolic si oleanolic,
stachioza etc.
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
13
monoterpenoide monociclice
Descriere
Menta este o plantã ierboasã care creşte în culturi. În popor i se mai spune şi izmã
de grãdinã, sau izmã bunã. În scopuri medicinale, de la mentã se folosesc frunzele şi
partea aerianã în totalitate. Atunci când este zdrobitã planta degajã un miros aromatic,
caracteristic, având un gust înţepãtor, rãcoritor.
Compoziţie
Frunzele de mentã conţin o cantitate mare de uleiuri volatile, substanţe
polifenolice, taninuri, flavonoizi şi principii amare. Uleiul volatil din mentã este
compus din mentol, mentonã, mentofuran, carvacrol, timol.
Menta planta și în special frunzele conţin luteolină, hesperidină şi rutină,
acidiclorogenic, cafeic şi rosmarinic, tanimiri (până la 12%), colină, alta şi bcta
carotene, gumi-rezine, alfa şi beta tocoferol, alfa amarină, triterpenc,cadinen,
felandrene, limonen, cincol, aldehidă acetică, alcooli sesquiterpenici, cariofilen etc.
Ueiul esenţial este prezent în frunzele plantei în concetrație de 1,2-3%. Principala
componentă din uleiul esenţial este mentolul, care poate ajunge până la 70% la
speciile sau în varietăţile de cultură create special în acest scop.
Uleiul esenţial mai conţine nientone, mentofuran, alfa-pinen, felandren, limonen,
cadinen, cineol, aldehidă acetică şi izovalcrianică, alcool amilic şi izoamiiic, timol etc.
Conform studiilor, menta contine vitaminele A si C, fier, potasiu, magneziu,
calciu si fosfor. De asemenea, planta contine o cantitate importanta de antioxidanti, ce
contribuie la protejarea celulelor impotriva stresului oxidativ. Specialistii sustin ca o
parte din aceste principii active se pot transfera în ceai atunci când planta este infuzată,
însa doar în cantităti infime.
Acţiune
Mentolul produce o uşoarã anestezie a mucoasei gastrice, motiv pentru care
preparatele din mentã au acţiune antiemeticã. Menta stimuleazã secreţia şi eliminarea
bilei datoritã prezenţei compuşilor flavonoizi. Menta mai are proprietãţi
antifermentative, dezinfectante – datorate în principal taninurilor – precum şi
proprietãţi spasmolitice. Mentolul aplicat local are efect antiseptic, analgezic şi
decongestionant al cãilor respiratorii. Existã unele studii care aratã cã mentoluldin
mentã are proprietãţi anticancerigene.
Indicaţii terapeutice
Preparatele fitoterapeutice din mentã sunt utile în boala diareicã, bolile vezicii
biliare, pentru combaterea greţurilor sau colicilori nclusiv în cazul colonului iritabil.
Mentolul în soluþie diluatã poate fi administrat ca antiseptic, analgezic şi
decongenstionant în afecţiunile inflamatorii ale nasului, sinusurilor şi cãilor
respiratorii.
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
14
Extern, uleiul esenţial ajută la calmarea iritaţiilor pielii şi a muşcăturilor de
insecte. În inhalaţii, este util în tratarea răcelilor şi a gripei. Poate fi folosit şi ca apă de
gură pentru tratarea infecţiilor orale.
De asemenea, se pare că vindecă durerile de cap. În scop comercial, principala
utilizare a mentei este aromarea gumei de mestecat.
Administrare:
În tratamentul aerofagiei, digestiei leneşe, eructaţiei persistente, flatulenţei şi al
problemelor secreţiei biliare
Infuzie: Puneţi 1 lingură mică de frunze uscate la 150 ml de apă clocotită. Lăsaţi
să infuzeze timp de 10-15 minute. Strecuraţi. Beţi câte o cană după fiecare masă
principală. Pentru un efect tonic: beţi câte 2 câni după mese. Pentru efect sedativ: beţi
1 cană seara.
În tratamentul răcelilor, infecţiilor din sfera orală:
Inhalaţii, apă de gură: Puneţi o mână de frunze într-un castron cu apă fierbinte.
Inhalaţi aburul sau răciţi preparatul şi folosiţi-l ca apă de gură.
În tratamentul afecţiunilor pielii:
Uleiul esenţial: Diluaţi 3 picături de ulei esenţial în 10 ml de ulei excipient.
Aplicaţi pe zona afectată.
Precauţii şi contraindicaţii
Utilizarea frunzelor, proaspete sau uscate, nu prezintă nici un risc. Totuşi, uleiul
esenţial trebuie administrat intern doar sub supraveghere medicală.
Uleiul esenţial este contraindicat copiilor mici.
Uleiul esenţial poate exacerba problemele de reflux gastric.
Uleiul de mentã şi preparatele de uz extern derivate din acestanu se aplicã în zona
ochilor, deoarece pot duce la fenomene iritativeale mucoasei oculare. Uleiul volatil de
mentã se va folosi cu prudenţã, deoarece supradozarea poate duce la apariţia unor
fenomene nedorite ca greaţã, vãrsãturi sau alte fenomene toxice.
Ceaiul de mentã nu este indicat în doze mari în ulcerul gastric sauduodenal.
Ceaiul de mentã nu se va folosi permanent sau pe perioade îndelungate, deoarece
produce obişnuinţã.
Nu se recomandă în sarcină şi alăptare.
Salvia - Salvia officinalis, fam. Laminaceae
Descriere
Salvia aparține ordinului (Lamiales) și familiei labiatelor (Lamiaceae). Sunt
semi-arbuști pereni cu rădăcini adânci și foarte ramificați. Tulpinile au 50-80 cm
înălțime, cu trecerea timpului devin din ce în ce mai ramificate, ramurile au secțiuni
transversale tipic dreptunghiulare. Frunzele sunt alungite-lanceolate, cele inferioare
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
15
sunt pețiolate iar cele
superioare sunt sesile și
au marginile crenate.
Frunzele de salvie sunt
acoperite pe ambele părți
cu perișori.
Inflorescențele sunt
compuse din 2-3 flori și
constituie pseudo-raceme
compuse din 5-8
pseudoverticile. Corola
este albă, violetă sau roz.
Înflorește de la sfârșitul
lunii mai până iulie.
Raspandire
Salvia provine de la
coasta de nord a Mării Mediteraneene. Necesită multă căldură și rezistă bine la secetă.
Se poate cultiva eficient în soluri de consistență medie, bine aerisite, care se încălzesc
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
16
repede. Înghețul în timpul iernilor lungi, reci, fără zăpadă, provoacă plantelor daune
considerabile.
Substanțe active:
Substanța activă constituie frunzele uscate de salvie (folium Salviae) și uleiul
esențial (aetheroleum Salviae). Planta conține 1 – 2,5% de ulei esențial, principalele
componente fiind alfa- tuiona, beta- tuiona, borneolul, cineolul, camforul și pinenul.
În plus, planta conține și taninuri, glicozide, flavonoide, rășini și substanțe amare.
Utilizare:
Datorită efectelor antiinflamatoare și de reducerea transpirației, antidiareice,
astringente și antibacteriene, salvia este o plantă medicală folosită pe scară largă.
Consumul de salvie este recomandat în cazul transpirației excesive din cauza
hipertiroidismului sau dezechilibrului sistemului nervos. Se poate folosi sub formă de
ceai sau apă de gură în cazul inflamației mucoasei orale, în caz de gingivită sau dureri
în gât. Extractele alcoolice se folosesc pentru clătirea gâtului. În medicina dentară, de
multe ori apare ca ingredient al pastelor de dinți. Este folosită pentru tratarea diareii și
balonării. Crește pofta de mâncare, întărește ușor stomacul, ajută digestia. Se poate
folosi în băi medicale pentru tratarea hemoroizilor.
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
17
Descriere botanică
Specia Eucalyptus globulus Labili., din familia Myrtaceae, cunoscută sub numele
de eucalipt, este un arbore care poate atinge înălţimi de 60 m. Frunzele de pe ramurile
tinere sunt sesile, opuse, rotunde şi ceroase; au o culoare verde-albăstruie.
Frunzele de pe ramurile în vârstă sunt scurt-peţiolate, alterne, falciforme şi
coriacee. Au marginea întreagă. Din nervura principală se desprind nervuri secundare
paralele care se unesc la marginea frunzei formând o nervură ondulată, arcuată. Pe
suprafaţă prezintă lenticele scleroase sub forma unor pete albicioase.
Privind frunzele prin transparenţă se observă numeroase puncte translucide care
corespund pungilor secretorii de ulei volatil. Frunzele au o lăţime de 2-5 cm şi pot să
atingă 25 cm lungime. Au o culoare verde-cenuşie, un gust amar, astringent, aromat,
răcoritor şi un miros puternic aromat.
Florile sunt albe, pe tipul 4. Caliciul cuculiform este acoperit de un opercul
constituit din petale. La înflorire petalele cad. Astfel, androceul, constituit din
numeroase stamine lungi, devine vizibil. Fructul este o capsulă cu numeroase seminţe.
Habitat:
Victoria si Tasmania in Australia, naturalizat in SUA, sudul Europei, etc.
Partile utilizate:
Frunzele si uleiul distilat din acestea.
Actiune:
Antimicrobian, antispastic, expectorant, stimulant, antipiretic (remediu contra
febrei).
Indicatii terapeutice:
Eucaliptul a fost utilizat multa vreme pentru febra intermitenta. Frunzele au fost
folosite cu succes ca tonic si stimulant usor pentru stomac, in constipatie atonica,
infectii la stomac si febra tifoida, precum si laringita, astm, bronsita cronica, tuse
convulsiva, inflamatie cronica a vezicii urinare. Mai recent planta a fost recomandata
ca diuretic in tratarea hidropiziei.
Atat frunzele cat si uleiul sunt excitanti si odorizanti, utilizati local pentru
afectiuni pulmonar cu expectoratie urat mirositoare, leucoree, rani si ulceratii, lohii
(scurgere din uter in timpul lauziei), septicemie, cangrena. Frunzele pot fi aplicate
singure, direct, sub forma de cataplasma, sau in combinatie cu alte parti ale plantei.
Frunzele de eucalipt se pot consuma sub forma de tigari, pentru a ameliora catarul
pulmonar, astmul si alte afectiuni ale aparatului respirator. Mierea de eucalipt, facuta
de albine din florile de eucalipt, este recomandata pentru afectiuni parazitare si de
putrefactie, gonoree, febra si boli catarale. Actioneaza ca sedativ pentru inima si
creste eliminarea de acid uric.
Combinatii:
Uleiul de eucalipt albastru se combina deseori cu cimbrul de cultura.
Preparare si administrare:
Infuzie - se toarna o cana de apa fierbinte peste 1-2 lingurite de frunze si se lasa la
infuzat 10-15 min. Tinctura -1 ml de tinctura de trei ori pe zi.
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
18
Compoziţie chimică
Eucalypti folium conţine 0,5-3,5% ulei volatil, alături de taninuri, rezine,
flavonoide (cvercitrozidă, izocvercitrozidă, rutozidă, flavone metilate din ceara
epicuticulară), derivaţi de stilben (raponticozidă, piceidozidă).
Din frunzele de eucalipt s-au izolat aşa-numiţii euglobali, cu structuri complexe
constituite dintr-o unitate mono- sau sescviterpenică şi o unitate de acilfloroglucinol.
Eucalypti aetheroleum este constituit în proporţie de 70-80% din eucaliptol
(1,8-cineol). Uleiul volatil mai conţine numeroase mono- şi sescviterpene: α- şi
β-pinen, camfen, linalool, limonen, y-terpinen, terpinen-4-ol, α-terpineol,
trans-pinocarveol, eudesmol, aromadendren, ledol, copaen.
Pentru uz aromaterapeutic, uleiul volatil obţinut din Eucalyptus globulus trebuie
să conţină în compoziţia sa 65-75% monoterpenoxizi (preponderent 1,8-cineol,
15-20% hidrocarburi monoterpenice, mai ales α-pinen, maximum 5% monoterpenoli
– α-terpineol), 4% sescviterpenoli, maximum 3% hidrocarburi sescviterpenice şi 2,5%
monoterpencetone.
Uleiul volatil de Eucalyptus radiata are o compoziţie chimică apropiată de cea
descrisă mai sus: monoterpenoxizi 65-80% (preponderent 1,8-cineol, hidrocarburi
monoterpenice 10-18% – α-pinen şi limonen), monoterpenoli 8-15% (cu α-terpineol
majoritar) şi maximum 2% hidrocarburi sescviterpenice.
Faţă de cele două uleiuri volatile descrise mai sus, cel separat din frunzele de
Eucalyptus citriodora Hook are o compoziţie chimică total diferită, componenta
predo-minantă fiind citronelalul, care îi conferă un parfum plăcut de citrice.

Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
19
În acest caz pre-domină monoterpenaldehidele (65-90%), cu reprezentantul
principal citronelal, alături de care se găsesc 15-20% monoterpenoli (citronelol), esteri
monoterpenici 3-5%, dintre care important este acetatul de citronelil, hidrocarburi
sescviterpenice până la maximum 5% şi sescviterpenoli 3%.
Chimen - Carum carvi, fam. Apiaceae

Descriere:
Specie erbacee bianuala, spontana si cultivata. In anul 1 cu o rozeta de frunze, in
anul 2 cu tulpina inalta pana la 1m, frunze bi sau tripenate cu lacinii inguste,
inflorescente de tip umbrela cu flori albe.Fructele sunt diachene glabre alcătuite de
obicei din două mericarpe separate. Acestea sunt fuziforme, ascuțite la capete și ușor
arcuite, de culoare cenușie-brună, mai deschisă în dreptul coastelor.
Dacă mericarpele sunt reunite; la capătul superior al fructului se observă

stilopodul conic cu două stile arcuite.
Habitat:
Planta originara din Europa, Asia si Africa de nord. Originar din Europa, Asia de
Vest și Africa de Nord, chimenul este răspândit astăzi din India până în Europa,
inclusiv în zona Siberiei. Este aclimatizat de asemenea în America de Nord, America
de Sud și sudul Africii.
Se cultivă în Germania, Polonia. Olanda, Rusia, în anumite zone din Peninsula
Scandinavică, Maroc, India, Siria, Australia și Jamaica. Principalii producători de ulei
de chimen sunt Olanda, Polonia și Egipt.
Recoltare:
Florile se culeg in iulie si se lasa la maturat. Semintele se culeg prin scuturare.
Partile utilizate:
Produsul vegetal de uz terapeutic, Carvi fructus, este constituit din fructele uscate
ale speciei Carum carvi.
În scrierile românești mai vechi, pentru fructele plantei se folosea atât denumirea
de chimen, cât și cea de chimion, aceasta din urmă însă desemnând specia Cuminum
cyminum, din familia Apiaceae.
Spre deosebire de chimen, fructele de Cuminum cyminum sunt mai mari, mai
deschise la culoare, iar capetele sunt mai rotunjite. Aroma diferă puțin pentru Carvi
fructus, aceasta fiind specifică, picantă și plăcută, în timp ce a chimionului (Cuminum
cyminum) este mai bogată, ușor iute-amăruie.
Actiune:
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
20
Carminativ (care favorizeaza expulzarea gazelor intestinale), antispastic,
expectorant, stimuleaza menstruatia, stimuleaza lactatia, astringent, antimicrobian.
Indicatii terapeutice:
Chimenul este un calmant utilizat in constipatiile cu meteorism si colici, in
special la copii. Stimuleaza apetitul. Datorita actiunii astringente, ajuta la tratarea
diareei si a laringitei, ca gargara. Poate fi utilizat in bronsita si astm bronsic. Actiune
antispastica ajuta la ameliorarea durerilor menstruale. Poate fi filosit de femeile care
alapteaza pentru cresterea cantitatii de lapte.
Combinatii:
Pentru meteorism si colici, chimenul se combina cu obligeana si musetel, pentru
diaree se combina cu turita mare si arbore de ceara, iar pentru bronsita se combina cu
ungurasul.
Preparare si administrare:
Infuzie - se toarna o cana de apa fierbinte peste 1 lingurita de seminte proaspat
zdrobite si se lasa la infuzat 10-15 min. Se bea de trei ori pe zi. Tinctura -1-4 ml de
tinctura de trei ori pe zi.
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
21
Compoziție chimică
Produsul vegetal conține, ca principiu activ, ulei volatil a cărui concentrație
variază între 3 și 7%, în funcție de diferiți factori; componentele principale și odorante
ale acestuia sunt: (S)-(-f )-carvona (până la 50-70%) și (R)-(+)-limonenul (25-30%).
De asemenea, în compoziția uleiului volatil au fost puse în evidență și alte

terpene, printre care: α– și β-pinen, sabinen, caren, carveol și dihidrocarveol (1,5%),
dihidrocarvonă.
Conținutul în carvonă, ca și în alte monoterpene oxigenate crește în timpul
coacerii fructelor. Uleiurile volatile obținute din fructele mature au o concentrație mai
mare de carvonă și un nivel mai mic de limonen și sunt considerate superioare din
punct de vedere calitativ.
În general, carvona trebuie să se regăsească în concentrații de 50-60% pentru a

conferi o calitate bună uleiului volatil. Aroma caracteristică uleiului de chimen este
imprimată în principal de carvonă (miros erbaceu, picant, ușor floral, asemănător
pâinii și gust dulce, picant-erbaceu) și limonen (miros citrat).
Chimenul mai conține ulei gras (10-18%) format din gliceride ale acizilor grași
(pal- mitic: 4-5% ; oleic : 15-25% ; linoleic : 34-37% ; petroselinic : 30-43%),
proteine (20%), glucide (20%), îndeosebi manani, flavonoide (cvercetol, kemferol,
izocvercitrină), cumarine (herniarină, scopoletină, umbeliferonă), β-sitosterol, unele
poliine.
Descriere
Lămâiul este un arbust care se întâlneşte la noi în ţară ca plantă de cultură.
Ramurile de lămâi au ţepi, frunze ascuţite la vârf, lucioase, de culoare verde închis.
Frunzele emana miros plăcut când sunt rupte. Florile sunt albe, iar fructul este
rotund şi are coaja de culoare galbenă.
În scop fitoterapeutic se utilizează fructul.
Compoziţie
Planta conţine, proteine, apă, ulei volatil, flavonoide, adelhide, acid malic, citrat
de potasiu, citrat de calciu, vitamina pp, A, D, E, vitamine din grupul, B acid citric,
fructoză .
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
22
Fructele contin multa apa, proteine, lipide, carbohidrati, celuloza, acizi organici
(6-8% acid citric in suc, acid malic), saruri organice (citrat de calciu, citrat de potasiu),
aldehide, elemente minerale: sodiu, potasiu, calciu (continutul in calciu este de 40 mg
la 100 mg suc), fosfor, fier, clor, sulf, siliciu, mangan, cupru si vitamine (mari
cantitati de vitamina C:50-70 mg/100 g in suc si 163 mg/100 g in coaja, vitaminele A,

B1, B2, B3, D, E, PP in cantitati mici).
Coaja de lamaie contine 2,5 % ulei volatil, flavone, principii amare, carotenoide,
cumarine si furanocumarine, lipide simple (steride), saruri ale acidului limonic.
Acţiune
Lămâia are acţiune antiseptică, antioxidantă, astringentă, cicatrizantă, calmantă,
diuretică, depurativă, vermifugă, antireumatică, bactericidă, carminativă, febrifugă,
tonică şi antiinflamatoare.
Sub formă de infuzie, decoct, suc de lămâie sau ca atare este recomandată în caz
de hipertensiune arterială, paraziţi intestinali, stări febrile, inflamaţii, boli
gastrointestinale, stări de greaţă, boli hepatice, boli ale aparatului respirator, cefalee,
convalescenţă, litiază urinară, litiaza biliară, boli reumatice, gută, epitaxis, icter,
obezitate.
Este indicată şi în curele de slăbire, deoarece contribuie la arderea grăsimilor.
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
23
Sub formă de gargară, spălături şi băi locale, lămâia este benefică în cazul aftelor
bucale, blefarite, glosite, herpes, negi, veruci, pistrui, întepături de insecte, plăgi,
seboree sau stomatită.
În cantităţi mari, sucul de lămâie poate cauza greaţă, diaree, crampe abdominale
şi leziuni ale mucoasei gastrice, de aceea este contraindicat în cazul în care aveţi ulcer
sau gastrită.
Dacă beţi multă apă cu lămâie şi aveţi probleme cu stomacul, în timp s-ar putea
să simţiţi arsuri sau să deveniţi predispus spre apariţia refluxului gastric.
Consumul de lămâi este contraindicat persoanelor care suferă de afecţiuni renale,
biliare sau digestive.
În cosmetică
Sucul de lămâie albeşte dinţii – se pune un amestec în părţi egale de suc de
lămâie şi apa cu care se clătesc dinţii.
Lămâia se foloseşte în diverse măşti atât singură cât şi în combinaţie în diverse
amestecuri (cu miere, suc de fructe, de legume, ou, plante etc. ), având efect
dezinfectant, regenerant, contra ridurilor.
În cazul tenurilor grase se aplică suc de lămâie de două sau trei ori pe zi ,se lasă
să se usuce timp de 15-20 min, după care se curăţă cu apă călduţă. Astfel, se
reglează secreţia de sebum şi are loc vitaminizarea pielii .
Pentru îndepărtarea punctelor negre de pe faţă se masează faţa seara şi nu se
clăteşte până dimineaţa iar efectul este miraculos şi punctele negre dispar ca prin
minune.
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
24
Pentru îndepărtarea mătreţii se masează părul cu suc de lămâie, se lasă de seara
până dimineaţa apoi se clăteşte iar părul devine strălucitor şi sănătos.
Piretru - Pyrethrum cinerariaefolium, fam.

Asteraceae
Descriere
Specie perenă cu rizom scurt,
din care se dezvoltă în primul an o
rozetă de frunze dese, iar în al doilea
an apar numeroase tulpini cu
înălţimea cuprinsă între 40 – 70cm,
având frunze bipenate, pubescente în
partea inferioară. Inflorescenţa este
un antodiu cu diametrul de 3 – 5cm.
Raspandire
Planta este originala din zona de
Est-Mediteraniana, se intalneste in
zona Balcanica, de-alungul marii
Adriatice, fiid si cultivata in
Moldova, Fr, Spania, Japonia(tara producatoare)
Întrebuinţare :
Principii active : = Piretrine şi cinerine,
esterii unor acizi terpenoizi cu cetone ciclice.
Piretrinele extrase din flori sunt cele mai
vechi insecticide şi cu acţiune mult mai puţin
toxică pentru om decât parationul (de 100 de ori)
şi lindanul (de 12 ori).Preparatele pe bază de piretru sunt folosite în combaterea
viermilor intestinali, precum și a râiei și păduchilor laţi.
Substanţe active importante:
piretrine, cinerine, esteri, ulei volatil 0.4%,
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
25
monoterpenoide biciclice
Ienpăr - Juiperus communis, fam. Cupressaceae

Prezentare.
Ienupărul este un arbust care crește în flora spontană de deal și munte. Face parte
din familia cupresaceelor. Poate fi întâlnit, grupat sau izolat, în
păduri, în preajma pădurilor, în zone de tufărișuri, în turbării. Este un arbust ramificat,
frunzele fiind ascuţite, asemănătoare cu acele bradului. Înflorește în aprilie-mai,
fructul fiind o pseudo-bacă (un con sferic) brumat-albăstruie. Acest fruct prezintă
importanţă din punct de vedere
medicinal.
Răspândire
Specia crește în întreg lanțul carpatic la 700–1400 m, adesea în tufărișuri și
pâlcuri, în poieni, pășuni, rariști, putând crește pe solurile cele mai sărace. Este
recoltabil în mari cantități în Transilvania (mai puțin Sălaj și Satu-Mare), Muntenia
(Argeș, Buzău, Prahova), Moldova (jud. Bacău, Neamț, Vrancea, Suceava), Oltenia
(jud. Gorj, Vâlcea).
Recoltare
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
26
Se utilizează pseudobacele (Fructus Juniperi) în lunile octombrie - decembrie,
putându-se prelungi până în primăvară. Se recoltează prin lovirea sau scuturarea
ușoară a ramurilor, pentru a nu se desprinde și pseudobacele verzi.

Ulei volatil (0,2 – 2%), zaharuri, ienuperină, acizi organici, săruri de potasiu și
calciu. Alaturi de ulei volatil, fructele de ienuper mai contin cca 30 % zahar invertit,
grasimi, pentozane, substante proteice, zaharoza, acizi gliceric, glicolic, glucuronic,
1-ascorbic, acetic, malic, formic, rasini etc.
Uleiul volatil este format din a- pinen, camfen, cadinen, 1-4-terpineol si mici
cantitati din alti alcooli sesquiterpenici, b-pinen, dipentene, mircene, iuniperina, care
este un amestec de trigliceride si alte substante, iunenul, iunenolul care este
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
27
10-metil-1 metilen- 7 izopropil- 8 decalol si alte componente in cantitati foarte mici
care difera in functie de provenienta.
Întrebuinţări.
Ienupărul conţine un ulei utilizat în industria farmaceutică. Ca plantă medicinală
are calităţi diuretice, carminative, analgezice și bronho-dilatatoare. Ienupărul este
utilizat în tratarea deranjamentelor stomacale și intestinale, a gutei,reumatismului, a
bronșitelor acute și cronice. Este eficient în tratarea unor afecţiuni mai grele, cum ar fi
edemele (umflăturile) renale și cirotice. De asemenea, este indicat în anorexie,
contribuind la recâștigarea poftei de mâncare.
Preparatele medicinale de ienupăr se vor lua numai după recomandările
specialistului. Supradozarea poate duce la situaţii neplăcute, iritând, de exemplu, căile
renale, caz în care se ajunge la hematurie.
Efecte secundare
Utilizarea pe termen lung poate duce la probleme renale, convulsii și alte
probleme medicale. Utilizarea topică a ienupărului poate provoca iritații ale pielii,
arsuri, roșeață sau umflare și nu trebuie utilizată pentru tratarea rănilor mari. Unele
persoane apar iritații stomacale și intestinale după ingerarea ienupărului care poate
agrava starea inițială.
Utilizarea excesivă a ienupărului poate duce la diaree, urină cu o tentă purpurie,
sânge în urină, dureri intestinale, dureri de rinichi, tensiune arterială crescută și bătăi
inimii accelerați. Utilizarea extinsă a ienupărului poate interfera cu absorbția fierului
și a altor minerale.
Anumiți oameni nu ar trebui să ia ienupăr. Testele de laborator pe animale au
arătat ienupăr să scadă prea mult glicemia, o constatare care se poate dovedi adevărată
și la oameni.
Mai mult, ienupărul interacționează cu medicamentele diabetice. Persoanele ar
trebui să înceteze să ia ienupăr cu cel puțin două săptămâni înainte de o intervenție
chirurgicală programată pentru a preveni problemele de zahăr din sânge.
Femeile care sunt însărcinate, care încearcă să rămână însărcinate sau care
alăptează ar trebui să evite ienupărul. S-a demonstrat că, cauzează spasme uterine care
pot afecta fertilitatea sau pot duce la avorturi. Ienupărul poate trece prin laptele
matern; nu este sigur cum afectează ienupărul copii sugari. Deoarece ienuparul este
un diuretic natural, acesta interacționează cu alte medicamente diuretice.
Vetrice - tanacetum vulgare, fam. Asteraceae

Desciere
Vetricea este o planta perena cu rizom subteran si tulpina erecta, cilindrica, fin
striata, fie cu ramificatii fie fara, acoperita cu Frunze pana la inflorescenta, cu miros
puternic aromat. Are frunze de 1-2 ori penat sectate, frunzele de la baza au petiol lung
iar cele din partea superioara a tulpinei au petiol scurt, alungit ovate sau lat lanceolate,
de obicei fara perisori;
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
28
Florile galbene, tubuloase foarte dese, sunt grupate in inflorescente cu un
diametru de circa 1 cm, dispuse la randul lor intr-un corimb. Fructele sunt mici achene
de aproximativ 1.5 mm lipsiste de papus, terminate cu o coronula.
Habitat:
Planta salbatica europeana
obisnuita.
Recoltare:
Frunzele si florile se culeg in
timpul infloririi, intre iunie si
septembrie.
Partile utilizate:
Partea aeriana.
Actiune:
Vermifug, amar, carminativ (care
favorizeaza expulzarea gazelor
intestinale), stimuleaza menstruatia.
Substante active
Inflorescentele si partile florale
cu frunze si ramuri contin 0,2-0,6%
ulei volatil format din tanacetona sau
β-tuiona, cineol, 1-camfen, borneol,
camfor etc.; substante amare cu
structura lactonica , eteri enolici,
flavonoizi derivati ai luteolinei,
gumirezine, tanoizi, acid malic, tartric, acid tanacetumolic, vitamina B1.
Actiune terapeutica
Substantele active confera plantei actiune antihelmintica, hipotensiva,
antiinflamatoare, antispasmotica, stimulenta si tonica.
Indicatii terapeutice
Uz intern: – afectiuni renale, ascaridoze, avort, boli de stomac, amenoree ;
Uz extern: – matreata, viermi intestinali , luxatii si entorse, reumatism, tratarea
bubelor.
Modalitati de folosire:
1.Pulbere:
Se obtine prin macinare cat mai fina cu rasnita electrica de cafea, putand fi
depozitata in borcane inchise ermetic pentru maxim 2 saptamani datorita uleiurilor
volatile care se evapora rapid.
Se foloseste pentru:
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
29
Ca adjuvant in epilepsie in amestec cu pulbere de sulfina (Melilotus officinalis) in
proportie de 1:3. Doza recomandata este de o lingurita, de trei ori pe zi, pe stomacul
gol timp de 15 zile, urmate de alte 15 zile de pauza, apoi se reia.
Se administeaza doar adultilor pentru actiunea puternic antispastica si a pentru
ca rareste frecventa crizelor.
Sub forma de cataplasma calda in caz de reumatism, articulatii dureroase. Este
printre remediile
antiinflamatoare
articulare cele mai
rapide!
Ca sa obtii
cataplasma, este
nevoie de torni apa
calda peste trei linguri
de pulbere de vetrice
sis a amesteci pana
cand se formeaza o
pasta. Inveleste
aceasta pasta in tifon
si acopera articulatia
dureroasa, apoi
inveleste cu o esatura
din lana.
2. Tinctura
Se obtine din 20
de linguri de pulbere
de parti aeriene
inflorite macerat timp
de 2 saptamani in 500
ml de alcool de 50 de grade. Apoi se filtreaza, iar tinctura rezultata se pune in
sticlute mici, inchise la culoare.
Se foloseste pentru:
Viermi intestinal- in amestec cu tinctura de pelin, in parti egale. Se
administreaza administreaza cate o lingurita, pe stomacul gol, cu 30 de minute inainte
de masa, in cure de 14zile, urmate de alte 7-10 zile de pauza, atat timp cat este
necesar.
Infectii renale si urinare – in amestec cu tinctura de ienupar, in parti egale.
Doza recomandata este de o lingurita din acest preparat, diluata intr-o cana de apa,
de 3-4 ori pe zi, pe stomacul gol. Acest remediu elimina usturimilela urinare, ajuta la
retragerea prompta a edemelor, previne formarea calculilor renali.
3. Infuzie combinata
Sub forma de bai fierbinti este extreme de utila contra cistitelor cu simptome
acute, cum ar fi: mictiuni frecvente, dureri puternice la urinare, incapacitate de control
a urinarii, senzatie de durere la nivelul bazinului.
Cum pregatesti baia: In apa fierbinte de baie se pun 3-5 litri de infuzie combinata
de vetrice, care are puternice efecte antiinfectioase, antiinflamatoare si antibiotice.
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
30
Baia va dura 20-30 de minute, dupa care se va sterge foarte rapid pielea, pacientul se
va imbraca bine si va sta macar o ora la caldura.
Daca iti cade parul, infuzia combinata de vetrice te poate ajuta pentru ca are
effect de intarire a radacinii parului prin actiune asupra folicului pilos. Se foloseste
pentru efectuarea ultimei clatiri a parului
4. Cataplasme:
Arsuri pe piele – se zdrobesc cateva tulpini inflorite, proaspete, si se pun pe
portiunea de piele afectata. Este un tratament cu puternice efecte antiinflamatoare si
cicatrizante.
Scabie – trei tulpini inflorite se zdrobesc cu un ciocan pe o planseta de lemn, iar
apoi se pun imediat pe portiunea de piele afectata, unde se tin vreme de patru ore.
Tratamentul se face zilnic de 1- ori pe zi, pana la completa vindecare.
Entorse si luxatii – se aplica direct pe locul afectat cateva tulpini proaspete, dupa
procedur adescrisa mai sus, se fixeaza cu un bandaj si se tin cateva ore.
Acest tratament accelereaza vindecarea tesuturilor lezate, favorizeaza retragerea
rapida a umflaturilor sirecuperarea accelerata a functiilor articulatiei afectate
5. Plasturele
Este util in caz de luxatii, reumatism si nevralgii. Ca sa il obtii, amesteca 2 linguri
de vetrice maruntita cu miezul proaspat de la 4 felii de paine si cu vin sau otet, pana
cand se formeaza un fel de aluat. Acest aluat se aplica pe zona afectata, dupa care se
acopera cu o bucatica de nailon si se lasa vreme de patru ore.
Precautii si contraindicatii la tratamentul cu vetrice

Aceasta planta este contraindicata femeilor insarcinate, femeilor care alapteaza si
copiilor sub 12 ani.
Uleiul volatil este un puternic iritant gastrointestinal si renal si toxic pentru

sistemul nervos central, asa ca se recomanda respecatarea cu strictete a dozelor.
In doze de peste 6 g administrate zilnic, vetricea poate produce tremuraturi,

greata, varsaturi.
In doze de peste 20 g planta sau a 3 ml ulei volatil apar colici puternice

abdominale, voma, convulsii puternice epileptiforme, tulbuaări respiratorii pana la
paralizia centrilor respiratori, puls slab si frecvent, colaps, moartea survenind de la
cateva zeci de minute pana la 2-3 ore in functie de cantitatea ingerata.
Vetricea interactioneaza cu alcoolul accesntuand starea de somnolenta si de

ameteala provocate de acesta. Asa ca nu este recomandat consumul simltan de vetrice
si de alcool!
Recoltare si pastrare
De la vetrice se foloseste partea aeriana a plantei recoltata in perioada infloririi,
adica in iunie – august.
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
31
Se taie imediat de sub locul unde incepe ramificarea tulpinii, se indeparteaza
tulpinile lemnificate, cele nefoliate, inflorescentele brunificate si se pune la uscat la
umbra, in poduri acoperite cu table, sau in soproane. Ai grija sa le asezi in strat subtire,
daca le usuci la orizontala, sau sa le legi in buchetele mici, daca alegi sa le atarni la
uscat. Uscarea naturala pastreaza cel mai bine continutul in ulei volatil. Randamentul
la uscare este 3-4/1.
Alte utilizari ala vetricei.

Vetricea se utilizeaza in medicina veterinara pentru tratarea enteritei.
Este o specia apreciata de albine, deci este importanta in apicultura
Uleiul volatil se utilizeaza si in industria parfumurilor, de preferinta in parfumuri
cu note ierboase.
Pune flori de vetrice intr-un recipient langa usa sau langa fereastra pentru a
alunga mustele;
Daca ai probleme cu moliile, furnicile sau puricii, foloseste frunze si florile
uscate de vetrice asezandu-le pur si simplu in locurile cu probleme, uleiurile volatile
puternice vor alunga insectele.
Vetricea joaca un rol important in gradinaritul organic, fiind un insectifug
organic, natural.
Macerat de vetrice
Macereaza 300 g de frunze, tulpini si flori de vetrice, in 10 litri de apa, pentru
aproximativ 5 zile. Filtreaza si foloseste maceratul impotriva ruginii, fainarii si a
daunatorilor, cum ar fi fluturii albi si afidele.
Infuzie de vetrice
Se prepara prin turnarea a 10 litri de apa fiarta peste 300 – 500g de vetrice
proaspata (sau peste 30g de plante uscate), se lasa la infuzat 10 – 15 minute si apoi
se filtreaza.
Diluata cu apa in raport de 1:3, se pulverizeaza planta impotriva afidelor,

acarienilor si a altor insecte.
Odolean - Valeriana officinalis fam. Valerianaceae

Prezentare.
În primul an, formează o rozetă de frunze bazale, iar în al doilea și în anii

următori scoate tulpini drepte înalte, care se disting printr-o structură goală-goală în
interior, cu o culoare violet pal în partea inferioară, care se ramifică în partea
superioară a plantelor. Tulpina este acoperită cu caneluri. Frunzele tulpinilor sunt
situate opuse, sunt pețiolate lungi în partea inferioară a tulpinilor, cele superioare sunt
sesile. Lamele frunzelor sunt împărțite în segmente (4-11 perechi), marginile zimțate
disecate pinat nepereche Florile mici de valeriană cu o nuanță alb-roz de petale sunt
colectate în umbrele libere (la examinarea atentă, acestea sunt inflorescențe
corimboase-paniculate), care sunt situate pe vârfurile tulpinilor ramificate. Înflorește
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
32
din a treia decadă a lunii mai până la mijlocul lunii august. Fructul este o achenă
alungită miniaturală, care amintește de
contururile unui ou de pui. Semințele sunt recoltate din iulie până la sfârșitul lunii
septembrie. O caracteristică distinctivă a valerienei este un miros specific, care este
dat plantelor de uleiurile esențiale. Uleiul real de valeriană evidențiat are un gust
dulce-amar. Este folosit în parfumerie, conferind compozițiilor parfumurilor de elită o
aromă persistentă, rafinată, profundă, cu o notă rece a mirosului pădurii verzi.
Notă! Deasupra luminișului cu valeriană, roșii roșesc întotdeauna, atrași de aroma
puternică moscată, lemn-balsamică a inflorescențelor. Aroma se calmează
imperceptibil, cufundându-se în lumea odihnei și a contemplației.
În stratul superior al solului de 10-15 cm, există un rizom de valeriană cu rădăcini
subordonate sub formă de cordon subțire de până la 10-12 cm lungime. Culoarea
rizomului și a rădăcinilor exterioare este maro gălbuie, la fractură - mai des nuanțe
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
33
gălbuie până la maronie. Rădăcinile anexe sunt fragile, clar separate de rizom. Gustul
este arzător, ușor amar.
La valeriană, un rizom cu rădăcini diferă de alți rizomi ai plantelor umbrelă cu un
miros specific ascuțit, pronunțat, care este foarte atractiv pentru felinele masculine.
Compoziția chimică seamănă cu feromonii feminini, care acționează excitant asupra
masculilor adulți. După ce au respirat o aromă atractivă, masculii cad în extaz.
Partea ulilizata
Se recoltează rădăcinile și rizomii valerianei. Săparea și colectarea părților
subterane de valeriană încep din al doilea an de viață a plantelor. Rizomii cu rădăcini
sunt dezgropați după ce plantele înfloresc atunci când masa supraterană este complet
uscată. Puteți săpa rizomi în primăvară, dar calitatea materiilor prime în această
perioadă este scăzută.
Rizomul cu rădăcini de valeriană este situat în stratul superior de 10-15 cm, deci
subminarea duce la lopetele cu baionetă. Curățat ușor de la sol, încercând să nu răniți
stratul superior al masei recoltate. Spălați imediat materiile prime sub apă curentă.
Rizomii groși sunt tăiați în bucăți de-a lungul (până la 10 cm) și peste și se întind
10-15 cm într-un strat. Poate fi uscat sub un baldachin, întinzându-se cu un strat de cel
mult 5 cm. Pentru a preveni matrițarea materiilor prime, deseori se răstoarnă și o
întorc.
Când se usucă în uscătoare special pregătite, masa umedă este mai întâi uscată la
umbra unui tiraj, transferată în uscător și supusă așa-numitului „uscare la rece”.
Temperatura în astfel de uscătoare este menținută în + 30 ... + 35 ° С. Temperaturile
mai scăzute pot provoca materii prime mucegăite, iar la temperaturi mai ridicate
începe volatilizarea uleiurilor esențiale - componenta principală a materiilor prime
medicinale.
Uscarea cu valeriană este considerată completă dacă rizomii se rup ușor.

Materiile prime uscate sunt depozitate timp de 3 ani într-o cameră uscată, în pungi de
hârtie sau pungi din țesătură naturală și pot fi realizate și din pânză de pânză.
Raspandire
Patria valeriană este Marea Mediterană. În Rusia, in vivo, valeriana este
distribuită în toată partea europeană a regiunilor sudice, fâșia mijlocie a pădurilor și a
zonelor de stepă forestieră, în Caucaz, Siberia și Orientul Îndepărtat. Aparține
grupului de plante cu cerințe crescute de umiditate, prin urmare crește în principal în
pajiști umede, de-a lungul malurilor râurilor, în mlaștini, de-a lungul marginilor
pădurilor mlăștinoase.

valerianat de bornil, formiat de bornil, ulei volatil,acizi izovalerianici, doi
alcaloizi (colina și valeriana), ulei volatil, acid izovalerianic și acid valerianic,
alcaloizi (catinină, alfa-metil-pirilcetonă, valerianonă). valerianat de metil,
glucozide,.
Rădăcina de valeriană conţine ulei esenţial cu monoterpene, sesquiterpene şi acizi
valerianici mai puţin volatili, acid gama aminobutiric GABA, glutamină şi arginină.
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
34
Întrebuinţări.
Acizii valerianici sunt elementul esenţial în acţiunea, în efectele acestei plante
asupra organismului – ca sedativ al sistemului nervos central și al celui local, al inimii,
dar și ca antispasmodic. Infuzia de obligeană reglează totodată mecanismele
secreţiilor gastrice, diminuând aceste secreţii. Ceaiul de obligeană se folosește, în mod
obișnuit, în stări de agitaţie, în insomnii, în calmarea spasmelor și a stărilor de vomă,
dar, prin tradiţie, acest ceai este important în combaterea nevrozei cardiace și a
palpitaţiilor.
Din rizomii și rădăcinile de odolean se prepară și o tinctură, cu acţiune
medicinală mult mai puternică decât cea a infuziei.
Folosirea în scopuri medicinale a acestei plante se va face sub îndrumarea
medicului. În condiţii de utilizare nesupravegheată, preparatele de odolean pot crea
dependenţă, precum și dereglări fiziologice și de comportament.
Prezentare.
Isopul este un mic arbust, cu obârșii exotice. Aparţine de familia labiatelor.
Frunzele de isop sunt alungite și aromate. Florile au culoare albastră, însă,uneori, pot
fi roșii sau chiar albe. Isopul este folosit și ca plantă ornamentală, mai ales că
răspândește și un miros plăcut. În condiții de cultură, isopul crește și produce 10–15
ani.
Origine
Nativ din estul zonei mediteraneene până în centrul Asiei, în Mongolia.[1][2][2]
Isopul mai se găsește din regiunile calcaroase și aride ale Europei meridionale, până
în Europa Centrală și în nordul Africii.
Utilizarea
Pentru aplicaţii medicinale se folosește toată planta.
Compoziţie
Isopul conţine 0,3-1% ulei volatil format din numeroase substanţe de natură
terpenicã, flavonoizi, taninuri, acid ursolic, beta-sitosterol, hisopinã etc.
Acţiune
Isopul este o plantã deosebit de apreciatã pentru efectele ei expectorante şi
antiseptice. Cis-pinocamfona şi marubina au un efect emolient asupra secreţiilor
bronşice şi astfel favorizeazã eliminarea lor din arborele bronşic. În plus, a mai fost
notatã acţiunea de stimulare a diurezei, a digestiei şi a sudoraţiei.
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
35
Ulei eteric, compuși
triterpenici, compuși
sterolici,heterozidă, colină.
Întrebuinţări.
Isopul se manifestă ca
un agent sedativ, sudorific,
hipotensiv,expectorant,
antispasmodic, fiind și un
bun regulator al digestiei.
Totodată, infuzia de isop
determină o mai bună
circulaţie a sângelui,
inclusiv la nivelul
capilarelor, fiind un bun
vasodilatator. Preparatele
pe bază de isop sunt
recomandate și în
tratamente privind traheita,
bronșita, astmul,
hipertensiunea arterială,
ficatul (contribuie la
menţinerea ficatului în
stare de bună funcţionare)
În cazul unor neplãceri, cum ar fi durerile de stomac, diareea sau altele, se
impune scãderea dozei sau încetarea tratamentului.
Sub formă de uleiuri volatile este contraindicată administrarea internă pe
parcursul sarcinii.
Arborele de camfor - Cinnamon camphora, fam. Lauraceae
Bradul de siberia - Abies sibirica, fam. Pinaceae
Pin - Pinus silvestris, fam. Pinaceae

Prezentare.
Pinul este un conifer de mari dimensiuni. Aparţine, firește, familiei pinaceelor
(abietaceelor), fiind reprezentativ pentru această familie. Înălţimea sa maximă este de
50 metri (Pinus sylvestris). Are o frumoasă coroană piramidală. Coaja este
roșie-alburie-cărămizie și se exfoliază. Frunzele au formă de ace. Pinul înflorește în
lunile mai și iunie. Conurile, de circa șapte centimetri lungime, au culoare cafenie.
Raspandire
Pinul crește în zonele alpine și sub alpine.
Pentru uz medicinal se recoltează mugurii de pin, din care se prepară infuzie,
decoct, extract. În aplicaţii medicinale, cel mai utilizat preparat este infuzia.
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
36
Substanţă activă importantă: uleiul volatil. Mugurii sunt bogaţi și în vitamina C.
Acele de pin conţin pinosolvină, un compus care are proprietăţi bactericide și
tuberculostatice.
Întrebuinţări.
Infuzia din muguri de
pin este indicată în tratarea
bronșitelor și a
reumatismului. Totodată,
această infuzie calmează
inflamaţiile pulmonare și
ale căilor respiratorii, fiind
un bun dezinfectant pentru
tractul respirator. Diuretică,
infuzia de pin are influenţă
favorabilă în funcţionarea
rinichiului. Este, de
asemenea, un bun
dezinfectant al căilor
urinare. Infuzia de muguri
de pin are și acţiune
antispastică.
La rândul său, infuzia
de ace de pin acţionează în
tuberculoză, având calităţi
antiinflamatoare și descongestionând aria pulmonară.
Mugurii de pin se folosesc și la producerea de bomboane medicinale
Compoziţie
Pinul deţine uleiuri volatile (pinen, limonen, beta felandren, silvestren, delta
caren), rasini, principii amare, acetone, alcooli, pinipicrozida, pinitol, coniferozida,
aldehida anisica, caproica, acetat de bornil, taninuri, fitoncide, substante antibiotice,
vitamina C, bioflavonoizi.
Acţiune
Pinul este recunoscut pentru calităţile sale de dezinfectant bronşic,
descongestionant, antiseptic, diuretic, antireumatic, antiiflamator, antimicrobian,
expectorant, sedativ, calmant etc.
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
37
sesquiterpenoide
Prezentare.
Obligeana este o plantă iubitoare de umezeală. Această plantă erbacee, perenă, cu

un miros specific foarte puternic, provine din India, fiind adusă în Europa în 1574.
Dezvoltă un rizom spongios și, totuși, consistent, de culoare albă sau roz în interior.
Tulpina poate ajunge până la 1,5 metri înălţime. Frunzele sunt foarte alungite, chiar
liniare, iar florile au o culoare galben-verzuie. Obligeana este o plantă de cultură, dar
poate fi întâlnită și în sălbăticie, prin mlaștini. Se remarcă prin marea sa putere
aromatică.
Cea mai valoroasă parte a acestei plante sunt rizomii, folosiţi ca aromatic în
industria cosmeticelor, dar și în cea alimentară. De asemenea, rizomii sunt folosiţi în
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
38
terapii medicinale. Din rizomi se obţin următoarele preparate medicinale:
infuzie,decoct, tinctură, pulbere, lichior medicinal.

Ulei volatil, acorelină, calamină, glucozidă amară, amidon în cantitate mare,
dextrină, vitamina C, acorenonă, acoronă, eugenol, camfen, limonen, humulen,
acalamonă, cariofilen, selinen, mircen, beta-farnesen, alfa și beta-elemen,
beta-bisabolen.
Întrebuinţări.
Despre binefacerile medicinale ale rizomului de obligeana se știe încă din
Antichitate, fiind utilizat nu numai în India, dar și în Arabia, precum și în Grecia și
Roma antică. De exemplu, femeile romane puneau decoctul de obligeana în apa băii,
pentru a căpăta, după îmbăiere, un plus de frumuseţe și de prospeţime. Mestecarea
rizomului proaspăt de obligeană este o practică indicată, obligeana protejând
împotriva bolilor infecţioase, datorită proprietăţilor ei antiseptice. Din acest motiv,
rizomul de obligeană este folosit și în fabricarea pastei de dinţi, a apei de gură, la
parfumuri, dar și în alimentaţie.
Principala formă sub care se utilizează obligeana în practicile medicinale este
infuzia de rizom. Această infuzie stimulează secreţiile gastro-intestinale, fiind un
preparat antispastic, analgezic, carminativ, stomahic. Infuzia de obligeană are un rol
important și în fortificarea nervilor, tonifiind și revigorând, de altfel, întreg
organismul.
Afecţiuni în care este recomandată obligeana: colici abdominale, balonări
abdominale, tulburări neuro-vegetative cu anxietate, lipsă de poftă de mâncare,
scrofuloza infantilă, în diverse afecţiuni epidemice.
Contraindicații
Durata utilizării acestei plante în scop terapeutic nu trebuie să depășească 6
săptămâni. Studiile efectuate în acest sens susțin riscul crescut de apariție a unor
mutații și potențialul efect cancerigen al plantei, în urma depășirii dozei recomandate
și utilizării îndelungate.
Este contraindicată utilizarea plantei în cazul persoanelor care au dezvoltat în
antecedente reacții alergice în urma administrării preparatelor care conțin extracte
vegetale din obligeană.
Interacțiuni cu alte medicamente

Extractele vegetale din obligeană prezintă proprietăți asemănătoare
Clorpromazinei și pot fi utilizate cu succes în scop terapeutic în cadrul anorexiei
nervoase. Din această cauză, utilizarea plantei în asocierea tratamentului cu
Clorpromazină este contraindicată.
Mesteacăn - Betula verrucosaa, fam Betulaceae

Prezentare.
Mesteacănul este un arbore înalt (poate atinge și 30 de metri), cu valoare
forestieră, ornamentală și medicinală. Familia de care aparţine – betulacee. Coaja sa
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
39
este albă, netedă și se poate desprinde sub formă de fâșii circulare. Frunzele,lucioase
și subţiri, sunt romboidale sau triunghiulare. Florile de mesteacăn au formă de amenţi
(mâţișori asemănători cu cei de nuc). Mesteacănul înflorește în lunile aprilie și mai.
În România, acest arbore crește pe o arie cuprinzătoare, pornind de la câmpie și
ajungând până în zona
subalpină. În Rusia,
Belarus și Finlanda,
mesteacănul formează
păduri uriașe.
Importanţă
medicinală au, în cazul
mesteacănului, mugurii,
seva, coaja și, mai ales,
frunzele tinere. Se
prepară infuzie, decoct,
tinctură, extract fluid,
sirop diuretic,vin tonic și
febrifug, loţiuni și
comprese. De asemenea,
utilă în aplicaţii
medicinale este seva de
mesteacăn, care se
recoltează primăvara.
Recoltea
Se recolteazã
frunzele tinere în lunile
mai-iunie, care se usucă
şi se folosesc la prepararea de infuzii, pulberi, capsule sau tincturi. Scoarţa, recoltată
de pe lemnul căzut
Compoziţie
Până la 3% din frunzele de mesteacăn sunt alcătuite din flavonoide (mai ales
hiperozidă şi rutozidă) cu efect antiinflamator şi diuretic. Frunzele şi scoarţa conţin
acizi fenolici, tanini, vitamina C şi metil salicilat.
Saponine, esenţe parfumate, taninuri, vitamina C, substanţe antibiotice și săruri
minerale (cele mai bogate în aceste substanţe sunt frunzele). Compușii specifici sunt
betulina, betulalbina, acidul betulalbinic.
Acţiune
Cea mai importantã proprietate a produselor din frunze de mesteacãn este cea
diureticã. Se mai menţioneazã acţiunea colereticã, bacteriostaticã, antiinflamatoare,
sudorificã. Extractul din mugurii frunzelor are efect stimulant asupra secreţiei de suc
gastric, bilã şi fermenţi digestivi intestinali.
Întrebuinţări.
Aria de utilizări medicinale a mesteacănului este foarte largă. Una
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
40
dintre cele mai eficiente utilizări ale infuziei de frunze de mesteacăn este în
tratarea hipercolesterolemiei, adică un astfel de preparat elimină colesterolul. De
asemenea, infuzia de frunze de mesteacăn se folosește în tratarea reumatismului
articular, a edemelor cardiace sau renale, a nefritei cronice și a gutei. De remarcat și
acţiunea benefică a infuziei de mesteacăn în bolile de inimă, în tratarea hipertensiunii
arteriale.
Totodată, cunoscătorii susţin că tratamentul cu mesteacăn (în acest caz e vorba
despre coaja de mesteacăn, folosită ca decoct) ajută ca depurativ, ducând la înnoirea
organismului, curăţind mai
ales sistemul circulator și
chiar sângele.
Seva de mesteacăn este
indicată în tratamentul
artrozelor, în eliminarea
pietrelor de la rinichi, a
acidului uric și ureei, fiind
un diuretic puternic.
Mugurii de mesteacăn –
care se culeg în februarie –
sunt recomandaţi, sub formă
de decoct, în dizolvarea
calculilor renali. Decoctul
de muguri se folosește și în
tratamentul reumatismului și
al gutei. Gudronul, obţinut
prin distilarea scoarţei de
mesteacăn și a lemnului de
mesteacăn, este un remediu
în bolile de piele.
Mesteacănul intră și în
compoziţia unor ceaiuri
medicinale complexe.
Ceva mai nou, cu infuzia de frunze de mesteacăn se intervine și în rezolvarea
uneia dintre problemele oamenilor din timpurile moderne – tratamentul și îngrijirea
părului. De altfel, preparatele de mesteacăn sunt folosite și în aplicaţii cosmetice,
precum și în industria cosmetică.
Pânâ acum, mesteacănul nu a prezentat efecte toxice la doze terapeutice. Totuşi,
poate provoca alergii, mai ales persoanelor sensibile la ţelină şi la polenul de
pelinariţă.
Atenţie în cazul persoanelor care suferă de febra-fânului.
Mesteacănul nu este recomandat persoanelor care suferă de boli renale sau
cardiace
Datorită conţinutului de metil salicilat, nu trebuie administrat copiilor.
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
41
Prezentare.
Este o plantă
perenă. Tulpina
este păroasă,având
o înălţime de până
la 1,50 metri.
Florile sunt sub
formă de capitule și
au culoarea galbenă.
Din punct de
vedere terapeutic
prezintă interes
rizomul și
rădăcinile. Se
prepară
următoarele
produse medicinale:
decoct, tinctură,
extract fluid,
mixtură,
unguent,amestec de
tinctură și apă
pentru inhalaţii.
Compoziţie
Substanţa
masiv reprezentatã
în rãdãcini este
inulina care, deşi
este un compus polizaharidic, asemenea zahãrului, nu duce la creşterea glicemiei.
Rãdãcinile conţin şi un ulei volatil în cantitate de 1-3%, depunerea acestuia la
rece în stare solidã formeazã aşa-numitul camfor de inula sau heleninã, un amestec de
diversese scviterpene (alantolactonã şi compuşi similari). În plus, s-au evidenţiat
substanţe de naturã terpenicã, fitoncide (substanţe antibiotice sintetizate de plante),
fridelinã, damaradeniol, stigmasterol şi altele.
Frunzele conţin un principiu amar, vitamina C şi sãruri minerale, iar florile conţin
în principal heleninã.

uleiuri volatile, inulină, heienină, camfor, alantol,săruri de potasiu, calciu,
magneziu, principii amare.
Acţiune
Prin principiile conţinute, preparatele din rãdãcinã de iarbã-mare au efect
expectorant, spasmolitic, coleretic, colagog şi diuretic precum şi o acţiune generalã
tonicã. Fitoncidele conferă remediilor din iarbã-mare proprietãţi antihelmintice,
bacteriostatice şi antivirale. Remarcabil este efectul menţionat de tratatele de
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
42
specialitate asupra bacilului tuberculozei. Potrivit unor studii de laborator,
sescviterpenele par sã
aibã proprietãţi
inhibitoare asupra
celulelor tumorale.
Întrebuinţări.
Iarba mare este
considerată o
componentă esenţială a
ceaiului antibronșic.
Potenţează activitatea
vezicii biliare și
favorizează menstruaţia.
Stimulează apetitul și
digestia. Preparatele de
iarbă mare sunt diuretice,
antispastice,bronșice și
expectorante,
antihelmintice
(acţionează împotriva
viermilor intestinali).
Din rizom se face un
decoct cu care se
tratează dischineziiie
biliare cu hipotonie,
guta,bronșitele, oxiuraza.
Preparatele de iarbă
mare se folosesc atât în aplicaţii interne, cât și externe.
La pacienţii cu potenţial alergic pot sã aparã reacţii alergice la aplicarea externã a
unor preparate din rãdãcinã de iarbã-
mare, ceea ce impune administrarea cu prudenţã a remediilor la aceşti pacienţi,
respectiv întreruperea imediatã a tratamentului în cazul apariţiei reacţiilor nedorite.
Pentru evitarea posibilelor efecte adverse asupra sistemului nervos, este necesar
consultul unui specialist sau evitarea consumului de cantităţi mari din această plantă.
Nu se recomandã în timpul sarcinii şi a perioadei de lactaţie.
Prezentare.
Mușeţelul aparţine familiei compozitelor. Crește, în mod obișnuit, în flora
spontană de pe tot cuprinsul României. Totuși, dată fiind importanţa sa pentru
industria alimentară și farmaceutică, mușeţelul a devenit plantă de cultură. Poate
crește până la înălţimea de 40 cm, dar sub formă cultivată ajunge și până la 80 cm.
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
43
Mușeţelul este o plantă anuală, cu o tulpină ramificată și flori galben-aurii, cu
petale albe. Mușeţelul înflorește pe toată durata verii. Fructul este o achenă. Pentru
terapii medicinale se recoltează florile, care se usucă. Din flori uscate se face renumita
infuzie de mușeţel, care este atât de eficientă încât există părerea potrivit căreia
acestei plante ar trebui să i se spună nu mușeţel, ci „Bună ziua, doctore!”
Ulei volatil, azulenă, camazulenă, matricină, acizi
(printre care și acidul clorogenic), rezine și multe alte substanţe cu efecte dintre
cele mai benefice asupra organismului omenesc. Întrebuinţări. Ca plantă medicinală,
mușeţelul are șase calităţi principale. Este antispastic, antiseptic, bacteriostatic,
antiinflamator, dezinfectant și anestezic. Totodată, preparatele pe bază de mușeţel au
și calităţi de tonic capilar, fiind, de asemenea, emoliente, carminative, cicatrizante,
sudorifice. Infuzia de mușeţel este utilizată în multe afecţiuni, dar cu precădere în
gastrite, enterocolite, colite, deci în afecţiuni ale stomacului sau intestinelor, precum
și ale ficatului, rinichiului și bilei. În mod curent, infuzia de mușeţel dă rezultate bune
în tratamentul diareei, colicilor, balonărilor, bolilor de ficat, de rinichi, astmului
bronșic la copii, stărilor gripale, răcelilor, dismenoreei, conjunctivitei, abceselor
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
44
dentare, stomatitelor, laringitelor, amigdalitelor, dermatozelor inflamatorii,
inflamaţiilor hemoroidale, inflamaţiilor vaginale, pruritului vulvar.
Mușeţelul se folosește mai ales sub formă de infuzie, pentru uz intern, dar se
folosește și extern (aplicaţii locale) în stomatite, afte, ulceraţii, eczeme, hemoroizi,
răni vechi, arsuri. Tot pentru uz extern se mai folosesc tinctura și uleiul de mușeţel.
În combinaţie cu menta, mușeţelul rezolvă în mod decisiv crampele stomacale.
Foarte numeroase sunt aplicaţiile mușeţelului în tratamente cosmetice, cele mai la
îndemână dintre acestea fiind băile în infuzie de mușeţel.
Coada soricelului - Alchillea millefolium, fam.

Asteraceae
Descriere
Coada-şoricelului este o plantă
care creşte pe solurile aspre de pe
păşuni şi de pe marginea drumurilor.
Frunzele ei verde-închis sunt divizate
în mai multe segmente, aspect
reflectat de numele latin de
„millefolium”, adică „o mie de
frunze”. Capetele plate ale
inflorescenţelor, alcătuite din multe
flori albe sau roz, apar vara.
Pentru obţinerea preparatelor

medicinale din coada-şoricelului,
majoritatea autorilor recomandã
folosirea florilor, însă unii
considerã totuşi cã toatã partea
aerianã (tulpina, frunzele) poate fi
recoltatã împreunã cu florile mãrunte,
albe, dispuse în inflorescenţe.
Acţiune
Proprietăţi astringente, stomahice, antispasmotice, antiseptice, antiinflamatorii,
decongestive, hemostatice, cicatrizante, calmante, vermifuga (favorizează eliminarea
viermilor intestinali), reglator hormonal datorită prezenţei fitosterolilor, principiile
active ajută la refecerea celulelor hepatice, favorizează evacuarea vezicii biliare,
acţiune coleretică, colagogă, impiedică formarea pietrelor la vezică (efecte
comparabile cu anghinarea), antiinflamatorie la nivelul vezicii, combate colecistiele
acute şi cronice, creşte rezistenţa organismului la infecţii, flavonoidele au acţiune
antispastică, combat spasmele intestinale, reduc inflamaţia şi ajută la refacerea
mucoasei tubului digestiv, datorită fitosterolilor continuţi, hormoni naturali (apigeina
şi luteolina) reglează activitatea gonadelor, stimulează activitatea hormonilor care
controlează ciclul menstrual, acţiune diuretică, depurativă, dezintoxicant pentru ficat,
bilă, rinichi.
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
45
Compoziţie
Florile conţin 0,2-0,5% ulei esenţial, iar frunzele, 0,02- 0,07%. Uleiul conţine
sesquiterpene, mai ales azulenă, şi lactonă achilleinică, cu efect antiinflamator, tanini,
flavonoidele antiinflamatorii, alcaloizii, principii active (achileina, azulen,
chamazulena, cineol, borneol, thion- camfen, limonen, pinen, cariofilen, acizi organici,
acid achileic, formic, acid acetic, valerianoic, probionic, alcooli metilic, colina,
fitosteroli.
Indicaţii
terapeutice
Coada-şoricelului
este întrebuinţatã
datoritã efectelor ei
benefice în afecţiunile
digestive, enterite,
enterocolite, în colicile
abdominale, în bolile
diareice, în tratamentul
hemoroizilor. În
amestec cu alte plante
cu acţiune similarã, este
folositã pentru
stimularea digestiei în
caz de hipo sau
anaciditate gastricã.
Planta mai este
recomandatã în
tratamentul afecţiunilor
din sfera genitalã la
femei, în inflamaţiile cronice ale anexelor precum şi pentru calmarea durerilor
menstruale, datorate spasmelor musculaturii uterine. Preparatele din coada-şoricelului
sunt deosebit de valoroase în vindecarea plãgilor, inclusiv a arsurilor.
Administrare:
Pentru administrare internã, infuzia din coada-şoricelului se preparã din 2 linguri
de flori la 2 cãni de apã. Se va bea toatã cantitatea în mai multe reprize, pe parcursul
zilei respective.
În bolile diareice, enterite şi enterocolite, infuzia din coada-şoricelului are efecte
similare cu cele ale preparatelor din muşeţel.
Pentru uz extern (plãgi, arsuri, eczeme, hemoroizi), se pot aplica pansamente
îmbibate cu o infuzie obţinutã din 2 linguri de flori la o canã de apã.
În cazul hemoroizilor se mai pot face bãi locale cu o infuzie concentratã preparatã
din 30-50 g de flori la 1 litru de apã..
Coada-şoricelului poate provoca alergii de contact.
Nu este recomandată în sarcină şi alăptare.
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
46
Expunerea la lumină nu este recomandată. Planta poate fi fotosensibilizantâ.
Dozele mari pot produce ameţeli şi dureri de cap.
Arnica -Arnica montana, fam. Asteraceae

Descriere
Specie perenǎ cu
rizom oblic sau orizontal,
brun-roşiatic, arnica are
frunzele bazale eliptice
sau ovate, aşezate în
rozetǎ. Pe tulpina înaltǎ de
pânǎ la 60cm, se gǎsesc 1
– 3 perechi de frunze
opuse, iar în vârful ei un
antodiu cu diametrul de 6
– 8cm. Florile marginale
sunt ligulate, în numǎr de
12 – 20, galbene sau
galbene-portocalii, iar
cele centrale sunt
tubuloase. Sub
inflorescenţa terminalǎ se
mai pot dezvolta 1 – 5
inflorescenţe. Fructul este
o achenǎ cu papus gǎlbui.
Principii active
Pigmenţi din grupa
carotenoidelor, polifenoli
şi cantitǎţi mici de ulei volatil.
Întrebuinţarea:
Uz extern: sub formǎ de tincturǎ sau comprese în tratamentul diferitelor rǎni,
contuzii, atât în medicina umanǎ cât şi în cea veterinarǎ. În diluţii mari se foloseşte în
diferite produse cosmetice, datoritǎ efectului cicatrizant.
Compoziţie
Arnica conţine lactone sesquiterpenice antiinflamatorii, cea mai importantă din
punct de vedere medical fiind helenalina. Conţine şi flavonoide care întăresc vasele de
sânge.
Acţiune
Arnica are acţiune antiinflamatoare, antiseptică şi facilitează vindecarea rapidă a
rănilor, fiind extrem de eficientă în tratamentul vânătăilor.
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
47
Răni, contuzii, luxaţii, ameliorarea durerilor reumatice, imunitate scăzută, dureri
de sâni, abcese, artrită, infecţii bacteriene şi fungice.
Administrare:
În tratamentul vânătăilor se foloseşte tinctura, care se prepară în felul următor: se
toarnă jumătate de litru de alcool 70% peste 50 de grame de flori proaspăt culese. Se
sigilează amestecul într-un recipient de sticlă şi se lasă la soare sau într-un loc
călduros timp de cel puţin o săptămână, după care se filtrează şi se aplică pe locul
afectat.
Arnica este destinată doar uzului extern; preparatele nu trebuie aplicate niciodată
în jurul ochilor şi gurii, nici pe rănile deschise.
În cazul contactului cu o rană deschisă, aceasta trebuie spălată cu apă distilată din
abundenţă.
Este categoric contraindicată copiilor sub 3 ani.
Conţinutul sesquiterpenoid poate produce alergii cutanate, de aceea este bine să
efectuaţi un test alergologic înainte de a o utiliza. Opriţi imediat tratamentul la primul
semn de iritaţie; iritaţia ar trebui să dispară treptat.
Plopul negru - Populus nigra, fam. Salicaceae

Prezentare.
Plopul
aparţine familiei
salicaceelor și
este unul dintre
cei mai înalţi
arbori din
România.
Tulpina sa este
dreaptă și
puternică, iar
ramurile sunt
apropiate de
tulpină. Coaja
este
cenușie-argintie,
iar frunzele, cu
peţiol lung, sunt
ovale și ușor
lanceolate.
Florile au formă
de amenţi
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
48
(mâţișori). Plopul înflorește în lunile martie și aprilie.
În flora din România se întâlnesc trei feluri de plopi: plopul alb (Populus alba),
plopul tremurător (Populus tremula) și plopul negru (Populus nigra), acesta din urmă
având și calităţi medicinale. Prin urmare, de la specia de plop negru se recoltează
partea care are valoare medicinală, adică mugurii, din care se prepară o infuzie. Se
obţin și alte preparate: tinctură, sirop, extract moale, unguent, macerat.
Compoziţie
Mugurii frunzelor conţin salicinã, populinã, ulei volatil, acizi graşi, taninuri,
rãşini, saponine, flavonoizi, iar principalii componenţi ai uleiului volatil sunt trei
forme de betulenol.
Substanţe active importante: glucozizi, ulei volatil, crisina, salicina, taninuri.
Întrebuinţări.
Preparatele de plop negru sunt cicatrizante, antiinflamatoare, expectorante,
diuretice, antiseptice. Mugurii de plop revitalizează organismul și contribuie la buna
desfășurare a proceselor digestive. Cu preparatele de plop negru se obţin rezultate în
tratarea bronșitelor acute, a hemoroizilor, a bolilor de rinichi și arsurilor. Plopul este,
totodată, un bun antireumatic și un dezinfectant al căilor urinare.
Se folosește și în caz de sciatică, nevralgii, inflamaţii ale căilor respiratorii.
Acţiune
Principiile active din muguri au acţiune astringentã, antiinflamatoare, slab analgezicã,
antisepticã, diureticã, sudorificã, cicatrizantã, expectorantã, antipireticã.
Preparatele din muguri de plop sunt utilizate în infecţii respiratorii cu tuse, afecţiuni
renale, boli reumatice, hemoroizi, plãgi, arsuri, afecţiuni dermatologice, flatulenţă,
diaree, răceală, infecţii urinare, cistită.
Administrare:
Pentru uz intern, se preparã o infuzie din 1-2 linguriţe de muguri la 1 canã cu apã. Se
beau 2-3 cãni pe zi.
Pentru uz extern, se preparã infuzia în acelaşi fel şi se aplicã local, sub formã de
spãlãturi sau comprese.
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
49
Produse vegetale care conțin terpinoide
aromatice
Anason - Pimpinella anisum, fam. Umbeliferae
Descriere
Plantă extrem
de aromată,
anasonul este
originar din
Orientul Apropiat şi
era cultivat în
Egiptul Antic.
Florile de culoare
alb-gălbui de pe
tulpinile verticale
dau ulterior nastere
fructelor cenuşii
aromate (pe care le
stim ca seminţe de
chimen dulce) care
au un gust usor
dulce.
Anasonul este
o plantã cultivatã,
înruditã cu
pãtrunjelul, cu
tulpinã ramificatã,
care creşte pânã la o jumãtate de metru. Frunzele de la bazã sunt ovale, cu margini
zimţate, iar cele din partea superioarã a tulpinii se divizeazã în fâşii înguste. Înfloreşte
în lunile iunie-august.
De la anason se folosesc în scop medicinal fructele – popular considerate şi
numite seminţe. Acestea au dimensiunea de 3-5 mm, o formã aproximativ ovoidalã,
mai subţire la unul din poli, au un miros caracteristic, plãcut, aromat. Se recolteazã în
lunile august-septembrie. Fructele sunt folosite şi în industria alimentarã ca
aromatizant.
Compoziţie
Fructele conţin numeroase substanţe şi un ulei volatil, care este reprezentat de o
cantitate mare de anetol, dar şi anisaldehidã,acid anisic, eugenol. Pe lângã uleiul
volatil, fructele de anason mai conţin şi alte substanţe grase, proteice, glucidice,
mucilagii, dianetol, cumarine, tocoferol, acizi polifenolcarboxilici. În literaturã sunt
amintite unele substanţe cu efect estrogenic.
Seminţele au pânã la 6% ulei esenţial, iar acesta conţine până la 90% anetol (un
compus organic folosit frecvent ca aromă naturală si component principal al uleiului
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
50
eteric extras din plante), care îi conferă plantei aroma tipică. Alţi compuşi care se
regăsesc in compoziţia seminţelor: cumarinele, flavonoidele şi sterolii.
Acţiune
Preparatele medicinale din anason au proprietãţi stomahice, carminative,
eupeptice, antispastice. Substanţele active din anason stimuleazã secreţiile glandelor
salivare, gastrice şi intestinale, biliare şi mamare. Acţiunea asupra cãilor respiratorii
se concretizeazã în efectul expectorant, de calmare a tusei.
Anasonul, ca plantã medicinalã,
este utilizat frecvent în colicile
abdominale, inclusiv la copii, în
combaterea meteorismului, în
anorexie, pentru stimularea digestiei,
pentru stimularea secreţiei lactate,
dureri menstruale, îndepărtarea
păduchilor scalpului, scabie,
impotenţă, travaliu, în infecţii
respiratorii, traheite, bronşite, mai
ales în faza uscatã a tusei.
Administrare:
Infuzia se preparã din jumătate
de linguriţã de fructe zdrobite, la 1
canã cu apã clocotitã. Se lasã la
infuzat 10-20 de minute, dupã care se
strecoarã. Se beau cel mult 3 cãni pe
zi. Pentru stimularea pofteide
mâncare se bea cu o jumãtate de orã
înainte de mesele principale.
Pentru calmarea colicilor la
sugari se preparã o infuzie mai slabã
din 6-8 fructe la 100 ml de apã. Dupã rãcire şi strecurare, se dau 3-6 linguriţe, în
funcţie de vârstã. La copiii peste 5-6 ani, dozele sunt asemãnãtoare cu ale adulţilor.
Pentru stimularea secreţiei lactate la mamele care alãpteazã se poate folosi o
infuzie preparatã din anason în amestec cu chimen sau fenicul. Ceaiurile nu se
pãstreazã mai mult de o zi, iar administrarea îndelungatã nu este de dorit.
Uleiul volatil se poate administra în dozã de 2-3 picãturi. Fructele de anason intrã
şi în compoziþia siropului expectorant.
Nu este indicat în gastrite, ulcer gastric şi duodenal, enterocolite acute şi cronice.
În doze prea mari, uleiul volatil poate sã ducã la apariţia unor manifestãri toxice iniţial
concretizate prin stare de excitaţie apoi fenomene de paralizie muscularã, tremor,
stare de euforie sau somnolenţã.
Nu este recomandabil în sarcină şi alăptare sau luat impreună cu suplimente cu
fier.
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
51
Poate produce sensibilizare la soare, deci se recomanda evitarea lui pe timpul
expunerii la soare.
Anasonul trebuie administrat cu grijã la copiii mici, numai în dozele arãtate, sub
formã de infuzii slabe şi nu este recomandat la cei care suferã de gastritã sau boalã
ulceroasã.
Descriere
Această plantă perenă
înaltă, cu frunze în formă de
pană, este originară din bazinul
mediteraneean şi a fost cultivată
încă din Antichitate. Toate
părţile componente ale
feniculului au un miros puternic
de anason, el fiind o plantă
alimentară foarte populară.
Florile mici, galben-verzui,
cresc pe capete mari şi late.
Seminţele mici, galben-maronii
şi aplatizate au miros şi gust
aromat.
În scop terapeutic se
folosesc seminţele, care se
recoltează toamna, când se
îngălbenesc şi se folosesc
întregi sau se extrage din ele un
ulei esenţial.
Compoziţie
Uleiul esenţial alcătuieşte
până la 6% din seminţe şi
conţine în principal anetol, plus
estragol şi fenconă. Seminţele conţin fitosteroli, flavonoide şi cumarine. De asemenea,
în seminţe se găsesc vitamine A, B, C, saruri minerale de fosfor, potasiu, sodium, fier ,
uleiuri volatile ,anetol, fencona, camfen, limonen, felandren, fitosteroli, triterpene,
tocoferoli, cumarine, furano-cumarine, acid clorogenic, glucide, pectide etc .
Acţiune
Seminţele de fenicul au efect antiseptic, antispastic, carminativ, stomahic, in
flatulenta, calmant gastric, laxativ, diuretic galactogen ( stimuleaza secretia lactata la
mamele care alapteaza ), tonic, vermifug, antiparazitar, sedativ nervos,avand efect
calmant, confera o stare de multumire, eficient in stari de nervozitate, iritabilitate,
efect afrodisiac, antiemetic (antivomitiv).
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
52
Preparatele pe bază de fenicul sunt recomandate în caz de: sindroame dispeptice,
atonie digestiva, balonare, digestie
lenta,constipatie, colici abdominale
la bebelusi, colita, enterocolita,
insuficienta dezvoltare a sanilor si
alte caractere feminine, tulburari de
ciclu menstrual, tulburari de
menopauza, stimularea secretiei
lactate la mamele care alapteaza
si/sau care prezinta agalactie,
insomnie.
Mestecarea seminţelor este un

remediu pentru halenă şi, deoarece
feniculul are proprietăţi
antiinflamatorii şi antimicrobiene,
este folosit adesea la fabricarea
pastelor de dinţi naturale.
Feniculul este un cunoscut

remediu în curele de slăbire,
deoarece taie pofta de mâncare şi
stimulează metabolismul. Din câte
se pare, planta ameliorează diverse tipuri de greaţă.
Feniculul este utilizat şi pentru calmarea inflamaţiilor (în spălături oculare) şi ale
gâtului. Este de asemenea expectorant şi, datorită acţiunii sale antispastice, poate fi
folosit în tratamentul tusei.
Administrare:
Uz intern: tinctura de fenicul – se ia o linguriţă într-un sfert de pahar înainte de
fiecare masă.
Uz extern: în iritaţii ale tenului se indică comprese cu infuzie de fenicul (este
calmantă), antiseptic, antiinflamator ocular, antiseptic al căilor respiratorii superioare,
expectorant; înlatură halena neplăcută, urât mirositoare a gurii (sub forma de gargară).
Uleiul esenţial de fenicul este folosit sub formă de aromoterapie.
Femeile care suferă de cancer uterin sau mamar trebuie să evite feniculul. De
asemenea, persoanele alergice la morcovi sau ţelină pot avea reacţii alergice şi la
fenicul.
Feniculul poate produce greaţă şi vărsături, lichid în pleură şi poate provoca
sensibilitate faţă de razele solare, poate induce menstre la femeile aflate la menopauză,
iar femeile însărcinate sau care alăptează nu trebuie să consume cantităţi mai mari
decât cele care se găsesc de obicei în alimente.
În cosmetică
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
53
Este indicat persoanelor cu ten iritat (comprese cu infuzie de fenicul sau tinctură
diluată în apă).
Cimbru - thymus vulgaris , fam. Labiatae

Descriere
Cimbrul este un arbust
peren cu viaţă lungă, care creşte
pe dealurile aride din preajma
Mediteranei. Frunzele mici,
verzi-cenuşii, cu marginile
curbate în interior, acoperă
ramurile subţiri ivite din
tulpinile lemnoase. Din mai până
în august apar conuri de flori
mici, albe sau rozalii. Gustul
cald şi înţepător şi aroma bogată
a frunzelor fac din cimbru un
condiment popular pentru o
mulţime de preparate culinare.
Părţile utile ale cimbrului
sunt frunzele şi peţiolele florilor,
care se recoltează la începutul
sezonului de înflorire şi se usucă
cu grijă, ferite de soare.
Cimbrul uscat se foloseşte la
prepararea de infuzii, pulberi
pentru capsule şi produse
farmaceutice ca siropurile de
tuse.
Din ele se poate extrage şi
un ulei esenţial, care intră în
compoziţia unor creme şi
unguente antiseptice. O plantă înrudită, cimbrul spaniol, este folosită şi ea pentru
calităţile antiseptice ale uleiului esenţial.
Compoziţie
Printre compuşii activi din cimbru se numără: uleiurile volatile (carvacol, linalol,
pinen, borneol, timol), taninurile, substanţele amare, sărurile minerale, mucilagiile.
Acţiune
Antiseptic intestinal, stomahic, carminativ, coleretic, colagog, expectorant;
calmant al tusei, diuretic, analgezic, tonic capilar, vermifug.
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
54
Preparatele pe bază de cimbru sunt indicate în caz de : dispepsii, dischinezii
biliare, viermi intestinali, plagi, reumatism, gută, seboree. De asemenea, planta ajută
la tratarea problemelor digestive precum aerofagia, eructaţia persistentă, flatulenţa,
digestia leneşă şi fluxul biliar sărac, precum şi la calmarea tusei, guturaiului şi
astmului.
Studiile au demonstrat că uleiul esenţial de cimbru este antiseptic, de aceea este
recomandat adesea pentru tăieturi minore şi răni, ca şi pentru muşcăturile şi
înţepăturile de insecte. Planta este prescrisă uneori în tratamentul afecţiunilor
gingivale.
Administrare:
Frunzele proaspete sunt folosite pentru aromatizarea şi condimentarea
preparatelor culinare, având şi efect terapeutic (ajutî digestia, stimulează funcţia
hepato-biliară, sprijină funcţia pancreatică)
Infuzia se prepară din 1- 2 linguriţe de plantă uscată şi mărunţită la 250 ml apă
clocotită care se lasă la infuzat 5-10 minute, apoi se strecoară şi se consumă 2- 3 căni
pe zi. Sub formă de gargară poate fi administrat în amigdalite, faringite, laringite
Tinctura se prepară din frunze şi inflorescente (culese la soarele amiezii) puse
într-o sticlă peste care se toarnă alcool de 60-70 de grade, se inchide ermetic şi se lasă
la macerat timp de 15 zile, se administrează cate 20 de picaturi de 3 ori pe zi pentru
dischinezii biliare, dispepsii gastro-intestinale, viermi intestinali, enterocolite, tuse,
bronsite.
Până acum, cimbrul nu a prezentat efecte adverse, dar utilizarea excesivă nu este
recomandată.
În sarcină şi alăptare este recomandat un consum moderat de cimbru.
Uleiul esenţial trebuie folosit doar sub supraveghere medicală.
Descriere
Cimbrişorul îşi are originea de pe ţărmul mediteranean, fiind utilizat încă de pe
vremea străvechii civilizaţii mesopotamiene. La noi a venit în secolul al XI-lea.
Numele românesc cimbrişor este diminutivul derivat din cimbru. Originea latinescului
Thymus se presupune că vine din grecescul thyo, ce înseamnă parfum.
O altă interpretare a etimologiei sale ar fi grecescul thymos, adică curaj, forţă,

putere.
Înfloreşte din luna mai până în luna septembrie. Se recoltează partea aeriană
ierboasă a plantei în perioada de înflorire.
Compoziţie
Cimbrişorul conţine ulei volatil (timol, carvacrol), acizi cafeic şi rozmarinic, tanin
şi serpilină.
Acţiune
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
55
Cimbrişorul este o plantă foarte mult utilizată în fitoterapie. Ceaiul obţinut dintr-o
linguriţă de cimbrişor uscat, infuzat într-o cană cu apă clocotită, are o acţiune
diuretică, coleretică, stomahică, antihelmintică şi antiseptică.
Preparatele
fitoterapeutice pe bază de
cimbrişor se recomandă în
tusea spastică, convulsivă
şi astmatică, în caz de
reumatism, alcoolism,
stimuleaza ciclul lunar şi
secreţia de lapte la femeile
care alăptează.
Este, în acelaşi timp,

tonic nervos şi
reconfortant general. Ajută
în cazul durerilor de cap,
migrenelor, epilepsiei.
Precauţii şi
contraindicaţii
Având în vedere conţinutul de energie caldă ce-l posedă cimbrişorul, care ar
putea agrava senzaţiile de caldură excesiva (în perioada caniculară) sau unele
afecţiuni cardio-vasculare nu se recomandă consumul exagerat.
Nu se recomandă administrarea ceaiului de cimbrişor în perioada de sarcină.

Acesta poate grăbi naşterea. Este contraindicat persoanelor ce suferă de insuficienţă
pancreatică sau gastrică severă.
Sovarv - Origanum vulgare, fam. Lamiaceae

Sovarful este o planta originala din Bazinul Marii Mediterane si Asia, dar se
dezvolta si in alte zone din Europa, face parte din familia Labiatae. In Romania creste
prin fanetele din regiunile de deal si de munte, in livezi, tufisuri, locuri uscate, vii, pe
langa paduri si prin locuri pietroase pana in regiunea alpina.
Sovarful este o planta cu tulpina in 4 muchii, verde, cu nuante rosietice, acoperita

cu perisori, lemnosa si ramificata in partea superioare, creste pana la 80 cm inaltime,
sub forma de tufe. Frunzele sunt ovale, opuse, cu marginea dreapta sau usor zimtata,
ascutite la varf.
Florile cresc reunite in buchete in varful tulpinii si al ramurilor, sunt de culoare

roz-violacee, mai rar albe, infloresc din iunie pana in august. Frunzele si tulpinile
emana un miros foarte placut si aromat daca sunt strivite intre degete.
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
56
In fitoterapie se intrebuinteaza partile aeriene superioare ale plantei. Se recolteaza
planta inflorita, de la punctul de unde incepe sa se ramifice. In perioada de inflorire si
mai ales in orele de dimineata, planta contine cea mai mare cantitate de ulei eteric.
Planta este bogata in: ulei

volatil, timol, carvacrol, tanin,
principii amare, antocianide,
flavonoide, substante minerale.
Principalele sale proprietati sunt:
antispastic, sedativ (asupra
sistemului nervos central),
bronhodilatator, antiseptic,
antispastic, stomahic, fluidifica
secretiile bronhice.
Acţiune
Oregano are numeroase
beneficii, dar este cel mai cunoscut
pentru proprietăţile sale digestive,
expectorante, antivirale,
antibacteriene, antifungice,
antiparazitare, antioxidante şi
antiinflamatorii. În plus, oregano
este cunoscut pentru proprietăţile
sale antioxidante puternice, ca
antimutagen şi anticancerigen.
Oregano ameliorează digestia, previne balonarea, protejează inima, scade
colesterolul, scăzând riscul de atac de cord sau accident vascular cerebral, tratează
Giardia, o boală intestinală cauzată de parazitul Giardia şi protejează celulele de
acţiunea nocivă a radicalilor liberi.
Uleiul de oregano poate provoca reacţii adverse la persoanele alergice la plantele
aromatice (familia Lamiaceae). De asemenea, uleiul de oregano este interzis femeilor
gravide sau bolnavilor de anemie feriprivă, acesta putând reduce absorbţia de fier în
organism.
Pochivnic - Asarum europaeum, fam.

Aristolochiaceae
Prezentare.
Pochivnicul este o erbacee perenă, de mici dimensiuni, din familia
aristolochiaceaelor. Rizomul acestei plante este târâtor, iar tulpina aeriană
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
57
– dreaptă și scurtă. Frunzele sunt mari, în număr de două, și au formă de
rinichi. În vârful tulpinii se află floarea, de culoare grena. Pochivnicul
crește în locuri umede, pe soluri bogate în calcar.
Rizomul și frunzele
sunt partea din planta de
pochivnic care prezintă
interes din punct de vedere
medicinal. În anumite
condiţii, rizomul se macină
și se obţine o pulbere,
necesară preparării unei
infuzii. Alte preparate
obţinute din pochivnic:
praf de strănutat (în
combinaţie cu pulberi de la
alte plante medicinale),
sirop expectorant, pulbere
de rizomi.
Substanţe active
importante:
Uleiul eteric, asarita,
asarona. Asarona este o
substanţă toxică și, de aceea, preparatele obţinute din pochivnic vor fi
manevrate cu atenţie, urmând a fi folosite numai sub îndrumarea
specialiștilor. Efectul terapeutic al pochivnicului este puternic.
Compoziție:
1% ulei volatil, asarina (alcaloid), un glicozid scindabil sub
influența emulsinei, acid ascorbic, vitamina B1, areasarona, aldehida
asadilica, metileugenol, acetat de bornil, sesquiterpene, diasarona, tanin
catehic, zaharuri reducătoare, rezine, fitoncide, săruri minerale
Acțiune:
Expectorantă, emetică, diuretică, antibiotică.
Indicații terapeutice
Uz intern:
– astm bronșic, bronșită cronică, colite de diferite etiologii, fibrom
uterin, osteomielită, silicoză pulmonară, paraziți intestinali, infestări cu
bacilii: B. cereus, B. subtilis, Staphylococus aureus, Streptococcus
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
58
faecalis și haemolyticus, E. coli – sub formă de tinctură, infuzie din
plantă mărunțită.
Uz extern:
– furuncul, mătreață, infecțiile pielii, iritația pielii, ulcere de gambă-
infuzie de plantă și rădăcină – se fac spălături locale.
Precauții
Principiile uleiului volatil sunt toxice și pot determina iritare locală.
Se recomandă atenție la dozare, deoarece consumul intern poate provoca
tulburări de irigare cerebrală.
Întrebuinţări.
Pochivnicul este vomitiv, purgativ și expectorant. Se folosește în
tratarea bronșitelor cronice, a astmului, în tuse convulsivă. Cu pochivnic
se intervine și în alte afecţiuni pulmonare, relaxând și igienizând zona
pulmonară. Produce strănut, contribuind astfel la curăţarea și aerisirea
căilor respiratorii, dar și la o anume reglare a tonusului nervos.
Busuioc - Ocimum basilicum, fam. Lamiaceae.

Descriere
Busuiocul este o plantă
aromată sensibilă la frig, care
iubeşte căldura şi umiditatea.
Denumirea sa vine din limba
greacă, basileus înseamnă „rege”
iar legenda spune că această plantă
a crescut în locul în care Împăraţii
Constantin şi Elena au descoperit
Sfânta Cruce. Este o plantă anuală,
care atinge înălţimi de aproximativ
40 cm. Tulpinile lui ascuţite şi
frunzele moi sunt aromate şi
acoperite cu perişori. Florile sunt
albe, stacojii sau multicolore şi
formează spirale în vârful plantei.
Părţile utilizate în scop

medicinal sunt tulpinile, florile şi
frunzele, din care se prepară
infuzii, decocturi, tincturi şi
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
59
diverse unguente cu efecte miraculoase asupra sănătăţii.
Compoziţie
Uleiul volatil din busuioc conţine linalol, eucaliptol, eugenol, estragol,
camfor, anetol. Mai conţine taninuri şi saponozide triterpenice, iar
seminţele conţin mucilagii.
Acţiune
Busuiocul este folosit în fitoterapie pentru acţiunea sa antisepticã,
carminativã, galactogogã, antiemeticã, diureticã, antiinflamatoare,
antifungicã, febrifugã.
Preparatele fitoterapeutice din busuioc sunt administrate în afecţiuni
digestive, colici intestinale, meteorism abdominal, diaree, colitã, în
infecţii ale cãilor respiratorii, apetit scăzut, anorexie, gripă.
Administrare:
Infuzia se preparã din 1 linguriţã de plantã la 1 canã cu apã. Se beau 3
cãni pe zi. În infecţiile cãilor respiratorii superioare, rinite, gripã, se
recomandã şi inhalaţiile cu abur în care s-au antrenat principiile active din
busuioc. Se fierbe 1 lingurã de plantã mãrunţitã, într-o canã cu apã. Se
face o inhalaţie dimineaţa şi una seara.
Femeile însărcinate sau care alăptează trebuie să evite dozele
medicinale de busuioc.
Busuiocul nu trebuie administrat bebeluşilor şi copiilor mici.
Nu consumaţi doze medicinale de busuioc pe termen lung
În cosmetică
În uz extern se pot face băi cu aburi din infuzii concentrate de busuioc
pentru tratarea tenurilor sensibile, acneice.
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
60
Produse vegetale care conțin substante
rezinoase
Terebentina
Terebentinele prezinta oleorezine obtinute, prin incizii efectuate in trunchiul
coniferelor. In functie de lanta prooducatoare pot avea caractere diferentiale, iar prin
prelucarea lor se pot obtine o serie de produse derivate.
Terebentina conuna - terebenthina communis

Este o oleazina extrasa din canalele rezinifere aflate in zona lemnoasa in trunchiul
arborelui, exuda in exterior prin fisuri sau alte orificii provoccate incidental astfel
apare exudatia primara.
In cazul inciziilr artificiale are loc o exudatie abundenta, secundara. Care se
numeste rezinaj.
Terebentina este o masa densa, de consistenta mierii, care cu timpul devine
tulbure, si se separa in 2 straturi.
Stratul superior lichid, de culoare galben -deschis, vascos, pe cand cel inferior
este de consistenta solida, albicios, rezinos, cu aspect cristali si poarta denumirae de
galipot.
Prin incalzire galiptul se dizolva din nou, produsul capată un aspect limpede, se
inchide la culoare si rpin racire devine tulbure.
Compozitie
15-30% ulei volatil, 70-80%galipot.
Uleiul volatil are 60% a-pinen, 17%nopinen, 17%caren
Galipotul are 90% acizi rezinici, restul fiind constituit de rezine.
Prin antrenarea cu apa a uleiului , rezidul ramas devine sticlos, nu mai
cristalizeaza numit colofoniu., fiind produsul de polimerizare al galipotului.
Uleiul de terebentina sau esenta de terebentina -

therebentine aeteroleum
Este produsul rezultat prin antrenarea cu vapori de apa a terebentinei. Este un
lichid limpede incolor, sau slab galbui, daca se pastreaza mult timp.
Recent distilat ere miros de ozon, in timp el devine caracteristic terebentinei.
Daca este expus la lumina el devine un lichid galben, vascos, nevolatil,datorita
oxidarii.
Compozitie
Are 70%pinen, caren si alte terpinoide.
Utilizari
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
61
Revulsiv, maladii dermice, afectiuni pulmonare, calcului biliari, helmintiaza. Cea
mai mare intrebuintare o are in ndustria farmaceutica in obtinerea terpineolului,
terpinhidratul, si mai ales a camforului sintetic.
Colofoniu sau sacâz - colophomium

Reprezinta rezidul rezultat de la distilare la presiune scazuta a terebentinei, sau
prin antrenarea cu vapori de apa a oleozinelor recoltate de la diverse specii de
coniferae.
Aspect. Proprietati fizico-chimice

E prezint sub forma de bucati sticloase, neregulate, translucide, de culoare
galben-brun, acoperite cu o pulbere alba ce adera pe degete. Solubil in solventi
organici, uleiuri grase si volatile. Are punctul de topire de 150C, peste acesta se
descompune. La cald se dizolva in solutii alcaline, unde rezult sapunurile de colofoniu,
care sunt sarurile acizilor din rezine cu NaOH.
Compozitie
Are 95% acizi rezinici si cca 5% rezene.
Utilizari
Se foloseste la prepararea emplasturelui, la obtinerea Galifixului, folosit pentru
lipirea pansamentelor, precum si in industria hartie.
Produse vegetale care conțin rezine
Hamei - humulus lupulus , fam.Cannabinaceae

Descriere
Originar din Europa, hameiul este o plantă perenă agăţătoare. Tulpinile groase şi
încolăcite poartă frunze în formă de stea, divizate în lobi zimţaţi. Florile de sexe
diferite cresc pe plante separate. Florile femele sunt acelea care produc „conurile”
decorative, folosite din vremuri străvechi la fabricarea berii şi în medicina
tradiţională.
Conurile de hamei sunt folosite în industria berii, ca aromatizant. Primãvara,
vârfurile fragede ale lãstarilor de hamei se folosesc la ciorbe şi salate, la fel ca
sparanghelul.
În scopuri medicinale se folosesc perii glandular, recoltaţi de pe conurile femele.
Odată uscate, conurile au gust amar şi aromat. Se folosesc în general la fabricarea
berii, dar şi la prepararea de infuzii, pulberi şi extracte de uz medicinal. În
balneoterapie (folosirea terapeutică a băilor), ele sunt apreciate pentru proprietăţile lor
calmante.
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
62
Compoziţie
Produsul medicinal conţine ulei volatil (mircen, farnesencariofilen, monoterpene),
rãşini, principii amare, colinã, trimetilaminã, asparaginã. Cele mai reprezentative
substanţe sunt humulona şi lupulona. Sunt prezente şi substanţe cu efect estrogenic
Acţiune
Prin substanţele active din
componenţa lor, preparatele din
conuri de hamei au acţiune uşor
sedativã, antibacterianã, antispasticã,
tonicã amarã, anafrodisiacã.
Fitoterapia cu preparate din
hamei este indicatã în tratamentul
insomniilor, tulburãrilor gastrice de
naturã nervoasã.
Administrare:
Infuzia se preparã din 1 lingurã
de conuri mãrunţite, la 1 canã cu apã.
Pentru stimularea poftei de mâncare
se bea înainte de masã cu 30 de
minute. Pentru favorizarea somnului
se bea 1 canã de ceai cu 1 orã înainte
de culcare. În insomnii se recomandã asocierea cu valerianã.
În tratamentul insomniei: Infuzie – puneţi 10 g de conuri de hamei la 1 I de apă
clocotită. Infuzaţi timp de 10 minute. Beţi 1 cană chiar înainte de culcare. sau
extract lichid –luaţi câte 20 de picături în apâ, de 3 ori pe zi.
În tratamentul problemelor nervoase: Infuzie – preparaţi în modul descris mai sus
şi adăugaţi 1 I în apa de baie caldă. Staţi în baie timp de 20 de minute.
S-a semnalat cã în timpul recoltãrii hameiului, la unii culegãtori pot sã aparã
semne de iritaţie pe mâini, pe faţã, la ochi, însoţite de vãrsãturi şi febrã.
Două dintre principiile amare ale hameiului, humulona şi lupulona, pot avea
efecte adverse toxice.
Hameiul nu este recomandat persoanelor cu tendinţe depresive.
Hameiul poate produce contracţii ale uterului, de aceea nu este recomandat în
sarcină.
Femeile care alăptează sunt sfătuite sâ consume preparate din hamei în cantităţi
mici.
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
63
Volbura - Convolvulus arvensis, fam.
Convolvulaceae
Descriere şi răspândire:
Plantă erbacee, perenă, volubilă, care se sprijină pe unele plante, suporturi sau se
întinde pe pământ.
Ajunge până la 1 m
lungime. În pământ
are un rizom lung,
ramificat, albicios, cu
numeroase rădăcini
adventive. Tulpina
aeriană este târâtoare,
are 5 muchii, glabră
sau uşor pubescentă.
Frunzele aşezate
altern, sunt sagitate,
ovat-oblong,
auriculate şi peţiolate.
Florile lung
pedunculate, solitare
şi aşezate la axial
frunzelor; au formă
de pâlnie, cu
diametrul de 2-3 cm,
de culoare albă, pe
tipul 5, cu elementele
florale unite. Fructele-capsule brune cu seminţe negre, mari, trimuchiate. Toată planta
conţine un latex alb, amar. Înfloreşte în lunile mai-septembrie.
Comună prin locuri cultivate, în grădini, ogoare ca buruiană. Plantă de lumină
adaptată la condiţii ecologice diverse.
Părţile utilizate: Herba Convolvuli – rădăcină, rizom, tulpini aeriene cu frunze şi

flori.
Recoltarea:
Se face înainte şi în prima parte a înfloririi, când sunt puţine fructificaţii, prin
smulgerea întregii plante. Plantele recoltate primăvara sunt mai bogate în substanţe
active decât plantele recoltate toamna. Este fără miros, gust slab înţepător, astringent.
Uscarea:
După scuturarea de pământ, îndepărtarea frunzelor îngălbenite şi a fructificaţiilor,
alte plante conţinute, materialul vegetal se pune la uscare pe cale naturală, în strat
subţire, la umbră, în încăperi bine aerate. Artificial se usucă la 40-50 grade C.
Randamentul la uscare: 4-6/1

Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
64
Condiţiile tehnice de recepţie prevăd ca produsul să conţină toate organele plantei;
cu cât conţine mai multe rădăcini cu atât este mai valoros. Se admit ca impurităţi:
fructificaţii–max. 5%, plante brunificate-max. 2%, corpuri străine organice-max, 3%,
minerale-max. 1%, umiditate-max. 13%.
Compoziţie:
Vitamina C, substanţe minerale, tanini, tanoizi, rezine, convolvulină, acid
convolvulinic, calciu.Atât Convolvulus arvensis, cât si specia apropiata Calysteya
sepium (Cupa vacii) contin 2-3% rezine, asemanatoare cu Tubera Jalapa, produs
exotic, formate din doua heterozide: convolvulina si jalapina. Convolvulina în mediu
hidroalcoolic alcalin se scindeaza în 4 molecule de glucoza, 2 molecule de rhamnoza
si acid convolvulinic care, de fapt, este un amestec de acizi dioxipalmitinic, exogonic,
izovalerianic, tiglic si metil acetic. Materia prima, partile aeriene cu radacini, mai
contin taninuri, vitamina C si saruri minerale.
Acţiune:
Laxativă, purgativă (în cantităţi mari), coleretică-colagogă.
Indicaţii terapeutice: constipaţie, balonare abdominală, crampe intestinale,
colecistită, hiperaciditate gastrică, gastrită, ulcer gastric, ficat ,,gras”; previne ciroza şi
restabileşte funcţiile normale ale ficatului. S-a mai constatat că rochiţa-rândunicii
combate afecţiunile pielii, depresia, bronşita, scorbutul, herpesul bucal, candidoza,
anumite tipuri de alergii, abcese, furuncule. Cura cu ceai de rochiţa-rândunicii durează
15 zile pe lună, timp în care se bea, în fiecare dimineaţă, câte o cană de ceai.
Farmacologie
Datorita rezinelor si produsilor de scindare mentionati, materia prima are actiune
purgativa asemanatoare cu Tubera Jalapa. Cercetarile din tara noastra au demonstrat
ca rezina din aceasta specie este mai putin iritanta decât din Tubera Jalapa.
Mod de administrare
Infuzia se prepară turnând 250 ml de apă clocotită peste o linguriţă cu vârf de
plantă bine uscată şi mărunţită, se acoperă vasul, timp de zece minute, după care se
strecoară, se îndulceşte cu puţină miere de albine şi se bea cald, cu înghiţituri mici, pe
parcursul a 10 – 15 minute.Pentru ca un astfel de ceai să aibă efectul aşteptat, se
recomandă şi un regim alimentar adecvat bolii.Pulberea se obţine prin măcinarea, în
râşniţa de cafea, a rădăcinilor uscate. Se râsneşte atât cât se consumă în 14 zile,
perioadă după care planta îşi pierde din proprietăţi. Din pulbere se ia câte o linguriţă
pe zi, amestecată cu miere de albine, ca laxative şi antihemoragic.În tradiţia populară,
frunzele de volbură se puneau pe tăieturi, pentru a opri sângerarea, ori pe furuncule.
Rochiţa-rândunicii vindecă până şi rănile făcute de arsuri.
Farmacoggnozie
AnI AMF
Farmacist
65

Ter Pene

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ter Pene

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Farmacoggnozie

Rolul uleiurilor volatile pentru plantă

Obtinerea uleiurilor volatile

Uleiuri esentiale absolute

Presiuni mai mari

astfel de trandafiri au supraviețuit până în zilele noastre.

Produsul vegetal recoltat

Compozitia chimica a uleiului

Acţiuni farmacologice şi întrebuinţări

În ceea ce privește ceaiul de lavandă, acesta poate ajuta la ameliorarea

Acţiuni farmacologice şi întrebuinţări

Roinita - Melissa officinalis, fam. Laminaceae

Salvia - Salvia officinalis, fam. Laminaceae

predo-minantă fiind citronelalul, care îi conferă un parfum plăcut de citrice.

Chimen - Carum carvi, fam. Apiaceae

Dacă mericarpele sunt reunite; la capătul superior al fructului se observă

De asemenea, în compoziția uleiului volatil au fost puse în evidență și alte

În general, carvona trebuie să se regăsească în concentrații de 50-60% pentru a

cantitati de vitamina C:50-70 mg/100 g in suc si 163 mg/100 g in coaja, vitaminele A,

Piretru - Pyrethrum cinerariaefolium, fam.

Moldova, Fr, Spania, Japonia(tara producatoare)

Ienpăr - Juiperus communis, fam. Cupressaceae

Substanţe active importante:

Vetrice - tanacetum vulgare, fam. Asteraceae

Precautii si contraindicatii la tratamentul cu vetrice

Uleiul volatil este un puternic iritant gastrointestinal si renal si toxic pentru

In doze de peste 6 g administrate zilnic, vetricea poate produce tremuraturi,

In doze de peste 20 g planta sau a 3 ml ulei volatil apar colici puternice

Vetricea interactioneaza cu alcoolul accesntuand starea de somnolenta si de

Alte utilizari ala vetricei.

Diluata cu apa in raport de 1:3, se pulverizeaza planta impotriva afidelor,

Odolean - Valeriana officinalis fam. Valerianaceae

În primul an, formează o rozetă de frunze bazale, iar în al doilea și în anii

Uscarea cu valeriană este considerată completă dacă rizomii se rup ușor.

Substanţe active importante:

Pin - Pinus silvestris, fam. Pinaceae

Obligeana este o plantă iubitoare de umezeală. Această plantă erbacee, perenă, cu

Substanţe active importante:

Interacțiuni cu alte medicamente

Mesteacăn - Betula verrucosaa, fam Betulaceae

Substanţe active importante:

bronșic la copii, stărilor gripale, răcelilor, dismenoreei, conjunctivitei, abceselor

Coada soricelului - Alchillea millefolium, fam.

Pentru obţinerea preparatelor

Arnica -Arnica montana, fam. Asteraceae

Plopul negru - Populus nigra, fam. Salicaceae

Mestecarea seminţelor este un

Feniculul este un cunoscut

Cimbru - thymus vulgaris , fam. Labiatae

O altă interpretare a etimologiei sale ar fi grecescul thymos, adică curaj, forţă,

Este, în acelaşi timp,

Nu se recomandă administrarea ceaiului de cimbrişor în perioada de sarcină.

Sovarv - Origanum vulgare, fam. Lamiaceae

Sovarful este o planta cu tulpina in 4 muchii, verde, cu nuante rosietice, acoperita

Florile cresc reunite in buchete in varful tulpinii si al ramurilor, sunt de culoare

Planta este bogata in: ulei

Pochivnic - Asarum europaeum, fam.

Busuioc - Ocimum basilicum, fam. Lamiaceae.

Părţile utilizate în scop

Terebentina conuna - terebenthina communis

Uleiul de terebentina sau esenta de terebentina -

Colofoniu sau sacâz - colophomium

Aspect. Proprietati fizico-chimice

Produse vegetale care conțin rezine