Numele de „Belgia” provine din Gallia Belgica, numele unei provincii romane din nordul Galiei care,

înainte de invazia romană din 100 î.e.n., era locuită de Belgae, un amestec de populații celtice și
germanice.[6][7] O migrație treptată a francilor germanici în secolul al V-lea a adus zona sub
dominația regilor merovingieni. Schimbarea treptată a echilibrului puterilor în secolul al VIII-lea a dus
la evoluția regatului franc în Imperiul Carolingian.[8] Tratatul de la Verdun din 843 a împărțit
regiunea în Francia de Mijloc și cea de Vest și astfel într-o mulțime de fiefuri mai mult sau mai puțin
independente care, în Evul Mediu, au fost vasale fie regelui Franței, fie împăratul Sfântului Imperiu
Roman.[8]

Multe dintre aceste fiefuri s-au unit în cadrul Țărilor de Jos Burgunde în secolele al XIV-lea și al XV-
lea.[9] Împăratul Carol al V-lea a extins uniunea personală a celor Șaptesprezece Provincii în anii
1540, făcând din ele mai mult decât o uniune personală, prin Pragmatica Sancțiune din 1549 și și-a
sporit influența asupra Principatului Eclesiastic de Liège.[10] Războiul de Optzeci de Ani (1568–1648)
a împărțit Țările de Jos în Provinciile Unite (în nord, Belgica Foederata în latină, „Țările de Jos
Federate”) și Țările de Jos Meridionale (Belgica Regia, „Țările de Jos Regale”). Cele din urmă au fost
guvernate succesiv de către habsburgii spanioli și de către cei austrieci și se întindea pe mare parte
din teritoriul Belgiei moderne. Acesta a fost teatrul de operațiuni în Războiul Franco-Spaniol și cel
Franco-Austriac în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea. După campaniile din 1794 din cadrul Războaielor
Revoluției Franceze, Țările de Jos—inclusiv teritoriile care nu fuseseră vreodată sub dominație
Habsburgică, cum ar fi Principatul Eclesiastic de Liège—au fost anexate de Prima Republică Franceză,
punând capăt dominației austriece în regiune. Reunificarea Țărilor de Jos sub numele de Regatul
Unit al Țărilor de Jos a avut loc după dezmembrarea Primului Imperiu Francez în 1815.