Cuvântul romantic sugerează exprimarea ideilor şi sentimentelor înflăcarate ale unui artist,

năzuind către un ideal estetic sau moral la un grad de tensiune corespunzator cu epoca sa.
Termenul însa se referă într-un mod evident mult mai direct la mişcarea artistică din sec.
XVIII - XIX, care prin anumite caractere particulare a căpătat denumirea "Romantism"
derivând ca noţiune estetică muzicală din curentul omonim, ivit în literatură, prefigurat de
Victor Hugo. În domeniul muzicii s-au făcut simţite mai multe direcţii ce au dus la o
îmbogăţire a expresiei

Romantismul apare iniţial în zona care va fi mai târziu Germania (mişcarea a avut şi ea o
importanţă fundamentală în unificarea germană prin mişcarea Sturm und Drang) şi în Anglia.

Romantismul s-a manifestat în forme diferite în diferitele arte şi a marcat în special

literatura şi muzica (deşi romantismul se manifestă în aceste arte mai târziu decât în altele).
Când curentul a ajuns în şcoli, au apărut critici împotriva idealizării de către acesta a
realităţii. Datorită acestor critici a apărut mişcarea care va da naştere Realismului.

Conform lui Giulio Carlo Argan în opera sa Artă modernă, Romantismul şi Neoclasicismul
sunt pur şi simplu două feţe ale aceleaşi monede. Pe când neoclasicimul caută idealul
sublim, sub o formă obiectivă, romantismul face acelaşi lucru, prin subiectivizarea lumii
exterioare. Cele două mişcări sunt legate, deci, prin idealizarea realităţii.

În timp ce în artele plastice nu se poate trece peste numele unor artisti ca Delacroix, David
d' Angers şi Preault iar filozofi ca Hegel şi Schelling evocă prin teorii natura, socotind-o ca
mediatoare între om şi divinitate, muzica ia un avânt cu totul neobişnuit, fiind considerată
cea mai înaltă formă de exprimare artistică ce mijloceste o cunoaştere profundă a psihicului
uman.

Ludwig van Beethoven este considerat ultimul mare clasic şi primul mare romantic. Aceasta
se datorează faptului că deşi compoziţiile sale din perioada de maturitate muzicală au o
alcătuire tipic clasică, ideile şi modalităţile de exprimare oferă primele aluzii către epoca
nouă, care tocmai începea, si ale cărei concepţii au dominat cea de-a doua jumătate a
secolului al XIX-lea.

Romantismul aduce ideea de exprimare a sentimentelor, în dauna acţiunii propriu-zise.

Reprezentarea muzicală este direcţionată mai mult spre cuvânt şi imagine vizuală, fapt care
înseamnă începutul epocii de glorie a muzicii cu program, specifică genurilor instrumental şi
simfonic. Literaturizarea artei muzicale ia forme diferite şi naşte genuri care urmăresc cu
insistenţă o linie dramaturgică, un subiect.