Romanul doric, Romanul ionic, Romanul corintic

Romanul doric
Romanul doric denumeşte naraţiunea tradiţională din a doua jumătate a secolului
XVIII-lea, romanul din secolul următor şi romanul românesc din prima jumătate a
secolului al XX-lea.
Caracteristici ale naraţiunii
– prezenţa unei voci auctoriale şi a unui narator înzestrat cu omniscienţă; viziunea
auctorială
– relatarea evenimentelor la persoana a treia singular; epic, logică, continuitate
– prezentarea locului şi timpului acţiunii fără ca naratorul să fie prezent în
vâltoarea evenimentelor.
Exemple
– romanele scrise de Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, Gib Mihăescu, Marin
Preda

Romanul ionic
Romanul ionic este caracterizat prin „psihologism şi analiză„.
Trăsături
– naratorul sau un personaj reflector relatează evenimentele la persoana întâi
singular, înfăţişează personajele, prezintă locul şi timpul acţiunii
– naratorul ştie tot atât cât ştiu personajele, relatează numai ceea ce vede, ce
aude şi prezintă doar evenimentele în care este implicat efectiv sau la
desfăşurarea cărora asistă
– autenticitate, intimitate
– eroul ca subiect; psihologism; narator-personaj.
Exemple
– romanele scrise de Hortensia Papadat-Bengescu, Mircea Eliade, Anton Holban,
Mihail Sebastian, M. Blecher, Camil Petrescu.

Romanul corintic
Romanul corintic devine „alegoric, mitic, fantezist, exotic sau pur şi simplu
livresc„.
Elemente distincte
– ironia, parodicul, viziunea caricaturală asupra lumii.

Exemple
Modalităţile de construcţie corintice sunt vizibile în scrierile lui Urmuz, Mateiu
Caragiale, Ştefan Bănulescu, Mircea Horia Simionescu ş.a.