UNITATEA DE STUDIU 5

OPERAŢIUNILE BANCARE ÎN DEVIZE

Cuprinsul capitolului

5.1. Clasificarea operaţiunilor în devize

5.2. Operaţiuni în devize cu clientela bancară şi financiară
5.3. Operaţiunile în devize cu clientela nebancară
5.4. Operaţiuni cu cecuri externe şi alte mijloace de plată exprimate în devize
5.5. Operaţiunile de virament prin acreditiv documentar (credit documentar) extern
5.6. Operaţiunile de viramente prin incasso-ul documentar extern
5.7. Viramentele externe prin scrisoare de credit comercială

Cuvinte cheie

devize, poziţia de schimb, clientelǎ bancarǎ, operaţiuni spot, operaţiuni swap, operaţiuni forward, clientelǎ
nebancarǎ, cecuri externe, cecul bancar, acreditiv extern, incasso documentar extern, scrisoare de credit
comercialǎ, operaţiuni de swift.

Obiective urmărite

1. Înţelegerea tehnicii operaţiunilor monetare în devize şi cunoaşterea modului de structurare a acestora;

2. Reţinerea conturilor specifice reflectǎrii în contabilitatea bancarǎ a operaţiunilor cu monedǎ strǎinǎ;
3. Dobândirea de abilitǎţi şi cunoştinţe cu privire la derularea operaţiunilor în devize cu caracter
speculativ cu clientela bancarǎ şi financiarǎ;
4. Înţelegerea modului în care se desfǎşoarǎ operaţiunile în devize cu clientela nebancarǎ privind
schimbul manual, acordarea de credite în valutǎ, operaţiuni de decontare pe baza cecurilor de
cǎlǎtorie etc.;
5. Înţelegerea tehnicilor privind operaţiunile cu cecuri externe şi alte mijloace de platǎ exprimate în
devize;
6. Cunoaşterea tehnicilor specifice privind operaţiunile de decontare externe prin acreditiv.

Introducere

Operaţiunile bancare în devize au o pondere importantǎ în economiile moderne şi se referǎ cu prioritate

la încasǎrile, plǎţile, compensǎrile, transferurile, creditǎrile, precum şi la orice alte tranzacţii exprimate în
valute şi care se pot efectua prin transfer bancar, în numerar, cu instrumente de platǎ specifice sau prin
alte modalitǎţi agreate şi acceptate de cǎtre bǎnci. Aceste operaţiuni se desfǎşoarǎ, în principal, pe piaţa
valutarǎ şi se referǎ, în primul rând, la relaţiile ce au loc cu persoanele fizice şi juridice în procesul
cumpǎrǎrii şi vânzǎrii de valutǎ. Pe de altǎ parte, artizanii operaţiunilor cu devize sunt bǎncile şi alte
instituţii specializate în tranzacţionarea valutelor.
Pe piaţa valutarǎ interbancarǎ, bǎncile sunt principalii actori în sensul cǎ acestea intermediazǎ vânzarea-
cumpǎrarea de valute de la şi pentru clienţii lor sau participǎ în nume propriu. Astfel, piaţa valutarǎ
interbancarǎ devine o piaţǎ permanentǎ, clientela bancarǎ având posibilitatea oricând şi oriunde sǎ solicite
operaţiuni de vânzare-cumpǎrare cu valute.

5.1. Clasificarea operaţiunilor în devize

Sunt considerate operaţiuni în devize, acele operaţiuni efectuate într-o altă monedă decât moneda
naţională, leul.

Operaţiunile în devize se clasifică după mai multe criterii, şi anume:

a) După modul în care se realizează, există:

 operaţiuni de schimb la vedere sau la termen;

 operaţiuni cu titluri în devize;
 operaţiuni privind conturile curente, conturile de corespondent, depozitele, creditele şi
împrumuturile în devize;
 alte operaţiuni în devize.
b) După natura participanţilor la operaţiuni cu valute:

 operaţiuni în devize cu clienţi din mediul bancar;

 operaţiuni în devize cu clienţi non-bancari;
 operaţiuni în devize cu titluri;
 operaţiuni de swap.
c) După riscul asumat, există :

 operaţiuni care nu generează risc de schimb, respectiv operaţiuni care nu antrenează o intrare
sau o ieşire de devize în şi din patrimoniul băncii;
 operaţiuni care generează risc de schimb, respectiv operaţiuni care antrenează o intrare sau o
ieşire de devize în şi din patrimoniul băncii;
Contabilitatea operaţiunilor care generează risc de schimb impune utilizarea conturilor, Poziţie de
schimb şi Contravaloarea poziţiei de schimb, în dublǎ ipostazǎ, deschise în cadrul bilanţului şi în afara
bilanţului, pe feluri de devize.

Imobilizările corporale şi necorporale, precum şi stocurile achiziţionate în devize, operaţiunile de

leasing, locaţie simplă şi asimilate efectuate în devize, capitalul social, precum şi cheltuielile şi veniturile
aferente datoriilor şi creanţelor ataşate în devize se evidenţiază în moneda naţională, prin intermediul
contului Contravaloarea poziţiei de schimb.

Contul Poziţia de schimb reprezintă soldul net al patrimoniului într-o anumită deviză, iar acest
patrimoniu este expresia riscului de schimb. Poziţiile de schimb sunt determinate de următoarele
elemente:

 elemente de activ şi de pasiv exprimate în devize, inclusiv dobânzile calculate, de primit sau
de plătit, scadente sau nescadente;
 operaţiuni de schimb la vedere şi la termen;
 diferenţe de dobânzi calculate în devize, de primit sau de plătit, scadente sau nescadente,
referitoare la operaţiunile în devize înregistrate în afara bilanţului;
 dobânzi în devize nescurse, de primit sau de ptătit, aferente operaţiunilor de bilanţ şi în afara
bilanţului, atunci când fac obiectul unei operaţiuni de acoperire.
 Poziţia de schimb se clasifică în două categorii: poziţie de schimb structurală şi poziţie de schimb
operaţională.

Poziţia de schimb structurală reflectă activele imobilizate exprimate în devize, cum sunt: titlurile
de investiţii, părţi în societăţile comerciale legate, titlurile de participare, titlurile activităţii de portofoliu,
dotări pentru unităţile proprii în străinătate.

Se observă că elementele care privesc activele imobilizate exprimate în devize se exclud din
calculul poziţiei de schimb, ca şi operaţiunile al căror risc de schimb este suportat de stat.

Poziţia de schimb operaţională reprezintă diferenţa între poziţia de schimb totală şi poziţia de
schimb structurală.

Conturile Poziţia de schimb şi Contravaloarea poziţiei de schimb sunt conturi de legătură între
contabilitatea în devize şi contabilitatea în lei, utilizate pentru restabilirea echilibrului între active şi pasive,
prin înregistrarea în contul de rezultate a câştigurilor şi/sau pierderilor aferente evaluării operaţiunilor în
devize.

Periodic, elementele exprimate în devize, de activ şi de pasiv, din bilanţ şi în afara bilanţului, se
evaluează în funcţie de natura acestora, la cursurile de schimb ale pieţei valutare comunicate de Banca
Naţională a României. Aceste cursuri se folosesc, de asemenea, în orice tranzacţie ce are loc între bancă şi
clienţii săi, în cazurile în care nu se specifică utilizarea unui anumit curs de schimb. Diferenţele dintre
sumele rezultate din evaluarea periodică a conturilor Poziţie de schimb (operaţională) şi sumele înscrise în
conturile corespunzătoare Contravaloarea poziţiei de schimb (operaţională), se înregistrează în conturile
de venituri sau cheltuieli privind operaţiunile de schimb, după caz, astfel:

 diferenţele favorabile se preiau în contul 7061 „Venituri din operaţiuni de schimb şi arbitraj” şi
apar atunci când Contravaloarea poziţiei de schimb (3722) este mai mare decât Poziţia de
schimb (3721);
 diferenţele nefavorabile se preiau în contul 6061 „Pierderi din operaţiuni de schimb şi arbitraj”
şi apar atunci când: Contravaloarea poziţiei de schimb (3722) este mai mică decât Poziţia de
schimb (3721).
La data închiderii contabile periodice (lunare), diferenţele care apar între sumele rezultate din
reevaluarea conturilor Poziţie de schimb operaţională (PSO) şi sumele din Contravaloarea poziţiei de
schimb structurală (CS) se înregistrează în conturile de venituri sau cheltuieli, după caz.

Diferenţele rezultate din evaluarea periodică a conturilor Poziţie de schimb (structurală) şi sumele
înscrise în conturile corespunzătoare Contravaloarea poziţiei de schimb (structurală) se înregistrează în
conturile Diferenţe de conversie.

Evaluarea operaţiunilor înregistrate în conturi în afara bilanţului, corespunzător evaluării

conturilor Poziţie de schimb, se face prin utilizarea conturilor Conturi de ajustare devize în contrapartida
contului Contravaloarea poziţiei de schimb.

După reevaluarea şi înregistrarea diferenţelor rezultate, conturile Poziţie de schimb şi

Contravaloarea poziţiei de schimb nu prezintă sold şi nu apar în bilanţ.

Închiderea acestor două conturi se poate realiza prin două modalităţi:

 conturile se soldează prin corespondenţă reciprocă la finele anului şi se redeschid la începutul

anului următor;
 conturile sunt compensate fără înregistrări la nivelul sumelor raportate.
Contabilitatea operaţiunilor în devize se realizează utilizând conturi distincte pe feluri de devize.
5.2. Operaţiuni în devize cu clientela bancară şi financiară

Principalele operaţiuni în devize cu clientela bancară şi financiară sunt:

 operaţiuni la vedere (spot);

 operaţiuni la termen (forward);
 operaţiuni de swap;
 împrumuturi primite în devize de la alte bănci;
 credite acordate în devize altor bănci.
Aceste operaţiuni cu particularitǎţile lor sunt tratate în cele ce urmeazǎ.

5.2.1.Operaţiuni de vânzare-cumpărare a devizelor la vedere (spot)

Tranzacţiile la vedere, cunoscute şi sub denumirea de tranzacţii pe bani gata (spot), sunt acele operaţiuni
de vânzare-cumpărare de devize care se încheie la cursul la vedere (spot), adică la preţul valabil pentru
ziua respectivă. Predarea-primirea sumelor de devize tranzacţionate (lichidarea tranzacţiei) se face imediat
sau cel mai târziu într-un termen de 48 de ore.

Operaţiunile de schimb la vedere se înregistrează în afara bilanţului, la cursul de la data încheierii

contractului, respectiv angajamentului, utilizându-se contul 931 „Operaţiuni de schimb la vedere”.

Periodic, evaluarea angajamentului se înregistrează tot în afara bilanţului prin utilizarea conturilor
9361 „Poziţie de schimb”, 9362 „Contravaloarea poziţiei de schimb” şi 9363 „Conturi de ajustare devize”.
Concomitent, diferenţa de curs favorabilă sau nefavorabilă se înregistrează în conturile de venituri sau
cheltuieli din operaţiuni de schimb, după caz, cu ajutorul conturilor de bilanţ, 3721 „Poziţie de schimb”,
3722 „Contravaloarea poziţiei de schimb” şi 3723 „Conturi de ajustare devize”.

Cele mai frecvente operaţiunile de schimb în devize la vedere se referǎ la:

 operaţiuni de vânzare-cumpărare devize contra lei;

 operaţiuni de vânzare-cumpărare devize contra devize.

Pentru a înţelege tehnica înregistrǎrilor în contabilitate a acestor tranzacţii, luǎm urmǎtoarele

exemple:

1. Se emite un ordin de cumpǎrare a 1000 Euro la cursul de 3,6 RON/Euro. Cursul de referinţǎ la BNR este
de 3,7 RON/Euro.

Se înregistreazǎ operaţiunea de cumpǎrare a devizelor:

Devize cumpărate şi încă neprimite = Poziţia de schimb 1000 Euro

(9312) (9361)

Contravaloarea poziţiei de schimb = Lei vânduţi şi încă nelivraţi 3600 RON

(9362) (9313)
 Se înregistrează diferenţa de curs:

Contravaloarea poziţiei de schimb = Conturi de ajustare devize 100 RON

(9362) (9363)

Conturi de ajustare devize = Contravaloarea poziţiei de schimb 100 RON

(3723) (3722)

Contravaloarea poziţiei de schimb = Venituri din operaţiuni de schimb şi 100 RON

arbitraj
(3722)
(7061)

Se primesc devizele şi se închid conturile în afara bilanţului:

Poziţia de schimb = Devize cumpărate şi încă neprimite 1000 Euro

(9361) (9312)

% = Contravaloarea poziţiei de schimb 3700 RON

Lei vânduţi şi încă nelivraţi (9362) 3600 RON

(9313)

Conturi de ajustare devize 100 RON

(9363)

Contravaloarea poziţiei de schimb = Conturi de ajustare devize 100 RON

(3722) (3723)

Conturi de corespondent la bănci = Poziţia de schimb 1000 Euro

(121) (3721)

Contravaloarea poziţiei de schimb = Cont curent la BNR 3600 RON

(3722) (111 sau 2511)

2. Se emite un ordin de vânzare a 1000 Euro la cursul de 3,8 RON/Euro. Cursul de referinţă al BNR este de
3,7 RON/Euro:

Se contabilizeazǎ vânzarea devizelor :

Poziţia de schimb = Devize vândute şi încă nelivrate 1000 Euro

(9361) (9314)

Lei cumpăraţi şi încă neprimiţi = Contravaloarea poziţiei de schimb 3800 RON

(9311) (9362)
 Se înregistrează diferenţa de curs:

Contravaloarea poziţiei de schimb = Conturi de ajustare devize 100 RON

(9362) (9363)

Conturi de ajustare devize = Contravaloarea poziţiei de schimb 100 RON

(3723) (3722)

Contravaloarea poziţiei de schimb = Venituri din operaţiuni de schimb şi 100 RON

arbitraj
(3722)
(7061)

Se expediază devizele şi se închid conturile în afara bilanţului:

Devize vândute şi încă nelivrate = Poziţia de schimb 1000 Euro

(9314) (9361)

% = Lei cumpăraţi şi încă neprimiţi 3800 RON

Contravaloarea poziţiei de schimb (9311) 3700 RON

(9362)

Conturi de ajustare devize 100 RON

(9363)

Contravaloarea poziţiei de schimb = Conturi de ajustare devize 100 RON

(3722) (3723)

Poziţia de schimb = Conturi de corespondent la bănci 1000 RON

(3721) (121)

Cont curent la BNR = Contravaloarea poziţiei de schimb 3800 RON

sau (3722)

Conturi curente

(111 sau 2511)

5.2.2. Operaţiunile de vânzare la termen (forward)

Tranzacţiile la termen sunt operaţiile de vânzare-cumpărare de devize încheiate la cursul la termen, adică
la cursul preconizat a fi înregistrat la o dată viitoare, cu predarea-primirea sumelor în devize, la termenul
şi cursul stabilite, indiferent de situaţia cursului spot la acea dată.

Din punct de vedere contabil, cursul la termen este cursul la vedere majorat cu reportul sau
micşorat cu deportul existent pe deviza respectivă. Report apare când cursul la termen este mai mare
decât cursul la vedere, şi deport, în situaţia inversă.

Operaţiunile de schimb la termen, după scopul pe care-l urmăreşte banca, se împart în:
  operaţiuni speculative;
 operaţiuni de acoperire.
Operaţiunile de schimb „speculative” sunt acele operaţiuni efectuate în cadrul unei serii succesive
de cumpărări sau vânzări de devize, în scopul realizării unui profit, prin revânzarea sau răscumpărarea lor
în condiţii conjuncturale favorabile.

Evidenţa operaţiunilor de schimb speculative se realizează în mai multe etape, astfel:

 se înregistrează angajamentul de vânzare sau de cumpărare în conturi în afara bilanţului la

cursul de la data încheierii contractului, respectiv angajamentului, cu ajutorul contului
Operaţiuni de schimb la termen;
 periodic, are loc evaluarea angajamentului, la cursul la termen rămas de scurs şi se
înregistrează în conturile în afara bilanţului Conturi de ajustare devize (9363), Contravaloarea
poziţiei de schimb (9362) şi Poziţie de schimb (9361). Concomitent, aceeaşi diferenţă de curs
constatată se înregistrează în bilanţ, în conturile de venituri sau cheltuieli din operaţiuni de
schimb, după caz, prin contul 372 „Conturi de ajustare”.
 se înregistrează livrarea sumelor care au făcut obiectul contractului, se închid conturile de
ajustare de bilanţ şi în afara bilanţului.
Operaţiunile de „acoperire” sunt efectuate cu scopul de a compensa sau reduce riscul provenind
din variaţia cursului de schimb, care poate afecta un ansamblu omogen de elemente de activ, pasiv, sau în
afara bilanţului, exprimate în devize.

Spre exemplu, în cazul unei operaţiuni de „acoperire”, se cumpără la termen 1000 USD la cursul de
2,9 RON/USD. Cursul la vedere, în momentul încheierii tranzacţiei este de 2,8 RON/USD, iar la scadenţă
este de 2,7RON/USD.

Se evidenţiază ordinul de cumpărare:

Devize de primit contra lei = Poziţia de schimb 1000 USD

(9333) (9361)

Contravaloarea poziţiei de schimb = Lei vânduţi şi încă nelivraţi 2900 RON

(9362) (9313)

Se evidenţiază cursul la termen:

% = Lei de livrat contra devize de primit 2900 RON

Contravaloarea poziţiei de schimb (9334) 2800 RON

(9362)

Report/deport de plătit (9342) 100 RON

Se evidenţiază eşalonarea reportului de plătit:

Report/deport de plătit = Cheltuieli de plătit 100 RON

(60172) (377)

Se înregistrează diferenţa nefavorabilă de curs:

Conturi de ajustare devize = Contravaloarea poziţiei de schimb 100 RON

(9363) (9362)
 Contravaloarea poziţiei de schimb = Conturi de ajustare devize 100 RON

(3722) (3723)

Se închid conturile în momentul primirii devizelor:

Poziţia de schimb = Devize de primit contra lei 1000 USD

(9361) (9333)

Lei de livrat contra devize de primit = % 2900 RON

(9334) Contravaloarea poziţiei de schimb 2800 RON

(9362)

Report/deport de plătit

(9342) 100 RON

Conturi de ajustare devize = Contravaloarea poziţiei de schimb 100 RON

(3723) (3722)

Se înregistrează primirea efectivă a devizelor şi plata în lei:

Conturi de corespondent la bănci = (3721) 1000 RON

(121)

% = Poziţia de schimb 2900 RON

Contravaloarea poziţiei de schimb Cont curent la BNR 2800 RON

(3722) (111)

Cheltuieli de plătit 100 RON

(377)

5.2.3. Evidenţa operaţiunilor swap.

Operaţiunile de swap reprezintă operaţiunile de cumpărare şi vânzare simultană a aceleaşi sume în valută,
cu decontarea la două date de valută diferite (de regulă spot şi forward), la cursuri de schimb stabilite (spot
şi forward) la data tranzacţiei.

Operaţiunile de swap au la bază principiul împrumutului într-o deviză, pentru a da cu împrumut

într-o altă deviză, cele două operaţiuni fiind simultane şi încheiate cu aceeaşi contrapartidă. Acestea pot fi
realizate sub următoarele forme:

 swap de trezorerie sau swap cambist;

 swap financiar sau swap lung de devize.
Swap-ul de trezorerie, denumit şi swap cambist, reprezintă două operaţiuni de schimb al unei sume
nominale în devize, pe baza a două cursuri diferite – curs la vedere la iniţierea operaţiunii şi curs la termen,
la scadenţa operaţiunii. În fapt, reprezintă combinaţia dintre o operaţiune de schimb la termen cu o
operaţiune de schimb la vedere. Pe perioada dintre cele două operaţiuni, nu se calculează şi nu se varsă
dobânzi, deoarece valoarea acestora a fost inclusă în cursul la termen.

Înregistrarea contabilă a operaţiunilor de swap de trezorerie se realizează similar operaţiunilor de

schimb la termen, clasice.

Swap-ul financiar de devize, denumit şi swap lung de devize, este operaţiunea prin care se
efectuează schimbul unei sume în devize, contra unei sume în altă deviză, urmând ca la termen să se
procedeze la schimbul simetric. Swap-ul financiar reprezintă, în fapt, operaţiunea de schimb la vedere
combinată cu operaţiunea simetrică de schimb la termen, însoţită de fluxurile de dobânzi aferente. Pe
toată perioada contractului, părţile contractante calculează şi varsă dobânzi, în funcţie de volumul
schimbului de devize.

Contabilizarea operaţiunilor de swap financiar în devize constă în înregistrarea schimbului iniţial,

în conformitate cu regulile operaţiunilor de schimb la vedere şi înregistrarea operaţiunilor de schimb final,
conform regulilor operaţiunilor de schimb la termen. Dobânzile calculate asupra swap-ului financiar se
contabilizează la fiecare închidere contabilă.

Pentru evidenţierea acestor operaţiuni în contabilitate se parcurg următoarele etape:

 se înregistrează ordinul de cumpărare în lei şi în devize;

 se evidenţiază diferenţa nefavorabilă sau favorabilă între cursul spot şi cursul de referinţă la
BNR, atât în conturile de bilanţ, cât şi în cele în afara bilanţului;
 se înregistrează cumpărarea sumei în valută şi plata valutei în moneda naţională;
 are loc închiderea conturilor în afară de bilanţ şi a conturilor de bilanţ.

5.2.4. Împrumuturile primite şi creditele acordate în devize altor bănci

Operaţiunile privind creditele acordate şi împrumuturile contractate şi încă nelivrate, respectiv neprimite,
în devize, se înregistrează în afara bilanţului, la data încheierii contractului, cu ajutorul conturilor
Operaţiuni privind devizele date şi luate cu împrumut (932) şi Contrapartida (999). La utilizare, creditele şi
împrumuturile în devize sunt înregistrate în conturi de bilanţ corespunzătoare. La finele lunii, dobânzile de
încasat şi de primit în devize se înregistrează în conturile bilanţiere Creanţe ataşate, respectiv Datorii
ataşate, în corespondenţă cu debitul sau creditul contului 3721 „Poziţie de schimb”. Concomitent, aceste
sume se înregistrează în moneda naţională, la cursul din data operaţiunii, în conturile de venituri, respectiv
de cheltuieli, în contrapartida contului 3722 „Contravaloarea poziţiei de schimb”.

Un exemplu în acest sens poate fi urmǎtorul : Banca comercială A acordă un credit băncii B, pe o
perioadă de un an, în valoare de 20000 Euro, cu o dobândă de 10%. Cursul de schimb, în momentul
înregistrării dobânzii de încasat este de 3,6 RON/Euro.

Angajarea creditului:

Devize date cu împrumut şi încă nelivrate = Contrapartida 20000Euro

(9321) (999)

Acordarea creditului:

Credite la termen acordate băncilor = Conturi de corespondent la bănci 20000Euro

 (1421) (121)

Închiderea angajamentului de acordare a creditului:

Contrapartida Devize date cu împrumut şi încă 20000Euro

nelivrate (9321
(999)

Evidenţierea dobânzii de încasat:

Creanţe ataşate = Poziţie de schimb 2000 Euro

(1417) (3721)

Contravaloarea poziţiei de schimb = Dobânzi la credite la termen 7200 RON

(3722) (70142)

Se evidenţiază rambursarea creditului:

Conturi de corespondent la bănci Credite la termen acordate băncilor 20000Euro

(121) (1421)

Se evidenţiază dobânda încasată:

Conturi de corespondent la bănci Creanţe ataşate 2000Euro

(121) (1417)

5.3. Operaţiunile în devize cu clientela nebancară

Principalele operaţiuni în devize cu clientela nebancară sunt:

 operaţiuni de schimb manual;

 credite acordate în devize clientelei;
 operaţiuni cu cecuri de călătorie;
 operaţiuni privind creditul documentar;
 operaţiuni de cumpărare şi vânzare de devize, la vedere şi la termen;
 operaţiuni în conturile clienţilor cu devize;

5.3.1. Operaţiunile de schimb manual

Sunt acele operaţiuni prin care o cantitate de monedă este schimbată fizic contra unei alte monede.
Contabilitatea acestor categorii de operaţiuni urmează principiile de contabilizare a operaţiunilor în devize
si presupune utilizarea conturilor Poziţie de schimb şi Contravaloarea poziţiei de schimb.
Exemplu: O persoanǎ fizicǎ cumpǎrǎ 1000 Euro la casieria unei bǎnci comerciale, la un curs de schimb de
3,6 RON/Euro. Au loc urmǎtoarele operaţiuni:

Cumpǎrare de devize:

Poziţie de schimb = Casa/devize 1000 Euro

(3721) (101)

Înregistrarea contravalorii în lei a devizelor vândute:

Casa/lei = Contravaloarea poziţie de schimb 3600 RON

(3722)
(101)

Exemplu: O persoanǎ fizicǎ vinde 100 EURO la o bancǎ comercialǎ la un curs de schimb de 3,5 RON/Euro.
Aceastǎ operaţiune presupune urmǎtoarele înregistrǎri :

Vânzare de devize:

Casa/devize = Poziţie de schimb 1000 Euro

(101) (3721)

Evidenţierea contravalorii în lei a devizelor cumpărate:

Contravaloarea poziţie de schimb = Casa/devize 3500 RON

(3722) (101)

Reevaluarea contului poţie de schimb şi înregistrarea diferenţelor de curs presupune

urmǎtoarele înregistrǎri contabile:

 diferenţe favorabile :
Contravaloarea poziţie de schimb = Veniturile din operaţiunile de schimb
şi arbitraj
(3722)
(3061)

 diferenţe nefavorabile:
Pierderi din operaţiuni de schimb şi = Contravaloarea poziţie de schimb
arbitraj
(3722)
(6061)

5.3.2. Credite acordate în devize clientelei nebancare

Evidenţa creditelor în devize acordate clientelei nebancare este asemănătoare celor acordate clientelei
bancare, cu deosebirea că se utilizează conturile de credite acordate clientelei (din clasa a 2-a).

Exemplificare:
 Înregistrarea angajamentelor de acordare a creditului:

Devize date cu împrumut şi încă nelivrate = Contrapartida (999)

(9321)

Înregistrarea acordării creditelor:

Credite acordate = Conturi curente/USD

(2021; 2031; 2041; 2051; 2052; 2061) (2511)

Anularea angajamentului de acordare a creditului

Contrapartida = Devize date cu împrumut şi încă

nelivrate (9321)
(999)

Înregistrarea dobânzilor cuvenite:

Creanţe ataşate = Poziţie de schimb

(2027; 2037; 2047; 2057; 2067) (3721)

Conturi curente/USD = %

(2511) Credite acordate

(2021; 2031; 2041; 2051; 2052; 2061)

Creanţe ataşate

(2027; 2037; 2047; 2057; 2067)

5.3.3.Operaţiuni cu cecuri de călătorie

Cecurile de călătorie se particularizează prin faptul că beneficiarul lor le achită băncii sau instituţiei de la
care le cumpără şi poate cere încasarea lor, la prezentare, oricărei bănci din lume care primeşte astfel de
cecuri. Băncile care cumpăra cecurile de călătorie le achită imediat, iar suma plătită o recuperează, remiţând
cecurile băncii de la care le-au cumpărat beneficiarii iniţiali. Cele mai cunoscute forme ale acestuia sunt:
 eurocecurile;
 cecurile VlSA;
 International Money Order.

Schematic, circuitul bancar al cecului de cǎlǎtorie se prezintǎ astfel:

 (9)
BANCǍ AEROPORT
(7)
(Ţara A) (Ţara C)
(8) (6)

LEGENDǍ:
(1) (2) BANCǍ
(5)
Bani
(Ţara B)
(4)
Cec de
(3) călătorie

BENEFICIAR (posesorul cecului de cǎlǎtorie)

Figura 5.1 – Mecanismul derulării plăţii prin cec de călătorie

(1)-(2) – Un solicitant cumpără de la ghişeele unei bănci sau agenţii cecuri de călătorie. La
cumpărare solicitantul semnează fiecare cec cumpărat;
(3)-(4) – Posesorul cecului se prezintă la bănci sau agenţii din diferite ţări şi preschimbă cecurile în
devize sau monedă naţională, prilej cu care pe fiecare cec dă o a doua semnătură, care este confruntată de
lucrătorul de la ghişeu cu prima şi cu cea de pe paşaport;
(5) – Cu cecul, poate achita direct, de exemplu într-un aeroport, taxa pentru depăşirea greutăţii la
bagaje;

(6)-(7) – Băncile şi instituţiile care au devenit noii posesori ai cecurilor le remit, la încasare,
instituţiei emitente;

(8)-(9) – În baza cecurilor primite, banca, instituţia, agenţia emitentă etc. transmite contravaloarea
cecurilor primite.

Cecurile de călătorie sau traveller's checks' sunt cecuri emise pentru o valoare fixă; într-o monedă
determinată, în majoritatea cazurilor de un organism specializat.

Ele sunt comercializate de instituţia emitentă sau de alte instituţii, prin punerea cecurilor în
consignaţie. Cecurile de călătorie sunt apoi vândute unor clienţi care vor să călătorească în străinătate.
Cecurile sunt mult mai sigure decât numerarul, deoarece sunt semnate de cumpărător în momentul
cumpărării lor şi trebuie contrasemnate în momentul utilizării lor la plată. În caz de pierdere sau de furt,
cecurile pot fi rambursate. Cecurile de călătorie au, în general, o valabilitate nelimitată ca durată şi sunt
acceptate la plată de comercianţi, hoteluri etc. Ele pot fi schimbate imediat, contra monedei locale, la cea
mai mare parte dintre bănci.

Evidenţa cecurilor de călătorie în devize se ţine cu ajutorul conturilor 109 „Alte valori” (la
cumpărare) si 1621 „Alte sume datorate” (la vânzare).

De exemplu, o bancǎ comercialǎ cumpără un cec de călătorie de la un turist, în valoare de 300

Euro, la cursul de 3,6 RON/Euro. Comisionul perceput de bancă este de 2%:

Alte valori = Poziţia de schimb 300 Euro

(109) (3721)

Contravaloarea poziţiei de schimb = % 1080 RON

(3722) Casa în lei 1074 RON

(1011) 6 RON
 Comisioane

(7069

Remiterea cecurilor de călătorie spre încasare în străinătate:

Valori de recuperat = Alte valori 300 Euro

(1611) (109)

Încasarea cecurilor de călătorie:

Conturi de corespondent (nostro) = Valori de recuperat 300 Euro

(121) (1611)

În situaţia în care o societate bancară vinde un cec de călătorie în valoare de 300 USD unui turist,
la cursul de 2,9 RON/USD şi cu un comision perceput de bancă de 2% din valoarea cecului, au loc
urmǎtoarele înregistrǎri contabile:

Poziţia de schimb = Alte sume datorate 300 USD

(3721) (1621)

Concomitent, se evidenţiază încasarea contravalorii în lei a cecurilor şi a comisionului:

Casa în lei = % 870 RON

(1011) Contravaloarea poziţiei de schimb 864 RON

(3722)

Comisioane

(7069) 6 RON

Se evidenţiază plata cecurilor de călătorie în străinătate:

Alte sume datorate = Conturi de corespondent (nostro) 300 USD

(1621) (121)

Operaţiunile în conturile clienţilor cu devize se înregistrează în mod similar cu operaţiunile în

conturile în lei ale acestora. Operaţiunile la vedere şi la termen efectuate în contul clienţilor se evidenţiază
în mod similar cu operaţiunile în devize cu clientela bancară şi financiară. Contabilizarea titlurilor în devize
respectă regulile de evidenţă şi de evaluare stabilite pentru titlurile exprimate în lei. Astfel, sunt clasate, în
funcţie de intenţia de deţinere şi sub rezerva îndeplinirii condiţiilor specifice fiecărei categorii de titluri
(titluri de tranzacţie, de plasament, de investiţii, părţi în societăţile comerciale legate, titluri de participare
şi titluri ale activiţăţii de portofoliu).
5.4. Operaţiuni cu cecuri externe şi alte mijloace de plată exprimate în devize

În contextul dezvoltării schimburilor internaţionale, a avut loc, în paralel, crearea şi/sau perfecţionarea
unor tehnici şi instrumente de plată, destinate să asigure supleţe plăţilor determinate de aceste schimburi.

Drept urmare, alături de acreditivul documentar, scrisoarea de credit, incasso-ul documentar, într-
o măsură tot mai mare, a început să fie utilizat cecul ca instrument de plată, atât în operaţiunile
necomerciale (turism, transport, servicii), cât şi în cele comerciale (export, import).

Cecul, prin conţinutul şi forma sa, reprezintă un ordin scris, necondiţionat dat unei bănci (pe un
formular tipizat), de a plăti în favoarea unor persoane fizice sau juridice, o sumă de bani.

Părţile implicate în circuitul cecului sunt: trăgătorul, trasul şi beneficiarul.

Cecul este un înscris prin care o persoană (trăgător, emitent) dă ordin unei bănci (tras), de a plăti
în favoarea unui terţ (beneficiar) o sumă de bani de care trăgătorul dispune. Pentru a fi un înscris valid din
punct de vedere juridic, cecul trebuie să cuprindă următoarele date:

 denumirea de cec înscrisă în text şi exprimată în limba în care a fost redactat înscrisul;
 ordinul necondiţionat de a plăti o sumă de bani determinată;
 numele trasului – banca plătitoare;
 locul plăţii – banca, localitatea unde trebuie să se facă plata;
 locul şi data emiterii cecului (cecul fără dată considerându-se emis anterior termenului de
prezentare);
 semnătura celui ce emite cecul, deci a trăgătorului.
Din punct de vedere al modului în care este indicat beneficiarul, cecurile pot fi:

 nominative – este indicat numele beneficiarului şi, ca atare, nu pot fi transmise prin gir, ci doar
prin cesiune;
 la ordin – este indicat numele şi menţiunea la ordin, se pot transmite prin gir;
 la purtător – plătibil celui care îl prezintă.
După modul de încasare, cecurile se prezintă sub mai multe forme:

 nebarate – se poate plăti în numerar sau în cont fără restricţii, la dorinţa beneficiarului;
 barate – utilizate pentru plata în contul bancar al beneficiarului, neputând fi plătite în numerar.
 certificate – banca certifică, în prealabil, existenţa unui disponibil suficient pentru efectuarea
plăţii, suma certiticată putând fi sau nu blocată;
 cecuri de călătorie.
Din punct de vedere al părţilor angajate în derularea plăţilor, cecurile pot fi:

 personale – trase de o persoană fizică sau juridică asupra unei bănci;

 bancare – trase de o bancă asupra altei bănci;
 de călătorie (au fost tratate în paragraful 5.3.3.).

a) Cecul personal. În practica internaţională apar, în principiu, două situaţii:

 fie băncile, în baza disponibilului din cont, tipăresc astfel de înscrisuri şi le dau clienţilor lor.
Acestea sunt cecuri în alb, din punct de vedere al sumei şi beneficiarului;
 fie firmele îşi tipăresc singure formulare tipizate de cecuri, pe care le utilizează pentru
efectuarea unor plăţi.
 De exemplu, mecanismul derulării unei plăţi prin cec personal, pentru un export efectuat de o
firmă românească, implică următoarele părţi:

 trăgător – firma străină importă produse din România şi plăteşte cu cecul personal;
 beneficiar – firma românească exportatoare la ordinul căreia s-a emis cecul;
 banca trasă – banca străină care va plăti cecul la prezentare;
 banca beneficiarului (o bancǎ din România) – banca ce-l deserveşte pe exportator şi care va
remite cecul la încasare la banca străină.

(3)
BANCA
(4) BANCA TRASǍ
BENEFICIARULUI

(5) (2)

(1)
BENEFICIAR TRǍGǍTOR

Legendǎ:

circulaţia cecului

circulaţia banilor

Figura 5.2 – Mecanismul derulării plăţii prin cec personal

Circuitul decontǎrii cecului personal presupune urmǎtorul traseu:

(1) – Trăgătorul emite cecul pe numele beneficiarului, firma românească, cu indicarea sumei
corespunzătoare mărfurilor exportate sau serviciilor prestate de acesta;

(2) – Firma românească exportatoare B prezintă cecul spre încasare la banca sa;

(3) – Banca din România remite beneficiarului o chitanţă, care atestă primirea unui cec de o
anumită valoare, iar cecul îl remite la încasare în străinătate la banca trasă;

(4) – Banca trasă, la primirea cecului, debitează contul trăgătorului cu valoarea indicată pe cec şi
remite contravaloarea cecului băncii române.

(5) – Banca română, pe baza chitanţei eliberată anterior, plăteşte firmei române (beneficiarului)
suma respectivă.

În cazul exporturilor româneşti, evitarea eventualelor riscuri se poate realiza numai prin
transmiterea mai întâi a cecurilor spre încasare la banca trasă (banca străină), iar după ce s-a primit
confirmarea încasării cecului de banca română, agentul economic trebuie să expedieze marfa.

b) Cecul bancar. Este cecul tras de o bancă, din ordinul unui terţ ordonator, asupra altei bănci, în favoarea
unei persoane fizice sau juridice indicate de ordonator.

Părţile implicate în utilizarea cecului bancar sunt:

  terţul ordonator – agentul economic român care are disponibil în devize şi urmează să dispună
o plată prin cec;
 banca trăgătoare – o bancǎ comercială care îl deserveşte pe agentul economic şi care, la
ordinul acestuia, va emite cecul;
 banca trasă – este cea la care banca trăgătoare are cont şi asupra căreia trage cecul;
 beneficiarul B – este persoana fizică sau juridică ce urmează a încasa cecul de la banca trasă.

BANCA (3)
BANCA TRASǍ
TRǍGǍTOARE

(1) (2) (2) (5) (4)

(2)
PLǍTITOR BENEFICIAR

Legendǎ:

circulaţia cecului
circulaţia banilor

Figura 5.3. – Mecanismul derulării plăţii prin cec bancar

Derularea plăţii prin cec bancar, prezentatǎ în figura de mai sus, presupune:

(1) – Firma importatoare, în baza disponibilului în devize din cont, ordonă băncii comerciale care
o deserveşte (prin ordin de plată) să efectueze o plată prin cec bancar, respectiv să emită un cec de o
anumită valoare în favoarea (la ordinul) unei firme străine – beneficiarul cecului;

(2) – Banca trăgătoare, în baza ordinului primit, procedează simultan astfel:

 trage (emite) un cec asupra unei bănci străine unde are ea însăşi un disponibil în valută;
 debitează contul terţului ordonator şi expediază cecul beneficiarului.
(3) – Banca trăgătoare acoperă cecul tras asupra băncii trase;

(4)-(5) – Beneficiarul, la primirea cecului, se prezintă cu el la banca trasă şi încasează

contravaloarea acestuia.

Cecurile bancare pot fi remise la încasare în străinătate, caz în care pot fi achitate beneficiarilor
numai după încasarea lor efectivă în străinătate, sau nu se remit la încasare în străinătate, cazul cecurilor
trase asupra băncii din ţara noastră, iar creditarea contului de corespondent al băncii se face imediat, la
emiterea cecului.

Pentru a pune în evidenţǎ înregistrǎrile contabile a operaţiunilor pe care le genereazǎ un cec de

decontare în relaţiile cu partenerii din alte ţǎri, luǎm urmǎtorul exemplu: un client prezintă, la casieria
băncii pentru achitare, un eurocec, în valoare de 400 Euro, la un curs de 3,5 RON/Euro. Comisionul de
cumpărare a cecului este de 5%. După, achitarea cecului, acesta este remis la centrala băncii şi apoi în
străinătate pentru încasare.

Se evidenţiază primirea cecului de către bancă şi achitarea lui:

 Alte valori = % 400 Euro

(109) Casa în Euro 380 Euro

(101)

Poziţie de schimb 20 Euro

(3721)

Concomitent, se evidenţiază contravaloarea în lei a comisionului reţinut:

Contravaloarea poziţie de schimb = Comisioane 70 RON

(3722) (7069)

Se evidenţiază remiterea cecului la centrală:

Decontări intrabancare – operaţiuni = Alte valori 400 Euro

iniţiate
(109)
(34156)

Se evidenţiază primirea cecului la centrală:

Alte valori = Decontări intrabancare – operaţiuni 400 Euro

primite (34159)
(109)

Se evidenţiază remiterea cecului în străinătate pentru încasare:

Valori de recuperat = Alte valori 400 Euro

(1611) (109)

Se primeşte avizul de creditare din străinătate şi se evidenţiază încasarea cecului:

Conturi de corespondent – nostro = Valori de recuperat 400 Euro

(121) (1611)

Întrucât, între momentul primirii cecurilor şi momentul încasării lor efective din străinătate (cazul
remiterii cecului la încasare în străinătate) există un decalaj de timp, pe această perioadă, cecurile primite
sunt evidenţiate atât în conturi în afara bilanţului, respectiv contul 9981 „Alte valori primite”, cât şi în
conturi de bilanţ, respectiv contul 3712 „Valori primite la încasare” şi contul 3716 „Conturi indisponibile
privind valori la încasare”.

În momentul sosirii avizului de creditare din străinătate, aceste conturi sunt închise, majorându-
se disponibilul din contul curent în devize al posesorului cecului.

c) Ordinul de plată. Constituie modalitatea cea mai simplă de realizare a unei plăţi, respectiv încasări.
Ordinul de plată este dispoziţia dată de o persoană (denumită ordonator) unei bănci, de a plăti o sumă
determinată în favoarea unei alte persoane (denumită beneficiar), în vederea stingerii unei obligaţii
băneşti provenind dintr-o relaţie directă, existentă între ordonator şi beneficiar.
Aşa cum rezultă din definiţie, ordinul de plată se caracterizează prin următoarele:

 relaţia de plată este declanşată ca urmare a unei obligaţii asumate sau datorii preexistente;
 operaţiunea este pornită din iniţiativa plătitorului;
 revocabilitatea este o trăsătura fundamentală a ordinului de plată. Aceasta constă în faptul că,
ordonatorul îşi poate retrage sau modifica instrucţiunile de plată date băncii, cu condiţia ca
ordinul său iniţial să nu fi fost executat prin plată în favoarea beneficiarului;
 provizionul (depozitul) bancar este absolut obligatoriu în cazul ordinului de plată.

Din punct de vedere al modalităţilor de încasare, ordinul de plată poate fi:

 simplu, încasarea sa nefiind condiţionată de prezentarea vreunui document sau explicaţie cu

privire la scopul plăţii. Acest tip de ordin de plată se aseamănă cu cecul;
 documentar, încasarea sa fiind determinată de obligaţia beneficiarului de a prezenta anumite
documente (facturi, dovada plăţii unor chirii, a unor speze de transport etc.), indicate de
ordonator în ordinul de plată.

Părţile implicate în derularea unui ordin de plată, de regulă, sunt:

 ordonatorul, cel care iniţiază operaţiunea şi plăteşte, stabileşte condiţiile plăţii, constituie
provizionul bancar în vederea plăţii, poate în orice clipă revoca plata până în momentul
efectuării ei;
 beneficiarul, este cel în favoarea căruia se face plata, băncile care intervin în derularea
operaţiunii au simplul rol de prestatoare de servicii.
Aceste bănci, în practică sunt denumite:

 bancă ordonatoare, cea căreia ordonatorul îi dă dispoziţia privind efectuarea plăţii prin ordin
de plată şi la care constituie depozitul;
 bancǎ plătitoare, cea la ghişeele căreia se achită suma beneficiarului plăţii şi care solicită
anticipat sau ulterior, de la banca ordonatoare, suma care urmează să o plătească sau a plătit-
o.
Elementele pe care le cuprinde ordinul de plată sunt:

 numele şi adresa ordonatorului, numărul contului bancar;

 numele şi adresa beneficiarului (eventual şi numărul contului);
 denumirea şi adresa băncii ordonatoare, data emiterii ordinului de plată;
 ordinul de a plăti;
 suma în cifre si litere, cu indicarea devizei în care se va face plata;
 motivul plăţii;
 în cazul ordinului de plată documentar, se indică documentele care trebuie prezentate de
beneficiarul plăţii, modul de plată (letric, telegrafic, telex);
 semnăturile autorizate ale băncii ordonatoare sau ale persoanei autorizate de firma
ordonatoare.
 BENEFICIAR (1)
ORDONATOR

(7) (2)
(5) (4)

(6)

BANCA PLǍTITOARE BANCA

ORDONATOARE
(3)

Figura 5.4 – Mecanismul derulării plăţii prin ordin de plată

Circuitele din schema prezentatǎ au urmǎtoarea semnificaţie:

(1) – existenţa unei obligaţii de platǎ;

(2) – emiterea ordinului de platǎ;
(3) – primirea de instrucţiuni privind efectuarea plǎţii prin ordin de platǎ;
(4) – notificarea beneficiarului;
(5) – prezentarea documenteloor şi efectuarea plǎţii;
(6) – transmiterea documentelor şi efrectuarea plǎţii;
(7) – primirea banilor.

Pentru înţelegerea mai bună a modului de evidenţiere contabilă a unui ordin de plată extern, vom
prezenta următoarele exemple:

Exemplul 1: BCR primeşte de la o bancă străină un ordin de plată de 10000 EURO în favoarea unei
întreprinderi române. Se va înregistra ordinul de plată primit şi comisionul de 1 %:

Primirea ordinului de plată:

Cont de corespondent (loro) = Alte sume datorate 10000 Euro

(122) (2621)

După ce se obţine viza şi data devizei, centrala BCR întocmeşte nota contabilă următoare:

Alte sume datorate = Conturi curente societate 10000 Euro

comercialǎ
(2621)
(2511)

Se înregistrează şi se încasează comisionul în devize:

Conturi de corespondent (loro) = Comisioane 100 Euro

 (122) (7029)

Exemplul 2: BCR remite către o bancă străină un ordin de plată de 10000 Euro în numele unei
întreprinderi româneşti:

Se înregistrează emiterea ordinului de plată:

Conturi curente/ SC = Alte sume datorate 10000 Euro

(2511) (2621)

După ce se obţine viza şi data devizei, centrala BCR întocmeşte nota contabilă:

Alte sume datorate = Conturi de corespondent (loro) 10000 Euro

(2621) (122)

5.5. Operaţiunile de virament prin acreditiv documentar (credit documentar) extern

Larga utilizare a acreditivului documentar pe plan internaţional este determinată, pe de o parte, de

avantajele pe care le prezintă, atât pentru importator, cât şi pentru exportator, iar pe de altă parte, de
supleţea acestei tehnici, care permite adaptarea sa la diferite forme pe care le pot îmbrăca schimburile
internaţionale.

Derularea acreditivului este reglementată pe plan internaţional prin documentul intitulat „Reguli
şi uzanţe uniforme referitoare la acreditivele documentare”, revizuite în 1993 de Camera Internaţională
de Comerţ de la Paris sub denumirea de „Publicaţia 500”.

Acreditivul documentar este un angajament ferm, asumat de o bancă, de a asigura plata

contravalorii unui export, contra documentelor prezentate de exportator în condiţiile şi termenele stabilite
de ordonatorul acreditivului documentar.

În derularea unui acreditiv documentar apar mai multe părţi implicate, între care există relaţii
obligaţionale directe, şi anume:

 ordonatorul (importatorul) este cel care iniţiază relaţia de acreditiv documentar, prin
instrucţiunile pe care le dă băncii sale de a efectua plata, numai pe baza documentelor
întocmite de beneficiar, în strictă concordanţă cu clauzele acreditivului;
 banca emitentă (banca importatorului), care la solicitarea ordonatorului îşi asumă
angajamentul de plată pe bază de documente, în favoarea unei terţe persoane – exportatorul
– beneficiarul acreditivului;
 beneficiarul acreditivului este cel în favoarea căruia a fost deschis acreditivul şi care,
prezentând documentele la bancă, poate încasa contravaloarea mărfii exportate;
 banca exportatorului, care deserveşte beneficiarul acreditivului. În funcţie de rolul pe care îl
are în derularea plăţilor prin acreditiv, aceasta poate fi: notificatoare, plătitoare, negociatoare
şi uneori confirmatoare.
Siguranţa pe care o conferă utilizarea acreditivului documentar părţilor implicate în derularea sa,
şi de aici utilizarea preponderentă în decontările internaţionale, rezultă din caracteristicile acestuia:
  Formalismul sau caracterul documentar, constă în faptul că plata se face numai în baza
prezentării unor documente, care fac dovada îndeplinirii stricte a condiţiilor precizate în
acreditiv;
 Independenţa faţă de relaţia contractuală de bază. El este considerat o tranzacţie independentă
de orice contract comercial sau înţelegere între părţile care au iniţiat relaţia;
 Fermitatea angajamentului bancar. Indiferent de tipul acreditivului, revocabil sau irevocabil,
banca acţionează la cererea şi în conformitate cu instrucţiunile ordonatorului, faţă de care se
angajează să efectueze o plată;
 Adaptabilitatea. În funcţie de modul în care orice operaţiune comercială sau necomercială
poate să îmbrace o formă documentară, acreditivul are supleţea necesară adaptării şi la alte
operaţii decât cele de import-export şi a cunoscut în practica internaţională o permanentă
diversificare;
 Siguranţa oferită tuturor părţilor implicate în derularea lui:
 exportatorul – are siguranţa încasării contravalorii mărfii livrate;
 importatorul – are siguranţa că plata nu se va face decât pe bază de documente;
 banca emitentă, angajată ferm să plătească exportatorului din ordinul importatorului, are
siguranţa operaţiunii, care izvorăşte din gajul asupra documentelor de expediţie.
Trebuie precizat, în acelaşi timp, că acreditivul, comparativ cu alte modalităţi de plată, presupune
o derulare relativ mai complicată şi costuri ridicate.

Prin mecanismul derulării unui acreditiv documentar, se înţelege succesiunea etapelor de

valabilitate ale angajamentului bancar şi acţiunile ce trebuie întreprinse de părţile implicate în relaţia de
acreditiv documentar pe parcursul fiecărei etape.

IMPORTATOR
(12)
(Ordonatorul acreditivului documentar)

(11) (10) (2)

BANCA IMPORTATORULUI

(Banca emitentǎ)
(9) (8) (3)
(1)

BANCA EXPORTATORULUI

(Banca plǎtitoare)

(7) (6) (4)

EXPORTATORUL

(Beneficiarul acreditivului documentar) (5)

Figura 5.5 – Fluxul informaţional al decontǎrilor în baza acreditivului documentar domiciliat în ţara
exportatorului

Circuitele marcate, în figura de mai sus, au urmǎtoarea semnificaţie:

(1)-(2) – dispoziţia de deschidere a acreditivului documentar, dată de ordonator băncii emitente

(2), care se face pe baza unui contract comercial internaţional, în care a fost stipulată această modalitate
de plată (1);
 (3) – deschiderea acreditivului documentar de către banca emitentă;

(4) – notificarea sau avizarea exportatorului de către banca acestuia;

(5) – livrarea mărfii;

(6)-(7) – prezentarea documentelor de către exportator băncii sale privind expedierea mărfii (6) şi
plata contravalorii acesteia de către bancă (7);

(8) – remiterea documentelor de către banca exportatorului, băncii emitente şi solicitarea

rambursării sumei datorate;

(9) – rambursarea sumei, pe baza documentelor primite de către banca importatorului către banca
exportatorului;

(10)-(11) – remiterea documentelor de către banca emitentă ordonatorului (10) şi achitarea lor de
către importator (11);

(12) – importatorul, intrând în posesia documentelor, poate ridica marfa.

Privit în ansamblu, mecanismul derulării acreditivului documentar comportă două momente

esenţiale:

 deschiderea;
 utilizarea.
În esenţă, deschiderea acreditivului documentar se referă la ansamblul operaţiunilor prin care
ordonatorul (importatorul) iniţiază derularea plăţilor prin acreditiv documentar, iar utilizarea se referă la
acţiunile pe care trebuie să le realizeze beneficiarul (exportatorul), pentru a putea încasa contravaloarea
mărfurilor livrate.

Orice deschidere de acreditiv trebuie să conţină anumite menţiuni şi, în principal, acestea sunt:

 părţile implicate (banca emitentă – ordonatoare; banca exportatorului notificatoare,

negociatoare, plătitoare sau confirmatoare, ordonatorul acreditivului – importatorul;
beneficiarul acreditivului – exportatorul);
 natura angajamentului bancar (revocabil, irevocabil şi irevocabil confirmat);
 domicilierea acreditivului documentar (ţara exportatorului, ţara importatorului sau într-o terţă
ţară);
 valoarea acreditivului documentar;
 utilizarea acreditivului documentar şi alte precizări privind plăţile;
 valabilitatea acreditivului documentar şi alte limite de timp fixate pentru prezentarea
documentelor;
 natura, cantitatea şi starea mărfurilor;
 condiţia de livrare şi alte precizări privind expedierea şi transportul mărfurilor;
 costul plăţii prin acreditiv documentar;
 documente şi alte precizări (principale: factura comercială, documente de transport,
documente de asigurare; secundare: certificatul de origine al mărfii, cambia şi biletul la ordin,
certificatul de calitate, certificatul fitosanitar etc.).
 Utilizarea acreditivului documentar se face prin depunerea de către exportator a documentelor
stipulate în deschiderea acreditivului documentar la ghişeele băncii plătitoare, negociatoare sau
acceptante. Aceasta se face, de regulă, pe canal bancar. În cazul în care documentele prezentate la banca
plătitoare sunt în bună regulă şi toate condiţiile din deschiderea acreditivului documentar au fost
respectate întocmai, exportatorul remite documentele şi încasează banii.

Controlul asupra documentelor este realizat atât de exportator, de importator, cât şi de băncile
acestora (controlul bancar).

Acreditivul documentar (creditul documentar) se clasifică astfel:

1. În funcţie de angajamentele asumate de banca importatorului (emitentă) avem:

 acreditiv documentar revocabil, dacă poate fi pus în cauză, în orice moment, înainte de
data prezentării documentelor de către banca emitentă, la iniţiativa ei proprie sau la
iniţiativa clientului importator;
 acreditiv documentar irevocabil, dacă nu poate fi modificat sau anulat cu acordul tuturor
părţilor, din momentul în care banca emitentă se angajează în mod irevocabil să plătească
documentele prezentate.
2. În funcţie de angajamentele asumate de banca exportatorului (notificatoare), există:

 acreditiv documentar notificat, dacă banca notificatoare nu garantează clientului

(exportatorului) buna desfăşurare a plăţii şi nu face decât să se oblige la un transfer de
fonduri provenind de la banca emitentă;
 acreditiv documentar confirmat, dacă banca notificatoare garantează clientului
(exportatorului), buna desfăşurare a plăţii. Această garanţie se acordă numai în cazul
creditelor documentare irevocabile, iar riscul băncii notificatoare este limitat la riscul de
insolvabilitate al băncii importatorului.
Evidenţa principalelor operaţiuni de acreditiv documentar, la banca importatorului (emitentă), se
realizează astfel:

a) înregistrarea depozitului constituit de către client, pentru o parte sau pentru întreaga valoare
a angajamentului, în contul 25331 „Depozite pentru deschiderea de acreditive”;
b) angajamentul băncii emitente pentru acreditivul documentar revocabil se înregistrează în
conturile de angajamente în afara bilanţului;
c) angajamentul de finanţare dat în cadrul unui acreditiv documentar irevocabil se înregistrează
în contul în afara bilanţului 90312 „Deschideri de credite documentare”, iar angajamentul realizat prin
acceptarea de efecte de comerţ se înregistrează în contul 9032 „Acceptări sau angajamente de plată”;
d) garanţia primită de la o societate de asigurări se înregistrează în contul 9142 „Garanţii primite
de societăţi de asigurare şi capitalizare”;
e) plata imediată a documentelor acceptate se înregistrează în contul curent al importatorului,
din disponibilităţile acestuia;
f) plata amânată pentru importator, în cazul în care acesta beneficiază de un credit acordat de
banca importatorului, se înregistrează în contul Credite acordate importatorului;
g) plata amânată pentru importator, în cazul în care acesta beneficiază de un termen de plată din
partea exportatorului, însoţită de un angajament de finanţare sub forma unei acceptări de plată din partea
băncii emitente, se înregistrează în contul în afara bilanţului 9032 „Acceptări sau angajamente de plată”,
iar plata efectivă se înregistrează în contul curent al importatorului.
Evidenţa principalelor operaţiuni privind acreditivul documentar, la banca exportatorului
(confirmatoare), se înregistrează astfel:

a) angajamentul de garanţie, dat în favoarea clientului şi la ordinul băncii importatorului, se

înregistrează în contul în afara bilanţului 9111 „Confirmări de deschideri de credite documentare”;
 b) angajamentul de garanţie primit de la banca importatorului şi acceptarea de plată a băncii
notificatoare, garantată de banca emitentă, se înregistreză în contul în afara bilanţului 912 „Cauţiuni,
avaluri şi alte garanţii primite de la bănci”;
c) încasarea contravalorii documentelor privind mărfurile livrate se înregistrează în contul curent
al exportatorului.

Exemplu: Un agent economic (în calitate de importator) solicită deschiderea unui acreditiv la o
bancă din România, pe baza disponibilului său din contul curent, în valoare de 2500 USD. Comisioanele de
deschidere şi de plată a acreditivului sunt de 0,2 % din suma acreditivului, care sunt suportate de către
ordonator. Exportatorul, după livrarea mărfurilor depune documentele la banca sa în vederea remiterii
acestora la banca importatorului. Suma documentelor de plată este de 2400 USD. Suma rămasă neutilizată
se restituie în contul curent al ordonatorului. Cursul de schimb al dolarului este de 3 RON/ USD.

Deschiderea acreditivului:

 Se evidenţiază angajamentul asumat de către banca ordonatorului:

Deschideri de acreditive documentare = Contrapartida 2500 USD

(90312) (999)

 Se evidenţiază blocarea sumei din contul curent al ordonatorului incluzând şi comisioanele

suportate de către acesta:
Conturi curente/valută, ordonator = Depozite pentru deschiderea de 2510 USD
acreditive
(2511)
(25331)

Notă: Blocajul s-a făcut pentru suma de 2510 USD, compusă din 2500 USD, suma acreditivului,
0,2% din suma acreditivului (5 USD) pentru comisionul de deschidere şi 0,2 % pentru comisionul de plată
(5 USD)

 Se evidenţiază reţinerea comisionului de deschidere a acreditivului:

Depozite pentru deschiderea de acreditive = Poziţie de schimb 5 USD

(25331) (3721)

 Concomitent, se înregistrează:
Contravaloarea poziţiei de schimb = Venituri din angajamente de 15 RON
finanţare în favoarea clientelei
(3722)
(70712)

Utilizarea acreditivului:

 Se evidenţiază plata exportului:

Depozite pentru deschiderea de acreditive = Conturi de corespondent la bănci 2400 USD
(nostro)
(25331)
(121)

 Se înregistrează lichidarea angajamentului evidenţiat în afara bilanţului, pentru suma plătită:

 Contrapartida = Deschideri de acreditive 2400 USD
documentare
(999)
(90312)

 Se evidenţiază încasarea comisionului de plată de la ordonator:

Depozite pentru deschiderea de acreditive = Poziţie de schimb 5 USD

(25331) (3721)

 Concomitent, se înregistrează:
Contravaloarea poziţiei de schimb = Venituri din angajamente de 15 RON
finanţare în favoarea clientelei
(3722)
(70712)

Închiderea contului de acreditive:

 Se evidenţiază închiderea contului de acreditive:

Depozite pentru deschiderea de acreditive = Conturi curente/valută, ordonator 100 USD

(25331)

 Concomitent, se anulează angajamentul băncii cu suma rămasă neutilizată:

Contrapartida = Deschideri de credite documentare 100 USD

(999) (90312)

Excepţie de la mecanismul obişnuit al derulării acreditivului, mai întâi deschiderea şi apoi utilizarea
lui, face acreditivul documentar stand-by, care are o funcţie diferită, de garantare.

Banca garantează pentru un client al său (ordonatorul) obligaţia plăţii asumate prin contractul
comercial. Astfel, acreditivul documentar stand-by diferă de acreditivul documentar simplu prin aceea că
beneficiarul lui nu apelează la utilizarea acestuia decât în măsura în care, ordonatorul nu şi-a îndeplinit
obligaţia asumată prin contract (deci, nu se constituie un depozit în prealabil).

5.6. Operaţiunile de viramente prin incasso-ul documentar extern

Importantă formă de decontare în relaţiile comerciale internationale, incasso-ul este reglementat prin
documentul intitulat „Reguli uniforme privind incasso-urile” revizuit în 1995 de Camera Internaţională
de Comerţ de la Paris sub denumirea de „Publicaţia nr.5 22”.

Spre deosebire de plata prin acreditiv documentar, decontarea prin incasso este relativ simplă,
ieftină, dar negarantată bancar, aceasta bazându-se, în esenţă, pe obligaţia de plată a cumpărătorului
asumată prin contractul comercial international, fără să comporte nici un angajament de plată din partea
băncilor care sunt antrenate în derulare.
 Elementele esenţiale care sunt specifice incasso-ului, sunt următoarele:

 operaţiunea este o simplă vehiculare a documentelor, ca atare, obligaţia băncilor care intervin
se rezumă la prestarea unui serviciu în anumite condiţii impuse de instrucţiunile primite de la
exportator;
 documentele vehiculate de bănci pot fi de două feluri: comerciale (factura, documentele de
transport, de proprietate etc.) şi financiare (cambii, bilet la ordin, cec, chitanţe etc.), utilizate
pentru a obţine sume de bani. În funcţie de documentele vehiculate, se disting două tipuri de
incasso-uri: simplu şi documentar;
 scopul operaţiunii este transmiterea documentelor comerciale sau financiare, de la
beneficiarul plăţii la plătitor, contra plată, acceptare sau în alte condiţii.
Indiferent însă, de felul incasso-ului, simplu sau documentar, se poate vorbi despre un caracter
documentar al plăţii, în sensul că, prin vehicularea documentelor de cǎtre bănci, mecanismul incasso-ului
permite, în final, să se obţină o plată pe bază de documente. În cazul incasso-ului documentar, caracterul
documentar este mai pronunţat, în sensul că importatorul efectuează plata, nu contra marfă, ci contra
documentelor care atestă livrarea potrivit condiţiilor stabilite în contractul comercial internaţional.

Cel puţin teoretic, incasso-ul oferă o anumită certitudine partenerilor, privind îndeplinirea
obligaţiilor asumate prin contractul comercial internaţional. Cumpărătorul, văzând documentele înainte
de a le onora, are siguranţa că efectuează plata numai după ce exportatorul şi-a îndeplinit obligaţiile
asumate şi a exportat marfa. În acelaşi timp, vânzătorul, la rândul său, are siguranţa că importatorul nu va
intra în posesia documentelor pentru a-şi ridica marfa decât după ce le va achita.

Cu toate acestea, incasso-ul nu prezintă nici o garanţie pentru exportator, anume că importatorul
va achita sau nu va achita contravaloarea tranzacţiei de îndată ce primeşte documentele. Singura obligaţie
de plată a importatorului fiind cea asumată prin contractul comercial, riscurile de neîncasare sunt cele
specifice unei astfel de obligaţii. Dacă la aceste elemente se adaugă şi faptul că, potrivit uzanţelor, spezele
şi comisioanele bancare sunt suportate de exportator, reiese clar că în cadrul acestei modalităţi de plată
avantajele sunt în principal de partea importatorului.

În aceste condiţii, exportatorul rămâne sub incidenţa următoarelor riscuri:

 riscul întârzierii la plată;

 riscul de neplată a sumei datorate de importator, dacă acesta, dintr-un motiv sau altul,
refuză în final să-şi onoreze obligaţia contractuală;
 riscul diminuării încasării din motive valutare sau de altă natură (deprecierea mărfii pe
perioada de întârziere a plăţii, efectuarea unor cheltuieli suplimentare în sarcina
exportatorului pentru manipularea, depozitarea şi protecţia mărfii, plata de către exportator
a unor dobânzi de eficienţă a exportului neluate în calculul, în cazul în care operaţiunea
comercială este finanţată de o bancă până în momentul încasării etc.);
 riscul pierderii mărfii.
Din cauza acestor neajunsuri, incasso-ul documentar este recomandat a se folosi când există
suficientă încredere între parteneri, şi anume:

 când cumpărătorul extern prezintă o bonitate recunoscută pe plan mondial;

 când marfa care face obiectul exportului este mai puţin competitivă la extern;
 când legislaţia ţării cumpărătorului impune pentru importul anumitor mărfuri, utilizarea
incasso-ului ca modalitate de decontare.
Riscurile de neplată pot fi înlăturate sau atenuate prin luarea diferitelor măsuri de garantare a
plăţii, prin combinarea mecanismului incasso-ului cu unele elemente din alte modalităţi de plată sau prin
modificarea mecanismului clasic.

În derularea incasso-ului intervin urmǎtoarele pǎrţi:

 1. Ordonatorul (exportatorul) – clientul care încredinţează operaţiunea de incasso băncii sale. El
este cel care iniţiază operaţiunea, şi după expedierea mărfii, într-un interval de timp optim (documentele
să ajungă în termen cât mai scurt la cumpărător, înaintea sosirii mărfii la destinaţie), depune la banca ce îl
deserveşte setul de documente, prin care atestă expedierea mărfii în concordanţă cu condiţiile
contractuale. Exportatorul, fiind iniţiatorul operaţiunii de incasso, este acela care stabileşte condiţiile
concrete de derulare a acesteia, considerându-se că întreaga operaţiune se desfăşoară din ordinul său, pe
riscurile şi răspunderea sa. Din acest motiv, documentele la incasso trebuie să fie însoţite de instrucţiuni
de încasare, pe care exportatorul, pentru protejarea propriilor sale interese, trebuie să le dea cât mai clar,
concret şi precis.

2. Banca remitentă primeşte de la ordonator documentele însoţite de instrucţiuni privind

încasarea şi are rolul de a remite documentele unei alte bănci, dându-i totodată dispoziţii de lucru conform
instrucţiunii ordonatorului şi practicii bancare.

3. Banca însărcinată cu încasarea este cea care primeşte documentele cu dispoziţiile de încasare
de la banca remitentă şi care îşi asumǎ obligaţia de a asigura prezentarea documentelor importatorului în
vederea obţinerii încasarii (acceptarea, îndeplinirea altor condiţii), transmiţând apoi în sens invers,
conform instrucţiunilor primite, rezultatele incasso-ului (sume de bani, efecte de comerţ acceptate etc.).

4. Banca prezentatoare este banca însărcinată cu încasarea, efectuând prezentarea documentelor

trasului. Băncile îndeplinesc rolul de prestator de servicii la ordinul exportatorului, percepând pentru
aceasta comisioane bancare. Singura obligaţie fermă a băncilor este ca, în caz de neacceptare sau neplată
în cel mai scurt timp, să anunţe ordonatorul, dacă nu s-au dat alte instrucţiuni, şi să-i ţină documentele la
dispoziţie.

5. Trasul (importatorul) este destinatarul documentelor vehiculate prin incasso, căruia, conform
instrucţiunilor exportatorului, banca îi solicită să îndeplinească o anumită condiţie (plată, acceptare, alte
condiţii) în schimbul eliberării documentelor. În practica activităţii de comerţ exterior există tendinţa, din
partea importatorilor, de a amâna cât mai mult plata.

Banca însărcinată cu încasarea şi banca prezentatoare pot fi practic una şi aceeaşi bancă, dacă
documentele sunt trimise direct băncii care deserveşte afacerile trasului.
Fluxul informaţional al decontărilor în baza incasso-ului documentar este prezentat în schema de
mai jos, cu următoarele semnificaţii:

(4)
BANCA REMITENTǍ BANCA PREZENTATOARE
(8)

(Banca exportatorului) (Banca importatorului)

(9)

(3) (10) (5) (6) (7)

(1)
ORDONATOR TRAS
(2)
(Exportator) (Importator)

Figura 5.6 – Fluxul informaţional al decontărilor în baza incasso-ului documentar

(1) – Încheierea contractului de export-import între partenerii comerciali;

(2) – Livrarea mărfurilor conform condiţiilor contractuale;
 (3) –Remiterea către banca exportatorului a documentelor de livrare;
(4) –Remiterea acestor documente către banca importatorului;
(5) –Avizarea importatorului de sosirea documentelor, în vederea acceptării plăţii;
(6) –Acordul importatorului şi efectuarea plăţii către banca sa prin debitarea contului, în
monedă naţională;
(7) – Transmiterea către cumpărător a documentelor doveditoare că importatorul este
proprietarul mărfurilor pentru că le-a achitat;
(8) – Efectuarea concomitent de către banca importatorului a plăţii în devize, prin creditarea
contului băncii exportatorului;
(9) – Confirmarea creditării de către banca exportatorului şi debitarea contului băncii
importatorului, în devize;
(10) – Avizarea exportatorului de către banca sa asupra încasării documentelor de expediţie şi
creditarea contului sau în moneda naţională.
Mecanismul incasso-ului simplu este identic cu mecanismul derulării incasso-ului documentar,
teoria comportând anumite modificări conceptuale şi de terminologie.

Astfel, în locul documentelor comerciale sunt utilizate documente financiare, respectiv cambii,
bilete la ordin, cecuri, chitanţe de plată sau alte instrumente analoge, utilizate pentru a obţine sume de
bani. Totodată, prestaţia trasului (importatorului) nu rezultă ca în cazul incasso-ului documentar, numai
dintr-o operaţie comercială, ci sumele de încasat prin incasso simplu pot fi rezultatul unor obligaţii
comerciale, necomerciale, financiare şi obligaţii cambiale etc.

Documentele financiare se trimit la încasare însoţite de ordinul de încasare, prin care ordonatorul
instruieşte banca însărcinată cu încasarea, asupra modului în care va proceda în caz de plată (în ce cont va
remite suma, la ce bancă etc.) sau în caz de refuz de plată din partea trasului (desemnează un mandatar
pentru a acţiona în caz de neplată, apelează la procedura de protest pentru neplată etc.).

Evidenţa operaţiilor legate de incasso-ul de import, presupune parcurgerea următoarelor etape:

a) la primirea unui incasso, banca înscrie, într-un cont în afara bilanţului, suma datorată de
importator şi încasează un comision de avizare de la importator;
b) la plată sau la scadenţă, se prezintă documentul financiar (dacă există), acceptat de către tras
(importator) la plată, se efectuează plata şi se încasează comisionul de plată;
c) se închide contul din afara bilanţului deschis anterior.
Pentru înţelegerea tehnicii bancare privind operaţiunile de incasso propunem urmǎtorul exemplu:
un importator român solicită băncii sale plata exportatorului străin, folosind ca modalitate de plată
incasso-ul documentar, în sumă de 1000 USD. În momentul sosirii documentelor de export şi acceptate la
plată de către tras, banca plăteşte contravaloarea acestora la extern. Comisioanele de avizare şi de plată
sunt de 0,2% din suma incasso-ului. Cursul de schimb este de 2,9 RON/USD.

Se evidenţiază suma datorată de importator:

Alte valori date = Contrapartida 1000 USD

9982 (999)

Se evidenţiază reţinerea comisionului de avizare:

Conturi curente/valută importator = Poziţie de schimb 2 USD

(2511) (3721)

Concomitent, se înregistrează:
 Contravaloarea poziţiei de schimb = Venituri din angajamentele de 5,8 RON
finanţare în favoarea clientului
(3722)
(70712)

Se evidenţiază plata exportatorului:

Conturi curente/valută importator (2511) = Conturi de corespondent la bănci 1000 USD

(nostro) (121)

Se evidenţiază reţinerea comisionului de plată:

Conturi curente/valută importator = Poziţie de schimb 2 USD

(2511) (3721)

Concomitent, se evidenţiază:

Cheltuieli cu angajamentele de finanţare = Contravaloarea poziţiei de schimb 5,8 RON

în favoarea clientului (60712)
(3722)

Se evidenţiază închiderea conturilor din afara bilanţului:

Alte valori date = Contrapartida 1000 USD

(9982) (999)

Operaţiunile specifice incasso-ului de export presupun parcurgerea următorilor paşi:

a) în momentul în care clientul exportator român prezintă la ghişeele băncii documentele de

transport, banca le va remite la plată, evidenţiind într-un cont din afara bilanţului creanţa
respectivă;
b) încasarea presupune creditarea contului curent al exportatorului;
c) concomitent, se închide contul din afara bilanţului deschis anterior.
De exemplu, un exportator român se prezintă la banca sa cu documentele de export, în valoare de
1000 USD, în vederea remiterii acestora la plată. După primirea documentelor acceptate, de către
importator se evidenţiază intrarea disponibilităţilor în contul curent al exportatorului. Se utilizează ca
modalitate de plată incasso-ul documentar.

Se evidenţiază primirea documentelor în vederea remiterii acestora la plată:

Contrapartida = Alte valori date 1000 USD

(999) (9982)

Se evidenţiază încasarea exportului:

Conturi de corespondent ale băncilor (loro) = Conturi curente/valută, exportator 1000 USD
 (122) (2511)

Se evidenţiază închiderea conturilor din afara bilanţului:

Contrapartida = Alte valori date 1000 USD

(999) (9982)

5.7. Viramentele externe prin scrisoare de credit comercială

Scrisoarea de credit comercială constituie o variantă a acreditivului documentar şi anume acreditiv

documentar cu plata prin negociere, având trăsături comune cu acesta, dar şi unele particularităţi. Este
reglementată tot de „Publicaţia 500” şi este utilizată prioritar ca modalitate de plată în Anglia, Japonia şi
alte ţări de influenţă bancară anglo-saxonă.

Scrisoarea de credit comercială este un document prin care o bancă, din ordinul importatorului,
se angajează, în mod irevocabil faţă de exportator de a accepta şi de a plăti trate trase de acesta asupra
ei, cu condiţia să fie însoţite de anumite documente expres indicate, şi care să fie prezentate în cadrul
termenului prevăzut.

Deşi relaţia este directă (beneficiar-bancă emitentă), în practica derulării mecanismului scrisorii de
credit comercială, intervine şi a doua bancă, ce poate fi o bancă notificatoare, în sensul că face simplul
serviciu de transmitere a documentelor de la exportator, la banca emitentă sau banca negociatoare, care
„cumpără” documentele de la expeditor spre a le „vinde” băncii emitente. În orice situaţie, plata definitivă
este realizată la banca emitentă.

Comparativ cu acreditivul, scrisoarea de credit inserează toate condiţiile comerciale, de plată şi de

documente, pe care trebuie să le îndeplinească exportatorul pentru a încasa contravaloarea mărfurilor
exportate.

Astfel, în scrisoarea de credit, ca document, sunt menţionate:

 părţile implicate;
 cantitatea, preţul, calitatea şi alte caracteristici ale mărfii;
 valoarea scrisorii de credit;
 termenul de valabilitate, până când exportatorul poate prezenta documentele la plată;
 termenul de livrare a mărfurilor;
 documentele (factura, documentul de transport, certificat de asigurare, certificat de calitate)
cu toate detaliile corespunzătoare (număr de exemplare, cine să le emită etc.);
 numărul cambiilor ce vor fi emise de exportator, valoarea fiecăreia şi scadenţa.
Faţă de acreditiv, scrisoarea de credit are următoarele particularităţi:

a) este întotdeauna adresată de către banca emitentă direct exportatorului şi, de regulă, remisă
direct acestuia, fie de banca emitentă, fie de firma importatoare;
b) este utilizată prin cambii (trate) trase de către beneficiarul scrisorii asupra băncii emitente,
cambiile fiind însoţite de documentele de expediţie. Cambiile la vedere sunt plătite imediat la
primirea lor, iar cele la termen trebuie acceptate de banca emitentă a scrisorii, la prezentare.
După acceptare, cambiile devin libere şi achitarea lor la scadenţă nu mai depinde de
scrisoarea de credit, care şi-a îndeplinit funcţia, fiind garantate de semnătura şi numele băncii
acceptate şi de prevederile legii cambiale din această ţară;
c) scrisoarea de credit implică negocierea de către o bancă locală a cambiilor trase de beneficiar
(scontarea lor);
 d) scrisoarea de credit este întotdeauna domiciliată în străinătate, adică plătibilă după primirea
cambiei şi a documentelor şi după verificarea şi găsirea în regulă de către banca emitentă;
e) scrisoarea de credit este întotdeauna irevocabilă. Ca atare, când în textul ei apare termenul
„confirmat” singur, semnifică, în acest caz, caracterul irevocabil al scrisorii de credit şi nu
faptul că a fost confirmată de o terţă bancă. Dacă în scrisoarea de credit nu se fac precizări,
potrivit uzanţei, cheltuielile bancare sunt suportate de importator, iar cele de negociere, în
cazul în care documentele vor fi negociate de o terţă bancă, de exportator. În cazul în care
plata se face prin negociere, în scrisoarea de credit, se indică şi banca negociatoare.

Scrisoarea de credit are un circuit specific, care poate fi redat astfel:

(7)
BANCA BANCA
EXPORTATORULUI (8) IMPORTATORULUI

(2) (10)
(4) (6) (9) (3)

(1)
EXPORTATOR IMPORTATOR
(5)

Figura 5.7 – Fluxul informaţional al decontărilor prin scrisoarea de credit comercială

(1) – Încheierea contractului de vânzare-cumpărare în care este prevăzută ca modalitate de plată

scrisoarea de credit;
(2) – Importatorul dă dispoziţie băncii sale să emită scrisoarea de credit;
(3) – Banca emitentă remite exportatorului scrisoarea de credit;
(4) – Exportatorul remite băncii sale scrisoarea de credit;
(5) – Exportatorul livrează mărfurile partenerului extern;
(6) – Exportatorul depune la banca sa documentele de livrare, împreună cu cambia trasă asupra
băncii emitente;
(7) – Banca exportatorului remite spre plată sau acceptare cambia şi documentele de livrare;
(8) – Banca emitentă a scrisorii de credit restituie cambia acceptată sau plăteşte prin transfer
(creditează contul băncii emitente);
(9) – Pe baza avizului de creditare, banca exportatorului creditează contul acestuia (şi debitează
contul băncii emitente);
(10) – Banca emitentă remite documentele importatorului şi debitează contul acestuia.

În practica bancară actuală, se manifestă tot mai multe preocupări pentru îmbunătăţirea relaţiilor
dintre bănci şi crearea de noi instrumente de plată internaţionale. În vederea perfecţionării plăţilor
internaţionale, marile bănci şi instituţii financiare ale lumii au elaborat şi pus la punct, încă din perioada
anilor ’70, un sistem automat de transmitere a mesajelor interbancare. Ulterior, prin facilităţile pe care le-
a oferit comunităţii bancare internaţionale, banca şi-a extins aria serviciilor, realizând astăzi practic
întreaga gamă de servicii bancare. Originile sistemului datează din perioada anilor ’60, când un grup
restrâns de bănci europene au întreprins cercetări în vederea îmbunătăţirii şi simplificării sistemului şi
procedurilor de efectuare a plăţilor pe plan internaţional, deoarece creşterea volumului activităţilor
bancare bazate pe prelucrarea manuală a documentelor nu a mai corespuns unei activităţi eficiente.
 Drept urmare, băncile şi instituţiile financiare au fost obligate să treacă la computerizarea
sistemelor de înregistrări contabile pe plan internaţional şi a activităţii de prelucrare a datelor. Primii paşi
în acest sens s-au efectuat prin intermediul Organizaţiei Internaţionale pentru Standardizare (IOS) şi a
Camerei Internaţionale pentru Comerţ (ICC), creându-se Codul de Identificare Bancară (BIC).

Ca urmare a studiilor efectuate, s-a ajuns la concluzia că, implementarea unui nou sistem de plăţi
interbancare pe plan internaţional, care să se bazeze pe un sistem de indicatori şi elemente unitare
(matrice), impune standardizarea mesajelor bancare internaţionale şi atragerea marilor bănci în acest
sistem. Drept urmare, grupul de bănci iniţiatoare a contactat şi a atras la acest sistem principalele bănci
americane, canadiene şi europene.

Organizaţia sub forma actuală a luat fiinţă în mai 1973, când 239 de bănci din Europa şi America
au acceptat să adere şi să formeze Organizaţia SWIFT (Society for Worldwide Interbank Financial
Teleconumication) cu sediul la Bruxelles.

Sistemul a devenit operativ în vara anului 1977 prin aderarea băncilor din 15 ţări ale lumii. Astǎzi,
peste 2600 de bănci, din cca. 65 de state, fac parte din această organizaţie. Sistemul funcţionează în
prezent sub forma unei reţele private de teletransmisiune, închiriată administraţiilor care deţin monopolul
telecomunicaţiilor. Sistemul se bazează pe ordinatoare în folosinţa băncilor aderente, care permit
transmiterea mesajelor bancare şi ordinelor de transfer, altă dată transmise prin telex sau prin poştă.
Reţeaua internaţională cuprinde patru ordinatoare gigant, amplasate la Bruxelles, Amsterdam si Culpeper,
denumite „centre de comutare”. Acestea comunică cu ordinatoarele de talie mai modestă amplasate în
cadrul centrelor naţionale. Reţeaua se ramifică apoi spre terminale amplasate în diferite bănci
participante.

Prin acest sistem sunt efectuate transmiteri directe de plăţi rezultate din operaţii de arbitraj
(vânzări-cumpărări de devize, constituiri de depozite, plasamente, tranzacţii bursiere etc.), reconcilierea
evidenţelor contabile în tranzacţiile comerciale şi financiare internaţionale. De asemenea, oferă servicii în
sprijinul activităţii de audit financiar, bancar, precum şi servicii legate de prelucrarea automată a datelor.

Canada Centrul de Centrul de Austria

comunicar comunicar
SUA Ungaria
e din e din
Mexic Culperer Ansterdam Germania
Bermude I III
Ecuador

Uruguay

Chile

Brazilia
Marea Britanie
Andora
Irlanda
Spania
II IV
Suedia
Belgia
Norvegia
Luxemburg
Centru de comunicare Finlanda
Franţa
Din Bruxelles Olanda
Figura 5.8 – Repartizarea ţărilor racordate la SWIFT pe centre de comutare
 Gama de operaţiuni care pot fi efectuate prin reţeaua SWIFT s-a extins. Astfel, pe lângă
transferurile obişnuite, pot fi realizate operaţiuni de portofoliu, confirmări de tranzacţii, operaţiuni de
schimb valutar, de credit, deschideri de credite documentare, ordine de plată, vânzări de titluri şi o serie
de mesaje cu privire la avizele de credit şi extrasele de cont. Implementarea reţelei de SWlFT reprezintă o
cotitură în cadrul relaţiilor interbancare. Instalaţiile terminale sunt ordinatoare de dimensiuni variate,
dotate cu programe adecvate. O instalaţie terminală poate fi exploatată de o singură bancă sau partajată
între mai mulţi utilizatori. Reţine atenţia faptul că, dacă iniţial sistemul a apărut şi a fost utilizat pentru
structurile bancare, aria acestuia s-a extins, cuprinzând şi sfere financiare (operaţiuni de brokeraj, bursă,
casa de compensaţii bancare etc.).

Principalele avantaje oferite de sistemul SWIFT sunt:

 Utilizarea mesajelor standard agreate în cadrul sistemului permite transmiterea automată a

datelor şi eliminarea oricăror probleme legate de utilizarea unor limbaje neadecvate, de
interpretare eronată a mesajelor;
 Utilizarea unui sistem multiplu de tehnici şi proceduri permite siguranţă în transmiterea,
recepţionarea şi păstrarea datelor, excluzând orice posibilitate de interferenţă în sistem.
Confidenţialitatea mesajelor este garantată prin procedura de codificare, ceea ce exclude
orice posibilitate de scurgere frauduloasă. Sistemul complex de autentificare a mesajelor
presupune coduri secrete, puse la dispoziţie pe bază bilaterală;
 Asigură transmiterea şi retransmiterea imediată a mesajelor, prin intermediul unor sisteme
complete de noduri în orice punct de pe glob conectat la sistem;
 Asigură administrarea mai eficientă a fondurilor de care dispun băncile şi instituţiile financiare,
sucursale şi filiale ale acestora din străinătate, dând posibilitate băncilor să dezvolte un sistem
global de trezorerie şi administrare.
 Asigură accesul direct la piaţa bancară internaţională, non-stop, a întregului sistem bancar
internaţional, sistemul de plăţi desfăşurându-se într-un proces continu, ceea ce a dat
posibilitatea integrării într-un sistem armonios al activităţilor financiare internaţionale
(operaţiuni de trezorerie, Money, markets etc.);
 Creşte productivitatea muncii prin automatizare. Fiind un sistem integrat şi automatizat
permite o prelucrare automată a datelor, o mişcare automată a banilor, ca o consecinţă a
diferenţelor de fus orar între marile centre financiare ale lumii, permite investitorilor să
menţină în circuit permanent lichidităţile disponibile temporar, utilizând principiul diferenţei
de dobândă în timp şi spaţiu, să le aducă un profit care simultan apare în circuit;
 Reducerea costurilor operaţionale prin excluderea oricărei prelucrări manuale sau mecanice a
operaţiilor, utilizând tehnicile de transmitere a mesajelor. Reţine atenţia faptul că, în timp ce
transmiterea unui mesaj prin telex între România şi America costă 30 USD, un mesaj SWIFT
costă cel mult 47 cenţi. Deci, costul transmisiunilor nu depinde de distanţă.
Întrucât, reţeaua are o capacitate limitată, organizatorii SWIFT pregătesc realizarea unei noi
generaţii, SWIFT II, de concepţie modulară, descentralizată şi mai deschisă, apărând posibilitatea lărgirii în
continuare a gamei de servicii prestate. Existenţa unor norme în controlul respectării lor a determinat
uniformizarea şi automatizarea operaţiilor în relaţiile cu străinătatea. Uniformizarea evidenţelor contabile
permite membrilor reţelei SWIFT să transmită şi să primească extrase de cont sub forma mesajelor SWIFT.
În acelaşi timp, se pot realiza punctaje cu corespondenţii, printr-o procedură automatizată.

Ordinatorul destinatarului unui extras de cont poate semnala singur unele neconcordanţe sau
poate pune întrebări ordinatorului emitent al extrasului de cont, cu privire la anumite neclarităţi în
operaţiuni.

Importanţa reţelei SWIFT în cadrul relaţiilor interbancare trebuie apreciată prin prisma acestor
evoluţii.
 În măsura în care sunt libere să-şi aleagă corespondenţii, băncile SWIFT vor prefera, desigur, bănci
membre ale reţelei caracterizate prin:

 deţinerea sistemelor moderne de tratare a informaţiilor;

 afilierea la sistemele naţionale de telecomunicaţii;
 respectarea normelor de conduită aferente;
 trimiterea frecventă a extraselor de cont, cu respectarea acestor reguli care să permită
punctajul automat.

Întrebǎri

1. Ce sunt devizele?
2. Care sunt principalele operaţiuni în devize ce se efectueazǎ cu clientele bancarǎ şi financiarǎ?
3. Ce sunt operaţiunile swop?
4. Care sunt principalele operaţiuni în devize cu clientela nebancarǎ? Cu ce instrumente se deruleazǎ
aceste operaţiuni?
5. Ce este acreditul documentar extern? Care sunt caracteristicile acestuia?
6. În ce constau operaţiunile de incasso documentar extern?
7. Care sunt deosebirile dintre incasso şi acreditiv?
8. Ce este scrisoarea de credit comercialǎ?
9. Faţǎ de acreditiv, care sunt particularitǎţile scrisorii de credit comerciale?
10. Ce este swift-ul? Care sunt avantajele pe care le oferǎ acest sistem?