Raționalizarea (sau, rar, raționarea[1]) este distribuția controlată a resurselor, bunurilor, serviciilor rare,[1]

[2] sau o restricție artificială a cererii. Raționalizarea controlează mărimea rației, care este partea permisă a
resurselor distribuite într-o anumită zi sau la o anumită oră. Există multe forme de raționalizare, deși
raționalizarea prin preț este cea mai răspândită.[3]

Raționalizarea se face adesea pentru a menține prețul sub prețul pieței, determinat pe piața liberă de cerere
și ofertă. Astfel, raționalizarea poate fi complementară cu controlul prețurilor(d). Un exemplu de
raționalizare în fața creșterii prețurilor a avut loc în diferitele țări în care a existat raționalizarea benzinei în
timpul crizei petrolului din 1973.

Un motiv pentru stabilirea unui preț mai mic decât cel al pieței poate fi faptul că există o penurie, ceea ce ar
duce la creșterea exagerată a prețului pieței. Prețurile ridicate, în special în cazul bunurilor de primă
necesitate, sunt nedorite pentru cei ce nu-și pot permite. Totuși, economiștii tradiționaliști susțin că
prețurile ridicate acționează pentru a reduce risipa de resurse rare, oferind în același timp stimulente pentru
a produce mai mult.

Raționalizarea utilizând cartele nu este singurul tip de raționalizare fără a acționa asupra prețului. De
exemplu, produsele deficitare pot fi raționalizate folosind cozi. Acest lucru se vede, de exemplu, la parcurile
de distracții, unde se plătește un preț doar pentru a intra, apoi nu trebuie să se plătească niciun preț
înăuntru. Similar, în absența taxei de drum(d), accesul pe drumuri este raționalizat într-un proces primul
venit, primul servit la coadă, ceea ce duce la aglomerarea traficului(d).

Autoritățile care introduc raționalizarea trebuie adesea să se ocupe de mărfurile raționalizate care sunt
vândute ilegal pe piața neagră(d). În ciuda faptului că sistemele de raționalizare sunt uneori necesare ca
singură opțiune viabilă pentru societățile care se confruntă cu deficiențe severe de bunuri de consum, ele
sunt de obicei extrem de nepopulare pentru publicul larg, întrucât impun limite asupra consumului
individual.[4][5][6]