Basorelieful

Basorelieful reprezintă un gen de sculptură cu două dimensiuni (sub formă de

placă) în care a treia dimensiune spațială este sugerată prin modelarea trecerilor
rotunjite de la contur la fundal, dar nu desprins. În basorelief, figurile sunt prezentate
în relief pe un fundal cu care acestea fac un corp comun, ieșirea în volum față de
fundal fiind relativ mică, joasă.
Spre deosebire de altorelief, basorelieful nu se caracterizează prin mult volum
și tocmai din acest motiv imaginile prezentate de acest gen de sculptură pot lăsa
impresia că sunt distorsionate. Este o tehnică a sculpturii care poate fi pusă în aplicare
cu o mai mare ușurință de către artiști, fiind în același timp și mai puțin costisitoare
față de altorelief. În Antichitate, în special în Egipt, pentru definitivarea formelor,
sculpturile basorielief erau ulterior pictate. În cultura vestică medievală, basorelieful
era o tehnică foarte puțin cunoscută. După ce sculptura relief negativ a cunoscut o
perioadă de declin, basorelieful a cunoscur succesul în timpul perioadei renascentiste.
Începând cu secolul XX, basorelieful a devenit o parte importantă a arhitecturii, astfel
de opere de artă fiind utilizate cu precădere pentru decorarea clădirilor.
Basoreliefurile se întâlnesc la multe popoare din antichitate.
Un basorelief plat, în care trecerea da la suprafața suportului de bază la diferite
planuri intermediare apare puțin accentuată, poartă denumirea de meplat.
Se confecționează asemănător cu sculptura, diferența fiind în lăsarea fundalului,
din acest motiv fiind numită în unele regiuni semi - sculptură