Doroftei Alexandra Livia

anul al II-lea
Studii
Literare

Construirea unei identități în contextul postcolianismului la J.M. Coetzee

Romanele lui J. M. Coetzee, tratează o problematică vastă, începând de la probleme

estetice, la principii morale, până la problema rasială și raportul dintre centru și margine,
respectiv, imperiu și colonie. Coetzee este un prozator african contemporan care a primit o
serie de distincții pentru operele sale, un prozator care își părăsește țara natală, ajungând să
predea la cele mai prestigioase universități din Statele Unite și ulterior Australia făcându-se
astfel cunoscut în centrele universitare din toată lumea.
Într-unul dintre capitolele din lucrarea sa, „Străin în țară străină”, Radu Pavel Gheo
discută despre „identități inalienabile”1 și cât de greu este pentru un autor de condiția Hertei
Müller să își construiască o identitate stabilă, mai ales când tendințele de naționalizare sunt
atât de accentuate. Coetzee pe de altă parte, își asume pe deplin identitatea, dar problema
subzistă în momentul în care dorește să raporteze această identitate la Celălalt, în special pe
planul literaturii.
În romanul ,,Elizabeth Costello. Opt lecții”, de J. M. Coetzee, alter ego-ul autorului, o
scriitoare de origine australiană cu o carieră universitară strălucită, își manifestă dorința de a
rămâne în posteritate cu romanele sale în cele mai consacrate biblioteci din Marea Britanie,
dar realizează că acest lucru nu este posibil, întrucât literatura australiană este una
marginală în comparație cu marile cărți ale lumii:
„ Asta era marea mea ambiție: să-mi ocup locul pe rafturile de la British Museum, alături de
ceilalți C, măreții-Carlyle și Chaucer, și Coleridge și Condar. (Ironia face ca vecinul literar cel mai
apropiat să se fi dovedit a fi Marie Corell. O asemenea naivitate stârnește azi zâmbetei, iar în spatele
acelei seriozități, ceva patetic, mult mai greu de recunoscut. ”2

Întreg capitolul este un manifest, este o atitudine critică asupra modului în care este
receptată literatura postcolonială de către Occident, o căutare a formulei literare ideale de a
exprimă acest lucru, de a ieși din tipar, și de a o consacra.
Două lucrări a căror concepte sunt operante pentru studiul nostru, Salman Rushdie,
„«Literatura Commonwealth» nu există”, și Pascale Casanova, „Spaţiul literar mondial”,

1
Radu Pavel Gheo, Străin în ţară străină, Timişoara, Editura Universităţii de Vest, 2017, p 184
2
J.M Coetzee, Elizabeth Costello. Opt lecții, Editura Humanitas, București, 2015, p 35
Republica mondială a literelor vor clarifica felul în care complexele identitare și mentalitare
se reflectă asupra literaturii în genere și a romanelor lui Coetzee.
Termenul de „literatură Commonwealth” este definit de către Salman Rushdie astfel:
«„literatura Commonwealth” reprezintă, se pare, corpul de texte create, cred eu în limba
engleză de persoane care nu sunt britanici albi, irlandezi sau cetățeni ai Statelor Unite ale
Americii.”»3

Rushdie opinează că aceste delimitări nu ar trebui să existe și că cei care au într-

adevăr ceva de spus în domeniul literar să fie incluși alături de ceilalți scriitori britanici sau
americani fără a fi priviți cu superioritate, suspiciune, ca pe o curiozitate sau un lucru
peculiar.
Mai mult, «„literatura Commonwealth” sună, într-adevăr, foarte neplăcut. Nu numai că
reprezenta un ghetou, ci era și unul exclusivist. Iar efectul construirii unui astfel de ghetou era și încă
este modificarea sintagmei mult mai surprinzătoare, literatura engleză –despre care eu am crezut
întotdeauna că înseamnă literatură scrisă în limba engleză, -în ceva mult mai îngust, topografic,
naționalist, poate și segregaționist după criterii rasiale. »4

Acest „ghetou exclusivist” face referire la cum sunt percepuți scriitorii de literatură
postcolonială de către ceilalți universitari, existând mereu raportarea la centru („identități
inalienabile”). Deși sunt validați întotdeauna pentru că evocă tradiția națională a autorului, și
surpind o viziune a unui outsider, această validare o va primi doar dacă optează pentru limba
engleză ca limba a scrierii și să nu înșele orizontul de așteptare al audienței eurocentriste
Chiar și atunci se impune autoritatea marilor imperii care au o istorie literară vastă
fundamentată pe identitatea națională care: „așează literatura engleză în centru, iar restul lumii
la periferie literatura engleză în centru, iar restul lumii la periferie 5”.

Romanul lui Coetzee ,,Elizabeth Costello. Opt lecții”, explorează felul în care autoarea
se simte făcând parte din acest „ghetou exclusivist”, la care se alătură alți scriitori marginali,
de pildă scriitorul african Egudu. Sunt numeroase fragmente care prezintă dualitatea acestui
fenomen: pe de o parte, fascinația pe care o exercită romanul australian și australianitatea
asupra Occidentului, pe de alte parte, așezarea ei literaturii lui Costello la periferie, fiind
asociată cu, ceea ce numește Said, „literatura Commonwealth”:
„-Mama dumneavoastră estr foartă admirată în această țară. În special de către tineri. Sper
că îi spuneți asta. (...) I-ar face plăcere mamei lui să știe care are discipoli americani? 6”

Ajunsă pe un vas de croazieră, Elizabeth Costello îl revede pe Egudu, care a renunțat

la cariera propriu-zisă de scriitor pentru a-i antrena pe occidentali în discuții despre romanul
african, prezentând statutul scriitorului care provine dintr-o țară saracă aflată la periferie și
de ce este dispus acesta să facă pentru a căpăta notorietatea. Deși, după cum afirmă și Said

3
C
4
Op cit, p 84
5
Ibidem
6
J.M Coetzee, Elizabeth Costello. Opt lecții, Editura Humanitas, București, 2015, p 20
în cartea sa, ceea ce ne atrage la această literatură este, de regulă, autentcitatea, Egudu
ne transmite că nu putem vorbi în sens plin de un roman african autentic, întrucât, pentru a
vinde, este necesar ca publicul țintă să se identifice cu personajele din acel roman, să
rezoneze cu ele, iar acțiunea să se plieze aștepterilor sale.
De aceea, uneori realitatea este deformată, se construiește o Africă, o Australie, o
Indie, mai degrabă decât să prezinte fidel aspecte din viața și societatea acelui teritoriu.
,,Doamnelor și domnilor, care oare dintre scriitorii africani nu este exotic? Adevărul e că,
pentru Occident, noi, africanii, suntem cu toții exotici, când nu suntem pur și simplu sălbatici. Asta ne
e soarta. Chiar și aici, pe acest vapor plutind spre continentul care ar trebui să fie cel mai exotic
dintre toate și cel mai sălbatic, continentul fără nici un standard omenesc, simt că sunt exotic. (...)
Romanul englezesc, zice ea, este scris în primul rând de englezi petru englezi (...) dar romanul african
nu este scris de africani pentru africani. Romancierii africani pot să scrie despre Africa, despre
experiențe africane, dar eu am impresia că privesc peste umăr în timp ce scriu la străinii care îl vor
citi.7

În acest context avem de-a face cu o identitate construită, aflată la limita dintre
apartenența la teritoriul care îi definește identitatea națională și adaptarea la noul teritoriu
prin înțelegerea complexelor mentalitare, a așteptărilor și a orizontului perceptiv a Celuilalt.
O altă problematică în romanele lui Coetzee este reprezentată de tensiunile etnice din
Africa de Sud și, implicit, de rasism. Notabilă în acest sens este opera ,,Viața și vremurile lui
Michael K.
Coetzee recurge la o serie de tehnici narative pentru a ne introduce într-o Africă
ficționalizată, foarte bine ancorată spațial pe de o parte: Cape Town, Prince Albert, ,,pe o
linie la nord de Beaufort West,,8 ,Wakkerstroom, Pietersburg, King William's Town, dar
imprecisă din punct de vedere temporal. Acest lucru este relevant în măsura în care dorim să
intuim care este perioada istorică în care avut loc acest eveniment marcant și care este
războiul civil menționat în text. Pe măsură ce navigăm în universul ficțional realizăm cu nu ni
se oferă date concrete în legătură cu acest lucru, mai mult, nu știm cine sunt membri celor
două tabere, întrucât singurii termeni precizați sunt: colonii, vandali, polițiști, soldați. Nu
știm care este miza războiului, de altfel, nici protagnistul, Michael K, nu pare interesat, după
cum el însuși susține: ,,Eu nu sunt în război.,,9
De asemenea, nu există date cu privire la apartenența etnică a lui Michael K. sau a
oricărui alt personaj din roman, grație strategiilor narative ale lui Coetzee. Putem presupune
totuși că este vorba despre Războiul de frontieră, de apartheid, care interzicea libera
circulație și impunea principiul supremației minorității albe în Africa de Sud.
Notabil este modul în Michael ne apare reprezentat în text în câteve momente
cheie ale romanului care reflectă natura umană, ingenuitatea sa, dar și comportamentele
primitive care satisfac acele ,,Western expectations,, 10 de care amintește Hoogan.
7
J.M Coetzee, Elizabeth Costello. Opt lecții, Editura Humanitas, București, 2015, p 51
8
Op cit, p 35
9
Op cit, p 185
10
Vezi African literature and the anthropological exotic, în Graham Huggan, The Postcolonial Exotic Marketing
the margins, Routledge is an imprint of the Taylor & Francis Group, 2003, pp 34-58
 ,,era greu de crezut că ajunsese un sălbatic pornit la vânătoare cu un cuțit în mână (...) trebuie
să fie dur, s-a gândit, trebuie să duc la bun sfârșit ce am început, fără să mă înduplec. Simțea sub el
cum capra ridică disperată picioarele din spate, behăia întruna cuprinsă de teroare și se smucea
spasmodic din tot trupul. K a încălecat pe ea, i-a apucat gâtul între mâini și a strâns cu sete, cu toată
forța, ținâindu-i capul sub apă,,

Ceea ce face însă din Michael K un personaj remarcabil este determinarea sa de a

îndura orice mai puțin opresiunea din partea forțelor armate. El vede dincolo de mirajul
coloniei care pretindea că îi ajută pe fugari sau pe cei care rămăseseră fără venituri și care au
fost siliți să își părăsească locuința oferindu-le adăpost și hrană. Înțelege ce este o formă de
abuz, că acea formă mascată de ajutor nu este decât un mod de a-i expolata și de a-i segrega
de restul populației.
,,își aminti că însuși căpitanul poliției folosise acel cuvânt, parazit. Spunea că lagărul de la
Jakkalsdrif era un cuib de paraziți care atârna de orașul curat și scăldat în soare, sugându-i seva și
neoferind nimic în schimb. Și totuși, lui K (...) nu îi mai era foarte clar cine e gazda și cine e parazitul.
Dacă viermele devora oaia, de ce înghițea oaia viermele? Și dacă ar mai fi și alte milioane de paraziți,
mult mai multe milioane decât se știe, care trăiesc în colonii, trăiesc din înșelătorii, furișându-se prin
roadele pământului? Dar dacă gazdele ar fi depășite numeric de paraziți? (..:) Că lagarul este parazitul
orașului sau orașul parazitul lagărului nu este decât o chestiune de perspective,, 11

Încă o dată putem observa dicrepanța dintre viziunea imperiului asupra coloniștilor și a
indigenilor asupra opresorilor săi. Complexul de superioritate, actele barbare, crimele și
cruzimele ce survin ca urmare a Războiul civil sunt incompatibile cu ceea ce numim azi
umanitate. Așa cum arată Spivak în capitolul deja menționat, acest tip de brutalitate este o
temă recurentă în romanul african întrucât:
,, illustrates the ‘epistemic violence’ that underwrites the colonial encounter—an encounter of which
anthropology, as well as African literature, is the historical product It has been said, uncharitably no
doubt, that the current ‘literary turn’ in anthropology is another variant on the African
literature/anthropological exotic 57 motif of ethnographic salvage—the discipline’s attempt, through
heightened powers of critical self-reflexivity, to save itself from itself and from its own exoticising
tendencies.,,12

Privilegiile pe care le are populația albă în detrimentul coloniștilor care încearcă să își
ducă traiul de la o zi la alta sunt numeroase și desigur, acordarea lor este injustă. Imperiul își
lasă amprenta asupra micilor colonii, iar acest lucru este vizibil nu doar prin controlul pe care
îl exercită asupra lor, dar și prin marfa pe care o exportă la suprapreț, ca piață unică. Mai
mult, dacă indigenii intrau în posesia unor produse de acest fel, obținute de cele mai multe
ori prin muncă silinică, erau persiflați de către soldații sau polițiștii care veneau în razie, erau
considerați nedemni de ele, înjosiți, iar marfa confiscată:
,,-Îi închid cu voi, să le arăt cine e șeful aici! Voi doi! Voi credeți că nu am stat cu ochii pe voi?
Credeți că nu știu ce viață de belferi duceți voi aici? (...) A întors frigiderul într-o parte. Ușa s-a

11
Op cit, p 156
12
Graham Huggan, The Postcolonial Exotic Marketing the margins, Routledge is an imprint of the Taylor &
Francis Group, 2003, p 56
deschis, și dinăuntru s-a deșertat zdrăngănind o sticlă de un litru de Coca-Cola, un tub de margarină,
câtiva cârnați legați cu sfoară, câteva piersici și câteva cepe, un termos de plastic plin cu apă și cinci
sticle de bere. ,,13

Având în vedere considerentele, putem afirma că identitea se construiește în spațiul

ficțional la J. M Coetzee prin raportarea la centru, nu este o identitate deghizată, ci una
asumată nelipsită de frustarea cauzată de dorința de a aparține acelui centru cultural,
reținută însă de identitatea sau inalienabilă.

13
J. M. Coetzee, Viața și vremurile lui Michael K, Editura Humanitas, București, 2009, p
 BIBLIOGRAFIE

 Graham Huggan, The Postcolonial Exotic Marketing the margins, Routledge is an

imprint of the Taylor & Francis Group, 2003

 J.M Coetzee, Elizabeth Costello. Opt lecții, Editura Humanitas, București, 2015

 J. M. Coetzee, Viața și vremurile lui Michael K, Editura Humanitas, București, 2009

 Radu Pavel Gheo, Străin în ţară străină, Timişoara, Editura Universităţii de Vest, 2017

 Salman Rushdie, „«Literatura Commonwealth» nu există”, în Patrii imaginare: Eseuri şi

studii critice. Trad. Silvia Chirilă. Iaşi, Polirom, 2008