Introducere în Diagnosticul Economico Financiar

Importanţa Diagnosticului Economico-Financiar în procesul de decizie la nivelul întreprinderilor

Investigarea situaţiei economico-financiare presupune realizarea unui demers care, în

accepţiunea clasică, consacrată de Analiza Economico-Financiară, bazată pe cunoaşterea relaţiilor de
cauzalitate şi a legilor interne care determină formarea şi evoluţia în timp a fenomenelor economice, cu
cea sistemică, orientată spre studierea coerenţei acestora, într-un mediu economic dinamic, aflat în
continuă schimbare.

Abordarea permite o evaluare corectă a stării de fapt a unei întreprinderi, precum şi

identificarea vulnerabilităţilor şi oportunităţilor de dezvoltare, care constituie fundamentul deciziilor de
management.

Diagnosticul economico financiar este un instrument cere permite managerilor să formuleze judecăţi
de valoare calitative şi/sau cantitative privind starea, dinamica şi perspectivele activităţii economico-
financiare ale unei întreprinderi.

Analiza Economico-Financiară reprezintă un ansamblu de concepte, tehnici şi instrumente care

asigură tratarea informaţiilor interne şi externe, în vederea formulării unor aprecieri pertinente
referitoare la situaţia economico-financiară a unei întreprinderi, la nivelul şi calitatea performanţelor
acesteia, la gradul de risc la care aceasta este supusă într-un mediu concurenţial dinamic.

Analiza Economico-Financiară integreză trei accepţiuni: analiza ca disciplină, analiza ca activitate

practică şi analiza ca obiect de cercetare ştiinţifică. Complexitatea Analizei Economico-Financiară este
dată de faptul că, în economia reală:

- acelaşi efect poate fi generat de cauze diferite;

- efecte diferite se pot combina, conducând la o rezultantă a complexului de acţiuni care stau la
baza acestora;
- Complexitatea şi intensitatea cauzei poate determina atât intensitatea fenomenului economico-
financiar, cât şi calitatea lui;
- În realitatea economică, însuşirile esenţiale se pot combina cu cele neesenţiale, secundare şi
intamplătoare;
- Întreprinderea care face obiectul analizei economico-financiare este o organizaţie socială, cu o
structură dinamică şi complexă.

De aceea, Analiza Economico-Financiară studiază mecanismele de formare şi evoluţie a

fenomenelor economice prin descompunerea acestora în structuri simple, şi determinarea factorilor de
influenţă, pentru fiecare dintre structuri. Descompunerea se face în trepte, de la complex la simplu,
pentru a identifica acele cauze care explică starea economico-financiară constatată la un moment dat,
un anumit nivel al performanţelor economico-financiare, sau evouţia acestora, după cum se prezintă în
figura 1.
 Figura nr.1: Modul de realizare a Analizei Economico-Financiare

Elemente (E1, E2, E3); Factori de grad 1; Factori de grad 2; Cauze finale

Elemente reprezintă părţile componente ale fenomenului economico-financiar analizat.

Factorii reprezintă forţele motrice care determină un fenomen, respectiv un rezultat economico-
financiar.

Cauzele finale reprezintă împrejurările care, în anumite condiţii, explică apariţia unui fenomen
economico-financiar, starea şi respectiv evoluţia acestuia. În orice sistem economic, există o dualitate a
oricărui fenomen economic (şi implicit a diagnosticului acestuia), acesta fiind în acelaşi timp efectul
unui anumit număr de cauze, cât şi cauza finală a unui fenomen economico-financiar.

Diagnosticul înseamnă a identifica, variabilele cheie ale stării şi dinamicii fenomenelor

economico-financiare, a studia interacţiunea dintre acestea în vederea identificării obiectivelor de
progres pentru o întreprindere.

Diagnosticul economico-financiar presupune unitatea următoarelor etape:

- identificarea disfuncţionalităţilor şi a oportunităţilor dintr-o intreprindere;

- analiza situaţiei de fapt (a indicatorilor), căutarea cauzelor interne şi externe şi stabilirea
responsabilităţilor;
- propunerea programului de acţiune şi a măsurilor de redresare sau de ameliorare a
rezultatelor;
- aplicarea măsurilor propuse;
- controlul realizării obiectivelor de redresare sau ameliorare.

Având în vedere coerenţele multiple şi de natură diferită, se impune integrarea întregului demers
al Analizei într-o viziune sistemică. Analiza economico-financiară este, înainte de toate, o ştiinţă a
interpretării, bazată pe un sistem de informaţii care trebuie culese, tratate şi prelucrate. În condiţiile
unor informaţii fiabile şi corecte, formularea unor judecăţi de valoare pertinente depinde atât de măsura
în care analistul stăpîneşte teoria economică, cunoaşte realitatea obiectictivă, cât şi de experienţa
acestuia.

În practica curentă, termenul de diagnostic este frecvent înlocuit cu cel de analiză sau de audit.
Diagnosticul nu trebuie confundat cu analiza. Demersul diagnosticului se bazează pe analiză.

Analiza economică presupune: Descompunere, Comparaţii şi Interacţiuni,

care stau la baza determinării Oportunităţilor şi Vulnerabilităţilor,

pe baza cărora,

Diagnosticul economico-financiar: Caută un avantaj concurenţial prin comparaţii interne şi externe.

Rolul analistului constă în studierea şi evaluarea obiectivă a unor stări şi rezultate, în

identificarea factorilor şi cauzelor acţiunii acestora în stabilirea punctelor forte şi slabe ale
întreprinderii, în găsirea unor soluţii pentru reglarea sau îmbunătăţirea activităţii. Pertinenţa
Diagnosticului economico-financiar este condiţionată de cunoaşterea factorilor care acţionează asupra
unui fenomen, a naturii acestora, a mecanismului prin care concură la forma rezultatelor şi prin care
influenţează evoluţia acestora.

Factorii nu acţionează izolat, ci interdependent, corelat într-un sistem de legături complexe.

Identificarea factorilor necesită cunoaşterea modului de formare a rezultatelor economice, legăturilor
cauzale care au stat la baza formării acestuia, precum şi a mediului economic social şi concurenţial în
care activează întreprinderea diagnosticată.

Factorii sunt grupaţi după diferite criterii:

1. După conţinutul/natura lor:

- tehnici,
- tehnologici,
- organizatorici,
- economici,
- social-politici,
- demografici,
- psihologici,
- naturali, etc
2. După caracterul lor în cadrul unei relaţii cauzale (care dă ordinea de analiză)
- Factori cantitativi, care au un rol principal în apariţia fenomenului economic analizat, fiind
purtătorii materiali ai factorilor calitativi. În absenţa factorilor cantitativi, factorii calitativi şi-ar
pierde semnificaţia, deoarece aceştia nu sunt de aceiaşi natură cu fenomenul sau procesul
economic analizat şi nu se exprimă în aceiaşi unitate de măsură cu acesta.
 - Factorii calitativi, care sunt de aceeaşi natură cu fenomenul analizat, şi, de regulă se exprimă
în aceeaşi unitate de măsură cu acesta. Factorii calitativi sunt multiplicaţi de factorii cantitativi
şi reflectă latura intensă a fenomenului sau procesului analizat.
- Factorii de structură intervin atunci când fenomenul analizat se exprimă prin mărimi agregate
şi exprimă raporturile cantitative dintre componentele acestor mărimi.
3. După modul în care acţionează:
- Factorii cu acţiune directă sunt acei factori care influenţează în mod direct modificarea unui
proces sau fenomen economic.
- Factorii cu acţiune indirectă sunt acei factori care influenţează în mod indirect modificarea unui
proces sau fenomen economic; aceştia îşi transmit acţiunea asupra fenomenului economic prin alţi
factori, care pot fi direcţi sau indirecţi.
4. după gradul de sintetizare:
- factori simpli, care nu mai pot fi descompuşi
- factori complecşi, care sunt determinaţi trepte de agregare, de o serie de alţi factori complecşi sau
simpli.
5. în funcţie de efortul propriu al întreprinderii:

- factori interni, care sunt dependenţi de efortul propriu al întreprinderii şi îşi au originea în
eforturile depuse de întreprindere pentru utilizarea cât mai eficientă a patrimoniului său (timp de
muncă, productivitatea muncii, gradul de utilizare a capacităţii de producţie)

- factori externi, care sunt independenţi de efortul propriu al întreprinderii sunt factorii care ţin de
mediul economic, finaciar şi fiscal în care acţionează întreprinderea.

6. după posibilităţile de previziune:

- factori previzibili (cerţi sau determinabili), care acţionează în cadrul unor procese economice
controlate de către conducerea întreprinderii;

- factori imprevizibili, a căror acţiune se materializează în abateri de la desfăşurarea normală a unor

procese economice, sub impulsul unor forţe externe, necontrolabile (piaţa externă, forţe ale naturii).

7. după intensitatea acţiunii:

- factori dominanţi, a căror acţiune este hotărâtoare în obţinerea rezultatelor

- factori secundari, a căror influenţă nu este decisivă pentru obţinerea unui rezultat

8. după durata de exercitare a influenţei:

- factori de durată – cu acţiune continuă

- factori tranzitorii – cu acţiune discontinuă.

 Organizarea activității practice de analiză si diagnostic economic-financiar

Realizarea obiectivelor analizei economico-financiare, fiabilitatea concluziilor sale

depind de modul de organizare a acesteia, atât la nivelul analistului, cât și al întreprinderii.
Analistul trebuie să se documenteze cu privire la sectorul de activitate în care se află
întreprinderea analizată, la firmele concurente, la conjunctura internă și externă, la contextul
local. Scopul documentării este, pe de o parte, de a facilita munca ulterioară, iar pe de altă
parte de a ușura comunicarea analistului cu personalul întreprinderii analizate.
Pentru întreprindere, un diagnostic realizat de un consultant extern are un cost
proporțional cu timpul consumat. De aceea, ea are interesul să-l pregătească prin: asigurarea
documentelor necesare, prin prepararea unei situații de sinteză privind dinamica și situația
performanțelor, prin punerea la dispoziție a tablourilor de bord.

Etapele activității practice de diagnostic:

a) elaborarea planului de analiză, ce cuprinde obiectivele analizei, perioada de analiză,
locul de desfășurare, termenul de realizare a analizei. Conținutul concret al planului depinde de
obiectivele analizei, perioada de timp analizată, nivelul la care se va face analiza;
b) cercetarea documentară este etapa intermediară în care se asigură baza de date
necesare investigării;
c) verificarea informațiilor, care poate fi: formală (verificarea formei purtătorilor de a
informații), aritmetică (controlul calculelor), de fond (se verifică dacă indicatorii au fost calculați
prin respectarea normelor în vigoare) J
c) prelucrarea informațiilor prin aplicarea metodologiei de analiză;
d) elaborarea raportului final.

Raportul, ca singură dovadă a realizării diagnosticului respectiv, trebuie să

îndeplinească o serie de condiții de formă și de conținut, deosebit de importante pentru
imaginea persoanei (analistului) sau cabinetului în cauză.
Raportul de diagnostic se prezintă ca un text redactat de analist, care cuprinde în
proporție necesară exprimările cifrice și reprezentările grafice. Raportul este structurat
astfel:
I) partea introductivă, care cuprinde o precizare a condițiilor de realizare a analizei;

II) conținut:
a) faza descriptivă, în care se prezintă: volumul, structura și starea potențialului intern;
rezultatele obținute; comportamentul salariaților; contextul concurențial și tendințele pieței;
contextul economico-social-politic;
b) faza explicativă - în care sunt sintetizați factorii care au acționat, cauzele acțiunii
lor, punctele forte și slabe ale întreprinderii.
În această etapă, concluziile trebuie să fie logice, coerente, ierarhizate în funcție de
importanta și rolul lor în procesul de decizie.
Analistul trebuie să evidențieze aportul diferitelor compartimente, persoane, factori în
obținerea rezultatelor și să delimiteze rezultatele obținute prin efort propriu.

III) Propuneri și recomandări

Diagnosticul nu este un scop în sine, ci un mijloc de acțiune, de ameliorare a
rezultatelor, de progres. De aceea, fiecare propunere trebuie fundamentată, astfel încât să
permită răspunsul la următoarele întrebări:
- pentru ce?
- cum?
- când?
- unde?
- cât?
f) Comunicarea este o etapă de prezentare și discutare a raportului, respectiv a
recomandărilor, cu conducerea întreprinderii analizate.