Tema 7: Biologia procesului rănii

1. Hidratarea sau curățirea biologică a rănii.

2. Dehidratarea sau fenomenele de regenerare și restabilire.
3. Particularitățile procesului biologic al rănii la diferite specii de animale.

1. Hidratarea sau curățirea biologică a rănii.

Cicatrizarea cuprinde un ansamblu de fenomene generale şi locale ce se petrec în
endoteliul capilar şi în ţesutul conjunctiv perivascular cu scopul de a repara pierderile celulare şi
a restabili metabolismul celular. Nu se cunosc toate fenomenele ce se petrec în plăgi, totuşi prin
studn biochimice, istologice şi experimentale, s-au putut pune în evidenţă o serie întreagă de
fenomene complexe. Se ştie astăzi că o plagă este un focar generator de modificări locale şi de
perturbaţii generale, care pot întreţine distrucţia celulară sau pot determina procesul de
cicatrizare. între aceste două procese, de distrugere şi de cicatrizare, nu se poate trage o barieră
fixă. Ambele rezultă din reacţiile chimice şi biologice ce se petrec în plagă. Procesele din plagă
decurg sub influenţa impulsului de răspuns al scoarţei cerebrale.
Procesul de reparaţie se aseamănă din punct de vedere clinic şi anatomo-patologic cu
reacţiile inflamatorii. El ia naştere din colaborarea a trei procese esenţiale : iniţial procesul
degenerativ, apoi procesele circulator şi proliferativ. Toate aceste procese sînt bine distincte şi
evidente, în special în plăgile operatorii drenate şi în plăgile contuze.
Procesul degenerativ are rolul să cureţe plaga de toate celulele distruse şi să prepare
terenul pentru procesul circulator sanguin şi limfatic. El conduce celulele la moarte şi este
totdeauna în raport direct cu traumatismul ce a produs plaga. în el se produc fenomene
periculoase, deoarece celulele moarte şi descompuse, pe lîngă că vor constitui cel mai bun mediu
de cultură bacteriană, mai agravează şi boala postoperatorie sau posttraumatică, prin absorbţia
lor în organism. De aceea, el trebuie accelerat prin aplicarea pe plagă a hemo-pansamentului
sulfamidat, prin aplicarea unei vezicători în jurul plăgu, prin ser trefonat, aspersiuni cu eter
iodoformat 10% şi pudrarea plăgii cu furacin (nitrofurazon cu pobgbcoli).
Procesul circulator prin tirculaţia venoasă şi bmfatică elimină produsele patologice
degenerate. După distrugerea ţesuturilor moarte se instituie în plagă şi în jurul ei o hipere-mie.
Capilarele şi arterele devin dilatate şi mai turgescente. Favorizînd la început o circulaţie
accelerată şi apoi încetinită, vasele îşi modifică pereţii endoteliah, îşi răresc structura şi lasă să
treacă prin ele plasma în ţesutul învecinat (edem). Fibrele colagene din ţesutul conjunctiv se
umflă. O dată cu plasma sanguină vin în ţesuturile plăgii şi un mare număr de leucocite, în
special polinucleare neutrofile, care prin fermenţii proteolitici lizează şi fagocitează elementele
străine (fig. 131). Infiltraţia leucocitară devine atît de marcată după 24—48 de ore de la aplicarea
hemopansamentului sulfamidat şi mai ales după aplicarea unei vezicătoii, încît histologic,
aproape nu se mai recunoaşte ţesutul autohton. Umorile ajunse în ţesuturi, provoacă excitaţii în
urma cărora celulele adinamice din plagă se vitalizează şi încep procesul de proliferare.

Procesul de rană de la lezarea țesuturilor pînă la restabilirea lor pe fonul inflamației

evoluiază în 2 faze: faza de hidratare și faza de dehidratare.
Toate procesele care se produc în rană se desfășoară în mediul coloidal, în care
tumefacția coloizilor, pereților rănii și capilarilor depind de procesele de hidratare și se află în
dependență directă de intensivitatea proceselor fizico-chimice ale mediului.
În cazul rănilor aseptice operatorii, faza de hidratare este nesemnificativă pe fonul
pronunțării slabe a edemului traumatic și inflamator.
În cazul rănilor infectate faza de hidratare este intensiv pronunțată și condiționată de
prezența în rană a țesuturilor moarte.
Faza de hidratare – apare imediat după lezarea țesuturilor și se caracterizează prin
exudație, prin supra saturația și tumefacția coloizilor țesuturilor moarte, prin fenomene de
hidroliză, histoliză și fogocitază, de asemenea și prin formarea barierului protector în jurul rănii.
De gradul de manifestare a fenomenelor de hidratare depinde perioada de curățire a rănilor de
țesuturi moarte.
Intensivitatea hidratației deminuiază în ordinea cabaline->carnivorele->animalele
cornute->porcii->rozătoarele și păsările.
Modificările biofizico-chimice în zona plăgii în general apar ca consecință:

- a deteriorării vaselor sangvine și limfatice

- a măririi permeabilității membranelor celulare a capilarelor

- a dereglării circulației sangvine și troficii tisulare.

Toate aceste și alte dereglări provoacă modificarea schimbului de substanțe, duc la glicoliza
anaerobă și micșorarea potențialului de regenerare și restabilire.
În rezultatul proceselor fermentative ale glucidelor, proteinelor și lipidelor în rană se
acumulează produse neoxidate (acidul lactic, aminoacizi, acizii grași) care provoacă acedoza
locală.
 Acedoza contribuie la activizarea enzimelor protcolitice, care lizează coloidile țesuturilor
moarte și accelerează curățirea rănii, dar din altă parte acedoza duce la acumularea valenților
acidice care potențează acedoza, lizarea țesuturilor și inhibează fagocitoza.
Acedoza pronunțată (pH de la 6 și mai jos) în combinație cu toxinele microbiene sporesc
necrotizarea și lizarea fermentativă a țesuturilor micșorează activitatea fagocitară a leucocitelor.
În rezultatul histalizei în rană se acumulează substanțe fiziologice active (histamină,
acetilholina …) și sporește concentrația de caliu (potasiu), care măresc durerea, permiobilitatea
membranelor celulare din rană și sporesc fenomenele de hidratare (suprasăturația celulelor cu
apă, deteriorarea membranelor și edemația țesuturilor.
Sub acțiunea fermentalizei proteinelor, glucidelor și lipidelor în rană sporește
concentrația lor, se majorează tensiunea oncotică și osmotică, ce agravează circuitul sanguin și
limfatic, microcirculația, intensifică isemia și procesele necrotizante.
Paralel cu majorarea acestor tensiuni sub acțiunea de oxidare a mediului rănii apare
tensiunea-extinderea superficială slabă, care este cauzată de viscozitatea coloizilor.
Acumularea în țesuturi și în exudat a substanțelor fiziologice active și permiabilitatea
înaltă a capilarilor contribuie la migrarea și concentrarea leucocitelor la periferie cu țesuturile
sănătoase, unde apare inflamația purulentă-demarcantă.
Dezvoltarea infecției plăgii duce la majorarea acedozei, la necroze adăugătoare, la
sporirea proteolizei și acumularea produselor care se absorb în sânge și limfă și pot duce la
dezvoltarea febrei purulente-rezarbtive și sepsis.
Acumularea abundentă și reținerea exudatului purulent agravează reglarea
neurohumarola și toate procesele biofizico-chimice în rană.

- Sub influența proceselor descrise, lizării fermentative a țesuturilor moarte faza de

hidratare treptat trece în faza de dehidratare.

2. Dehidratarea sau fenomenele de regenerare și restabilire?

PROCESU PROLIFERATIV urmăreşte înlocuirea ţesutului distrus din plagă. El se realizează
cu ajutorul celulelor sănătoase din plagă, care se înmulţesc prin mitoză şi cu ajutorul leuco
citelor extravazate. Ţesutul conjunctivo-vascular este cel mai activ şi lui îi revine rolul principal
în procesul de proliferare (fig. 132). El formează o reţea fină de vase de neofor-maţie (ţesutul de
granulaţie sau de înmugurire). Numărul mare de capilare de neoformaţie, de fibroblaşti şi de
macrofage consobdează structura ţesutului de înmugurire care la început este moale, primitiv
(fig. 133, 134). încetul cu încetul acest ţesut se organizează, se transformă în ţesut fibros şi
înebeie astfel acţiunea regeneratoare. Ţesutul foimat din muguri cărnoşi, are o mare putere de
apărare contra infecţiei şi formează o barieră de nepătruns pentru microbi. în ţesutul de
înmugurire, după 10—12 zile, se pot distinge două straturi :
a) Un strat superficial de ţesut conjunctiv tînăr, străbătut de numeroase vase dispuse în
formă de deget de mănuşă, infiltrat cu numeroase limfocite şi de celule plas-matice şi acoperit cu
un strat subţne de fibrină, invadată de polinucleare.
b) Un strat mai profund de ţesut conjunctivo-fibios, puţin vascularizat şi infiltrat cu
puţine leucocite. Dezvoltarea şi transfoimarea ţesutului de înmugurire în cicatiice se datoreşte
funcţiei impuse de mediul umoral şi de mediul extern.
Stratul superficial are rolul de a repara pierderile, de a umple golurile şi de a pro -teja
stratul profund. El nu prezintă o structură funcţională aşa cum prezintă stratul
profund. Proliferai ea stratului superficial nu trebuie forţată; ea trebuie să se facă pînă ce acesta
ajunge la nivelul marginilor cutanate ale plăgii şi totdeauna în strînsă corelaţie cu stratul profund.
Bolul principal în producerea procesului de reparaţie il joacă sistemul nervos.
Traumatismul lucrează în primul rînd asupra lui şi deci fenomenele nervoase sînt primele ce apar
într-o plagă. Sub influenţa traumatismului se produc reflexe, care se repercutează asupra
aparatului circulator şi asupra glandelor endocrine (ce conduc fenomenele de reparaţie ale
plăgii).
Mecanismul fenomenelor de reparaţie în plăgi depinde însă foarte mult şi de „factorul
infecţie" care îngreuiază mult reacţia reparatoare. Pe aceea fenomenele de cicatrizare se pot
realiza în mai multe feluri, cicatrizare prin adeziune, cicatrizare prin supuraţie, cicatrizare mixtă
şi cicatrizare sub crustă.

Dehidratarea – se caracterizează prin deminuarea reacției inflamatoare, tumefacției

colaizilor și predominarea proceselor regenerative asupra proceselor necrotizante.
Dehidratarea evoluiază în 2 perioade:

- perioada de granulare
- perioada de epitelizare și cicatrizare.

Procesele biofizico-chimice de regenerare și restabilire se manifestă pe fonul normalizării

troficii și dehidratării țesuturilor.
În rană:

- se micșorează exudația purulentă

 - se ameliorează circulația sangvină și limfatică

- se lichidează fenomenele de stagnare și stară

- sporește potențialul de restabilire

- diminuiază acedoza, proteoliza și fagocitoza

- se normalizează metabolismul tisular

- se reduce concentrația proteinelor, lipidelor și glucidelor

- se micșorează tensiunea oncotică și osmatică

- se reduce viscozitatea structurilor coloidale

- se comprimă structura membranelor celulare.

În exudat și în lichidul tisular se acumulează stimulatori regenerativi și acizi nucleici, care

participă la sinteza proteinelor și regenerație.
Producerea insuficientă a acizilor nucleici și aprovizionarea insuficientă cu ei a moleculelor
vazogene din sânge este una din principalele cauze de dereglării regenerării. Agravează
vindecarea rănilor dehidratația intensivă rapidă sub influența înlocuirii brusc a reacției acide a
mediului cu reacția neutră sau bazică. Aceasta provoacă supraexitarea granulațiilor și reține
epitelizarea lor.
Epitelizarea se reține și de către acedoza mărită ridicată, care sporește hidratarea granulațiilor și
stopează formarea epiteliului. În rezultat se reține vindecarea rănii iar granulațiile tumeficate
ușor se deteriorează și nu împedică pătrunderea microbilor patogeni și poate contribui la apariția
reinfecție.

3. Particularitățile biologiei procesului rănii la diferite specii de animale .

Procesul de curățire a rănilor la diferite specii de animale evoluiază în 3 forme (varietăți):

- purulentă – fermentativă
- purulentă – sechestrală

- sechestrală.
 1. Forma purulentă-fermentativă este caracteristică pentru carnivore și cabaline. În
locul leziunii apare hidratarea pronunțată a țesuturilor în formă de edem traumație, pe urmă
edemul inflamator în prezența fenomenelor exudative.
Pe acest fon se dezvoltă procesul purulent-farmentativ, în rezultatul cărui are loc:

- lichifierea țesuturilor moarte

- inhibiția microbilor

- eliminarea exudatului purulent cu conținutul cavității rănii

- sporirea proceselor imunobiologice.

În cazul reținerii puroiului în rană apare febra purulentă-rezorbtivă. Pe măsura eliberării rănii de
țesuturi moarte procesul rănii trece în faza e dehidratare. Această formă de curățire biologică
este mai favorabilă în comparație cu celelalte două.
2. Forma purulentă-sechestrală – este caracteristică pentru animalele cornute și porci.
În locul lezării din exudatul fibrinos și țesuturilor moarte se formează prin dehidratarea lor
barieră …………. fibrino-tisular.
Acesta este barieră biologică și protejează rana de infectarea secundară, fixează
substanțele străine și lichidează pericolul implantării microbilor în țesuturile sănătoase, ori
invers la o oarecare virulcuță a microbilor și slăbirea rezistenței organismului el contribuie la
dezvoltarea infecției.
Conținutul fibro-tisulară treptat se sechestrează. La hidratarea moderată la hotarul
dopului și țesuturilor sănătoase apare inflamația purulentă-demarcantă.
Această formă de curățire evaluează mai lent decât cea precedentă. Pe măsura sechestrării
complete a țesuturilor moarte rana este acoperită cu granulații.
3. Forma sechestrală – este caracteristică în general pentru rozătoare și păsări. La
animalele cornute și porcine se întâlnește în cazul rănilor superficiale. La cai și carnivore – în
cazul rănilor cutaute. În locul lezării percipitează chiagul fibrinos, care provoacă hemostaza,
fixează microbii și protejează rana de infectarea secundară.
Apare edemul traumatic nesemnificativ, inflamația fibrinoza cu exudația sporită a
fibrinei, care concomitent cu țesuturile moarte formează masa fibrino-tisulară.
Pe urmă această aglomerare (masă) se supune dehidratării, se usucă și se transformă în
crustă protectoare, care se mumifică împreună cu microorganismele.
 Între crustă și țesuturile sănătoase apare inflamația purulentă-demarcantă cu procese
purulente-fermentative și fogacitoză. Ca consecință crusta purulentă-tisulară treptat se
sechestrează, adică se desprinde, (se înlătură) de la țesuturile sănătoase. Procesul de sechestrare
este urmat de formarea barierului granulos complex și vindecarea rănii.

Schema biologiei procesului rănilor aseptice operatorii

Leziuni
Cantitate mică de țesuturi moarte
(marginile rănii sânt apropiate prin sutură)
Hidratarea nesemnificativă (I fază)
Edemul traumatic
Edemul inflamator
(exudația seroasă sau sero-fibrinoasă)
Curățirea fementativă a rănii de țesuturi moarte
Dehidratarea nesemnificativă (II fază)
Regenerarea și restabilirea funcțiilor

Schema biologiei procesului rănilor accidentale și produce prin arma

de foc (infectate)
Leziune
Cantitate mare de țesuturi moarte
(dehiscența rănii și infectarea microbiană)
Hidratarea pronunțată (I fază)
Edemul traumatic
Edemul inflamator
(exudația seroasă sau sero-fibrinoasă)
Infiltrarea celuloză
Inflamația purulent demarcantă
(formarea barierului granulos)
Segregarea fermentativă și sechestrația țesuturilor
Curățirea rănii de țesuturi moarte
Dehidratarea pronunțată (II fază)
Regenerarea și normalizarea funcțiilor
(granularea, cicatrizarea și epitelizarea)