PROIECTUL DIDACTIC

al cursului (prelegerii)
Autor:
Pavel Țurcan, doctor în drept, conferențiar universitar

1. Tema 3. Reglementarea de stat a activității comerciale externe (4 ore)

2. Tezele principale:

1. Conceptul de politică vamală.

2. Impunerea - instrument principal în aplicarea politicii vamale.
3. Reglamentarea tarifara.
4. Reglamentarea netarifara.
5. Originea mărfurilor.

3. Obiectivele:
4. să identifice formele şi metodele de realizare a politicii vamale şi a politicii fiscal-comerciale în
operaţiunile de export-import
5. să definească noţiunea de tarif vamal şi utilizarea în practica internaţională
6. să caracterizeze tarifele vamale şi sistemul taxelor vamale
7. să determine condiţiile de licenţiere a operaţiunilor de import-export
8. să definească metodele reglementării de stat a activităţii economice externe
9. să definească noţiunea de tarif vamal
10. să determine rolul şi locul tarifului vamal în reglementarea activităţii economice externe

4. Bibliografia:
1. Codul Vamal al Republicii Moldova, Legea nr.1149-XIV din 20.07.2000,
2. Legea reglementării de stat a activităţii comeciale externe Nr. 1031- XIV din 08.06.2000;
3. Legea privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător Nr. 160 din 22.07.2011;
4. Legea nomenclaturii combinate Nr.172 din 25.07.2014;
5. Legea cu privire la tariful vamal Nr. 1380-XIII din 20.11.1997;
6. Hotărîrea Guvernului privind perfecţionarea mecanismului de reglementare a comerţului exterior
Nr. 777 din 13.08.1997.
7. Aurel Teodor Moldovan, Drept vamal, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2006;
8. Ianuș Erhan, Teodor Cîrnaț, Drept vamal comunitar, Chișinău, 2011;
9. Gheorghe Caraiani, Gelu Ştefan Diaconu, „Tariful vamal integrat”, Lumina Lex, Bucureşti, 2002;
10. Carmen Mladen ,,Drept vamal românesc şi comunitar”, Editura economica, Bucureşti, 2003;
11. Ioan Condor, Silvia Cristea Condor, “Drept vamal şi fiscal”, Lumina Lex Bucureşti, 2002;
12. Б. Н. Габричидзe, „Российское таможенное право”, „Норма”, Москва 2001.
5. Probleme, abordări care depăşesc cadrul curricular, dar pot constitui sfera de interes al
unor studenţi:

1. Argumentarea importanța utilizării tarifului vamal.

2. Determinarea necesității stabilirii originii mărfurior pentru economia națională

6. Conţinutul prelegerii:

1
 1. Conceptul de politică vamală.
Politica comercială cuprinde ansamblul normelor adoptate de stat, pentru reglementarea
comportamentului persoanelor autorizate în raporturile lor comerciale internaţionale. Politica comercială
determină modul de conexiune a economiei naţionale la economia mondială prin norme de ordin
administrativ, fiscal, vamal şi valutar.
Politica comercială a oricărui stat face parte integrantă din politica sa economică generală,
îndeplinind, în condiţiile economiei mondiale contemporane, o funcţie majoră în mecanismul
interdependenţelor economice internaţionale.
Prin politica comercială pe care o practică, statul urmăreşte să realizeze un anumit grad de
permeabilitate a frontierei vamale faţă de mărfurile de origine străină, corespunzător necesităţilor de
protecţie a producţiei naţionale. De asemenea, prin politica respectivă statul urmăreşte să orienteze şi să
stimuleze dezvoltarea producţiei pentru export.
Politica comercială este complexă, în practică urmărindu-se asigurarea schimburilor comerciale
externe prin îndeplinirea următoarelor obiective:
• controlul importului;
• promovarea cooperării economice internaţionale;
• încurajarea şi controlul exportului şi importului de capital;
• asigurarea echilibrului balanţei plăţilor externe.
Politica vamală reprezintă o parte importantă a politicii comerciale care cuprinde totalitatea
reglementărilor şi normelor emise de stat prin instituţiile abilitate care vizează intrarea sau ieşirea în şi din
ţară a mărfurilor, care implică:
- controlul mărfurilor şi mijloacelor de transport, cu ocazia trecerii frontierei vamale;
- îndeplinirea formalităţilor vamale;
- impunerea vamală prin plata creanţelor vamale;
- alte formalităţi specifice.
Autorul roman Gheorghe Caraiani menţionează că: „Politica vamală este o componentă semnificativă
a politicii comerciale, promovată de o ţară, care subsemnează principiile şi normele legale, fundamentează
reglementarea modului de intrare şi de ieşire a mărfurilor şi serviciilor de pe teritoriul vamal al unei ţări,
precum şi taxele vamale, percepute asupra operaţiilor de import şi de export”.
Autorul rus Gh. Gabricidze menţionează: „Politica vamală reprezintă un sistem de activităţi politico-
juridice, economice, organizatorice în sfera activităţii vamale, îndreptate spre realizarea şi apărarea
intereselor economice atît interne, cît şi externe a statului”. Prin aspectul extern al politicii vamale înţelegem
stabilirea relaţiilor externe pe plan economic în ceea ce priveşte atît importul, cît şi exportul mărfurilor.
Aspectul extern al politicii vamale se mai conturează şi prin participarea statului la diferite convenţii,
acorduri, în ceea ce priveşte activitatea vamală, evitarea dublei impuneri pe baza principiului reciprocităţii.
2
 Din cele menţionate mai sus, am putea evidenţia următoarea definiţie a politicii vamale: „Politica
vamală reprezintă o totalitate de activităţi politico-juridice, economice, organizaţionale, întrunite într-un
sistem bine determinat, ce are ca scop asigurarea eficienţei operaţiunilor vamale, reglementarea schimbului
de mărfuri pe teritoriul vamal, protecţia pieţei interne, rezolvarea problemelor comercial-fiscale, stimularea
dezvoltării economiei naţionale”.
Pentru realizarea cît mai eficientă a politicii vamale este nevoie de a folosi anumite instrumente. În
mod general, sunt folosite instrumente de politică comercială de natură tarifară, însă, în mod deosebit,
trebuie de folosit instrumentele politicii vamale specifice, şi anume: reglementările vamale, ca factor care
diferenţiază modul de aplicare a politicilor vamale între statele lumii, tarifele vamale ca principalul
instrument prin care se realizează impunerea vamală, folosit de toate ţările lumii, cuprinzînd procentual
nivelul taxei vamale, ce se percepe asupra mărfurilor importate sau exportate, în funcţie de procedurile
aplicate.
Politica vamală dispune de o serie de mijloace specifice, care se grupează în două mari categorii:
1. Mijloace economico – financiare prin care întelegem taxele vamale şi alte plăţi vamale prevăzute
de legislaţia în vigoare.
2. Mijloace de tehnică şi procedură vamală. Prin mijloace de tehnică şi procedură vamală se
subînţeleg toate direcţiile de activitate pe plan organizaţional şi procedural în vederea realizării scopurilor
politicii vamale.
În literatura de specialitate sunt întîlnite două categorii de politică vamală:
1. Politica vamală de protecţie – este îndreptată spre crearea condiţiilor care contribuie la dezvoltarea
economiei naţionale prin apărarea ei de concurenţa străină. Protecţionismul prevede stabilirea taxelor vamale
înalte faţă de mărfurile ce sunt importate din străinătate, interzicerea parţială sau totală pentru importarea
unor categorii de mărfuri, finanţarea direcţiilor de export şi alte activităţi.
2. Politica vamală a liberului schimb – este îndreptată spre susţinerea mondială a importului pe piaţa
internă a mărfurilor străine. Această categorie de politică vamală se stabileşte prin instituirea stadiului
minimal al taxelor vamale. Am putea concluziona că, anume prin intermediul instituirii politicii de liber
schimb, s-ar ajunge la o dezvoltare economică mai înaltă pe plan mondial.
Funcţiile politicii vamale sunt următoarele:
- Asigurarea cît mai efectivă a folosirii instrumentelor de control vamal şi coordonarea
schimbului comercial pe teritoriul vamal al statului;
- Participarea la realizarea sarcinilor comercial-politice cu privire la protecţia pieţei interne.
Funcţia dată presupune protecţia pieţei interne direct şi protecţia producătorului autohton
indirect;
- Stimularea dezvoltării economiei naţionale. Funcţia de stimulare a dezvoltării economiei
naţionale - are o strînsă legătură cu funcţia precedentă, dar are şi anumite deosebiri faţă de

3
 ea. Astfel, stimularea dezvoltării economiei naţionale se efectuează atît prin stoparea
importurilor exagerate, cît şi prin importul controlat;
- Participarea la realizarea sarcinilor economice a statului.
Republica Moldova practică o politică vamală preferenţială cu caracter tarifar. Acest lucru presupune
acceptarea de reduceri sau chiar eliminarea taxelor vamale la unele importuri din state sau uniuni vamale cu
care sunt încheiate anumite acorduri. De asemenea, negocierile convenţiilor comerciale reprezintă
modalitatea principală de stabilire a concesiilor tarifare şi netarifare pe care statele se înţeleg să şi le acorde.
Astfel, tariful vamal reprezintă principalul mijloc de negociere, dar el este caracterizat şi de rolul pe care îl
are în protecţia economiei naţionale.
Conform legislaţiei Republicii Moldova principiile de bază ale politicii vamale sunt:
    a) promovarea unei  politici unice în domeniul comerţului exterior ca parte componentă a politicii
externe a Republicii Moldova;
b) centralizarea sistemului reglementării de stat a activităţii comerciale externe şi exercitarea
controlului asupra acestei activităţi;
c) unitatea teritoriului vamal al Republicii Moldova;
d) prioritatea măsurilor economice;
e) egalitatea în drepturi şi nediscriminarea participanţilor la activitate comercială externă;
f) protecţia de stat a drepturilor şi intereselor legitime, inclusiv a secretului comercial, ale
participanţilor la activitate comercială externă;
g) libertatea schimbului internaţional de mărfuri şi servicii.
2. Impunerea - instrument principal în aplicarea politicii vamale.
Prin impunere, înţelegem acele măsuri şi operaţiuni, efectuate în baza legii, care au drept scop
stabilirea unei cote de impozit. Impunerea vamală în activitatea de comerţ exterior presupune, din punct de
vedere al politicii practicate de un stat la un anumit moment, aplicarea unor principii politico-economice de
încurajare a dezvoltării unei ramuri sau subramuri economice şi extinderea relaţiilor economice cu alte state.
Ca instrument de bază, cu care operează politica vamală, impunerea îndeplineşte trei funcţii
importante:
1. Funcţia fiscală – care presupune o importantă sursă de venituri pentru bugetul de stat.
2. Funcţia protecţionistă – care presupune ocrotirea economiei naţionale împotriva concurenţei
străine.
3. Funcţia de negociere – prin care se negociază concesiile vamale bi sau multilaterale în sensul
stimulării schimburilor comerciale internaţionale.
Obiectul impunerii îl constituie mărfurile, care îmbracă una din formele activităţii de comerţ exterior,
respectiv importul, exportul sau tranzitul. Subiectul impunerii este persoana fizică sau juridică, obligată prin
lege la plata creanţelor vamale. Stabilirea obiectului impunerii se realizează pe baza declaraţiei vamale, care
este actul juridic prin care sunt furnizate informaţiile necesare realizării obligaţiilor fiscale. Reieşind din
4
faptul, că administraţia vamală gestionează mai multe tipuri de venituri, dintre acestea cele mai importante
fiind: taxele vamale, taxa pe valoare adăugată, accizele, procedura de impunere se realizează în dependenţă
de statutul juridic al titularului, ce importă marfa respectivă.
Astfel, impunerea se prezintă ca instrument principal în realizarea politicii vamale şi anume prin
intermediul acestei metode are loc atît protecţia producătorului intern şi a produsului autohton, cît şi
completarea cheltuielilor bugetare. În majoritatea statelor, anume prin intermediul acestei metode, are loc
echilibrarea funcţiilor economice ale statului. Prin intermediul impunerii are loc stoparea produsului străin,
ce urmează a fi importat în ţară şi care ar putea aduce pagube materiale producătorului autohton în particular,
cît şi economiei naţionale în general. În acest caz, prin stoparea produsului străin, se are în vedere nu
stoparea completă, ci interdicţiile parţiale, în acest mod, neîncălcînduse principiul nediscriminării agenţilor
economici.

3. Reglementarea tarifară
În literatura de specialitate se menţionează, că “noţiunea de tarif vamal poate fi tratată atît în sens larg, cît
şi în sens îngust”. În sens larg, tariful vamal este un instrument de realizare a politicii comerciale a statului,
avînd drept scop echilibrarea importului şi exportului de mărfuri, cît şi protejarea pieţei interne prin
instituirea şi aplicarea mecanismului de percepere a taxelor vamale. În sens îngust, tariful vamal poate fi
definit ca un catalog, care cuprinde nomenclatorul de mărfuri introduse pe sau scoase de pe teritoriul vamal,
precum şi cotele taxelor vamale, aplicate acestor mărfuri.
Autorul român Gheorghe Caraiani menţionează că: “Tariful vamal reprezintă o listă a produselor,
care fac obiectul importurilor, cu indicarea taxelor vamale pe produse“. O altă definiţie a tarifului vamal este
dată de către autoarea română Carmen Mladen, şi anume: “Ansamblul taxelor de import şi export reprezintă
tariful vamal al fiecărui stat”.
Clasificarea mărfurilor, supuse impunerii vamale, conform tarifelor în vigoare, în diverse ţări este
efectuată după următoarele criterii:
- după alfabet;
- după originea mărfii (din regnul vegetal, animal, mineral sau mixt);
- după gradul lor de prelucrare (materie primă, produs nefinisat, produs finit).
La 14 iunie 1983, la Bruxelles a fost semnată Convenţia internaţională privind sistemul Armonizat de
descriere şi codificare a mărfurilor, potrivit căreia a fost elaborat un nomenclator de bază unic, care a fost
acceptat de majoritatea statelor lumii, excepţie făcînd Canada şi SUA, iar criteriul de clasificare al mărfurilor
fiind gradul de prelucrare combinat cu originea mărfurilor. În baza convenţiei date majoritatea statelor şi-au
elaborat noi tarife vamale.
În cadrul tarifului vamal, statul nostru aplică prevederile Sistemului Armonizat, prin care înţelegem
„nomenclatura care cuprinde poziţiile şi subpoziţiile şi codurile numerice aferente, notele de secţiuni,
capitole şi subpoziţii, precum şi regulile generale de interpretare a sistemului armonizat cuprinse în anexa
5
la această convenţie. Prin nomenclatură tarifară se are în vedere „nomenclatura stabilită în conformitate cu
legislaţia părţii contractante pentru încasarea taxelor vamale de import”.
Din punct de vedere practic, s-a stabilit o anumită legitate în ce priveşte nivelul de dezvoltare
economică a statului şi cota taxelor vamale, prevăzute de tariful vamal la import. De regulă, cu cît statul este
mai dezvoltat, cu atît nivelul taxelor vamale este mai mic, deoarece ţara, ce produce o marfa concurentă, nu
are nevoie de o protecţie adăugătoare a producătorului autohton.
În literatura de specialitate este menţionat, că tariful vamal are următoarele funcţii:
1. funcţia protecţionistă – care se realizează prin protejarea mărfurilor şi a producătorului autohton.
2. funcţia fiscală – se realizează prin perceperea taxelor vamale.
Scopul aplicării tarifului vamal:
   a) optimizarea structurii importului de mărfuri;
b) echilibrarea importului şi exportului de mărfuri, protecţia producătorilor de mărfuri autohtoni;
   c) crearea condiţiilor favorabile pentru integrarea economiei Republicii Moldova în economia
mondială.
Clasificarea tarifelor vamale.
În literatura de specialitate deosebim mai multe criterii de clasificare a tarifelor vamale. Astfel, în
dependenţă de regimul vamal în care sunt transportate mărfurile peste frontiera vamală avem tariful vamal
de import sau de export. Tariful vamal de import – este un catalog, ce cuprinde nomenclatorul de mărfuri şi
cota taxelor vamale, aplicate la introducerea mărfurilor pe teritoriul vamal. Tariful vamal de import este cel
mai tradiţional instrument aplicat în vederea realizării politicii economice. El serveşte ca o bază pentru
reglementarea activităţii economice externe. Tendinţa tarifului vamal de import este de a majora preţul
produselor importate, aplicîndu-se, taxele vamale la import.
Tariful vamal de export – este folosit de un număr restrîns de state, preponderent aflate în curs de
dezvoltare, ce dispun de resurse naturale, fiind totodată un instrument de exercitare a controlului asupra
exportului. Scopul aplicării unui asemenea tarif este menţinerea preţurilor pentru o anumită categorie de
marfă pe piaţa internă şi pe piaţa internaţională.
O altă clasificare a tarifelor vamale este aceea care împarte tarifele vamale cu o singură coloană
(simplu) ce cuprinde o singură listă de taxe vamale, care se aplică importurilor provenind din toate ţările şi
tariful vamal cu mai multe coloane (compus) prevede mai multe categorii de taxe, care se aplică diferit faţă
de ţara, de unde provine marfa. Respectiv, acest tip de tarife, cu niveluri diferenţiate de taxe vamale, prevăd
o discriminare comercială şi posibilitatea de a obţine concesii tarifare din partea altor ţări. În cadrul unui
asemenea tarif, cotele taxelor vamale se schimbă de la cota maximă (taxa vamală autonomă sau generală), la
o cotă mai mică (taxa convenţională).
Sub aspectul stabilirii sale, tariful vamal poate fi:
- tarif vamal general (autonom);
- tarif vamal general convenţional;
6
 - tarif vamal general diferenţiat;
- tarif vamal general preferenţial.
Tariful vamal general. Constă în ansamblul taxelor vamale care se aplică
operaţiunilor de import-export de bunuri, indiferent de statul din care provin. Acest tarif vamal se practică
între statele care nu au încheiat convenţii în acest domeniu şi conţine o singură coloană de taxe vamale
pentru toate mărfurile supuse impunerii vamale.
Tariful vamal convenţional este stabilit prin convenţii între state sau prin
clauze ale diverselor acorduri comerciale privind toate operaţiunile de import-
export de mărfuri sau produse, sau numai pentru unele dintre vânzările de mărfuri cele mai frecvente. De
regulă, una din coloanele de taxe vamale convenţionale vizează mărfurile importate din ţările care
beneficiază de clauza naţiunii celei mai favorizate. Conform art. l din Acordul General pentru Tarife şi
Comerţ, „orice avantaj, favor, privilegiu sau imunitate acordată de partea contractantă pentru orice
produs originar sau destinat oricărei alte ţări va fi acordat imediat şi necondiţionat produsului similar
originar din sau cu destinaţia către teritoriile tuturor celorlalte/ părţi contractante”. Astfel, în domeniul taxelor
vamale, acordarea de reduceri sau scutiri de taxe pentru anumite produse, unor state, obligă la acordarea
aceloraşi facilităţi ţărilor cărora li s-a acordat clauza naţiunii celei mai favorizate.
Tariful vamal diferenţiat are un regim superior tarifului vamal general şi priveşte vânzările de
mărfuri sau produse în relaţiile numai cu anumite state. Această formă de tarif vamal este practicată din
interese protecţioniste ale economiei naţionale.
Tariful vamal preferenţial este tariful vamal care se practică de toate statele moderne şi constă în
aplicarea de taxe vamale în cuantumuri reduse şi în exceptarea de la plata taxelor vamale a unor categorii de
mărfuri şi produse. Prin practicarea unui tarif vamal preferenţial se reduce simţitor efectul fiscal al taxelor,
care sunt incluse în preţul mărfurilor şi produselor importate şi suportate de cumpărători. În vederea
practicării tarifului vamal preferenţial s-au constituit uniuni vamale din care fac parte mai multe state, de
regulă învecinate. În cadrul acestor uniuni vamale au fost excluse taxele vamale între statele membre şi s-au
adoptat tarife vamale identice sau apropiate în relaţiile cu alte state.
Pentru taxele vamale preferenţiale pot fi întâlnite uneori două coloane, şi anume:
- taxe vamale preferenţiale bazate pe principiul reciprocităţii(necondiţionate);
- taxe vamale preferenţiale bazate pe principiul nereciprocităţii(conditionate).
În concluzie putem menţiona tarifele vamale sunt instrumente de politică comercială cu ajutorul cărora
se realizează protejarea producţiei interne de concurenţa străină. Pe baza tarifelor vamale se pot negocia
concesii în domeniul politicii vamale sau se pot institui discriminări în relaţiile cu anumite state. Acordul
General pentru Tarife şi Comerţ (GATT), admite „tariful vamal drept unic instrument de realizare a politicii
de protecţie a pieţei interne. Tarifele vamale aparţinând ţărilor membre GATT pot suferi modificări în
măsura în care acestea au fost convenite în cadrul acordului prin consensul părţilor”.

7
 4. Reglementarea netarifară a operaţiunilor de import-export.

Prin metode netarifare înţelegem totalitatea mijloacelor de politică economică externă, care nu intră
în grupa reglementărilor vamale tarifare, dar sunt realizate în cadrul organizării administrative, îndeplinind
rolul de regulatoriu al circuitului de mărfuri internaţional. Aplicarea metodelor netarifare este condiţionată
de faptul că pe teritoriul naţional, statul poate stabili anumite reguli de introducere a mărfurilor şi serviciilor
pe teritoriul vamal, precum şi crearea unui climat favorabil pentru producătorii interni, inclusiv pentru acei
ce produc mărfuri destinate exportului. Metodele netarifare se prezintă ca unul dintre cele mai efective
elemente în realizarea politicii economice externe (politicii vamale): din următoarele considerente:
• metodele netarifare, de regulă, nu sunt condiţionate de angajamente internaţionale. Din
considerentul dat volumul şi metodologia aplicării acestora integral este reglementată de organele statale şi
sunt condiţionate de reglemntările naţionale;
• metodele netarifare sunt mai eficiente în relizarea sarcinilor politicii respective;
• metodele netarifare permit aprecierea conjuncturii create în economia mondială şi reacţionarea
adecvată prin adoptarea măsurilor necesare în vederea protejării pieţii autohtone;
• metodele netarifare nu constituie o barieră impozăbilă suplimnetară pentru consumătorul intern.
Reglementarea netarifară a operaţiunilor de import-export se realizează prin: 1) licenţiere şi 2) cotare.
Licenţierea constituie totalitatea procedurilor de reglementare a activităţii de întreprinzător legate de
eliberarea, reperfectarea, suspendarea, reînnoirea şi retragerea licenţelor.
    Prin licenţă înţelegem acel act administrativ cu caracter permisiv, eliberat de autoritatea de licenţiere
în procesul de reglementare a activităţii de întreprinzător, ce atestă dreptul titularului de licenţă de a
desfăşura, pentru o perioadă stabilită, genul de activitate indicat în aceasta, integral sau parţial, cu
respectarea obligatorie a condiţiilor de licenţiere. Solicitant şi titular de licenţă poate fi persoană juridică sau
fizică, înregistrată în modul stabilit în Republica Moldova în calitate de întreprindere sau de organizaţie,
indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, precum şi persoană fizică ce poate practica
unele genuri de activitate supuse licenţierii.
La moment în Republica Moldova sunt 50 genuri de activitate supuse reglementării prin licenţiere,
dintre care 12 domenii sunt în cadrul activităţii vamale, şi anume:    
1) importul alcoolului etilic, a băuturilor alcoolice şi a berii;
2) importul articolelor din tutun a tutunului şi a tutunului fermentat;
3) importul produselor de uz fitosanitar şi a fertilizanţilor;
4) exportul resturilor şi deşeurilor de metale feroase şi neferoase, de baterii de acumulatoare uzate,
inclusiv în stare prelucrată;
5) importul substanţelor şi materialelor chimice toxice, articolelor şi produselor chimice de menaj;
importul şi/sau exportul, reexportul substanţelor care distrug stratul de ozon, precum şi al
echipamentelor şi produselor ce conţin asemenea substanţe;
8
 6) importul şi/sau exportul armamentului şi muniţiilor;
7) importul materialelor explozive (inclusiv a materialelor pirotehnice);
8) importul şi exportul mijloacelor criptografice şi tehnice de protecţie a informaţiei, mijloacelor
tehnice speciale pentru obţinerea ascunsă a informaţiei;
9) importul articolelor de parfumerie şi cosmetică;
10) activitatea magazinelor duty-free, inclusiv pentru deservirea corpului diplomatică;
11) activitatea de broker vamal;
12) importul benzinei, motorinei şi a gazului lichefiat;
Licenţa de  export-import reprezintă o autorizaţie, eliberată  de către stat unui agent economic pentru
efectuarea tranzacţiilor de comerţ exterior  (export-import)  pe o anumită perioadă de timp şi în  limitele
indicate în licenţe. Licenţele respective sunt  eliberate  agenţilor  economici  înregistraţi   pe teritoriul
Republicii Moldova şi nu sînt transmisibile.
În Republica Moldova se eliberează următoarele tipuri de licenţe:
- licenţa generală, prin care se permite efectuarea de către titularul ei  a operaţiunilor de
export-import cu o ţară (sau un grup de ţări)  în volumul stabilit;
- licenţa ordinară,  ce  constituie o autorizaţie nominală,  eliberată unui  agent economic
pentru efectuarea unei anumite tranzacţii economice externe.
Cotarea – este stabilirea unor cote, cantităţi de mărfuri la importul sau exportul lor. În Republica
Moldova, exportul şi importul se efectuează fără restricţii cantitative. Restricţii cantitative la export şi import
pot fi stabilite de Guvern numai în cazuri excepţionale. Astfel, cotarea de cele mai multe ori se face pentru
mărfurile strategice sau strict necesar local. Procedura cotării se stabileşte de Guvern în fiecare an.
Cotarea reprezintă limitarea de către organele statale a exportului sau impotuui de mărfuri într-o
anumită cantitate, volum sau valoare pentru o anumită perioadă de timp.În practica internaţională se
foloseşte două tipuri ale cotării:
- cota generală, care determină mărimea importului/exportului în unităţi cantitative sau valorice
pentru o anumită perioadă indiferent de faptul din ce ţară provine marfă sau unde acesta urmează a fi
exportată;
- cota individuală care reprezintă acea cotă stabilită pentru fiecare stat în parte de unde marfa este
importată sau unde urmează a fi exportată
În dependenţă de direcţia de aplicare distingem cote la import şi cote la export. Un alt tip al cotării
este cota sezonieră, care este stabilită pentru o perioadă de timp, atunci cînd este necesară protecţia pieţii
interne. De cele mai multe ori cota dată se aplică în privinţa porducţiei agricole.

9
 5.Originea mărfii
Ţara de origine a mărfii se determină în scopul efectuării unor măsuri tarifare şi netarifare orientate
spre reglementarea introducerii mărfurilor pe teritoriul vamal şi scoaterii acestora de pe acest teritoriu.
Modul de determinare a ţării de origine a mărfii se stabileşte de către Guvern.
Drept ţară de origine a mărfii se consideră ţara în care ea a fost fabricată integral sau a fost supusă unei
prelucrări suficiente conform criteriilor stabilite. Drept ţară de origine a mărfii pot fi considerate şi un grup
de ţări, o uniune vamală de ţări, o parte a ţării, în cazul în care este necesar de a le evidenţia în scopul
determinării originii mărfii.
Drept mărfuri fabricate integral în ţara respectivă se consideră:
a) zăcămintele minerale extrase pe teritoriul ei sau în apele ei teritoriale;
b) producţia vegetală, cultivată sau colectată pe teritoriul ei;
c) animalele vii ce s-au născut şi au fost crescute în ţară;
d) producţia obţinută de la animalele crescute în ţara dată;
e) producţia vînatului şi pescuitului obţinută în ţară;
f) producţia pescuitului maritim, extrasă sau fabricată în oceanul mondial de navele ţării respective sau
de navele închiriate (afretate) de ea;
g) producţia obţinută prin aplicarea tehnologiilor avansate pe navele cosmice ce aparţin ţării respective
sau sînt închiriate de ea;
h) materia primă secundară şi deşeurile formate în procesul operaţiilor de producţie şi altor operaţii
efectuate în ţară;
i) mărfurile fabricate în ţară exclusiv din producţia specificată mai sus.
Dacă la fabricarea mărfii au participat două sau mai multe ţări, originea ei se determină în baza
criteriilor prelucrării suficiente a mărfii. Acestea sînt:
a) modificarea, în Nomenclatorul de mărfuri, la nivelul oricăruia din primele patru semne, a poziţiei
mărfii (codului de clasificare) în urma prelucrării acesteia;
b) executarea unor operaţii de producţie sau tehnologice suficiente pentru a considera drept ţară de
origine ţara unde au fost efectuate aceste operaţii;
c) modificarea valorii mărfii în cazul în care cota procentuală a valorii materialelor utilizate la
fabricarea ei constituie nu mai puţin de 45 la sută (regula cotei ad valorem).
Se consideră că nu corespund criteriilor prelucrării suficiente a mărfii:
a) operaţiile de asigurare a integrităţii ei în timpul păstrării sau transportului;
b) operaţiile de pregătire a mărfii pentru vînzare şi transport (divizarea loturilor, formarea loturilor
pentru expediere, sortarea, reambalarea);
c) operaţiile simple de asamblare;
d) reunirea mărfurilor (componentelor) fără a atribui producţiei obţinute caracteristici ce ar deosebi-o
esenţial de mărfurile (componentele) iniţiale.
10
 La cererea declarantului, trebuie să fie considerată o singură marfă, marfa în stare demontată sau
incompletă, livrată în mai multe loturi, în cazul în care, din motive de producţie sau de transportare, este
imposibil de a o expedia într-un singur lot, precum şi marfa divizată în loturi din greşeală.
Condiţiile de aplicare a acestor prevederi sînt:
a) înştiinţarea prealabilă a autorităţii vamale despre divizarea mărfii în loturi, indicîndu-se cauzele
acestei divizări şi specificîndu-se fiecare lot prin indicarea codului de clasificare a mărfii conform
Nomenclatorului de mărfuri şi a datelor despre valoarea ei şi ţara de origine;
b) confirmarea prin acte a incorectitudinii divizării mărfii în cîteva partide;
c) livrarea tuturor loturilor de mărfuri dintr-o ţară de către un singur exportator;
d) introducerea tuturor loturilor de mărfuri prin unul şi acelaşi punct vamal;
e) livrarea tuturor loturilor de mărfuri în termen de cel mult şase luni de la data acceptării de către
autoritatea vamală a declaraţiei vamale sau de la data expirării termenului de prezentare a acesteia referitor la
primul lot.
  Pentru confirmarea originii mărfii, autoritatea vamală este în drept să-i solicite declarantului
certificatul de origine a mărfii. La introducerea mărfii pe teritoriul vamal, certificatul de origine a ei se
prezintă în mod obligatoriu dacă:
a) ţara de origine a mărfii beneficiază din partea Republicii Moldova de un regim preferenţial la tariful
vamal;
b) importul mărfurilor din ţara respectivă se reglementează prin restricţii cantitative sau alte măsuri de
reglementare a activităţii comerciale externe;
c) acest lucru este prevăzut de legislaţia în domeniul protecţiei mediului înconjurător, ocrotirii
sănătăţii, protecţiei drepturilor consumatorilor, asigurării ordinii publice, securităţii statului şi în alte domenii
de importanţă vitală, precum şi de acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte;
d) documentele prezentate pentru perfectare vamală nu conţin date cu privire la originea mărfii sau
autoritatea vamală are temei să presupună că datele declarate cu privire la originea mărfurilor sînt
neautentice.
La certificarea originii mărfii exportate, organul vamal este în drept să solicite de la agentul economic
documentele necesare, inclusiv privind expertiza, care justifică şi demonstrează originea mărfii şi să
efectueze, după caz, expertiza originii mărfii. Agentul economic poartă responsabilitate deplină pentru
informaţia prezentată.
Certificatul de origine a mărfii trebuie să confirme univoc originea acesteia din ţara respectivă şi să
conţină:
a) declaraţia exportatorului care confirmă că marfa corespunde cerinţelor;
b) adeverinţa din partea organului competent din ţara exportatoare ce a eliberat certificatul care
confirmă autenticitatea datelor din certificat.
11
 La mărfurile provenite din ţările cu care Republica Moldova a încheiat acorduri privind acordarea
clauzei naţiunii celei mai favorizate, poate fi aplicat (restabilit) regimul preferenţial la tariful vamal în cazul
prezentării certificatului de origine a lor cel tîrziu la expirarea unui an de la data perfectării actelor vamale.
La determinarea ţării de origine a mărfii, nu se ia în considerare originea resurselor energetice, a
maşinilor, utilajului şi instrumentelor folosite la fabricarea ei.
Autoritatea vamală este în drept să respingă cererea de trecere a mărfii peste frontiera vamală doar în
cazul în care dispune de argumente temeinice că această marfă este originară din ţara ale cărei mărfuri nu pot
fi autorizate pentru trecerea frontierei vamale în conformitate cu legislaţia sau cu acordurile internaţionale la
care Republica Moldova este parte.
Neprezentarea certificatului de origine a mărfii, perfectat în modul cuvenit, sau a datelor suplimentare
ori a precizărilor în privinţa originii mărfii nu poate constitui temei pentru refuzul trecerii mărfii peste
frontiera vamală. Mărfurile a căror origine nu este stabilită cu exactitate pot fi trecute peste frontiera vamală
doar cu condiţia achitării taxei vamale la cotele maxime ale tarifului vamal.
 

12