CONCLUZII

,,Ceea ce leagă pe nişte scriitori,altfel atât de deosebiți, ca

Eminescu şi Caragiale, este în primul rând atitudinea critică față de societatea
vremii lor. Ceea ce îi uneşte apoi pe aceştia cu un Creangă şi Slavici este nu
numai stabilirea comunicării cu viața poporului şi ci marile lui izvoare, dar şi
acel rafinament al formei, acel scrupul al cunostinței artistice, nutrit în bună
parte în atmosfera estetică a ,,Junimii”. Nimeni dintre scriitorii de seamă al
trecutului nu egalase în rigoarea năzuinței de artă, în marele preț pe care par
a-l pune pe faptul creației literare, pe un Eminescu, Creangă, Caragiale şi
Slavici. Odată cu aceştia, literatura română intră în faza nouă a autonomiei
eateticului, desigur nu în înțelesul că arta literară se eliberează de orice
preocupare omenească străină firii ei, dar în acela că nicio atitudine practică
şi speculativă a spirituluibnu capătă drept de ceteate în artă, decât dacă se
supune legilor ei severe”.
(Tudor Vianu, Junimea)