CONCLUZII GENERALE

a) Protecția copilului este un termen general folosit pentru a se referi la eforturile de a asigura
protecția copiilor împotriva acțiunilor sau situațiilor care le pot pune în pericol dezvoltarea
sănătății și bunăstarea. Dimensiunile protecției copilului sunt măsurile și structurile care
previn și răspund la abuzuri fizice, sexuale, emoționale sau psihologice; exploatare sexuală
comercială; trafic de copii; munca copiilor; violența în familie, în școli și în comunitate;
precum și practicile tradiționale abuzive, cum ar fi mutilarea genitală feminină (numită și
tăiere) și căsătoria copiilor.
b) Un mediu protector este un mediu în care toți actorii - de la copii și lucrătorii din domeniul
sănătății la guvern și sectorul privat - își asumă responsabilitatea pentru asigurarea protecției
copiilor împotriva abuzului și exploatării. Un mediu de protecție are opt elemente esențiale.
Dacă lipsește oricare dintre aceste elemente, copiii devin mai vulnerabili la abuz, violență,
discriminare și încălcarea drepturilor lor. Aceste elemente sunt: atitudini, legislație, abilități
de viață, discuţii deschise, servicii esențiale de reabilitare, capacitățile copiilor, capacitatea
comunității și familiei, monitorizare și raportare, angajamente guvernamentale.
c) Componente esențiale ale unui sistem de protecție a copilului includ : legi și politici,
coordonarea eficientă între diferite ministere guvernamentale și între sectoare la diferite
niveluri, cunoașterea și disponibilitatea datelor cu privire la problemele și bunele practici ale
protecției copilului, standarde minime și mecanisme de supraveghere, servicii de prevenire și
răspuns, resurse umane calificate în protecția copilului, finanțare suficientă, libertatea de
exprimare și participarea copiilor, publicul conștient și cooperant.
d) Înţelegerea abandonului copilului ca fenomen social şi abordarea acestuia au evoluat de-a
lungul istoriei umane, în concordanţă cu contextul cultural-istoric şi religios al fiecărei epoci.
Abandonul afectează dezvoltarea copilului în dimensiunile sale esenţiale. Efectele
abandonului sunt profunde şi agresive, însoţind persoana de-a lungul întregii vieţi. De aceea
se impune necesitatea de a aborda această problemă şi de a acorda o atenţie deosebită
traumelor trăite în copilărie, în special la vârstele timpurii ale dezvoltării copilului.
e) Copiii aflați în dificultate reprezintă una dintre categoriile de populație cele mai vulnerabile,
deoarece, fiind copii, pe de o parte se află la o vârstă, la care, de regulă, nu pot lua decizii
serioase, care pot fi luate de persoane responsabile, precum ar fi adulții sau tutorii, iar pe de
altă parte, această stare de vulnerabilitate în care se află este dublată de dificultățile de care
sunt afectați, care gravitează în jurul gradului în care părinții sau tutorii își îndeplinesc
responsabilitățile părintești. Cu alte cuvinte, acești copii întro măsură mai mare sau mai mică
au deficiențe privind îngrijirea părintească, la acoperirea cărora instituțiile de stat îndeplinesc
 un rol important prin intermediul aplicării prevederilor politicilor de susținere economico-
socială a acestor copii.
f) În Republica Moldova sistemul de protecţie socială a copilului prevede diverse măsuri de
susţinerea copilului aflat în situație de risc și a familiei acestuia. Complexitatea situaţiei
copilului aflat în situație de risc poate determina, în mare parte, separarea copilului de familie
şi plasarea acestuia în servicii alternative de tip familial (Serviciul de asistență parentală
profesionistă și Serviciul casă de copii de tip familial) sau servicii de tip rezidenţial (centre
de plasament, case comunitare, instituții rezidențiale de tip internat).
g) Abandonul copilului este un fenomen deosebit de complex, se impune necesitatea de a fi
caracterizat din diverse perspective. Astfel, din punct de vedere juridic, abandonul copilului
reprezintă, conform legislaţiei în vigoare, o hotărâre judecătorească luată ca urmare a faptului
că părinţii s-au dezinteresat în mod vădit de copil pe o perioadă mai mare de 6 luni. Din
punct de vedere psihologic, abandonul este definit drept o acţiune de părăsire a unei fiinţe,
drept lipsă de preocupare pentru soarta acesteia, fapt care duce la slăbirea sau ruperea
relaţiilor afective, a încrederii în sine, determinând stări nevrotice, depresive sau tulburări de
comportament. Din punct de vedere medical, copilul internat fără mamă sau alt însoţitor este
considerat abandonat, dacă rămâne într-o unitate medicală peste timpul necesar acordării
îngrijirilor specifice stării patologice care a determinat internarea.
h) S-a determinat că în Republica Moldova sunt identificate trei forme de abandon al copilului:
1. Copil abandonat prin refuzul părinţilor – copil plasat în instituţii de protecţie a copilului la
cererea părinţilor ca urmare a declaraţiei de refuz a părinţilor. 2. Copil abandonat prin
plasament temporar – copil plasat în instituţia de protecţie a copilului la cererea părinţilor,
pentru o perioadă determinată de timp. 3. Abandon neformalizat – înseamnă un copil
abandonat fără domiciliu fix, care de obicei trăieşte în stradă, în locuri unde îşi găseşte
adăpost
i) Consecințele abandonării asupra dezvoltării personalității copilului în Republica
Moldova”este o problemă foarte mare și reală și anume - acțiunea socială orientată către
informarea / percepția de către societate / situația atât a nevoilor de dezvoltare a copilului, cât
și a prevenirii, sprijin, orientare și oferirea de ajutor în timp util femeilor cu risc de abandon
al copilului este de o importanță majoră. Unii specialiști afirmă că copiii se dezvoltă bine
dacă nevoile lor de bază sunt satisfăcute, independent de condițiile în care trăiesc, însă aceast
afirmație nu este corectă, copii au nevoi de căldura părintească, de iubire, spijin și echilibru
emoțional.
j) Majoritatea copiilor abandonați au trăsături pronunțate ale structurii personalității: percepție
afectată a spațiului personal al propriei persoane și al celorlalți, stima de sine inadecvată,
 autoreglare deficitară, incapacitatea de a face alegeri și decizii, lipsa unei viziuni holistice
despre sine și propria viață, și identitate afectată. Copiii care trăiesc în sistemul educațional
instituțional încă din copilărie nu au experiență de viață într-o familie, nu au idei despre
rolurile familiei, abilitățile gospodărești necesare vieții într-o familie. Multe dintre ei nu sunt
adaptați social la viața din afara instituțiilor, majoritatea au probleme de comportament.
k) În scopul ajutorului social al copiilor rămași fără îngrijire părintească asistentul social ajuta d
eun psiholog a elaborat și organizat un taining pentru creea o imagine pozitivă despre familie
la acești copii și ai ajuta să-și creeze un viitor mai bun. La training au participat 30 de copii
cu vârsta cuprinsă 14-15 ani, deoarece această categorie de copii sunt cei mai afectați de
fenomenul abandonului.
l) Scopul trainingului: formarea unei imagini pozitive a familiei pentru copiii abandonați, copii
rămași fără îngrijirea părintească ca factor de bunăstare socială și, în consecință, formarea
unui mediu motivațional, dezvoltarea abilităților de comunicare, dezvoltarea și corectarea a
operațiilor mentale, formarea unor abilități durabile de stabilire a obiectivelor.
m) La finele organizării acestui training s-a constatat că copiii s-au implicat activ, s-au dezvoltat
abilitățile de comunicare și relaționare, copii au înțeles cum arată o familie ideală, ei au reșit
să-și stabilească obiective pe viitor precum crearea unei familii fericite.
Pentru prevenirea abandonului copiilor rămași fără grijă părintească și asistența lor
socială se pot propune următoarele recomandări la nivel naţional:
 Crearea şi dezvoltarea serviciilor de asistenţă socială în cadrul maternităţilor în vederea
prevenirii abandonului prin instituirea serviciului de consiliere a gravidei în fiecare
maternitate, cu rol de prevenire a situaţiilor de abandon.
 Oferirea serviciilor sociale pentru mame care să cuprindă: servicii de consiliere şi suport
emoţional; servicii de informare şi referire către alte servicii; ajutor pentru perfectarea
actelor; acordarea de suport material.
 Redimensionarea măsurilor de protecţie socială pentru familii în situaţii de risc (spre
exemplu, mărirea indemnizaţiilor lunare pentru creşterea copiilor până la 2,3 ani femeilor
neasigurate).
 Eficientizarea procedurilor de înregistrare a cazurilor de abandon şi stabilirea statutului
de copil abandonat.
 Instruirea personalului medical pentru o comunicare eficientă cu femeile cu risc de
abandon.
 Promovarea campaniilor de mediatizare la nivel naţional privind amploarea şi
consecinţele abandonului copilului.