Emulsii

Emulsiile sunt sisteme disperse în care ambele feze sunt lichide. Unul dintre lichide, L 1,
este dispersat sub formă de picături în cel de-al doilea lichid L2, cu care practice nu este miscibil
și care formează mediul de dispersie. Dimensiunea particulelor disperse (picături, globule) din
emulsii variază între 1 și 50, formând sisteme cu grad mic de dispersie.

Emulsii

Se oferă o gamă variată de emulsii pe

piața băuturilor răcoritoare. Datorită calității
emulsiilor, clienții reușesc să obțină produse
inovatoare, de cea mai bună calitate.
Emulsie de portocale

Tipuri de dispersie. Cele două faze ale unei emulsii L1 și L2 diferă prin caracterul
moleculelor din care sunt formate. Dacă una dintre faze este constituită din molecule polare (apa,
de exemplu), cealaltă fază este nepolară sau puțin polară (hidrocarbură, ulei).

Se deosebesc următoarele tipuri de emulsii:

 emulsii de tip ulei în apă, notate U/A, când lichidul dispersat este mai puțin polar
decât mediul de dispersie;
 emulsii de tip apă în ulei A/U, când faza dispersă are o polaritate mai ridicată
decât lichidul dispersant. De exemplu, latexul plantelor de cauciuc este o emulsie
naturală de hidrocarburi în apă, deci de tip U/A, denumită și de tip direct. O
emulsie de apă în petrol este de tip A/U sau invers.
În afara emulsiilor simple U/A și A/U care se numesc primare, se cunosc și emulsii
complexe, secundare și terțiare (figura 1).
În funcție de cantitatea de fază dispersă, emulsiile se împart în: emulsii diluate, dacă au
un conținut de fază dispersă mai mic de 2% și emulsii concentrate, dacă fază dispersă depășește
valoarea de 2% din volumul emulsiei.
 Figura 1 – Tipuri de emulsii

Formarea emulsiilor

Emulsiile se pot obține prin dispersarea unui lichid în celălalt, proces numit emulsionare.
Dispersarea se realizează mecanic prin scuturare mecanică, agitare cu lopeți, presarea lichidului
prin duze sau cu ajutorul ultrasunetelor, fiind necesar un lucru mechanic proporțional cu
tensiunea interfacială care apare la limita de separație a celor două lichide. Pentru a micșora
lucrul mecanic necesar emulsionării se adaugă substanțe superficial active care scad tensiunea
superficial. Acestea se numesc emulsionanți. Existența unui al treilea component, emulsionantul,
este condiția de bază pentru obținerea emulsiilor sufficient de stabile. Rolul emulsionantuluinu se
reduce numai la micșorarea licrului mecanic cheltuit în timpul emulsionării. Fiind o substanță
tensioactivă, emulsionantul se adsoarbe la suprafața picăturilor, formând membrane superficiale
protectoare.

În practică se folosesc două feluri de emulsionanți:

emulsionanți coloidali, care sunt substanțe superficial active cum sunt săpunurile
sau substanțele macromoleculare (albumine, gelatin, cazeine, etc.);
emulsionanți solizi sub formă de pulberi cu grad de dispersie ridicat, cum sunt
pulberile hidrofile: CaCO3 ; MgCO3; Al2O3, argile, sau cele hidrofobe: negru de
fum, parafina.

Conform unei reguli stabilite de Bancroft (1913), în prezența unui emulsionant solubil în
apă se obține emulsia de tipul U/A, pe când emulsionantul solubil în faza nepolară determină
apariția emulsiei A/U. Altfel spus, faza lichidă care dizolvă mai bine emulsionantul devine
mediu de dispersie.

Astfel, oleatul de sodium sau alte săpunuri ale metalelor alcaline stabilizează picăturile de
ulei în apă. Catenele nepolare ale moleculelor de săpun se orientează spre faza nepolară (U), în
timp ce grupările polare –COOMe intră în faza apoasă. În acest caz se formează o emulsie de tip
U/A stabilă, deoarece pe suprafața picăturilor de ulei, tensiunea interfacială dintre faze se
micșorează (figura 2).
 Figura 2 – Schema emulsiilor stabilizate de tip U/A (a) şi A/U (b)

Deoarece grupările polare –COOMe care intră în faza apoasă (A) se pot disocia ionic în –

COO și Me+, la suprafața picăturilor apare un strat dublu electric și ele sunt încărcate la un
anumit potențial electrocinetic . În același timp are loc hidratarea suprafeței picăturilor prin
intermediul grupărilor dipolare.

Emulsionanții solubili în lichidele nepolare, cum sunt săpunurile metalelor alcalino-

pământoase, formează la suprafața picăturilor de „apă” în „ulei” straturi de adsorbție cu molecule
orientate ca în figura 2 (b), emulsii A/U.

Emulsionanții solizi acționează prin umectare, ei nu modifică tensiunea interfacială a

lichidelor care emulsionează. Atunci când pulberea solidă insolubilă se amestecă cu cele două
lichide nemiscibile, ea se repartizează la suprafața lor de separație (figura 3).

Figura 3 – Schema emulsiilor stabilizate cu emulsionanţi solizi

Particulele pulberii hidrofile nu pot pătrunde în faza „ulei” și se vor așeza pe suprafața
picăturilor de ulei, rămânând în apă care le udă (figura 3a).

S-a format o emulsie de tip U/A.

Pulberea hidrofobă se va repartiza la suprafața picăturilor de apă în ulei (figura 3b).

 Stabilitatea emulsiilor. Coalescența

Contopirea picăturilor dintr-o emulsie se numește coalescență. Fenomenul este spontan și

se obțin picături tot mai mari. În final, coalescența duce la stratificarea completă a sistemului în
două faze lichide.

Un fenomen caracteristic emulsiilor și care nu se găsește la alte tipuri de sisteme este cel
al inversării fazelor. Cele două lichide, faza dispersă și mediul de dispersie ăși pot schimba
locul.

De exemplu, dacă într-o emulsie de tip U/A stabilizată cu stearat de sodiu se introduce o
sare de calciu, se produce inversarea emulsiei inițiale în cea de tip A/U:

U/A  A/U

Inversiunea se datorește faptului că în prezența noului emulsionant, stearatul de calciu,

viteza de coalescență a emulsiei U/A crește mult.

Spargerea unei emulsii și inversiunea ei sunt determinate de fenomenul de coalescență

(figura 4). Din figura 4 se observă că atunci când ambele viteze sunt mari, în sistem nu este
stabilă nici una din cele două tipuri de emulsie și se produce spargerea (figura a-b-c-d). Atunci
când v1 ≫ v2, emulsia U/A inițială se inversează (a-b-e-f) deoarece cealaltă A/U este mai stabilă.

Figura 4 – Schema spargerii (a,b,c,d) şi a inversării emulsiilor (a,b,e,f)

unde: v1 – viteza de coalescență a emulsiei U/A;
 v2 – viteza de coalescență a emulsiei A/U.

Analiza emulsiilor

Analiza emulsiilor constă în determinarea tipului de emulsie, prin trei procedee:

1. Picătura de emulsie se pune în contact cu o picătură de apă sau cu o picătură de ulei.

Mediul dispergent al emulsiei va fi acela cu care s-a contopit picătura de emulsie (de
exemplu, dacă pitura de emulsie s-a contopit cu apa, emulsia este de tip U/A).
2. Se măsoară condictibilitatea electrică a emulsiilor. Dacă emulsia conduce curentul
electric, mediul dispergent este apa (emulsie de tip U/A), iar dacă nu conduce sau
conduce foarte slab curentul electric, mediul dispergent este uleiul (emulsie de tip
A/U).
3. La adăugarea unui colorant solubil în ulei, dar insolubil în apă (Sudan III), dacă
picătura de emulsie se colorează imediat, mediul dispergent este uleiul, deci emulsia
este de tip A/U. La microscop se observă picături albe pe fond roșu.

Dezemulsionarea

Emulsiile concentrate stabilizate cu diferiți emulsionanți, se pot dezemulsiona prin

următoarele metode:

1. Stratificarea emulsiei prin repaos îndelungat, prin centrifugare sau prin distrugerea
peliculelor protectoare pe cale mecanică.
2. Distrugerea peliculelor protectoare cu ajutorul unor agenți chimici (de exemplu,
folosirea acizilor la obținerea cauciucului din latex natural).
3. Acțiunea substanțelor care pot inversa fazele (inversori). Inversarea unei emulsii
poate fi provocată prin adăugarea unei substanțe care schimbă natura emulgatorului.
4. Spargerea emulsiei prin metoda electric sub acțiunea unui câmp de înaltă tensiune (de
exemplu, emulsii țiței – apă).
5. Metoda termică produce distrugerea emulsiei ca urmare a creșterii numărului de
ciocniri între particule și a micșorării capacității de adsorbție a emulgatorului la
creșterea temperaturii. Până la aproximativ 700C majoritatea emulsiilor se sparg.

Importanța emulsiilor

Emulsiile au o mare importanță în diverse ramuri ale științei și tehnologiei.

În procesele biologice ele intervin în nutriție, digestie și metabolism. În sânge, emulsiile

chilomicrone sunt constituite din particule de grăsimi (diameter 5 .105 – 104 cm) protejate cu
particule de protein, ceea ce permite umectarea lor de către substanțele celulelor de asimilare. În
organism, grăsimile se găsesc sub formă de particule mai mari și este probabil că aici coalescența
este datorată distrugerii peliculelor protectoare de către enzimele proteolitice. Dintre emulsiile
utilizate în industria alimentară se menționează untul, care este de tip A/U și se obține prin
prealabila spargere a emulsiei U/A din lapte, frișca, margarina, maioneza, etc.

În industria de medicamente și cosmetic, cremele, unguentele, etc., sunt emulsii

concentrate de diverse tipuri.

Emulsiile se utilizează în tehnologia cauciucului natural și sintetic, a maselor plastice

(polimerizarea în emulsie), la asfaltarea șoselelor (la rece) cu emulsii de bitum în apă, în flotația
cu ulei pentru îmbogățirea minereurilor, când separarea selectivă a particulelor are loc conform
schemei de acțiune a emulsionanților solizi, în industria vopselelor, insecticidelor, etc.