- Nu mai fi tristă! I-a spus George, scoțându-și un pantof din picior.

Oricum, mă cam
strângea, a adăugat el în timp ce mama-șoricel și puii ei se strecurau de-a valma înăuntru.
Pantoful lui George era o casă numai bună pentru ei.
- Mulțumim! Au chițăit șoriceii în cor.
Acum, George trebuia să țopăie pe drum într-un picior, dar nici că-i păsa. Țopăia de zor și
tot cânta un cântecel doar pentru el:
Am făcut un fular din cravată să-ncălzesc o girafă-nghețată,
Cămașa mea flutură-n larg, într-o barcă de țap, pe catarg,
Pantoful meu este acum bordei pentru o mamă-șoricel și puii ei,
Dar uitați-vă bine la mine – la noi în oraș,
Acum, eu sunt cel mai fain uriaș.
George a ajuns la o tabără. Lângă un cort stătea un pui de vulpe și plângea.
- Ce-ai pățit? L-a întrebat George.
- Sacul meu de dormit! A spus puiul de vulpe. Mi-a căzut într-o baltă. Ce bine ar fi să
am și eu un sac de dormit, uscat și călduros!
- Nu mai fi trist! I-a spus George, scoțându-și din picior una dintre șosetele cu model în
romburi. Oricum, mă cam gâdila, a spus el în timp ce puiul de vulpe se cuibărea în șosetă.
- Mulțumesc! A spus puiul de vulpe.
George a pornit, țopa-țop, mai departe, cântând un cântecel doar pentru el:
Am făcut un fular din cravată
Să-ncălzesc o girafă-nghețată,
Cămașa mea flutură-n larg,
Într-o barcă de țap, pe catarg,
Pantoful meu este acum bordei
Pentru o mamă-șoricel și puii ei,
Iar în șoseta ce i-am dat,
Un pui de vulpe s-a culcat.
Dar uitați-vă bine la mine –
La noi în oraș, acum, eu sunt
Cel mai fain uriaș.
George a ajuns la o mlaștină. Pe marginea ei stătea un cățel și lătra cu jale.
 - Ce-ai pățit? L-a întrebat George.
- Of, mlaștina asta! A spus cățelul. Trebuie să trec dincolo dar mă tot împotmolesc în
noroi. Ce bine-ar fi să fie pe aici un drum uscat și sigur!
- Nu mai fi trist! I-a spus George, scoțându-și de la pantaloni cureaua lui cea nouă.
Oricum mă cam tăia la burtă, a spus el în timp ce-o întindea deasupra mlaștinii.
Era o potecă perfectă.
- Mulțumesc! A spus cățelul.
A-nceput să bată vântul, dar lui George nici că-i păsa. A prins a țopăi mai departe, cântând
un cântecel doar pentru el:
Am făcut un fular din cravată să-ncălzesc o girafă-nghețată,
Cămașa mea flutură-n larg, într-o barcă de țap, pe catarg,
Pantoful meu este acum bordei pentru o mamă-șoricel și puii ei,
Iar în șoseta ce i-am dat, un pui de vulpe s-a culcat.
Cureaua mea l-a ajutat apoi pe un cățeluș să scape de noroi.
Dar....
Cred că-mi voi pierde pantalonii mintenaș!
La noi în oraș, sunt cel mai zgribulit uriaș!
Dintr-odată, George s-a întristat și a început să tremure. Nu i se mai părea deloc că-i un
uriaș fain. Stătea într-un picior și se gândea ce să facă.
- Trebuie să mă întorc la prăvălie și să mai cumpăr haine, a hotărât el.
S-a răsucit pe un călcâi și-a țopăit tot drumul înapoi spre prăvălie. Când a ajuns acolo, ce
să vezi? INCHIS!
- Vai mie! Spuse George, lăsându-se încet pe pragul ușii, în timp ce-o lacrimă i se
scurgea pe nas în jos. Se simțea la fel de trist ca animalele pe care le-ntâlnise în drumul lui
spre casă.
Dar a văzut cu coada ochiului, deodată, o pungă din care ieșea ceva cunoscut. George s-a
uitat mai bine...
- E cămeșoiul meu! A strigat el. Cămeșoiul și sandalele mele, atât de vechi și mie-atât
de dragi!
George și le-a pus imediat pe el. Se simțea nemaipomenit de bine în ele.
- Am cele mai comode haine din oraș! A strigat el și a pornit dansând spre casă.