Tovarăşul colonel a făcut un semn şi toţi membrii tribunalului s-au aşezat.

Interogatoriul a fost
reluat. Vizitatorul asculta ce se vorbea cu o anume plictiseală, se uita la tavan şi părea să se
gândească la lucruri mult mai importante decât procesul unui biet polonez. După zece minute, a ieşit
fără zgomot pe uşa pe care intrase. După-amiază, pe la ora două, preşedintele i-a cedat locul unui
bărbat mai tânăr şi a plecat, probabil pentru a lua prânzul. S-au schimbat şi alţi funcţionari care
stăteau la masa aceea lungă. Se pare că în cadrul unui asemenea proces nu era importantă păstrarea
continuităţii. Oricine citea dispoziţiile putea veni în locul lor. Cel care îl înlocuise pe preşedinte părea
a fi mult mai eficient decât superiorul său. El punea întrebările mai repede şi îmi lăsa mai puţin timp
să mă gândesc. Dar nu era un om nesuferit şi la puţin timp după ce şi-a preluat rolul mi-a oferit o
ţigară. Nu era nicio capcană. Un funcţionar mi-a adus o ţigară şi mi-a aprins-o. Am inhalat fumul şi m-
am simţit bine. Aproape de sfârşitul zilei, mi-au mai oferit una. Două ţigări într-o singură zi.