Pe la jumătatea după-amiezii, după ce stătusem în faţa curţii mai bine de patru ore, vicepreşedintele

m-a întrebat dacă doresc să beau o ceaşcă de cafea. Am spus: „Da, vă rog”. Acela a fost momentul în
care am primit şi cea de-a doua ţigară. Cafeaua era fierbinte, tare şi dulce. În timp ce am băut şi am
fumat – cafeaua întâi şi ţigara după aceea –, mi-au fost puse nişte întrebări de către un civil bine
făcut care se afla la colţul opus al mesei faţă de Mişa. Acest om, din câte mi-am dat seama, era
avocatul apărării. Părea iritat de faptul că era obligat să joace acest rolul şi mi-a dat impresia că nu
prea era în stare să îşi ascundă dispreţul faţă de mine. Nu a fost foarte activ în timpul procesului şi,
cu siguranţă, intervenţiile sale nu m-au ajutat în niciun fel. Era, în cel mai bun caz, un apărător lipsit
de entuziasm