https://www.academia.

edu/10280080/Ce_este_Uniunea_European
%C4%83

file:///C:/Users/Usuario/Desktop/MASTER/UE_Institutii.pdf

Motivul pentru care am ales această analiză privind Uniunea Europeană şi

instituţiile acesteia, a fost faptul că se cunoaşte mult prea puţin despre
aceasta în comparaţie cu aplicările practice făcute în numele ei. Doar o
înţelegere temeinică a acestei organizaţii complexe poate ajuta la formarea
unor opinii juste, dincolo de prejudecăţile zilelor noastre.

În următoarea etapă voi analiza în amănunt sistemul instituţional al UE. În

primul rând voi lua în discuţie triunghiul format din Comisia Europeană,
Parlament şi Consiliul UE, deoarece constituie centrul decizional al
sistemului comunitar. Acest triunghi este susţinut de alte organisme
deosebit de importante: Curtea Europeană de Justiţie şi Consiliul Europei.

Analizând fiecare instituţie în parte voi încerca să aflu care sunt misiunile,
valorile, viziunile dar şi obiectivele strategice care pot deschide porţile unei
cooperări unde să nu existe diferenţe substanţiale înregistrate la nivelul
fiecărui stat membru, sau viitor stat membru al Uniunii Europene.

Uniunea Europeană este, de fapt, unică. Este o organizaţie internaţională

care a fost înfiinţată de guvernele naţionale ca modalitate la care pot apela
pentru a cădea de acord asupra unor acţiuni comune în anumite domenii
specifice. În prezent, UE are 27 de state membre şi o populaţie de 490 de
milioane de locuitori, iar sfera sa de acţiune cuprinde o mulţime de
probleme importante pentru viaţa noastră de zi cu zi. Uniunea Europeană
nu dispune de pesonalitate juridică, ea fiind mai degrabă un concept politic
decât unul juridic, deoarece nu substitue Comunităţile Europene, ci le
înglobează într-un ansamblu mai larg.

Acest „triunghi instituţional” elaborează politicile şi legile care se aplică pe

întregul teritoriu al UE.

În principiu, Comisia propune legi noi, iar Parlamentul şi Consiliul le

adoptă. Comisia şi statele membre aplică aceste legi, iar Comisia asigură
respectarea lor.

Curtea de Justiţie este arbitrul final în litigiile din domeniul dreptului

european. Curtea de Conturi controlează modul de finanţare a activităţilor
Uniunii.

Puterile şi responsabilităţile instituţiilor UE, precum şi normele şi

procedurile pe care trebuie să le urmeze sunt prevăzute în Tratatele care
stau la baza UE. Tratatele sunt aprobate de preşedinţii şi prim-miniştrii
tuturor ţărilor UE şi sunt ratificate ulterior de parlamentele acestora din
urmă.

1. PARLAMENTUL EUROPEAN care reprezintă cetăţenii UE şi

este ales direct de către aceştia.

Parlamentul European (PE) este ales de cetăţenii Uniunii Europene pentru a

le reprezenta interesele.

Alegerile au loc o dată la cinci ani şi fiecare cetăţean UE are dreptul de a

vota şi de a candida, indiferent unde locuieşte în UE. Cele mai recente
alegeri au avut loc în iunie 2009.

Astfel, Parlamentul exprimă voinţa democratică a celor aproximativ 500 de

milioane de cetăţeni ai Uniunii şi le reprezintă interesele în discuţiile cu
alte instituţii UE. Parlamentul are 736 de membri din toate cele 27 de state
membre UE.

Membrii Parlamentului European (MPE) nu sunt grupaţi în funcţie de ţările

de origine, ci de afinităţile politice la nivelul UE. La nivelul grupurilor
politice de care aparţin, ei reprezintă toate punctele de vedere cu privire la
aspectele politice şi integrarea europeană, de la adepţii convinşi ai
federalismului până la euroscepticii fervenţi.

Parlamentul European îşi desfăşoară activitatea în trei sedii: Bruxelles

(Belgia), Luxemburg şi Strasbourg (Franţa). La Luxemburg se află sediul
administrativ („Secretariatul General”).

Reuniunile întregului Parlament, cunoscute sub denumirea de „sesiuni

plenare”, au loc la Strasbourg şi uneori la Bruxelles. Reuniunile comisiilor
parlamentare au loc tot la Bruxelles. Parlamentul îndeplineşte trei funcţii
principale:

 Adoptă legile europene – în colaborare cu Consiliul, în multe domenii de

politici publice. Faptul că PE este ales prin vot direct de către cetăţenii UE
reprezintă o garanţie a legitimităţii democratice a legislaţiei europene.

 Parlamentul exercită controlul democratic asupra celorlalte instituţii UE,

în special asupra Comisiei. Parlamentul deţine puterea de a aproba sau de a
respinge comisarii nominalizaţi şi are dreptul de a cere întregii Comisii să
demisioneze.

 Controlul finanţelor publice. Împreună cu Consiliul, Parlamentul deţine

autoritatea asupra bugetului UE şi poate influenţa cheltuielile UE.
Parlamentul adoptă sau respinge întregul proiect de buget. Activitatea
Parlamentului se împarte în două etape principale:
 Pregătirile pentru sesiunea plenară. MPE dezbat propunerile Comisiei în
cadrul comisiilor specializate în diferite domenii de activitate ale UE şi pe
baza unui raport întocmit de unul dintre membrii comisiei parlamentare,
denumit „raportor”. Raportul furnizează baza pentru dezbatere şi
argumentele pro şi contra cu privire la propunerea în cauză. Aspectele
prezentate spre dezbatere sunt discutate şi în cadrul grupurilor politice.

 Sesiunea plenară. În fiecare an, 12 sesiuni plenare a câte patru zile au

loc la Strasbourg şi şase sesiuni a câte două zile au loc la Bruxelles. În
cadrul acestor sesiuni, Parlamentul examinează propunerile legislative şi
votează modificările înainte de a lua o decizie cu privire la întregul text.

 Desemnarea parlamentarilor europeni şi statutul acestora:

Desemnarea membrilor parlamentului are loc prin sufragiu universal direct,

pentru un mandat de 5 ani, următoarele alegeri au avut loc în 2009, la
alegeri participând 27 de state. Perioada alegerilor durează 3-4 zile şi poate
participa orice persoană peste 18 ani. Membrii Parlamentului pot fi în
acelaşi timp parlamentari europeni şi parlamentari naţionali dar nu pot fi
membrii în guvernele naţionale sau în instituţii comunitare. Aceştia
beneficiază de imunitate şi nu pot fi arestaţi sau urmăriţi judiciar pe
teritoriul altor state. Imunitatea parlamentară durează pe toată perioada
mandatului parlamentar (Decizia Curţii Europene). În ceea ce priveşte
salariul unui parlamentar european acesta primeste salariul parlamentarilor
din ţara de origine, existând astfel o diferenţă majoră de salarizare între
parlamentarii europeni.

 Funcţionarea Parlamentului European:

Parlamentul se întâlneşte atât în sesiune ordinară lunară de câte o

săptămână şi în sesiune extraordinară, o mare parte a activităţilor
desfăşurându-se în comitetele parlamentare câte 2 săptămâni pe lună.
Şedinţele sunt publice, prezenţa membrilor Consiliului U.E. este obligatorie
la sesiunile plenare, de asemenea la ele putând participa şi membrii
Comisiei Europene. Parlamentul European are trei sedii: la Strasbourg(aici
au loc sesiunile plenare), Bruxelles(Comitetele Parlamentare) şi
Luxemburg( Secretariatul General). Lucrările se desfăşoară în cele 23 de
limbi oficiale, traduse simultan, totodată traducându-se şi documentele
oficiale.

 Atribuţiile Parlamentului European:

a) Atribuţii de supraveghere şi control:

-dezbate raportul anual general al Comisiei Europene

-dezbate orice problemă de politică generală

-poate adopta o moţiune de cenzură care să ducă la demiterea în bloc a

Comisiei Europene

-poate adresa interpelări Comisiei Europene sau Consiliului U.E.

b) Atribuţii legislative:

-Parlamentul European emite avize ce pot fi facultative, consultative,

conforme.

c) Atribuţii bugetare:

-bugetul comunitar este adoptat de Consiliul U.E. la propunerea Comisiei

Europene cu avizul Parlamentului (acesta aprobând de fapt şi bugetul).

-aprobă descărcarea de gestiune a Comisiei, după încheierea exerciţiului

bugetar.

Consider că, în ceea ce priveşte funcţiile exercitate de Parlamentul

European comparativ cu un parlament veritabil, naţional, aşa cum există
într-o democraţie parlamentară, Parlamentul European îşi exercită funcţiile
în mod simbolic. Caracterul simbolic al acestuia rezidă, în primul rând, din
faptul că Parlamentul European nu are dreptul să desemneze un Guvern. De
asemenea, sub aspectul funcţiilor sale, Parlamentul European a evoluat de
la un organ consultativ, la un organ cu puteri decizionale, puteri pe care le
împarte cu Consiliul. De altfel, despre legislativul european, s-a spus că
este asemenea unui parlament bicameral, în care Consiliul Miniştrilor este
camera superioară(ca un senat al parlamentului naţional), iar Parlamentul
European camerei inferioare(camerei deputaţilor din parlamentul naţional
bicameral).

2.CONSILIUL UNIUNII EUROPENE care reprezintă statele

membre individuale;

Consiliul este principalul organ de decizie al UE. Consiliul reprezintă

statele membre, iar la reuniuni participă un ministru din fiecare guvern al
statelor UE.

În funcţie de subiectele de pe agenda de lucru, la reuniuni participă diferiţi

miniştri. Spre exemplu, dacă în Consiliu se vor discuta probleme de mediu,
la reuniune va participa ministrul de resort din fiecare stat membru UE şi
reuniunea va avea titlul „Consiliul pentru Mediu”.

Relaţiile UE cu restul lumii sunt administrate de „Consiliul pentru Afaceri

Generale şi Relaţii Externe”. Însă această configuraţie a Consiliului este
responsabilă pentru o gamă variată de probleme de politică generală şi, în
consecinţă, la reuniunile sale participă oricare ministru sau secretar de stat
pe care îl numeşte guvernul ţării respective. În total există nouă configuraţii
(„formaţiuni”) diferite ale Consiliului.

 Afaceri Generale şi Relaţii Externe,

  Afaceri Economice şi Financiare (Ecofin),

 Justiţie şi Afaceri Interne,

 Forţă de muncă, Politică Socială, Sănătate şi Protecţia

Consumatorilor,

 Competitivitate,

 Transport, Telecomunicaţii şi Energie,

 Agricultură şi Pescuit,

 Mediu,  Educaţie, Tineret şi Cultură.

Fiecare ministru din Consiliu este împuternicit să îşi asume angajamente în

numele guvernului pe care îl reprezintă. Cu alte cuvinte, semnătura
ministrului este semnătura întregului guvern. Mai mult, fiecare ministru din
Consiliu răspunde în faţa parlamentului naţional şi a cetăţenilor pe care
parlamentul ţării sale îi reprezintă. Alături de implicarea Parlamentului
European în procesul decizional, prin aceasta se asigură legitimitatea
democratică a deciziilor Consiliului.

Preşedinţii şi/sau prim-miniştrii ţărilor UE, împreună cu Preşedintele

Comisiei Europene, se reunesc sub denumirea de Consiliu European de
până la patru ori pe an. Aceste reuniuni „la nivel înalt” stabilesc orientările
de politică generală ale UE şi soluţionează probleme care nu au găsit
rezolvare la nivelurile inferioare (adică la nivel de miniştri în cadrul
reuniunilor obişnuite ale formaţiunilor Consiliului). Dată fiind importanţa
lor, discuţiile Consiliului European se pot prelungi până târziu în noapte şi
atrag multă atenţie din partea mass-media.

Consiliului îi revin şase responsabilităţi esenţiale.

1. Să adopte legi europene – în colaborare cu Parlamentul European, în
multe domenii de politici publice.

2. Să coordoneze politicile economice şi sociale generale ale statelor

membre.

3. Să încheie acorduri internaţionale între UE şi alte ţări sau organizaţii

internaţionale.

4. Să aprobe bugetul UE, în colaborare cu Parlamentul European.

5. Să definească şi să pună în aplicare politica externă şi de securitate

comună a UE (PESC) pe baza orientărilor prevăzute de Consiliul European.

6. Să coordoneze cooperarea între instanţele naţionale şi autorităţile

poliţieneşti în materie penală

7. Majoritatea acestor responsabilităţi au legătură cu domeniul „comunitar”

– şi anume domeniile de acţiune în care statele membre au hotărât să îşi
reunească suveranitatea şi să delege puterile de decizie instituţiilor UE.
Acest domeniu reprezintă primul „pilon” al Uniunii Europene.

Organizarea activității Consiliului

Coreper

În Bruxelles, fiecare stat membru UE are o echipă permanentă („birou

de reprezentare”) care îl reprezintă şi care îi apără interesele naţionale la
nivelul UE. Şeful fiecărui birou de reprezentare este, de fapt,
ambasadorul ţării respective în UE.

Aceşti ambasadori sunt cunoscuţi ca „reprezentanţi permanenţi” şi se

reunesc săptămânal în cadrul Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi
(Coreper). Rolul acestui comitet este de a pregăti lucrările Consiliului,
cu excepţia majorităţii problemelor legate de agricultură, care sunt
administrate de un Comitet special pentru agricultură. Coreper este
asistat de un număr de grupuri de lucru, la care participă oficiali din
cadrul birourilor de reprezentare sau al administraţiilor naţionale.
Preşedinţia Consiliului

Preşedinţia Consiliului este asigurată prin rotaţie, la fiecare şase luni.

Cu alte cuvinte, fiecare stat membru UE preia controlul agendei
Consiliului şi prezidează toate reuniunile pentru o perioadă de şase luni,
promovând deciziile legislative şi politice şi negociind pentru realizarea
unui compromis între statele membre.

Secretariatul General

Preşedinţia este asistată de Secretariatul General, care pregăteşte şi

asigură funcţionarea optimă a activităţii Consiliului la toate nivelurile.
În 2004, Javier Solana a fost reales Secretar General al Consiliului. Dl
Solana este şi Înaltul Reprezentant pentru politica externă şi de
securitate comună (PESC) şi, în această calitate, contribuie la
coordonarea acţiunilor UE la nivel mondial. În temeiul noului tratat de
la Lisabona, Înaltul Reprezentativ va fi înlocuit de un Ministru al
Afacerilor Externe al UE. Secretarul General este asistat de un Secretar
General Adjunct, responsabil pentru administrarea Secretariatului
General.

 Consiliul UE ca organ principal de decizie:

În cazul Consiliului Miniştrilor este vorba despre organul de decizie cel

mai important. Acesta decide cu privire la legile propuse de Comisie, în
colaborare cu Parlamentul European. Astfel au fost luate deciziile în
cadrul Comunităţii încă de la început. Ceea ce s-a schimbat însă este
ponderea relativă a celor trei organe. Membrii Consiliului se întrunesc
în funcţie de domeniul politic în discuţie în compunere diferită, vezi
Consiliul Miniştrilor pentru Agricultură, Consiliul Miniştrilor pentru
Mediu etc. În plus, aici trebuie să fie prezent şi membrul Comisiei
responsabil de domeniul tratat. Este deci o parte componentă a puterii
legislative, a cărei structură se aseamănă cu cea a unui sistem bicameral.
. Sediul acestuia fiind la Bruxelles.

Structura Consiliului Uniunii Europene:

Consiliul Uniunii Europene este format din reprezentanţii guvernelor

statelor membre. Consiliul se poate alcătui sub două forme şi anume:

a) Consiliul general în acest caz acesta este compus din miniştrii de

externe ai statelor membre.

b) Consilii speciale - acestea fiind specializate sau sectoriale atunci când

este compus din miniştrii specializaţi într-un domeniu sau altul
(agricultură, industrie, comerţ ).

Instituţia este condusă de către un preşedinte desemnat prin rotaţie la

fiecare şase luni dintre reprezentanţii statelor membre într-o ordine
prestabilită, astfel în 2005 au fost Luxemburgu şi Marea Britanie, în
2006 Austria şi Finlanda, iar în 2007 Germania şi Portugalia.

Preşedintele Consiliului are misiunea de a rezolva compromisurile

dificile dintre statele membre şi de asemenea el este cel care reprezintă
Uninunea în relaţiile externe, exprimând opinia acesteia în cadrul
conferinţelor internaţionale. Consiliul dispune şi de un Secretariat
general, condus din 1999 de Javier Solana Mandariaga (fost secretar
general al NATO).

Funcţionarea Consiliului Uniunii Europene:

Consiliul General se întâlneşte odată pe lună pentru a dezbate probleme

legate de uniune. Consiliile Speciale se reunesc fie odată cu Consiliul
General, fi atunci când se impune discutarea unor aspecte ce ţin expres
de un anumit domeniu. Membrii Consiliului acţionează la instrucţiunile
statelor membre aceştia fiind împuterniciţi de guvernele acestora cu
dreptul de a participa mai mulţi membrii, însă numai unul are drept de
vot. Preşedintele Consiliului U.E organizează în ţara (2007-Germania,
Portugalia) de origine una din cele două întâlniri anuale ale şefilor de
stat şi de guvern întâlnire denumită Consiliul European. Lucrările
Consiliului sunt convocate de preşedintele acestuia sau de unul dintre
membrii sau de Comisia Europeană, şedinţa desfăşurându-se cu uşile
închise, însă dacă se cade de accord cu unanimitate de voturi şedinţa
poate fi transmisă şi la posturile de televiziune. Consiliul European
discută probleme legate de strategiile viitoare ale Uniunii, consiliile
specializate se întâlnesc în localităţi de provincie pentru a schimba
opinii de probleme concrete.

 Atribuţiile Consiliului Uniunii Europene:

a) Atribuţii legislative. Rolul legislativ în Uniune aparţine în primul

rând Consiliul U.E. care adoptă acte normative cu forţă juridică
obligatorie (directive, regulamente) ce se impun statelor membre,
instituţiilor comunitare şi de asemenea Consiliului U.E. De asemenea,
Consiliul poate revizui tratate comunitare şi să ia decizii de natură
constituţională (alegerea parlamentarilor europeni prin sufragiu
universal).

b) Atribuţii privind politica externă şi de securitate comună, în justiţie şi

de afaceri externe (Consiliul autorizează deschiderea negocierilor cu
statele asociate în vederea aderării).

c) Atribuţii de aprobare a bugetului comunitar (al cărui proiect este

depus de către Comisie, atribuţie împărţită cu Parlamentul European)
 d) Atribuţii de coordonare a politicilor economice ale Uniunii Europene,
în special pentru asigurarea funcţionării Uniunii Economice şi
Monetare.

Putem spune despre Consiliul Uniunii Europene că a devenit şi o

instanţă de arbitraj între interesele naţionale, funcţia de arbitraj şi cea
decizională devenind preponderente. Consiliul Uniunii Europene s-a
implicat şi în gestiunea comunitară şi a contribuit la consolidarea,
extinderea şi perfecţionarea procedurilor de cooperare. Astfel, crearea
Consiliului European a fost rezultatul unei îndelungate evoluţii
desfăşurate întrun context politic şi istoric în care se profilase ideea unui
nou tip de cooperare între şefii de state şi de guverne.

3. COMISIA EUROPEANĂ care reprezintă interesele Uniunii ca

un tot unitar.

Comisia Europeană este organul executiv al Uniunii Europene, având rolul

de a întocmi proiecte de legi şi de a monitoriza aplicarea acestora. Comisia
este un organ al Comunităţilor Europene, independent de statele membre,
având deci un caracter cu adevărat supranaţional. Sediul Comisiei:
Berlaymont, Bruxelles. Comisarii acţionează exclusiv la dispoziţia Uniunii
şi nu a ţărilor de origine.

Comisarii sunt membrii cu drepturi egale ai comisiei, reprezentând

deciziile luate pe principiul colegial. Durata unui mandat este de 5 ani,
începutul şi sfârşitul acestuia fiind corelate cu perioada legislativă a
Parlamentului European. Limbile de lucru ale Comisiei sunt - engleza,
franceza şi germana. Regulamentul de funcţionare al Comisiei Europene
este compusă la ora actuală din 27 de comisari, din care unul are funcţia de
preşedinte al Comisiei Europene. Consiliul European îl nominalizează
pentru fiecare nouă comisie pe preşedintele acesteia, după care se solicită
acordul Parlamentului European. După intrarea în vigoare a Tratatului de la
Nisa din 1 februarie 2003 fiecare stat membru al Uniunii Europene îşi
deleagă câte un comisar, căruia i se alocă o anumită sferă de competenţă
politică, care după posibilităţi trebuie să corespundă cu autoritatea deţinută
de statul membru în acel domeniu politic. Consiliul European numeşte
comisarii, după ce fiecare guvern naţional a propus pentru comisariat câte
trei candidaţi. După numirea acestora se solicită apoi acordul Parlamentului
Uniunii Europene conţine şi alte reglementări organizaţionale.

Comisia Europeană reprezintă instituţia care apără interesul general al

Uniunii. Ea este actualmente formată din 27 de comisari (un comisar pentru
fiecare stat membru şi doi pentru statele 6 mari:Italia, Spania, Franţa,
Germania, Marea Britanie). Comisarii acţionează total independent în
raport cu guvernele lor naţionale, iar mandatul lor este de 5 ani. După cum
se precizează în art. 157 CE, „Membrii Comisiei îşi exercită funcţiile în
totală independenţă, în interesul general al Comunităţilor. În îndeplinirea
misiunilor lor, nici nu solicită, nici nu acceptă instrucţiuni de la vreun
guvern sau de la alte organisme. Ei se abţin de la orice acţiune
incompatibilă cu caracterul funcţiilor lor. Fiecare stat membru se angajează
să respecte acest caracter şi să nu încerce să-i influenţeze pe membrii
Comisiei în exercitarea misiunii lor”.Tratatul prevede, de asemenea,
incompatibilităţile mandatului de comisar european cu alte activităţi
remunerate sau nu. Funcţionarea Comisiei se supune principiului
colegialităţii,prevăzut în articolul 219 CE; acest principiu stipulează că
„deliberările Comisiei sunt adoptate cu majoritatea numărului de membri
prevăzut de articolul 157".

De asemenea, membrii Comisiei trebuie să acţioneze într-o manieră

unitară. Preşedintele şi membrii Comisiei Europene sunt desemnaţi de
statele membre şi îşi încep activitatea după ce au primit avizul
Parlamentului European. Preşedintele este cel care convoacă Comisia, cel
puţin o dată pe săptămână. Reuniunile sale nu sunt publice, iar dezbaterile
sunt confidenţiale. Comisia este gardianul Tratatelor (ea veghează la
punerea în aplicare a Tratatelor fondatoare, a celor de revizuire, precum şi
la respectul dreptului comunitar în statele membre), are iniţiativa legislativă
directă (poate face propuneri de acte constrângătoare – regulamente,
directive, decizii –, de acte privind activitatea celorlalte instituţii, de acte
neconstrângătoare – avize, recomandări), poate fi mediator între guvernele
statelor membre în cadrul Consiliului European, gestionează fondurile
structurale şi bugetul, precum şi clauzele de salvgardare. Comisia este
ajutată în activitatea sa de comitete, prin delegarea de competenţe în cadrul
procedurii de comitologie. În domeniile extracomunitare, Comisia este
asociată în Politica Externă şi de Securitate Comună şi are competenţe
limitate referitor la cooperarea în domeniul Justiţiei şi Afacerilor Interne.
Comisiei Europene îi revin patru funcţii principale:

1. să propună proiecte legislative Parlamentului şi Consiliului;

2. să administreze şi să aplice politicile UE şi bugetul;

3. să asigure respectarea legislaţiei UE (împreună cu Curtea de Justiţie);

4. să reprezinte Uniunea Europeană la nivel internaţional, spre exemplu

prin negocierea acordurilor între UE şi alte ţări.

Alcătuire:

Deocamdată, Comisia este alcătuită din 25 de membri, propuşi de

guvernele statelor membre şi numiţi pe o perioadă de cinci ani.
Parlamentul European trebuie şi el să îşi dea acordul pentru alegerea lor.
Comisarii nu îşi desfăşoară activitatea în numele ţării lor de origine,
trebuind să se implice, fără părtinire, în vederea îndeplinirii obiectivelor
comunitare. Membrii Comisiei sunt ajutaţi de cca. 20.000 de funcţionari
— ceva mai puţini decât numărul locuitorilor dintr-un oraş! —
distribuiţi în 26 aşa numite Direcţiuni Generale (de ex. pentru transport,
agricultură, relaţii internaţionale, politică regională etc.) şi în 9 servicii,
care, la rândul lor, sunt divizate în Direcţiuni şi Referate.

 Sarcinile Comisiei:

a) Atribţtii în procedura legislativă- pe baza propunerilor înaintate de

Comisie, Consiliul U.E adoptă împreună cu Parlamentul acte normative;
Comisia are şi o putere normativă subordonată Consiliului U.E care îi
permite să execute actele adoptate de Consiliu, de asemenea poate emite
şi decizii individuale prin care intervine în diferite domenii.

b) Atribţtii de organ executiv al Uniunii Europene- Comisia este organul

executiv al U.E cel care pune în executare actele emise de Consiliu U.E.
dispunând de o putere normativă proprie putând adopta regulamente,
directive, decizii;

c) Atribuţii de reprezentare- aceasta reprezintă Uniunea Europeană în

relaţiile cu statele membre şi organismele internaţionale, în interiorul
Uniunii ea reprezintă interesul comunitar în raport cu persoanele fizice
şi juridice; Pe plan extern Comisia negociază tratatele internaţionale
negociate de Uniune.

d) Atribuţii asupra respectării tratatelor- Comisia este împuternicită cu

vegherea respectării dreptului comunitar de către statele membre dar si
de cele care nu au luat parte la Uniune.

Funcţionarea Comisiei Europene şi rolul acesteia în cadrul instituţiilor

Comunitare:
Comisia are sediul la Bruxelles şi se întâlneşte săptămânal prezenţa
comisarilor la şedinţă fiind obligatorie11 iar hotărârile se i-au în
prezenţa majorităţii membrilor. Deasemenea comisarii se pot întâlni în
afara cadrului deliberativ din Comisie pentru a discuta probleme urgente
cu caracter deosebit.

Rolul Comisiei este acela de a realiza interesul comunitar aflat adesea în

contradicţie cu interesul naţional al statelor membre de a asigura
respectarea prevederilor tratatelor, de a iniţia proiecte legislative şi de a
pune în practică politicile comunitare. Independenţa comisarilor
europeni este o problemă de o importanţă deosebită, deoarece ei trebuie
să i-a poziţie adesea în faţa tendinţei de influenţare din partea statului
care i-a desemnat, iar pentru a asigura independenţa acestora, tratatele
impun anumite obligaţii în sarcina acestora, cât şi a statelor membre.

Consider că, pentru ca extinderea să se deruleze firesc, Uniunea

Europeană trebuie să continue să dezvolte relaţii puternice cu vecinii săi
imediaţi. Angajamentele de parteneriat şi asociere dezvoltate cu aceştia,
caută să creeze condiţii pentru stabilirea politică şi creşterea economică,
pentru ca viitoarele graniţe ale Uniunii Europene să nu dea naştere unor
linii despărţitoare în Europa.