Riga Crypto si Lapona Enigel

Ion Barbu

Modernismul este un curent literar prin care literatura noastra devine sincrona cu modelele
europene. Acesta are drept principii: cultul originalitatii, puritatea artei, valorificarea miturilor, inovarea
limbajului, cultivarea ambiguitatii, modificarea raportului dintre eul liric si lume. Atitudinea modernista
este prin definitie antiacademica, anticonservatoare si impotriva traditiei.
In literatura romana, E. Lovinescu este cel care teoretizeaza modernismul, introducerea
curentului avand la baza principiul sincronismului, teoria imitatiei si teoria mutatiei valorilor estetice.
Unul dintre poetii reprezentativi ai modernismului romanesc este Ion Barbu, care se
individualizeaza printr-o opera poetica originala.
Balada “Riga Crypto si lapona Enigel”, care face parte din volumul de versuri “Joc secund”,
este o creatie reprezentativa pentru modernism, deoarece, pe de o parte, preia o formula specifica
epicului, povestirea in rama, iar pe de alta parte, ofera trimiteri spre intertextualitate cu poemul
eminescian “Luceafarul” (tema, motive, tehnica alegoriei) si cu o alta poezie a lui Ion Barbu “Ritmuri
pentru nuntile necesare” (in care sunt reprezentate cele trei trepte initiatice: Roata Venerei – cunoasterea
afectiva, Roata lui Mercur– cunoasterea rationala, Roata Soarelui – cunoasterea absoluta).
Poezia poate fi inteleasa ca un<<”Luceafar” intors>>, fiind o alegorie a dramei cunoasterii
omului superior – personajul feminin, Lapona Enigel, in opozitie cu trairea instinctuala a omului comun
– personajul masculin, Riga Crypto.
Tema poeziei este iubirea ca atractie si cale de cunoastere intre doua lumi diferite, dar si
aspiratia tuturor fiintelor de a-si depasi conditia. Trei mituri fundamentale sunt valorificate in poem: al
soarelui (simbol al absolutului), al nuntii si al oglinzii.
Viziunea despre lume a lui Ion Barbu se reflecta in universul poetic original. Daca la inceput
poetul da impresia ca se joaca, mergand pe firul unei povesti de iubire traita, insa, de eroi neobisnuiti,
treptat, balada se transforma intr-o poezie care evidentiaza drama cunoasterii si a incompatibilitatii
dintre doua lumi.
Compozitional, poezia este alcatuita din doua parti, fiecare dintre ele reprezentand cate o nunta:
una consumata, implinita care este cadru al celeilate nunti, povestita, tehnica folosita fiind cea a
povestirii in rama. Imaginarul poetic se constituie dintr-o suita de secvente la nivelul fiecarei
„povestiri”.
Incipitul este reprezentat de formula de adresare folosita de nuntasul care incerca sa convinga
menestrelul sa cante povestea trista a regelui Crypto si a laponei Enigel. Nunta reala trebuie
interpretata ca o lectie initiatica (la Ion Barbu, nunta este un simbol al cunoasterii, al comunicarii cu
misterul universului). Spatiul initierii este “in camara” ,iar momentul ales – “la spartul nuntii”.
Se realizeaza un schimb de replici intre doua voci lirice: menestrelul si un nuntas. Trasaturile
primului sunt fixate prin epitetul “trist” si printr-o comparatie care sugereaza euforia cunoscatorilor de
taine: “mai aburit ca vinul vechi”. Arsura limbii si epitetul “mult indaratnic” sunt semne ale interdictiei
rostirii cantecului in fata unor profani, iar daruirea lui “Cu pungi, panglici, beteli cu funta” semnifica
incercarea lumii profane de a-l atrage. El a mai spus povestea acum o vara, deci rolul menestrelului este
de a reface legatura dintre lumea profana si sacralitatea pierduta.
Povestirea din rama evoca o poveste ciudata despre o iubire imposibila. Cei doi protagonisti
apar definiti in scurte tablouri. Primul portret este cel al regelui Crypto, care traieste intr-un mediu
primordial, caracterizat prin “umbra si racoare”si prin existenta apei, element vital. Acest lucru il face sa
incerce sa-si depaseasca conditia. Epitetele caracterizatoare “sterp” si “naravas”, alaturi de metafora
“inima ascunsa” explica singularitatea lui si sugereaza refuzul statutul dat, dar si faptul ca aspiratiile sale
sunt de neinteles pentru ceilalti.
 Enigel vine de la polul inghetat, simbol al cunoasterii aflate sub semnul rece al intelectului
(Roata lui Mercur) si parcurge un drum initiatic, indreptandu-se spre sud, simbol al cunoasterii aflate
sub semnul soarelui (Roata Soarelui). Ea reprezinta conditia umana si, ca fiinta superioara, atributele ei
sunt ratiunea si afectul. Popasul in imparatia lui Crypto este o proba in drumul sau initiatic.
Intalnirea dintre cei doi are loc in visul fetei (ca in “Luceafarul”) si dezvolta motivul soare –
umbra, prin sugestia unor lumi incompatibile, carora le apartin cele doua finite. Soarele este simbol al
vietii spirituale totale, iar umbra devine simbol al unei vieti inferioare, al imposibilitatii depasirii
conditiei date.
Fiecare dintre personaje il invita pe celalalt sa traiasca in lumea sa. Folosindu-se de incantatia
magica “Enigel, Enigel”, Crypto o cheama pe lapona, oferindu-i valorile lumii lui: “somn fraged si
racoare”. Ea il refuza si se defineste ca fiinta solara: “ma-nchin la soarele-ntelept”. Comparatia “Iar
soarele acum asta / svarlit in sus, ca un inel”, exprima metaforic dorinta ei de nuntire cu soarele, pentru
ca ea are “fantana-n piept”, metafora ce sugereaza constiinta umana.
Lungul discurs explicativ al lui Enigel este urmat de aparitia soarelui (instanta suprema).
Surprins de lumina ucigatoare a acestuia, Riga Crypto se transforma intr-o ciuperca otravitoare, nebunia
lui fiind solutia aleasa de poet pentru a sanctiona a initiere irosita.

Un prim element de compozitie si de limbaj, semnificativ pentru tema si viziunea despre

lume este titlul. El fixeaza motivul cuplului si contine numele celor doua personaje, anticipand ideea
intalnirii a doua entitati ce apartin unor lumi incompatibile. Substantivul propriu Crypto trebuie pus in
relatie cu ordinul criptogamelor, dar si cu ideea de criptic (ascuns, fara acces la cunoastere). Enigel
fixeaza regnul uman, dar sugereaza si aspiratia spre depasirea conditiei, pentru ca acest cuvant de
origine suedeza inseamna inger.
In aceeasi ordine de idei, relatiile de simetrie sunt eprezentate de cele trei chemari- descantec
ale Rigai si de cele trei refuzuri ale fetei, iar relatiile de opozitie sunt evidentiate, in primul rand, la
nivelul celor doi protagonisti, dar si referitor la caracteristicile lor: „copt”-„necopt”, „soare”-„umbra”,
care pun in evidenta incompatibilitatea celor doi. Soarele este simbolul existentei spirituale, al accederii
spre absolut, iar umbra, simbol existentei instictuale, sterile, vegetative.
Nu in ultimul rand, prozodia, la inceput, este traditionala: catrene cu rima incrucisata si cu
masura de 8-9 silabe. Pe parcursul textului aceasta este schimbata cu o prozodie moderna, versuri cu o
masura variabila, rima savanta (imbinare de rima incrucisata, imbratisata si monorima) si strofe inegale.

In concluzie, viziunea moderna a lui Ion Barbu asupra lumii se reliefeaza prin elementele de
constructie a imaginarului poetic si prin cele de recurenta. Visul, cercul (in cele doua ipostaze: roata si
inelul), precum si nunta (in ipostaze diferite, uman, vegetal), contureaza iubirea ca tema centrala a
viziunii asupra lumii, strans legata de cunoastere. In acelasi timp, impactul dintre ratiune (Enigel) si
instinct (Crypto) se soldeaza cu victoria primei asupra celui de-al doilea.