În 1629, parlamentul îi adresează regelui Carol I Stuart, Petitia Dreptului , prin care i se cerea ca: „Niciun om

liber nu poate fi arestat, nici lipsit de drepturi fără o sentință judecătorească, "Taxele și impozitele vor fi aprobate
numai de către parlament". Cinci parlamentari,si anume : Sir John Eliot,John Pym,John Hampden,Thomas Wentworth
si Oliver Cromwell intocmesc aceasta petitie,"Petition of Rights",prin care i se cerea regelui sa renunte la politica
absolutista pe care o ducea si sa colaboreze cu Parlamentul,dar si sa incheie colaborarea cu catolicii din Irlanda si
Scotia.

Mustrarea cea Mare (în engleză: The Grand Remonstrance) a fost o listă de doleanțe votată de Parlamentul
Angliei la 22 noiembrie 1641 și prezentată regelui Carol I al Angliei la 1 decembrie. Ea conținea o enumerare a erorilor
comise de rege și o serie de revendicări care impuneau controlul Parlamentului asupra Regelui. Mustrarea cea Mare a
fost unul din factorii decisivi care au precipitat declanșarea Războiului Civil Englez (1642–1651).

Declarația drepturilor (engleză Bill of Rights) din 1689 este un act al Parlamentului Englez ce statornicea
supremația puterii legislative a Parlamentului asupra puterii executive regale, dând Angliei o organizare modernă.

"Declarația drepturilor" pune bazele monarhiei constituțional-parlamentare și, prin urmare, al statului englez modern.
Prin ea se limitau drepturile monarhului stipulate în preambulul Constituției.

"Declarația drepturilor" garanta convocarea regulată a Parlamentului, libertatea dezbaterilor și a drepturilor în

materie fiscală. Atribuțiile regelui erau restrânse, deși el rămânea șeful Bisericii anglicane și se bucura de mari onoruri.
Regele nu putea suspenda sau abroga vreo lege, iar dreptul de a avea armată era condiționat de aprobarea
Parlamentului.

Carol al II-lea a promis prin ,,Declarația de la Breda” (mai 1660) o amnistie generală și garantarea libertății de
conștiință. Regimul instaurat de Carol al II-lea evolua spre un echilibru politic în cadrul societății engleze. A acceptat
prin Actul de mărturisire a credinței (Test Act, 1673) excluderea catolicilor din toate funcțiile statului.

Cel mai important document promulgat de rege a fost Habeas Corpus Act din 1679, care garanta libertatea
individuală și stabilește normele de arestare și judecarea deținuților. Prin această lege, Parlamentul încerca să
contracareze tendințele de reinstaurare a absolutismului regal. Trecerea la catolicism a urmașului la tron, Iacob al II-
lea, și nașterea fiului acestuia, a determinat o puternică reacție populară.

Iacob al II-lea a promulgat Declarația de indulgență (1687) care acorda catolicilor, libertate religioasă și
politică. În consecință, Parlamentul a votat Actul de excludere care garanta succesiunea la coroană doar a
necatolicilor. Regele Iacob al II-lea a încheiat o alianță cu regele Ludovic al XIV-lea, alianță ce îi permitea să întrețină o
armată redutabilă. Văzând în această alianță o amenințare, Parlamentul face apel la Wilhelm de Orania, stathouder-ul
Olandei, soțul fiicei lui Iacob al II-lea, Maria.

După moartea lui Oliver Cromwell, nobilimea nouă şi burghezia erau decise să restaureze monarhia, cu condiţiile
accesibile pt sine sau, mai bine zis, monarhia constituţională. In 1656 republicanii au fost izgoniţi din Parlament, în 1657
formându-se iarăşi camera lorzilor. În Anglia s-a agravat situaţia economică şi cea externă.Burghezia şi nobilimea doreau să
revină la conducerea statului. In 1658 după moartea lzui Cromwell, a devenit moştenitor Richard Cromwell- fiul acestuia. În
1660 a fost aplicată lovitura de stat, şi la 8 mai 1670 pe tron a urcat Carol II Stuart, care a fost proclamat rege al Angliei si la
29 mai 1670 a avut loc intrarea lui in Londra. Dupa 2 decenii stuarţii au revenit la tronul Angliei de parca nimic nu s-ar fi
schimbat. Contele de Clarendon este numit adept al modernizării, de ceea ce avea nevoie Carol si mai era un bun regalist.
Venind la putere Sturţii visau la restabilirea monarhiei absolute şi sperau să invingă Parlamentul. Legisdlativul a căzut de
acord să fie restabilită camera lorzilor; biserica anglicană a devenit iarăşi de stat; au fost executaţi mulţi militanţi
revoluţionari. Carol a elaborat un act care la sfatul regelui a fost numit act de indulgenţă si uitare, actul de indulgenţă pt
dusmani si de uitare pt prieteni.