O SCRISOARE PIERDUTĂ

de I.L. Caragiale

Resursele comicului în piesa „O scrisoare pierdută”, de I.L. Caragiale:

1. comicul de moravuri
În piesă sunt satirizate următoarele moravuri:
 șantajul,
 adulterul,
 frauda electorală,
 falsul în acte,
 falsa prietenie/ipocrizia,
 demagogia,
 corupția politică,
 abuzul de putere,
 slugărnicia,
 delapidarea.

2. comicul de situație
Este bine reprezentat în piesă, inclusiv prin tehnici dramatice specifice: „qui pro quo”-ul,
„teatrul în teatru” și „lovitura de teatru”.
* actul I:
 scena I - Pristanda care numără steagurile și-l spionează pe Cațavencu, urcându-se pe uluci;
 scena III - Pristanda se duce pe altă parte decât îl trimisese Tipătescu, lăsându-l pe acesta
confuz;
 scena IV - Trahanache reproduce conținutul scrisorii lui Tipătescu aflată în posesia lui
Cațavencu și îl comentează, spre disperarea și furia neputincioasă a lui Tipătescu; jocul
naivității pe care îl abordează Trahanache;
 scena VII - apariția Cetățeanului Turmentat;
 scena IX - leșinul lui Zoe, care este simulat.
* actul II:
 scena I - numărătoarea voturilor înainte de alegeri;
 scena II: Brânzovenescu și Farfuridi complotează împotriva prefectului, intenționând să trimită
o scrisoare anonimă la centru, prin care să-l acuze pe Tipătescu de trădare;
 scena VI: Zoe și Tipătescu discută despre susținerea candidaturii lui Cațavencu, care deține
scrisoarea compromițătoare, femeia punând la bătaie toate armele feminine pentru a-și convinge
amantul;
 scena VII: Pristanda este slugarnic față de Cațavencu;
 scena IX: discuția și încăierarea dintre Tipătescu și Cațavencu;
 scena X: Tipătescu, Zoe și Cațavencu se ascund de Trahanache;
 scena XII: Cetățeanul Turmentat îl acuză pe Cațavencu că i-a furat scrisoarea, după ce l-a
îmbătat;
 scena XIV: Pristanda aduce ordinul de la Centru prin care se impune un alt candidat, tocmai
când se ajunsese la o înțelegere cu Cațavencu.
* actul III:
 scena I - Cațavencu îi întrerupe continuu discursul lui Farfuridi, acesta devenind total incoerent;
 scena V - discursul lui Cațavencu, susținut cu aplomb, cu talent actoricesc și folosind retorica
avocățească;
 scena VII - încăierarea de la finalul ședinței, provocată de Pristanda după anunțarea numelui
candidatului, pentru a-l contracara pe Cațavencu.
* actul IV:
  scenele II-III - Dandanache produce tot felul de confuzii între Trahanache și Tipătescu, apoi
dezvăluie modul în care a reușit să fie propus și numit candidat: prin șantaj cu „o scrisoare de
amor”;
 scena IV - Pristanda îl trimite în mod fals pe Tipătescu la telegraf, asumându-și riscul de a fi
concediat și oferindu-i posibilitatea lui Cațavencu de a avea o discuție cu Zoe;
 scena VII - Cațavencu se întâlnește cu Zoe, acesta umilindu-se, recunoscând că a pierdut
scrisoarea;
 scena VIII - Cetățeanul Turmentat apare cu scrisoarea, spre ciuda lui Cațavencu și bucuria lui
Zoe, și solicită să i se spună cu cine să voteze. Zoe îl pune pe Cațavencu să completeze
buletinul de vot al Cetățeanului Turmentat cu numele lui Dandanache, contracandidatul său;
 scenele XII și XIV - personajele se reunesc după încheierea alegerilor, iar Cațavencu ține un
discurs laudativ la adresa candidatului ales, Dandanache, și, în mod special, la adresa lui
Tipătescu, pe care, la început, îl înfierase. Totul se încheie cu o sărbătoare publică cu muzică de
fanfară.

3. comicul de caractere
a) Ștefan Tipătescu - tipul junelui-prim / al amorezului (cel care seduce) / al donjuanului
b) Zoe Trahanache - femeia adulterină, cocheta ambițioasă, femeia-„bărbată” (hotărâtă, puternică,
manipulatoare, ipocrită)
c) Zaharia Trahanache - naivul încornorat, ticăitul, abilul politic
d) Nae Cațavencu - demagogul, ipocritul, șantajistul
e) Ghiță Pristanda - funcționarul slugarnic
f) Iordache Brânzovenescu și Tache Farfuridi - cuplu comic ce ilustrează imbecilitatea, slugărnicia,
autosuficiența
g) Cetățeanul Turmentat - reprezentativ pentru întreaga categorie socială a alegătorilor zăpăciți,
debusolați de promisiunile politicienilor
h) Agamemnon Dandanache - politicianul parvenit, decrepit, senil și infantil

4. comicul de nume (la Caragiale, este foarte subtil și generos ca interpretare)

a) Ștefan Tipătescu - diminutivarea prenumelui său, Fănică, produce familiaritate într-o notă de
minimalizare a importanței sale; Tipătescu - tip/tipar/model, personaj cu o anumită tipologie + sufixul
„-escu” (are sensul de „un oarecare”, având proveniență franceză și desemnând noul val de politicieni,
politicienii tineri)
b) Zoe Trahanache - numele îi denotă statutul social ca soție a lui Zaharia Trahanache (prin asociere,
este prima-doamnă a județului); iar prenumele său, prin scurtimea cuvântului și prin sonoritățile
fonetice, sugerează o persoană puternică, hotărâtă, ambițioasă, care știe ce vrea și cum să obțină ceea ce
vrea, care știe să se impună. În greaca veche, Zoe este echivalentul numelui Eva, de aici sugestia
importanței personajului în acțiune, aceasta fiind sigurul personaj feminin al operei și având un statut
special în societatea pe care o reprezintă: într-o epocă în care femeile nu aveau drept de vot, Zoe
Trahanache trage sforile politice în județul în care soțul și amantul ei conduc.
c) Zaharia Trahanache - numele său provine de la „trahana” (= cocă/ aluat moale, ușor de modelat),
ceea ce sugerează o persoană maleabilă, care se adaptează, „se modelează” în funcție de interes, de
asemenea, este relevant sufixul „-ache”, de origine greacă/ fanariotă/ orientală, care trimite la ideea
apartenenței personajului la garda veche de politicieni, învățați cu obiceiurile orientale, turcești;
prenumele Zaharia provine de la zahăr/ zahariseală, care sugerează o persoană bonomă (de treabă), dar
și monotonă, plictisitoare.
d) Nae Cațavencu - numele său provine de la „cață” (= pasăre mică și gălăgioasă, respectiv femeie
certăreață, mahalagioaică), care sugerează un personaj zgomotos, pus mereu pe ceartă, epatant, vocal,
locvace, și de la „cațaveică” (= vestă/ bundiță cu două fețe), care sugerează un personaj ipocrit,
demagog, de asemenea, se evidențiază sufixul „-encu”, de origine franceză, sugerând apartenența
personajului la noul val de politicieni, dar cu obiceiuri vechi; prenumele său vine de la Nicu/ Nicolae și
este un diminutiv, dar prin sonoritățile fonetice sugerează un personaj puternic, hotărât.
e) Ghiță Pristanda - numele său provine de la „pristanda” (dans popular care are ca specific bătaia
pasului pe loc) și sugerează un personaj care nu evoluează, care stagnează; prenumele său provine de la
Gheorghe, ceea ce face ca acesta, asociat comportamentului slugarnic al personajului, să fie ironic.
f) Iordache Brânzovenescu și Tache Farfuridi - numele lor au conotații culinare, provenind de la
„brânză”, respectiv „farfurie”, ceea ce sugerează slugărnicia, și amintesc de două expresii populare:
„zgârie-brânză” (care desemnează un zgârcit) și „linge-blide” (care sugerează un slugarnic, un parvenit.
un oportunist). Sufixele numelor lor - „-escu” și „-idi”, unul este de origine franceză, iar celălalt, de
origine greacă/ fanariotă - sugerează interferența celor două categorii de politicieni, vechi și noi, în
obiceiurile/ moravurile politice imorale. Prenumele lor au origine greacă/ fanariotă, fapt care
evidențiază potrivirea lor în obiceiuri și mentalitate învechită.
g) Cetățeanul Turmentat - nu are nume propriu, dar denotă apartenența lui categoria socială a
alegătorilor, a cetățenilor cu drept de vot. Termenul „turmentat” arată că este amețit (de băutură sau din
cauza promisiunilor electorale din discursurile demagogice ale politicienilor, așadar sugerează un
personaj debusolat. Acest personaj nu are nevoie de nume, el fiind un simbol al alegătorilor
dezorientați, așadar este reprezentativ pentru întreaga societate.
h) Agamemnon Dandanache - numele său provine de la „dandana” (prostie, boacănă, boroboață) și
sugerează un personaj senil, infantil, decrepit, imbecil. Se remarcă sufixul „-ache”, care-i dovedește
apartenența la vechea generație politică, „de la patuszopt”, cu obiceiuri orientale. Prenumele său este
ironic: Agamemnon este numele unui mare conducător de oști în mitologia greacă, cel care a condus
armata aheilor în Războiul Troian. Prin diminutivarea prenumelui său „Agamiță”, se obține un efect de
infantilitate, care caracterizează personajul.

5. comicul de limbaj
Este generos, spumos și se realizează prin următoarele mijloace:
a) ticurile verbale: „aveți/ ai puțintică răbdare” (Trahanache), „eu cu cine votez?” (Cetățeanul
turmentat), „curat...”, „famelie mare, renumerație după buget mică” (Pristanda), „eu care
familia mea de la patuszopt în Cameră...”, „neicusorule”, „puicusorule” (Dandanache);
b) etimologia populară: „renumerație” în loc de „remunerație” (= leafă, salariu) (Pristanda),
„plebicist” în loc de „plebiscit” (= referendum) (Trahanache);
c) pronunția greșită a cuvintelor: „bampir”, „catrindală”, „catindat”, „andrisant”, „prințipuri”,
„enteres”, „nifilist”, „soțietate” etc.;
d) încălcarea/ necunoașterea proprietății termenilor: Cațavencu folosește termenul „capitalist” cu
sensul de locuitor al Capitalei. Tot el consideră că „a fi falit” este ceva de dorit („Până când să
n-avem și noi faliții noștri?... Anglia-și are faliții săi, Franța-și are faliții săi, până chiar și
Austria-și are faliții săi, în fine oricare națiune, oricare popor își are faliții săi... Numai noi să n-
avem faliții noștri!...”); Trahanache folosește sintagma „micile pasiuni” cu sensul
necaracteristic de „micile certuri”;
e) contradicția în termeni: „curat murdar, coane Fănică” (Pristanda), „Trebuie să ai curaj ca mine!
Trebuie s-o iscălești: o dăm anonimă!” (Farfuridi), „Industria română este sublimă, putem
spune, dar lipsește cu desăvârșire”, „după lupte seculare care au durat aproape 30 de ani”
(Cațavencu), „Din două una, dați-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! dar să nu se schimbe
nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici, pe colo, și anume în
punctele... esențiale...” (Farfuridi);
f) truismele (= adevăruri, evidențe flagrante): „un popor care nu merge înainte stă pe loc”
(Cațavencu), „O soțietate fără prințipuri va să zică că nu le are” (Trahanache citând dintr-o
scrisoare a fiului său);
g) nonsensul: „Numai noi să n-avem faliții noștri!...”, „Știm că lupta electorală este viața
popoarelor.” (Cațavencu);
h) pretenția de cultură (ignoranța, autosuficiența, superficialitatea): „Oneste bibere” (= să bei
onest/ cinstit) în locul dictonului latin „Oneste vivere!” (= să trăiești onest/ cinstit), „Scopul
scuză mijloacele, cum spunea nemuritorul Gambetta” – este confundat Machiavelli cu
Gambetta (Cațavencu).