I.L.

CARAGIALE

O SCRISOARE PIERDUTĂ
I.L.Caragiale, dramaturg si prozator, a fost un scriitor realist si moralizator, un exceptional
creator de ”oameni și viață”.

Între 1878 si 1885, Caragiale a scris comediile ”O noapte furtunoasă”, ”Conu Leonida față cu
reacțiunea”, ”O scrisoare pierdută” si ”D-ale carnavalului”. Piesele sunt comedii de moravuri si de
caracter, realizate intr-o viziune clasică si intr-un limbaj de un umor inconfundabil.

”O scrisoare pierdută” este o comedie de moravuri, ce dezvăluie viața politică si de familie a

unor politicieni care ajunsi la putere, sunt dominati de cresterea bruscă a instinctelor de parvenire.

Titlul piesei este o formă a substantivului ”scrisoare” articulată cu articol nehotărât care se
referă la unul din multele texte folosite ca mijloc de șantaj in lupta politica.

In sens conotativ sugerează motivul conflictului derizoriu al comediei si obiectul santajului.

In cele 4 acte ale piesei, actiunea se dezvolta prin inlantuirea secventelor, chiar daca intriga
este anterioara intamplarilor propriu-zise (Zoe deja pierduse scrisoarea de dragoste de la Tipatescu)
In construirea incipitului, Caragiale utilizeaza tehnica acumularilor successive, oferind informatii
incomplete publicului, cu scopul de a-I capta atentia acestuia.

Timpul si spatial nu sunt précis conturate, mentiunea initiala” in capital unui judet de munte,
in zilele noastre”avand rolul de a conferi intamplarilor un caracter de generalitate. Astfel, cronotropul
vag precizat sustine caracterul actual al actiunii si al tipurilor umane prezentate.

Subiectul piesei: Actiunea se desfășoară in „Capitala unui judet de munte”, pe fondul agitat
al unei campanii electorale. Aici are loc conflictul intre ambitiosul avocat Nae Cațavencu ”din
opoziție” care aspiră la o cariera politică si grupul fruntaș a conducerii locale (prefectul Ștefan
Tipătescu si ”prezidentul ” Zaharia Trahanache) care conduce abuziv si in interes personal viața
politică a judetului.

Pentru a-l forța sa-l    propună candidat in locul lui Farfuridi, Cațavencu ii amenintă cu un
santaj. Instrumentul de șantaj este o scrisoare de ”amor” a lui Tipătescu trimisa doamnei Zoe
Trahanache soția „prezidentului”. Pierdută de Zoe, scrisoarea este gasita de un cetățean turmentat si
subtilizată de la acesta de către Cațavencu.

Șantajul o sperie mai ales pe Zoe, care din teama de a nu fi compromisă public, exercită
presiune asupra celor doi bărbați si obține promisiunea susținerii lui Cațavencu.

Cand totul parea rezolvat, urmeaza o adevărată lovitură de teatru, de la Bucuresti se cere fără
explicații, sa fie trecut pe lista candidatilor un nume necunoscut Agamemnon Dandanache. Relatiile
celor din jur sunt diferite : Zoe este disperată, Cațavencu- amenințător, Farfuridi si Brânzovenescu -
satisfăcuți ca rivalul lor local e pierdut, Tipătescu- nervos, doar Trahanache ”are puțintică răbdare ” si
se gandeste la un mod de rezolvare a conflictului.

Ghemul de interese se încâlcește rău in timpul sedintei unde are loc numirea oficiala a
candidatului , dar intervine polițaiul Pristanda, care pune la cale un scandal menit sa inchida gura lui
Cațavencu.

In incăierare, acesta pierde pălăria care avea scrisoarea si dispare pentru o vreme, producand
mari emotii doamnei Trahanache.

Limpezirea situatiei se realizeaza cand Dandanache, sosit de la București, isi dezvaluie

strategia politică, absolut asemanatoare cu cea a lui Cațavencu, dar la alt fel de nivel, cu mai
multă ticăloșie. Nae Cațavencu, fără scrisoare, se simte dezarmat si schimbă tactica parvenirii.

In final, totă lumea se impacă, ”micile pasiuni” dispar ca prin farmec, iar Dandanache e
ales in „Unanimitate”.

Concluzia piesei este amară: in lupta politică nu reuseste cel mai bun, ci cel mai priceput,
mai abil in lupta pentru putere.

Așadar, opera lui Caragiale este o comedie întrucât reprezintă caracteristicie acestei specii
literare a genului dramatic:

      -textul este structurat in acte si scene,

      -principalul mod de expunere ese dialogul, realizat prin replicile personajelor, fiecare replică
fiind precedată de numele celui care o rostește,

      -se folosesc didascaliile ca o singură intervenție a autorului,

      -conflictul este derizoriu(nesemnificativ)

    -există mai multe tipuri de comic.

Sursele comicului : Caragiale este un maestru al comicului, si in această comedie sub

invelișul râsului    se ascunde satira(ironia).

In comedia lui Caragiale, sursa comicului este contradictia dintre aparență si esență,
dintre ceea ce vor sa pară personajele si ceea ce sunt ele in realitate.

Aparența este de cinste, corectitudine, amabilitate, dar in realitate este alta: corupție,
parvenism, demagogie.

Sunt prezente in această comedie diferite nuanțe ale comicului:

Comicul de caracter: Criticii literari au observat ca dramaturgul Caragiale deplasează

accentul de pe diformitatea exterioara a personajelor comice pe diformitatea interioară,
intelectuala, prostia, ticăloșia, ipocrizia.

Comicul de limbaj: Este mai bine realizat. Limbajul folosit de personaje ne dă informatii
pretioase despre identitatea personajelor, despre origine, profesiune, nivel de cultură, inteligență.
Cu putine exceptii, personajele se exprima gresit, folosind pleonasme, contradictii, nonsensuri.

Toate aceste greșeli de limbă sunt o inepuizabilă sursă de râs, dar pun in lumină nivelul
intelectual si sufletesc al personajelor .

Exemple :

      -cuvinte folosite gresit: foncție, remuneratie, soțietate, prințipiuri, capitalist (locuitor al

capitalei.

    -nonsensuri: ”După lupte seculare care au durat...30 de ani”.

      -clișee/repetiții comice: ”Neicusorule, pucusorule”, ”Ai puțintică răbdare”, „Onoarea mea de

familist”, ”Curat-murdar, curat-constituțional”.

Comicul de nume: Ocupă un loc important, fiind nu numai o sursă de râs, amuzament, ci
si un instrument al satirei. Astfel aluziile culinare- Farfuridi, Brânzovenescu, dimensiunile
ridicole- Agamiță, rădăcinile semnificative- Cațavencu, sugerează trasaturi ale posesorilor
acestora : prostia, senilitatea, si demagogia.

Cațavencu- cață= femeie care vorbeste mult si prost

                                          - cațaveică= haină cu două fețe

Tipătescu- tipul dandy, bărbat plin de el

Zaharia Trahanache-    zahariseală, ramolisment

                    -    trahana= cocă moale, usor de modelat

Agamemnon Dandanache- agamiță=infantil, prost

                - dandana= incurcatura

Pristanda= joc moldovenesc ce este condus de un lider

Zoe= vață, voință

Comicul de situație: reiese, asa cum il arata si numele, din imprejurarile cele mai
surprinzătoare in care sunt puse personajele, provocate de coincidențe, de incurcături, confuzii si
situatii echivoce(neclare). Ex. pierderea si gasirea repetata a scrisorii, sau confuziile hilare ale lui
Dandanache …
 Comicul de moravuri: Se combină excelent cu cel de caracter, rolul lor fiind acela de a
satiriza, de a amenda defectele general-umane si lipsa moralei intr-o societate coruptă.
Moravurile permit incadrarea personajelor in tipologii: tipul încoronatului(Zaharia
Trahanache),      tipul      demagogului(Nae          Cațavencu      ),      tipul      cetateanului (cetateanul
turmentat ) tipul slujbașului umil, al raisoneurului (Ghiță Pristanda), tipul cochetei (Zoe), tipul
junelui- prim ( Stefan Tipatescu) tipul prostului fudul (Branzovenescu si Farfuridi) si tipul
parvenitului si al prostului viclean (Agamita Dandanache)

Comicul de intentie: Este o modalitate foarte aparte in literatură, ilustrând atitudinea

autorului față de personaje si situatiile in care acestea actioneaza. Caragiale isi iubeste cu patimă
personajele, ii e draga lumea aceasta degradată, care-i dă posibilitatea sa ridiculizeze, să
satirizeze, punand in situatii absurde oamenii acestei societati corupte si folosind in principal
sarcasmul.

Finalul: Prin aceasta piesa a carei originalitate este incontenstabila, ca si prin intreaga sa
creatie dramatica,I.L.Caragiale a ramas cel mai mare dramaturg din literatura romana, inscriindu-
se in universalitate, deoarece piesele sale de teatru sunt jucate pe scene din intreaga lume .