LP nr.

INVESTIGAREA TULBURĂRILOR ECHILIBRULUI LEUCOCITAR

(LEUCOGRAMA NORMALĂ ŞI PATOLOGICĂ)

Elementele seriei albe se clasifică în:

polimorfonucleare (neutrofile, eozinofile şi bazofile) şi
mononucelare (limfocite şi monocite), după aspectul morfotinctorial
(fig.1). Diferenţele morfologice se reflectă şi pe plan funcţional.
Neutrofilele îndeplinesc o funcţie de apărare prin fagocitoză şi una de
secreţie (produc transcobolamina I, alfa-globulină care fixează şi transportă
vitamina B12).
Eozinofilele sunt celule fagocitante echipate enzimatic şi energetic în acest
sens. Factorii cei mai activi chemotactic pentru eozinofile sunt complexele
antigen-anticorp, fibrina, enzimele proteolitice, precum şi histamina, căreia îi
limitează efectul inflamator. Eozinofilele sunt mai puţin active decât neutrofilele
faţă de bacterii şi fungi.
Bazofilele se degranulează punând în libertate heparina, histamina şi
serotonina. Heparina intervine în hemostază (agent antitrombinic) şi în
clarificarea plasmei postprandial prin favorizarea metabolismului trigliceridelor.
Histamina şi serotonina au acţiune asupra vaselor şi efect chemotactic asupra
eozinofilelor.
Limfocitele sunt capabile să recunoască antigenele graţie receptorilor
specifici; după interacţiunea cu antigenul proliferează şi secretă substanţe
efectoare care duc la distrugerea acestuia. Recunosc antigenele tisulare proprii
(self-ul) şi nu reacţionează împotriva lor (fenomenul toleranţei). Sunt prezentate
două populaţii de limfocite: T şi B, cu implicaţii diferite în reacţia imună:
răspuns umoral efectuat de limfocitele B şi răspuns celular, realizat de
limfocitele T.
 Reprezentare schematică a globulelor albe (www.answers.com/topic/blood)
Monocitele din sânge ajunse în ţesuturi devin active funcţional. Ele au
receptori de suprafaţă pentru IgG şi al treilea component al complementului.
Intervin în apărarea împotriva unor clase de microorganisme, îndepărtarea unor
celule lezate, precum şi în reglarea funcţiilor limfocitelor.

TESTE SCREENING
I. Leucograma
Cuprinde numărătoarea leucocitelor şi formula leucocitară.
1. Numărarea leucocitelor
Se efectuează asemănător numărării eritrocitelor: în pipeta Potain cu bilă
albă (pentru leucocite) se aspiră sânge până la diviziunea 0,5, apoi lichid de
diluţie Türck până la diviziunea 11. Se realizează o diluţie de 1/20. Se agită
pipeta 3 minute; se aruncă primele 2-3 picături şi se umple camera de numărat
Burker-Turck.
Se numără 4 pătrate de 1 mm2 din cele 4 colţuri ale camerei (pătrate
delimitate de linii triple, cu latura de 1 mm), deci 4 mm2; se face media
aritmetică (M) a numerelor obţinute. Pentru a calcula numărul de leucocite
/mm3, se face corecţia de înălţime (1/10) şi de diluţie (1/20).
Număr de leucocite: Mx10x20═Mx200
Valori normale - adult: 4000-9000/mm3
Variaţiile numărului de leucocite:
a. leucocitoza – creşterea numărului de leucocite peste 10000/mm3 la adult
fiziologice: hemoconcentraţie, efort muscular intens şi prelungit
patologice: inflamaţii, în special de etiologie infecţioasă
b. reacţia leucemoidă – creştere masivă a numărului de leucocite, sugerând
leucemia, dar neexistând această afecţiune. Este determinată de
stimularea măduvei osoase de toxine bacteriene, virusuri, toxine chimice
(tabel 1).
c. leucopenia – scăderea numărului de leucocite sub 3500/mm3 la adult
• fiziologice: bătrâni, surmenaj fizic
• patologice: prin inhibiţie medulară (radiaţii, citostatice, antibiotice,
virusuri), distrugere exagerată (boli autoimune, hipersplenism)

2. Formula leucocitară
Reprezintă raportul procentual al leucocitelor pe frotiul de sânge periferic
după numărarea a cel puţin 100 elemente.
Pe frotiul de sânge periferic colorat panoptic (tehnica May Grünwald-
Giemsa), examinat cu ajutorul microscopului optic şi a obiectivului cu imersie,
se constată următoarele particularităţi ale leucocitelor:
- granulaţiile diferite ale polimorfonuclearelor (granulocite):
 * brune (neutrofile)
* portocalii (eozinofile)
* albastru închis (bazofile)
- nucleii de culoare violacee (polinucleare şi mononucleare: monocite şi
limfocite);
- citoplasma:
* roz (polimorfonucleare)
* albastră (limfocite şi monocite).
Valoarea absolută a tipului de leucocite exprimă numărul fiecăruia dintre
elemente conţinut în mmc de sânge. Se calculează cunoscând formula
leucocitară (distribuţia procentuală) şi numărul absolut total de leucocite/mmc.
De exemplu dacă numărul de leucocite = 6000/mmc şi limfocite = 25%,
numărul absolut de limfocite = 25x6000/100 = 1500 mmc.

Tabel. Număr leucocite/mmc, formula leucocitară şi

valori absolute/mmc (variaţii fiziologice în raport cu vârsta).
Copil (6
Număr leucocite Sugar Adult Valoare
ani)
pe mmc 9-15.000 4.9000 absolută adult
4-10.000
Formula leucocitară
Neutrofile 1 - 5% 5% 1 - 4% 0 - 300
nesegmentate
Neutrofile 25 - 30% 30 - 60% 50 - 70% 2500 - 6000
segmentate
Eozinofile 7% 4% 1 - 4% 50 - 300
Bazofile 1% 1% 0 - 1% 0 - 80
Limfocite 50 - 70% 30 - 60% 20 - 40% 1200 - 2400
Monocite 6 - 8% 4 - 8% 4 - 8% 240-600

Variaţii patologice ale FL:

Neutrofilia se referă la creşterea numărului de polinucleare neutrofile în
valoare absolută peste 6500/mmc. Cele mai frecvente situaţii în care se
întâlneşte leucocitoză cu neutrofilie sunt infecţiile bacteriene, bolile inflamatorii,
tumorile, stresul şi medicamentele. În arsuri, traumatisme, infarcte, neutrofilia
este determinată de leziunile tisulare întinse, iar în tumorile maligne, de
necrozele intratumorale.
Neutropenia se referă la scăderea numărului de granulocite neutrofile, în
valoare absolută sub 1500/mmc. Agranulocitoza este o neutropenie severă, sub
500/mmc. În practică, termenul de neutropenie se suprapune peste cel de
granulocitopenie.
• Medicamentele şi infecţiile virale sunt cele mai frecvente cauze de
neutropenie, acţionând prin inhibiţia sintezei medulare a neutrofilelor.
 • Prezenţa splenomegaliei poate orienta diagnosticul spre boli în care
există o distrucţie crescută de neutrofilie.
Eozinofilia se referă la creşterea numărului de eozinofile în valoare
absolută peste 500/mmc. Creşteri uşoare până la moderate ale eozinofilelor se
întâlnesc frecvent în cazul bolilor alergice, iradiere. Creşteri marcate apar în
cazul bolilor dermatologice şi parazitare.
Eozinopenia se referă la scăderea numărului de eozinofile sub 500/mmc.
Cele mai comune cauze de scădere uşoară sau moderată sunt stresul acut sau
cronic, emoţional sau somatic şi cauze endocrine, cum ar excesul de ACTH,
cortizon sau epinefrine. În toate aceste cazuri, eozinopenia este explicată prin
scăderea mobilizării rezervelor medulare şi este însoţită de neutrofilie.
Bazofilia constă în creşterea numărului de bazofile peste 80/mmc. Cauza
cea mai frecventă de bazofilie este leucemia mieloidă cronică. Bazofilia se
observă de asemenea după splenectomie, boală Hodgkin, colită ulceroasă,
varicelă.
Limfocitoza: creşterea numărului de limfocite în valoare absolută peste
2500/mm3.
Cea mai frecventă cauză de limfocitoză severă este leucemia limfocitară
cronică (80-90% limfocite adulte), care se asociază cu o creştere a globulelor
albe.
- limfocitoză cu leucocitoză marcată: leucemie limfocitară cronică;
- limfocitoză marcată cu leucocitoză: boli infecţioase acute (pertussis,
mononucleoaza infecţioasă, limfocitoze);
- limfocitoză uşoară:
* infecţii virale cu exantem (rubeolă, rujeolă, varicelă);
* infecţii bacteriene cronice: tuberculoză, bruceloză, sifilis.
Limfopenia: scăderea numărului de limfocite în valoare absolută sub
1200/mm3. Poate fi falsă, prin creşterea numărului de granulocite, sau reală, în
sindroame de imunodeficienţă dobândite, boala Hodgkin.
Monocitoza: creşterea numărului de monocite, în valoare absolută peste
750/mm3: mai frecvent în leucemia cu monocite, mononucleoză infecţioasă
(asociată cu limfocitoză), endocardita bacteriană subacută. Monocitoza este
deseori acompaniată de neutrofilie, deoarece monocitele şi neutrofilele derivă
dintr-o celulă primară comună.
Monocitopenia: scăderea numărului de monocite în valoare absolută sub
240/mm3, în infecţii masive şi aplazii medulare.