Instalaţia de răcire.

Instalaţia de răcire are rolul de a menţine în motor o temperatură optimă, numită

temperatură de regim termic normal, prin preluarea căldurii netransformate în lucru mecanic de la
organele motorului (cilindri, chiulasă etc.) şi cedarea ei către mediul exterior.
Gradul de răcire a cilindrului şi organizarea raţională influenţează sensibil performanţele
dinamice, economice şi durabilitate ale motorului.
Necesitatea sistemului de răcire este determinată de faptul că piesele motorului care vin în
contact cu gazele de ardere se încălzesc foarte puternic.
Temperatura în cilindrii motorului, în timpul procesului de aerdere a amestecului carburant,
ajunge la 1700-2500° C, cu toate că, prin evacuarea gazelor arse, o parte din căldură se elimină,
temperatura acestora rămîne destul de ridicată 800-900° C. O temperatură pre ridicată duce la:
 înrăutăţirea ungerii prin evaporarea şi chiar arderea peliculei de ulei de pe piesele în frecare,
fiind posibilă griparea pistonului în cilindri şi a supapelor în ghidurile lor;
 micşorarea coeficientului de umplere prin creşterea volumului specific al amestecului
carburant, o dată cu creşterea temperaturii;
 apariţia la M.A.S. a fenomenului de detonaţie, care provoacă defectarea şi chiar avarierea
motorului;
 înrăutăţirea proprietăţilor mecanice ale materialului din care sînt executate piesele;
 dilatarea neuniformă a pieselor şi modificarea jocului de montaj, făcînd posibilă griparea
motorului.
Răcirea motorului nu se face pînă la temperatura mediului înconjurător, datorită faptului că
temperaturile prea joase duc la înrăutăţirea parametrilor funcţionali ai motorului, deoarece:
 se înrăutăţesc condiţiile de formare a amestecului carburant prin evaporarea incompletă a
combustibilului;
 se înrăutăţesc condiţiile ungerii prin condensarea vaporilor de combustibil pe pereţii
cilindrului, fenomen care duce, pe de o parte, la spălarea peliculei de ulei de pe oglinda cilindrului,
iar pe de altă parte, la diluarea uleiului, scăzîndu-i astfel calităţile lubrifiante;
 se măresc pierderile de căldură, fapt care duce la scăderea puterii şi la mărirea consumului
specific de combustibil;
 să măreşte uzura generală a motorului automobilului (s-a constatat că, la reducerea
temperaturii lichidului de răcire de la 80 la 30° C, uzura generală a motorului de automobil creşte de
4-5 ori), deoarece la temperaturi joase pelicula de ulei îşi pierde consistenţa.
Ţinînd seama de cele indicate, sistemul de răcire trebuie să satisfacă următoarele cerinţe:
 să nu permită supraîncălzirea sau suprarăcirea motorului la toate regimurile de funcţionare;
 să necesite putere redusă pentru antrenarea agregatelor sale;
 compactitate cît mai mare, caracterizată prin raportul între suprafaţa de răcire şi volumul de
gabarit ocupat;
 siguranţă şi durabilitate cît mai mare în exploatare;
 simplitate şi comoditate în executarea reglajelor şi lucrărilor de întreţinere;
 stabilitate cît mai mare a parametrilor funcţionali ai sistemului în decursul unui ciclu de
exploatare;
 simplitate a construcţiei, a tehnologiei de execuţie şi montaj: materiale cît mai ieftine şi masă
cît mai mică.
Instalaţiile de răcire se clasifică astfel:
 după natura fluidului de răcire: cu lichid şi cu aer;
 după viteza de deplasare a fluidului de răcire: cu răcire naturală şi cu răcire forţată.nij
Avantajele instalaţiei de răcire cu aer sînt:
 încălzirea mai rapidă a motorului la pornire;
 construcţia mai simplă a chiulasei şi blocului motor;
 evitarea neajunsului creat de depunerea de piatră;
 nu prezintă pericol de îngheţ;
  uzuri mai mici ale cilindrilor, ca urmare a unei încălziri mai rapide după pornire.
Dezavantajele instalaţiei de răcire cu aer sînt:
 imposibilitatea unui control precis al răcirii;
 răcirea insuficientă a zonelor calde ca urmare a conductibilităţii termice inferioare a aerului în
comparaţie cu apa;
 zgomot puternic al ventilatorului.
În funcţie de modul în care circulă lichidul în instalaţia de răcire, acestea pot fi de două feluri:
 instalaţie de răcire cu circulaţie forţată, care se utilizează aproape la toate autovehiculele;
 instalaţie de răcire prin termosifon, la care lichidul circulă prin convecţie naturală. Sistemul
nu se mai foloseşte în prezent la automobile.
La sistemul de răcire cu circulaţie forţată, lichidul de răcire este transportat prin instalaţie cu
ajutorul unei pompe, numită pompă de lichid. În general circulaţia forţată, asigură îmbunătăţirea
condiţiilor de funcţionare a motorului, datorită diferenţei mici de t o (10-15° C), dintre apa care intră
şi cea care iese din cămăşile de răcire ale motorului. În calitate lichid de răcire poate fi utilizată apa
distelată sau antigelul (care reprezintă un amestec proporţionat de apă distelată şi lichid antigel
comercialcare conţine alcool şi glicerină) ce asigură funcţionarea în timpul rece a anului -40° C.
Această instalaţie este alcătuită din două circuite: circuitul de lichid şi circuitul de aer.
Circuitul de lichid cuprinde totalitatea elementelor care participă la transportul căldurii de la cilindru
la radiator (cămaşa de apă a cilindrilor, conductele, radiatorul, pompa de lichid, organele de reglaj).
Circuitul de aer cuprinde totalitatea elementelor care participă la transmitrea căldurii în mediul
ambiant (radiator, ventilator, ogane de reglaj etc).
În funcţie de modul în care se face comunicarea cu atmosfera, instalaţiile de răcire pot fi:
 deschise sau normale, la care presiunea în circuitul de lichid este egală cu presiunea mediului
ambiant;
 închise sau sub presiune, cînd presiunea din instalaţie depăşeşte presiunea atmosferică.

INSTALAŢIA DE RĂCIRE DESCHISĂ.

Instalaţia de răcire de tip deschisă nu este atît de răspîndită ca şi instalaţia de răcire sub
presiune. Deosebirea constă în aceea că în instalaţia de răcire de tip deschisă nu poate fi dezvoltată
presiune de lucru din cauza comunicării permanente a radiatorului cu atmosfera. Astfel presiunea
din sistem este egală cu cea atmosferică. Lichidul din partea inferioară a radiatorului (bazinul
inferior) este absorbit de către pompă, prin conductă şi refulat în spaţiul de răcire al motorului, de
unde apoi est refulat în continuare prin conductă în partea superioară a radiatorului (bazinul
superior). În acest loc, lichidul ajunge cu o temperatură ridicată, ca o consecinţă a răcirii pieselor
motorului.
Lichidul, trecînd prin ţevile radiatorului, cedează căldura curentului de aer creat de ventilator
sau datorită circulariei autovehiculului, care spală suprafaţa exterioară a ţevilor. În continuare,
lichidul ajunge în bazinul inferior al radiatorului, de unde este refulat spre racord, pompă, din nou în
blocul cilindrilor şi chiulasă.
Viteza de circulaţie a lichidului este de 0,3-0,4 m/s, iar debitul pompei de 29-36 l/(kw ·h) sau
40-50 l/(CP·h). Diferenţa dintre temperatura lichidului la ieşirea şi intrarea în camerele de răcire ale
motorului este relativ mică 6-12o C, creîndu-se o răcire mai uniformă a cilindrilor.
Temperatura optimă a lichidului dă răcire la ieşirea din motor este de circa 85-90 o C, iar la
unele motoare de turaţie mare, poate atinge şi 90-95o C.
Dezavantajul principal al instalaţiei de răcire prezentate constă în circulaţia continuă a apei,
ceea ce face ca pornirea motorului, în special, pe timp rece, să fie dificilă, deoarece trebuie o
perioadă mare de timp pînă cînd lichidul se încălzeşte la regimul termic normal. Acest dezavantaj a
fost înlăturat la motoarele de automobile, prin montarea unui dispozitiv special numit termostat, care
permite trecerea apei spre radiator numai la o anumită temperatură.
În cazul în care temperatura lichidului la ieşirea din spaţiul de răcire (cămaşa de răcire) este
sub 69-71o C, termostatul dirijează lichidul prin conductă la pompă, circuitul realizîndu-se ocolind
radiatorul.
 Dacă la ieşirea din spaţiul de răcire, temperatura lichidului este de 72-75 o C, termostatul se
deschide parţial, lichidul circulînd, în acest caz, o parte prin conductă iar o parte prin radiator.
Dacă temperatura lichidului la ieşirea din spaţiul de răcire este 90-95 o C, termostatul va
direcţiona circulaţia lichidului doar prin radiator.
La trecerea prin ţevile care formează radiatorul, lichidul cedează o parte din căldură mediului
ambiant. Schimbul de căldură este cu atît mai intens cu cît curentul de aer este mai puternic.
Realizarea acestor curenţi de aer se face cu ajutorul ventilatorului.

INSTALAŢIA DE RĂCIRE SUB PRESIUNE.

Necesitatea reducerii cantităţii de lichid din instalaţia de răcire cît şi a cantităţii de căldură
evacuate prin sistemul de răcire a dus la răspîndirea pe scară largă a sistemului de răcire sub
presiune [(0,5...1,1) 10,5 N/m2 peste presiunea mediului ambiant]. Mărirea presiunii în instalaţia de
răcire permite o sporire corespunzătoare a temperaturii lichidului de răcire (100-115 o C), deoarece
creşte temperatura de fierbere. În instalaţia de răcire sub presiune, se utilizează lichide speciale de
răcire, care pe de o parte, intensifică transferul de căldură, iar pe de altă parte, nu prezintă pericol de
îngheţ.

Fig.1 Instalaţia de răcire.

1-ventilatorul instalaţiei de încălzire a habitaclului, 2-radiatorul instalaţiei de încălzire, 3-cămaşa de
răcire, 4-pompa de lichid, 5-traductorul de conectare-deconectare a ventilatorului, 6-radiator, 7-termostat,
8-ventilator cu comandă de la motor electric, 9-vas de expansiune.
În cazul instalaţiilor de răcire sub presiune, în afara circuitului principal al lichidului, se
prevede un circuit secundar, numit circuit de drenaj şi compensare. Acesta este alcătuit dintr-un
rezervor de compensare al cărui volum reprezintă 10-15% din volumul total al circuitului de lichid şi
din conductele de legătură, care permit aşezarea lui în serie cu radiatorul sau paralel. În al doilea
caz, în afara circuitului principal se prevede un circuit de drenaj şi un circuit de compensare.
Rezervorul de compensare este montat deasupra motorului şi îndeplineşte mai multe funcţii. În
primul rînd, el serveşte pentru drenajul aburului în circuit, şi de aceea este umplut incomplet cu
lichid în spaţiul liber colectîndu-se aburul şi aerul. În al doilea rînd, el serveşte pentru compensare.
La aşezarea în paralel, lichidul de răcire din rezervorul de compensare ajunge direct în conducta de
aspiraţie a pompei, ceea ce măreşte eficienţa soluţiei. În al treilea rînd rezervorul de compensare,
compensează lipsa de lichid din cămeşile de apă la înclinarea automobilului. În al partulea rînd,
spaţiul liber din rezervorul de compensare preia dilatarea lichidului.
 RADIATORUL.
Radiatorul este organul prin intermediul căruia lichidul cedează aerului înconjurător o
cantitate de căldură preluată în timpul trecerii prin circuitul de răcire al motorului.
După felul cum se face comunicarea cu atmosfera, radiatoarele pot fi de tip deschis sau
închis.

Fig.2 Radiatorul.
1-radiator, 2-buşonul radiatorului, 3-traductorul de conectare-deconectare al motorului electric a
ventilatorului, 4-buşonul orificiului de scurgere, 5-reazemul inferior al radiatorului.
Radiatoarele de tip deschis sînt prevăzute cu o ţeavă de preaplin, care serveşte la scurgerea
din radiator a surplusului de apă rezultat din mărirea volumului acestuia prin încălzire, la evacuarea
vaporilor formaţi, şi, în general, la menţinerea presiunii atmosferice în instalaţia de răcire.
Radiatorul de tip deschis reprezentat în figura. __ .este format din bazinul superior şi bazinul
inferior, legate între ele prin ţevile de circulaţie, care formează miezul radiatorului. Miezul poate fi
tubular sau lamelar. Bazinul este prevăzut cu orificiu prin care se complectează rezerva de lichid,
ţeava prin care se elimină vaporii din radiator şi racordul prin care lichidul, în cadrul circuitului,
intră în radiator. Bazinul este prevăzut cu un racord prin care lichidul poate fi scurs din radiator.
Radiatorul este fixat pe cadru, care se sprijină prin perne de cauciuc pe automobil.
Bazinele pot fi confecţionate din diferite aliaje sau masă plastică. Atît la bazinul superior cît şi
la cel inferior sînt sudate nişte ştuţuri pe care se fixează racordurile din cauciuc sau masă plastică.
Pentru ca radiatorul să cedeze efectiv căldura, se respectă două condiţii:
 miezul se confecţionează dintr-un material ce conduce bine căldura (cupru sau aluminiu)
 suprafaţa miezului trebuie să fie pe cît este de posibil de mare.
Pentru a ridica conductibilitatea termică, perpendicular ţevilor miezului se montează nişte
lente metalice.
Radiatoarele de tip închis au orificiul de umplere prevăzut cu un buşon care, printr-o
închidere etanşă, separă interioarul instalaţiei de răcire de atmosferă. Buşonul este prevăzut cu o
supapă de suprapresiune (o membrană elastică) sub care se găseşte. Montată prin intermediul unei
rondele şi al unui nit, supapa de depresiune (o garnitură de cauciuc). Supapa este fixată pe scaun,
prin intermediul arcului.
În cazul formării de vapori în instalaţia de răcire şi creşterii presiunii pînă la (1,28...1,38) 105
N/m2, acţiunea sa asupra supapei duce la comprimarea arcului, permiţînd vaporilor să treacă prin
conductă în atmosferă.

a b
Fig.3 Schema de funcţionare a buşonului radiatorului.
a-crearea suprapresiuneai în instalaţie, b-crearea depresiunei în instalaţie.
 Cînd motorul se opreşte, temperatura lichidului scade, ceea ce duce la formarea unei
depresiuni în interiorul instalaţiei. Această depresiune acţionează asupra membranei elastice, pe care
o deformează, depărtînd-o astfel de garnitura de cauciuc, care deschide găurile prin care aerul
pătrunde în interiorul instalaţiei.
VENTILATORUL.
Ventilatorul serveşte pentru mărirea debitului de aer şi pentru asigurarea circulaţiei aerului
prin radiator, cînd automobilul staţionează pe loc cu motorul funcţionînd.
La motoarele autovehiculelor răcite cu lichid se utilizează în special ventilatoare axiale.
Ventilatorul este format dintr-un ax, butucul cu roata de curea şi paletele (de obicei, în număr
de 2...6).

a b
Fig.4 Ventilatorul.
a-ventilator cu 4 palete din masă plastică, b-ventilator cu 6 palete din tablă de oţel.
Unghiul optim de înclinare a paletelor faţă de planul radiatorului este de 35-45 oC. La mărirea
unghiului de înclinare, creşte mult puterea consumată de ventilator. O dată cu creşterea şi cu
micşorarea distanţei de la marginea paletelor pînă la radiator, creşte debitul ventilatorului.
Paletele ventilatorului se execută din tablă din oţel, aliaje de aluminiu sau material plastic.
În figura.4. este reprezentat un ventilator axial cu palete, fixat prin şuruburi de fulie (axul
spriginit pe rulment este şi axul pompei de lichid, fiind antrenat prin intermediul unor curele
trapezoidale de la arborele cotit).
Curele trapezoidale permit o antrenare a ventilatorului fără să producă solicitări mari în
lagăre.
La unele motoare, ventilatorul este antrenat cu intermitenţă în funcţie de temperatura
lichidului de răcire. Cuplarea şi decuplarea ventilatorului se efectuiază automat, cu ajutorul unui
cuplaj pneumatic sau electromagnetic, comandat de o supapă termostatică.

POMPA DE LICHID.
Pompa de lichid are rolul de a asigura lichidului din instalaţia de răcire viteza pentru a se
deplasa în sistemul cu circulaţie forţată.
Ţinînd seama că numărul de cicluri în circulaţia lichidului prin sistemul de răcire ajunge la 7-
12 ori pe minut, la motoarele de automobile se montează pompe centrifuge.

Fig.5 Pompa de lichid.

1-corp; 2-fulie; 3-capac, 4 şi 5-rulmenţi cu bile; 6-
bucşă; 7-orificiu pentru evacuarea aerului; 8-palete;
9-arc;
10-manşon; 11-arbore; 12-racord de debitare.
 Pompele centrifuge montate la motoarele de autovehicule creează în sistemul de răcire o
suprapresiune de (0,35...1,5) 105 N/m2. La majoritatea motoarelor de automobilelor, pompa de
lichid este montată pe acelaşi arbore cu ventilatorul, fiind dispusă de obicei în partea superioară a
blocului şi acţionată de arborele cotit prin intermediul unei transmisii de curea, cu roţi dinţate sau
lanţ.
Pompa de lichid se asamblează în ansamblul instalaţiei de răcire la partea inferioară, ceea ce
face ca în permanenţă lichidul să pătrundă prin racord în interiorul său.
Pompa de lichid reprezentată în figura. 4 de tip centrifug este formată din corp în care sînt
practicate racordurile de admisie şi de refulare, cum şi locaşul în care sînt practicate racordurile de
admisie şi de refulare, cum şi locaşul în care este montat rotorul, prin intermediul axului.
Rotorul, rotindu-se în sensul indicat pe figură, antrenează lichidul în mişcare de rotaţie care,
datorită forţei centrifuge, se deplasează către carcasa exterioară a pompei, de unde este refulat de
către palete prin racord în instalaţia de răcire. Acest fenomen se petrece continuu pe toată durata de
funcţionare a motorului.
TERMOSTATUL.
Termostatul este organul care dirijează circulaţia lichidului prin radiator, avînd rol de
regulator automat al temperaturii lichidului de răcire, prin aceasta pemite atingerea rapidă a
temperaturii de regim necesară pentru funcţionărea motorului în condiţii bune.
Termostatul reprezintă o supapă dublă, formată din talerele active şi scaunul dublu. Supapa
dublă este în comunicare prin tijă cu cilindrul gofrat, în care se găseşte un lichid cu un punct de
fierbere scăzut. La rîndul său partea inferioară a cilindrului gofrat este fixat de corpul termostatului.
Atîta timp cît lichidul care circulă din chiulasă nu distinge temperatura de 71 oC, burduful
termostatului este strîns complet. Supapa mare ajutată şi de arc va fi fixată pe scaunul său iar supapa
mică fiind deschisă va permite lichidului care circulă din ţeavă (conductă) spre pompă.
În momentul în care temperatura lichidului de răcire din chiulasă ajunge la 71 o C, burduful
începe să se distindă şi, întrucît se sprijină pe suport împinge supapa mică către scaunul său şi
începe să deschidă supapa mare.

Fig.6. Funcţionarea termostatului utilizat la instalaţia de răcire.

a-închis; b-deschis; 1-camera termostatului; 2-suportul tijei de ghidare, 3-scaunul supapei mari, 4-supapa
mare, 5-arcul supapei mari, 6-supapa mică, 7-ţeavă de legătură cu conducta de colectare a apei fierbinţi
din motor, 8-ţeavă de legătură cu conducta de la bazinul superior al radiatorului, 9-scaunul supapei mici,
10-ţeava de legătură cu conducta de la pompa de apă, 11-suportul burdufului, 12-burduful termostatului.
Din acest moment, lichidul cald trece spre pompă, cît şi spre radiator.
Cînd temperatura apei ajunge la circa 90-95 o C, burduful este complet deschis. În această
situaţie, supapa mică este aşezată pe scaunul său, obturînd ţeava (conducta) şi trecerea către pompa
de lichid, iar supapa mare fiind complet deschisă. Din acest moment, tot lichidul fierbinte din motor
este dirijat către bazinul superior al radiatorului.
Realizarea acestui circuit permite obţinerea temperaturii nominale de funcţionare a motorului.
Funcţionarea acestuai se bazează pe dilatarea unor materiale cu coeficient de dilatare mare.
Montarea termostatului se face în conducta de legătură dintre circuitul de răcire al motorului
şi bazinul superior al radiatorului.