BASMUL CULT – CARACTERIZARE DE PERSONAJ

Caracterizarea lui Harap-Alb

Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularităţi de construcţie a unui personaj
dintr-un basm cult studiat.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
 prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales;
 evidenţierea unei trăsături a personajului ales prin două scene/secvenţe comentate;
 analiza a două elemente de structură, de compoziţie şi de limbaj ale basmului cult, semnificative pentru construcția
personajului (de exemplu: acțiune, incipit, final, conflict, tehnici narative, modalităţi de caracterizare, perspectivă
narativă, registre stilistice, limbaj etc.).

I. Statutul soscial, moral, psihologic al personajului

Pe lângă acțiunea fabuloasă pe care o dezvoltă, basmul implică și un mod specific de construcție a lumii
personajelor. În lumea basmului, personajele sunt polarizate. În funcție de natura faptelor săvârșite, acestea se grupează în
pozitive și negative. De regulă, eroul, personaj pozitiv, este un tânăr frumos, curajos, dar neexperimentat, în timp ce
oponentul, personaj negativ, este o apariție respingătoare, bizară, hidoasă, o creație aparținând nonumanului (de exemplu, un
zmeu, balaur).
În Povestea lui Harap-Alb ne este înfățișată istoria unui fiu de crai, devenit rob ca urmare a încălcării sfatului
părintesc. Eroul este atipic întrucât acesta nici nu are însușiri neobișnuite, nu e capabil de metamorfoze și nici nu luptă
efectiv cu forțele răului, el supunându-se necondiționat Spânului.
Călătoria pe care eroul o întreprinde echivalează cu un ritual de inițiere. Înfruntă o serie de greutăți care îl fac să
înțeleagă problemele oamenilor năpăstuiți. Personajul lui Creangă este surprins în evoluție, trecând de la stadiul de „boboc”
la cel de „crai” care a învățat să-și exercite responsabil puterea.

Identitatea socială:
În debutul acțiunii, personajul are o identitate princiară, fiind mezinul unui crai. El trăiește într-un univers al
inocenței, fără a cunoaște cu adevărat problemele vieții. Astfel se justifică mai târziu naivitatea lui, ușurința cu care se va
încrede în vorbele măgulitoare ale spânului. Cu toate că este predestinat să devină el însuși împărat, după cum îl previne
Sfânta Duminică („ Nu peste mult vei ajunge împărat, cum n-a mai fost altul pe fața pământului ”), credulitatea în oameni
și vorbe îl aduce însă în situația de a deveni victima unui uzurpator.
Personajului i se oferă acum o altă identitate: din fiu de crai devine slugă. Noua sa condiție se reflectă și în numele
pe care î-l atribuie Spânul: Harap-Alb (un oximoron prin care se potențează ideea unei condiții umilitoare). Poziția de slugă îl
aduce în situația de a cunoaște suferința și umilințele prin care trec oamenii (frigul, foamea, setea). În final, eliberat prin
moarte de povara jurământului depus față de spân, personajul își redobândește condiția princiară.

Statut moral:
Fiul de crai devenit rob al Spânului, se definește, sub aspect moral, în opoziție cu acesta. Spânul se dovedește a fi
un om viclean care-l atrage pe tânărul naiv într-o capcană. Își însușește identitatea acestuia, punându-l să jure pe paloș că va
păstra secretul. În ciuda greutăților prin care trece, fiul de crai își respectă jurământul.
Personajul se dovedește a fi tolerant și prietenos, ca dovadă că-i acceptă ca tovarăși de drum pe cei cinci
năzdrăvani, în ciuda defectelor lor exagerate și a aspectului lor bizar. Împreună vor forma alaiul de pețitori ce se îndreaptă
spre curtea Împăratului Roșu. La curtea Împăratului Roșu se dovedește protocolar, respectând ceremonialul de curte,
adresându-se acestuia cu formula „Să trăiți, luminate împărate ”.

Statut psihologic:
Personajul lui Creangă este examinat și sub aspect psihologic. În mod surprinzător, personajul dovedește o
vulnerabilitate emoțională. În fața unor sarcini dificile se arată deznădăjduit; se lamentează continuu („mi-a ajuns funia la
par”).
Atunci când tatăl își dojenește fiii mai mari pentru lașitatea de a se fi întors de teama „ursului”, mezinul este
singurul care se simte rușinat cea ce arată o confirmare a sensibilității sale (iese în grădina palatului și „ începe a plânge în
sinea sa”).
În situații critice se gândește chiar la sinucidere. Are mereu nevoie de îmbărbătarea cuiva. Sfânta Duminică îi
reproșează că e fricos „ca o muiere ”. Calul nu ezită nici el să-l îmbărbăteze, cerându-i să-și depășească temerile: ,,Stăpâne,
fii odată bărbat !”.
Personajul lui Creangă a fost raportat la Hamlet, eroul lui Shakespeare. Cei doi au în comun nu doar condiția
princiară, ci și faptul că ambii cad victimă unui uzurpator, iar in momentele critice sunt tentați de gândul sinuciderii.

II. O trăsătură definitorie a personajului, ilustrată prin raportare la două scene relevante.
Portretul său se conturează treptat, în special prin mijloace indirecte de caracterizare, deoarece majoritatea
trăsăturilor reies din fapte, acţiuni, limbaj. Portretul fizic este aproape absent, precizându-se doar calitatea de cel mai tânăr

1
 BASMUL CULT – CARACTERIZARE DE PERSONAJ

dintre frați. Portretul moral se construiește prin modul în care acesta acționează și reacționează. Una dintre trăsăturile
fundamentale ale personajului rămâne, inevitabil, bunătatea deoarece, fiind lipsit de curaj, el reușește mereu să răzbească
numai prin faptele sale bune. Sfânta Duminica îi remarcă această calitate, prevenindu-l că „Sufletul tău bun te va ajuta”.
a) Un prim episod ce relevă bunătatea eroului este cel al întâlnirii cu Sfânta Duminică. Deghizată într-o
cerșetoare „gârbovă și zdremțuroasă ”, Sfânta Duminică pretinde să fie miluită cu un ban. Fiul de crai o
respinge și numai la insistențele bătrâniei îi oferă banul solicitat. Gestul său îi confirmă bunătatea,
generozitatea față de cei neputincioși. În schimb, primește o serie de sfaturi care îl vor ajuta să ajungă
„Acolo unde frații tăi n-au putut ajunge”.

b) De asemenea, bunătatea eroului se manifestă și în episodul întâlnirii cu nunta de furnici. Tânărul își
pune viața în pericol trecând prin albia râului, nu peste pod pentru a nu ucide furnicile. Primește de la
crăiasa furnicilor o aripioară pe care o v-a folosi mai târziu ca pe un semnal de apel. Se confirmă astfel
faptul ca întotdeauna binelui i se va răspunde cu bine.

c) O altă scenă semnificativă care evidenţiază generozitatea feciorului de crai este cea a întâlnirii cu cei
cinci năzdrăvani. În ciuda aspectului lor năstruşnic (Gerilă are nişte „buzoaie dăbălăzate”; Ochilă are o
„schimonositură de ochi”) şi a viciilor supradimensionate ale acestora (Setilă seacă apa din şapte izvoare
şi tot se plânge că va muri de sete), îi acceptă ca tovarăşi de drum, formând, alături de aceştia, un alai de
peţitori. Altruismul său va fi răsplătit de aceste creaturi ale naturii în timpul încercărilor la care-l va
supune Împăratul Roş. De pildă, Ochilă îl ajută să identifice locul în care se ascunde, preschimbată în
pasăre, fiica Împăratului Roş, în timp ce Păsări-Lăţi-Lungilă o prinde pe aceasta şi o aduce la limitele ei
terestre.

III. Două elemente de structură și de compoziție; construcția personajelor

Motivul ordonator al basmului lui Creangă este cel al călătoriei inițiatice. E o călătorie obstaculară în care
provocările au rolul de a-l obliga pe tânăr să-și dovedească calitățile necesare unui viitor împărat. Numărul de probe pe care
le parcurge eroul depășește cu mult convenția basmelor populare și are drept consecință dilatarea acțiunii. Faptele și
întâmplările se succed cronologic și se înlănțuie cauzal, conducând la un conflict mult atenuat din care lipsește lupta
deschisă dintre erou și oponent.
Originalitatea scriiturii se reflectă și în construcția prsonajelor, Creangă ambiguizând statutul acestora. De
exemplu, opoziția dintre protagonist și antagonist e vădit atenuată, iar calul nu rămâne numai o apariție miraculoasă ce
îndeplinește rolul unui ajutor, ci se ipostaziază, alături de crai și de Sf. Duminică, în unul dintre inițiatorii spirituali. Și tot un
inițiator poate fi considerat și spânul (un fel de ”rău necesar”, fără de care maturizarea fiului de crai nu s-ar fi petrecut).
Trecerea protagonistului prin încercări dificile, dar şi prin experienţa umilitoare a condiţiei de rob au fost decisive
pentru maturizarea sa și au constituit garanția unei viitoare exercitări responsabile a puterii, în calitate de viitor împărat. Acest
mesaj didactic al basmului se desprinde explicit din vorbele Sfântei Duminici adresate crăișorului: ''Când vei ajunge şi tu
mare, vei crede celor necăjiţi, căci ştii acum ce e necazul.''
În construcţia eroilor se observă o neconcordanţă între etic şi estetic. Deşi respingători ca aspect, cei cinci
năzdrăvani intră totuşi în categoria personajelor pozitive, sprijinindu-l pe erou în demersul său iniţiatic. Portretul lor e
construit prin valorificarea categoriei estetice a grotescului. Grotescul reiese din supradimensionarea defectelor celor 5
tovarăşi de drum ai lui Harap-Alb.
Recunoaștem în Povestea lui Harap-Alb dominantele stilului narativ al lui Creangă, caracterizat prin exprimări
mucalite („să trăiască trei zile cu cea de-alaltăieri”), diminutive cu valoare augmentativă („buzişoare”, „băuturică”, ect.),
caracterizări pitoreşti (”o namilă de om”).
Oralitatea stilului (impresia de zicere a textului scris) se realizează prin implicarea subiectivă a naratorului („Ce
alta, pot să zic?”), prin folosirea dativului etic („Şi odată mi ţi-l înşfacă cu dinţii de cap”) şi prin citarea unor proverbe,
zicători sau versuri populare („De-ar şti omul ce-ar păţi, /Dinainte s-ar păzi!”).