Sunteți pe pagina 1din 3

Conflictul din Siria se transforma intr-un razboi prin interpusi intre

Statele Unite si Rusia

Ana Stan,

Conflictul militar din Siria ar reprezinta de fapt un ,,razboi prin interpusi/proxy-war"


intre Rusia si Statele Unite ale Americii, fiecare dintre cele doua puteri mondiale
alimentand partile combatante, noteaza CNN. Chinezii sunt de aceeasi parere,
avertizand ca cele doua puteri mondiale pun in practica un Razboi Rece pe scena
siriana, criza de acolo neputand fi rezolvata altfel decat printr-un dialog pacifist.

In cea mai recenta manevra, Statele Unite au trimis 50 de tone de armament destinate
grupurilor insurgente din nordul Siriei, in cadrul eforturilor de sustinere a opozitiei
siriene. Aceasta decizie a fost luata dupa ce Rusia a executat mai multe atacuri aeriene
in sprijinul fortelor lui Bashar al-Assad, sub pretextul ca incearca sa distruga gruparea
terorista Stat Islamic, noteaza Mediafax.
 
CNN mentioneaza ca Siria reprezinta un punct critic in acest moment. Din ce in ce mai
multi civili sunt ucisi in fiecare zi, iar milioane de refugiati au fugit in alte tari. Iar
gruparea terorista ISIS reprezinta o alta amenintare mortala.
 
SUA au parasutat 50 de tone de armament grupurilor insurgente
Luni, avioane americane au parasutat 50 de tone de munitie destinata grupurilor
insurgente din nordul Siriei, in cadrul eforturilor de sustinere a opozitiei siriene.
Misiunea a fost efectuata cu avioane de tip C-17, escortate de aeronave de vanatoare.
Munitia - armament usor si grenade - a fost lansata in provincia Hasakah, situata in
nordul Siriei, fiind destinata grupului insurgent Coalitia Araba Siriana.
 
Intregul armament a fost recuperat in conditii bune de fortele insurgente, a declarat un
oficial american.
 
SUA au incercat sa antreneze rebelii sirieni
Autoritatile americane au pus bazele unui program de 500 de milioane de dolari pentru
a-i antrena si echipa militar pe rebelii sirieni, insa programul nu s-a dovedit unul de
succes. ,,A fost un esec total din multe puncte de vedere. Statele Unite au incercat sa-i
controleze pe acesti luptatori, spunandu-le ca trebuie sa se concentreze pe lupta
impotriva ISIS. Insa, daca vorbesti cu orice sirian, acesta iti va spune ca vrea sa scape
de Statul Islamic, dar in acelasi timp isi doreste sa scape de regimul lui Bashar al-Assad
", a declarat corespondentul CNN Arwa Damon. 
 
 
Pentagonul a anuntat deja ,,intreruperea temporara" a transferului de luptatori-
candidati din Siria in centre de antrenament din Iordania si Turcia. Aproximativ 150 de
luptatori ai opozitiei aflati in unitati de antrenament isi vor incheia instructia, afirma
oficiali americani. ,,Antrenarea a mii de infanteristi nu a constituit o metoda buna, cred
ca a devenit destul de evident acest lucru acum", a precizat un alt oficial al
Administratiei Obama, citat de publicatia The New York Times.
 
Luna trecuta, doar ,,patru sau cinci" rebeli antrenati se aflau pe campul de lupta din
Siria, in conditiile in care programul, implementat in decembrie 2014, ar fi trebuit sa
antreneze 5.400 de luptatori anual si 15.000 in urmatorii trei ani, potrivit Mediafax.
 
Rusia incearca sa-l sprijine pe Bashar al-Assad cu atacuri aeriene
In urma cu doua saptamani, Rusia a luat prin surprindere o lume intreaga, cand a decis
sa lanseze primele atacuri aeriene in Siria. Avioane de vanatoare rusesti au inceput din
30 septembrie sa efectueze atacuri aeriene in provincii din centrul si nord-vestul Siriei -
culoare catre fiefuri ale presedintelui sirian Bashar al-Assad.
 
China acuza SUA si Rusia ca duc un Razboi Rece in Siria
O publicatie de top din China a acuzat marti si Statele Unite ale Americii si Rusia ca
repun in scena Razboiul Rece prin actiunile lor militare din Siria. Chinezii spun ca cele
doua tari trebuie sa realizeze faptul ca acea perioada s-a incheiat si ca ar trebui sa
insiste pentru un dialog pacifist.
 
,,People's Daily", publicatia oficiala a Partidului Comunist chinez, a notat intr-un
editorial ca Statele Unite si Rusia par a se folosi de Siria ca de un interpus intr-o
competitie militara si diplomatica, la fel ca in timpul Razboiului Rece, scrie Reuters. ,,
Statele Unite si Uniunea Sovietica s-au folosit de tot felul de actiuni diplomatice,
economice si militare pe teritoriul unor terte tari, au intrat in jocuri <<dupa fapta si
rasplata>> pentru a-si mari influenta. Totul este o sceneta din Razboiul Rece", se arata
in editorialul din ,,People's Daily". ,,Acum suntem in secolul al XXI-lea, iar oamenii
trebuie sa inteleaga asta", adauga editorialul.
 
Desi China voteaza, in general, cu Rusia in ceea ce priveste Siria, tara si-a exprimat
ingrijorarea despre problemele interne ale Siriei si solicita, in mod repetat, o solutie
politica.
 
Potrivit ,,People's Daily", nimeni n-ar trebui sa stea pe tusa in timp ce Siria devine un
razboi prin interpusi, iar eforturile de a ajunge la o intelegere pasnica nu ar trebui
taraganate. ,,Comunitatea internationala, in special tarile puternice cu multa influenta,
trebuie sa recunoasca complet nevoia critica, urgenta, de a ajunge la o solutie politica
privind criza din Siria."
 
Editorialul a fost publicat sub pseudonimul ,,Zhong Sheng" care inseamna ,,Vocea
Chinei", folosit deseori pentru a oferi puncte de vedere privind politica externa.
 
China, un jucator diplomatic de mica anvergura in Orientul Mijlociu, in ciuda
dependentei de regiune pentru petrol, a avertizat in mod repetat ca actiunea militara
nu poate rezolva criza, conchide Reuters.

S-ar putea să vă placă și