Referat

Despre Alexandru Ioan Cuza

Al Ahmad Lana

Chisinau 2021
Alexandru Ioan Cuza 
Alexandru Ioan Cuza (1820-1873) a fost primul domnitor al
Principatelor Unite și al statului național România, imaginea sa
fiind legată în conștiința poporului de realizarea Micii Uniri din
1859. Personalitatea sa a fost marcată de lupta acerbă dusă în
timpul revoluției pașoptiste, cât și de eforturile ulterioare pentru 
realizarea unui obiectiv național - unirea.
Ales domnitor, Cuza a dus o susținută activitate politică și diplomatică
pentru recunoașterea Unirii Moldovei și Țării Românești de către Puterea
suzerană (Imperiul Otoman) și Puterile Garante și apoi pentru desăvârșirea
Unirii Principatelor Române prin înfăptuirea unității constituționale și
administrative. Aceasta s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova și Țara
Românească au format statul român unitar modern, adoptând oficial
numele de România,[4] cu capitala la București, cu o singură adunare și un
singur guvern.[5]
În anul 1866, o largă coaliție a partidelor vremii, cunoscută sub denumirea
de Monstruoasa Coaliție din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor
săi, l-au forțat pe Alexandru Ioan Cuza să abdice.

Domnia

Reședință domnească a lui Alexandru Ioan Cuza (astăzi Muzeul Unirii) din Iași

Domnia lui Cuza Vodă a fost caracterizată de o nerăbdătoare

dorință de a ajunge din urmă Occidentul, dar efortul domnului și al
sprijinitorilor săi întâmpină rezistența forțelor conservatoare și a
inerțiilor colective. Mai grav, el stă sub semnul provizoratului, căci
domnia lui Cuza este percepută ca pasageră; țara a vrut un domn
străin, l-a acceptat însă pe cel autohton, dar n-a renunțat la
vechea doleanță; în așteptarea contextului prielnic, ea îngăduie
un provizorat.
Alegerea ca domnitor

După Convenția de la Paris din 1858, marile puteri au lăsat

guvernul fiecărui principat român în grija unei comisii provizorii,
formate din trei caimacami, până la alegerea domnitorilor.
Principala atribuție a comisiilor era aceea de a supraveghea
alegerea noilor adunări elective. Campania electorală din Moldova
a dus la alegerea unei adunări favorabile unirii cu Țara
Românească. Unioniștii moldoveni au putut impune cu ușurință
candidatura la domnie a colonelului Alexandru Ioan Cuza, care a
fost ales domn cu unanimitate de voturi la 5/17 ianuarie 1859.
Ideea alegerii domnului moldovean și la București a fost oficial
sugerată muntenilor de către delegația Moldovei, care mergea
spre Constantinopol pentru a anunța rezultatul alegerii de la Iași.
 Reformele lui Cuza

După realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza și

colaboratorul său cel mai apropiat, Mihail Kogălniceanu (ministru,
apoi prim-ministru al României), inițiază importante reforme
interne: secularizarea averilor mănăstirești (1863), reforma agrară
(1864), reforma învățământului (1864), reforma justiției (1864)
ș.a., care au fixat un cadru modern de dezvoltare al țării.
Perioada reformelor legale (1862 – 1864). Acum A. I. Cuza a încercat
să modernizeze statul prin adoptarea reformelor moderne ce
fuseseră dorite încă de la 1848. El a avut însă mari probleme din
cauza censului ridicat. Datorită acestuia în parlament erau aleşi în
mare majoritate moşieri ce aveau convingeri conservatoare. Cuza a
încercat să introducă reforme pe cale legală şi în acest scop l-a
numit prim-ministru în octombrie 1863 pe Mihail Kogălniceanu, un
politician foarte iscusit. El a reuşit să convingă parlamentul să
adopte în decembrie 1863 Legea Secularizării Averilor Mănăstireşti,
dar când a propus în martie 1864 adoptarea unei reforme agrare
parlamentul i-a cerut demisia. Sătul de obstrucţiile parlamentului
Cuza a dat în 2 mai 1864 o lovitură de stat dizolvând cu forţa
parlamentul şi menţinând guvernul Kogălniceanu.  În iunie 1864
Cuza a organizat un plebiscit prin care a adoptat o nouă constituţie
numită „Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris ” şi o nouă lege
electorală cu cens foarte scăzut.

Perioada regimului autoritar şi a marilor reforme (1864 – 1866). Prin

 

noua constituţie puterile domnului erau mult sporite astfel că se

instaura un adevărat regim politic autoritar. Beneficiind de noile
 puteri Cuza a reuşit în doar doi ani să modernizeze profund statul
prin impunerea multor reforme, precum:
         Reforma agrară prin care foştii clăcaşi erau împroprietăriţi cu
loturile aflate în folosinţă, plătind despăgubire în 15 ani
         Reforma învăţământului prin care învăţământul primar devenea
obligatoriu şi gratuit
         un nou Cod civil, un nou Cod penal şi altele.
Reformele lui Cuza au stârnit ura consevatorilor, dar şi a liberalilor
radicali, nemulţumiţi de regimul politic autoritar. Ei s-au aliat în
„Monstruoasa coaliţie” şi l-au detronat pe Cuza la 11 februarie 1866.