Sunteți pe pagina 1din 2

Pancreasul.

Structură şi rol
Detalii
Scris de Adrian Senciuc
Categorie: Corpul omenesc. Funcţionare, boli şi remedii

Pancreasul este un organ cu rol de glandă mixtă,


adică secretă hormoni pe care îi varsă în sânge, dar şi suc pancreatic ce
ajunge în tubul digestiv. Este o glandă voluminoasă anexată duodenului.
Forma pancreasului este neregulată. Detalii, în continuare.
 
 
 
 
 
Este alungit în sens transversal, iar capătul drept este voluminos şi cel stâng
ascuţit. Pancreasul este aşezat transversal, profund în abdomen, având
raporturi cu coloana vertebrală. La dreapta sa se găseşte duodenul, iar la
stânga splina. Pancreasul ocupă astfel epigastrul, iar coada sa ajunge în
hipocondrul stâng.

Date generale
Pancreasul are o lungime de 15 – 20 de cm şi o grosime de 2 cm. Este un
organ friabil ce se poate rupe (sau perfora) uşor. Culoarea pancreasului este
roz-cenuşie, dar devine roşu în timpul activităţii sale. Pancreasul este mai
voluminos la bărbat decât la femeie şi ajunge la dimensiunile maxime până la
vârsta de 40 de ani, apoi de la 50 de ani descreşte treptat. Greutatea
pancreasului nu este mai mare de 100 g, în medie fiind de 80 g.
Pancreasul este format dintr-o porţiune voluminoasă în partea dreaptă,
denumită cap, o porţiune orizontală – corp şi o porţiune ascuţită, denumită
coadă.

Structura pancreasului
Pancreasul este o glandă mixtă, atât cu secreţie exocrină, cât şi cu secreţie
endocrină. Structural, pancreasul prezintă o capsulă, stromă şi parenchim.
Capsula înveleşte pancreasul şi trimite prelungiri în interior formând lobulii
pancreasului. Stroma este formată din ţesut conjunctiv lax ce conţine vase de
sânge şi nervi. Parenchimul este format din tipuri de celule diferite ce
formează pancreasul endocrin şi pancreasul exocrin.
Pancreasul exocrin
Reprezintă aproape 98% din masa pancreasului. Este format din acini de
formă sferică. În structura acinilor se găsesc celule sero-zimogene (conţin
granule de zimogen). Aceste celule asigură secreţia intermitentă a
pancreasului exocrin cu rol foarte important în procesele de digestie. De la
nivelul acinilor pornesc canale ce se unesc. Acestea formează ductul principal
Wirsung şi ductul accesor Santorini. Rolul acestor ducte este de a prelua
secreţia exocrină a pancreasului şi de a o vărsa în duoden – sucul pancreatic.
Pancreasul endocrin
Ocupă doar 2% din masa organului şi este format din insulele lui Langerhans.
Acestea sunt răspândite difuz prin pancreasul exocrin (exact ca insulele
împrăştiate prin ocean). Numărul total al acestor insule variază între 500.000
şi 2.000.000, iar diametrul lor nu depăşeşte 400 de micrometri. Insulele sunt
formate din celule şi capilare. Rolul capilarelor este de a prelua secreţia
endocrină a pancreasului. În structura insulelor au fost identificate 5 tipuri de
celule.
Celule de tip A: sunt situate în periferia insulelor şi reprezintă aproximativ 10
– 20% din celulele ce formează insulele. Rolul lor este de a elabora şi secreta
glucagonul.
Celule de tip B: sunt mult mai numeroase – 80% din totalul celulelor
endocrine. Sunt localizate în centrul insulelor şi secretă insulina.
Celule de tip D: sunt în număr mult mai redus (5%) şi se găsesc răspândite
pe toată insula. Aceste celule secretă somatostatin, cu rol inhibitor asupra
secreţiei de insulină şi glucagon.
Celule de tip G: ocupă 1% din masa pancreasului endocrin şi secretă
gastrina, cu rol în stimularea secreţiei de acid clorhidric de către stomac.
Celule de tip P.P.: predomină în insulele situate la nivelul capului
pancreasului. Aceste celule secretă polipeptidul pancreatic (P.P.) cu rol
stimulator asupra secreţiei de suc gastric şi inhibitor a secreţiei de suc
pancreatic.

S-ar putea să vă placă și

  • Produsele Apicole
    Produsele Apicole
    Document1 pagină
    Produsele Apicole
    Boicu
    Încă nu există evaluări
  • Guta
    Guta
    Document4 pagini
    Guta
    Boicu
    Încă nu există evaluări
  • Polenul
    Polenul
    Document3 pagini
    Polenul
    Boicu
    Încă nu există evaluări
  • Ceara de Albine
    Ceara de Albine
    Document1 pagină
    Ceara de Albine
    Boicu
    Încă nu există evaluări
  • Mierea
    Mierea
    Document2 pagini
    Mierea
    Boicu
    Încă nu există evaluări
  • Astmul
    Astmul
    Document5 pagini
    Astmul
    Boicu
    Încă nu există evaluări
  • STOMAC
    STOMAC
    Document1 pagină
    STOMAC
    Boicu
    Încă nu există evaluări
  • Pielea
    Pielea
    Document3 pagini
    Pielea
    Boicu
    Încă nu există evaluări
  • Nucleu
    Nucleu
    Document6 pagini
    Nucleu
    Boicu
    Încă nu există evaluări
  • Inima
    Inima
    Document2 pagini
    Inima
    anad_uidivo
    Încă nu există evaluări
  • Muschi
    Muschi
    Document2 pagini
    Muschi
    Boicu
    Încă nu există evaluări
  • Ce-Ti Doresc Eu Tie, Dulce Romanie!
    Ce-Ti Doresc Eu Tie, Dulce Romanie!
    Document2 pagini
    Ce-Ti Doresc Eu Tie, Dulce Romanie!
    Cristina Cris
    Încă nu există evaluări
  • Creierul
    Creierul
    Document3 pagini
    Creierul
    Boicu
    Încă nu există evaluări
  • RINICHI
    RINICHI
    Document2 pagini
    RINICHI
    Boicu
    Încă nu există evaluări
  • Mai Am Un Singur Dor
    Mai Am Un Singur Dor
    Document1 pagină
    Mai Am Un Singur Dor
    Miuleț Narcis Adelin
    Încă nu există evaluări
  • Moara Cu Noroc
    Moara Cu Noroc
    Document2 pagini
    Moara Cu Noroc
    Boicu
    Încă nu există evaluări
  • Plamani
    Plamani
    Document2 pagini
    Plamani
    Boicu
    Încă nu există evaluări
  • La Mijloc de Codru
    La Mijloc de Codru
    Document1 pagină
    La Mijloc de Codru
    Boicu
    Încă nu există evaluări
  • Media Aritmetica Geometrica Puteri
    Media Aritmetica Geometrica Puteri
    Document1 pagină
    Media Aritmetica Geometrica Puteri
    Boicu
    Încă nu există evaluări
  • Vasile Alecsandri
    Vasile Alecsandri
    Document1 pagină
    Vasile Alecsandri
    Ana Cotun
    Încă nu există evaluări
  • La Steaua
    La Steaua
    Document1 pagină
    La Steaua
    Boicu
    Încă nu există evaluări
  • La Mijloc de Codru
    La Mijloc de Codru
    Document1 pagină
    La Mijloc de Codru
    Boicu
    Încă nu există evaluări
  • O Ramai
    O Ramai
    Document1 pagină
    O Ramai
    Maria Mitric
    Încă nu există evaluări
  • Ce Este Apa?
    Ce Este Apa?
    Document5 pagini
    Ce Este Apa?
    Boicu
    Încă nu există evaluări
  • Vasile Alecsandri Strunga
    Vasile Alecsandri Strunga
    Document2 pagini
    Vasile Alecsandri Strunga
    Raluca Georgiana Buzău
    Încă nu există evaluări
  • Vasile Alecsandri Hora
    Vasile Alecsandri Hora
    Document3 pagini
    Vasile Alecsandri Hora
    Claudia Claudia
    Încă nu există evaluări
  • Dorul Romancei
    Dorul Romancei
    Document2 pagini
    Dorul Romancei
    Boicu
    Încă nu există evaluări
  • Cantec Ostasesc
    Cantec Ostasesc
    Document1 pagină
    Cantec Ostasesc
    Boicu
    Încă nu există evaluări
  • Doina
    Doina
    Document2 pagini
    Doina
    Boicu
    Încă nu există evaluări