Întemeierea Romei- ce este legendă și ce este

adevăr

I. Legenda
Povestea începe cu eroul Aeneas, care după ce părăseşte Troia incendiată, după o lungă călătorie
pe Marea Mediterană ajunge în Latinium unde se căsătoreşte cu Lavinia, fiica regelui Latinus.
Aeneas înfiinţează oraşul Lavinium. Fiul lui Aeneas întemeiază oraşul Alba Longa. Aici după
domnia a 12 urmaşi ai săi pe tron urcă tatăl legendarei Rheei Silvia, regele Numitor. Fratele
acestuia, Amulius, îl înlătură de pe tron şi pune stăpânire pe putere, iar pe Rheei Silvia o
transformă într-o vestală pentru a nu mai emite pretenţii la tron. Frumuseţea fetei îl face pe zeul
Marte să se îndrăgostească de ea şi să cadă asupra ei sub forma unei ploi de aur. Drept urmare,
iau naştere doi gemeni, Romulus şi Remus, care pentru a nu fi ucişi de Amulius sunt puşi într-un
cufăr şi lăsaţi să plutească pe Tibru. Cufărul este purtat de ape până în grota Lupercaliilor la
poalele Palatinului. Gemenii crescuţi la început de o lupoaică, mai apoi de păstorul Faustulus,
devin doi tineri puternici.
În urma unor dispute cu nişte tineri din Alba Longa, sunt aduşi în faţa lui Numitor care-i
recunoaşte. Romulus şi Remus reuşesc să-l readucă pe bunicul lor pe tron, după care se întorc pe
meleagurile unde au crescut să înfiinţeze un oraş. După ce Romulus se instalează pe colina
Palatin şi Remus pe colina Aventin, între cei doi începe o dispută cu privire la cel care a fost
primul întemeietor al oraşului. Remus este ucis de fratele său în timp ce tăia brazda sfântă în
jurul Palatinului. În urma acestor evenimente ia naştere oraşul Roma. Legenda cunoaşte diferite
variante, cele mai cunoscute fiind cele scrise de Vergiliu şi Titus Livius.

Primul rege al Romei, Romulus, instituie prima conducere politică la Roma – regalitatea. Este
urmat la domnie de 6 regi, primii au fost latini şi sabini, ultimii trei au fost etrusci:

Romulus (753-717 î.Hr.) – a domnit 37 de ani, timp în care a purtat o serie de războaie împotriva
vecinilor (mai ales împotriva sabinilor, cărora le-au răpit fiicele pentru a-şi asigura urmaşi). A
organizat Senatul (cuprindea 100 de membri) şi a împărţit societatea în patres şi curii. S-a asociat
la domnie cu regele sabin Titus Tatius, care va dispare misterios în timpul unei furtuni, în
mlaştina Caprei. După moarte a fost deificat.

Numa Pompilius (717-673 î.Hr.) – este considerat întemeietorul cultului religios, a serviciului
divin şi fondatorul diferitelor colegii de preoţi.

Tullus Hostilius (673-642 î.Hr.) – a cucerit şi a distrus oraşul Alba Longa, moment în care are
loc lupta legendară dintre Horaţi şi Curiaţi. Organizează calendarul în 10 luni, plus 2 luni pentru
acord, cu zile faste şi zile nefaste.

Ancus Marcius (642-617 î.Hr.) – extinde teritoriul oraşului până la mare, întemeiază portul
Ostia, construieşte un zid de apărare şi un şanţ în jurul Romei, a făcut primul drum Via Salaria.

Tarquinius Priscus (cel Bătrân) (617-579 î.Hr.) – primul rege etrusc; lui i se datorează
construirea primelor hale din Forumul roman, lucrărilor de asanare a mlaştinilor, un canal de
evacuare, a pus bazele templului de la Capitoliu şi a mărit numărul membrilor din Senat la 200.

Servius Tullius (578-535 î.Hr.) – a făcut o reformă prin care a încadrat în rândurile poporului
roman alături de patricieni şi pe plebei; a repartizat cetăţenii pe centurii în funcţie de avere, a
constituit comiţiile centuriale, aconstruit un zid de apărare în jurul celor şapte coline. Este ucis
într-un complot condus de fiica şi ginerele său, care-i va lua locul pe tron.

Tarquinius Superbus (535-509 î.Hr.) – un adevărat tiran, a construit templul lui Jupiter pe
Capitoliu. A nemulţumit poporul roman care s-a răsculat în urma răpirii virtuoasei Lucreţia de
către fiul său, Sextus. Revolta, condusă de reprezentanţii nobilimii romane Lucius Iunius Brutus
şi Collatinus, a avut drept rezultat alungarea regelui din Roma şi abolirea regalităţii. Se
instaurează un nou regim politic – republica, condusă de doi consuli aleşi. Primii consuli au fost
Collatinus şi Brutus.

II. Adevărul
Din datele arheologice rezultă că primele aşezări din viitorul oraş Roma au fost construite pe
Palatin încă din mileniul al zecelea î.Hr., şi mai târziu s-au ridicat aşezări şi pe dealurile
Esquilino şi Quirinale. Vestigiile arheologice au demonstrat că de-a lungul Tibrului, la Ostia, au
existat încă de la sfârşitul epocii bronzului (circa 1000 î.Hr.) o serie întreagă de sate, care au
ocupat aproape fiecare deal, de-a lungul râului.

Datele tradiţiei istorice corespund în mare măsuri cu datările arheologice care consemnează
realizarea unui cimitir comun, la mijlocul secolului al VIII-lea î.Hr., pe colina Esquilino ce
înlocuieşte locurile de înmormântare aflate până atunci între zonele libere dintre sate. Oraşul s-a
format prin sinoicism, contopirea şi unificarea diferitelor sate instalate pe cele şapte coline, şi
prin impunerea dominaţiei uneia dintre ele asupra celorlalte. Latinii de pe colina Palatină (Roma
quadrata) s-au unit cu sabinii aflaţi pe colinele Esquilino, Viminale şi Quirinale. Oraşul a apărut
în urma unei evoluţii lente marcată de războaie.
Cei care îşi impun autoritatea asupra acestor populaţii sunt etruscii, interesaţi de realizarea unui
drum comercial spre sud. Ei vor introduce la Roma elementele urbanizării: o organizare politică,
construcţii, asanarea mlaştinilor din câmpia Romei (care va duce la unirea satelor). Însuşi numele
oraşului este derivat din etruscul gens ruma (numele unei divinităţi a alăptării, Ruma). Sub
conducerea regilor Tarquini, Roma ia locul Albei Longa ca forţă politică dominantă în Latium.
Construirea portului Ostia şi extinderea salinelor de la gura Tibrului (Via Salaria). Data oficială a
fost stabilită de către Varro (116-27 î.Hr.), în conformitate care conform legendei plasează
întemeierea oraşului de către Romulus şi Remus la data de 21 aprilie 753 î.Hr., cunoscută mai
ales prin expresia latină Ab Urbe condita ce înseamnă „de la fondarea cetăţii”. Cu toate acestea
au existat şi alte date diferite propuse de scriitorii antici: Ennius, poetul latin din secolul al III–II-
lea î.Hr., în scrierea sa Annales înaintează data fondării la 875 î.Hr., istoricul grec Timaios
Tauromenium (sec. IV-III î.Hr.) o plasează în anul 814 î.Hr. (simultan, cu apariţia Cartaginei),
Fabius Pictor (III î.Hr.) dă anul 748 î.Hr. şi Lucio Tit anul 729 î.Hr..