Publius Ovidius Naso- marele poet roman

exilat la Constanța. ”Orice scriu îmi iese

vers”.

Publius Ovidius Naso s-a născut pe 20 martie, 43 î.Hr., la Sulmo, provincia Aquila, în
zona central-sudică a Italiei. Provenea dintr-o familie de cavaleri și astfel tatăl său și-
a permis să-și trimită cei doi fii la cele mai de seamă școli ale vremii. Fratele mai
mare moare pe la 20 de ani și acum, Ovidius, rămas singur e îndreptat de tatăl său,
om practic, înspre magistratură. Dar așa cum poetul mărturisește, ”et quod
temptabam scriber versus erat”, ”Și ce încercam a scrie era vers”.
Seneca cel Bătrân, care fusese coelg cu marele poet, ne spune că încă din timpul
școlii Ovidius scria poezii epice. Cu ajutorul imaginației bogate redacta cu ușurință
temele de la școala de retorică, așa-numitele „suasoriae”, adică rezolvarea
problemelor de conștiință. Deseori tatăl îi reproșa interesul pentru lumea literelor.
„Studium quod inutile temptas? Maeonides nullas ipse reliquit opes”. ”Ce te ocupi
cu lucruri inutile? Însuși Meonidul(Homer) n-a lăsat nicio avere”. Protestele tatălui
rămân fără efect și Ovidius își urmează vocația și se dedică total poeziei, în special
celei de dragoste și elegiilor. Pe la 18 ani își desăvârșește formația intelectuală și
plecă să vadă zonele unde pe atunci înflorea cultura: Grecia și Egiptul cu splendida
sa capitală, Alexandria. Cu tot libertinajul pe care-l afișa în poeziile de dragoste, pe
care începe să le scrie acum, și pe care le închină Corinnei, Ovidius avea în fond,
vocația vieții de familie.

Este adevărat că s-a căsătorit, sau mai bine-zis a fost căsătorit de foarte tânăr de
către părinți cu o fată nepotrivită temperamentului său, de o a doua soție se
desparte el însuși, probabil urmând moda repudierilor, cu a treia însă se înțelege
bine. Aceasta îi dăruiește o fiică de care poetul s-a atașat mult. La a treia căsătorie
Ovidius nu mai era tânărul monden și arogant de mai înainte și pe de altă parte se
înăspriseră moravurile romane al căror campion se instituise împăratul Augustus.
Avea și de ce: Iulia, fiica sa, rămasă văduvă, fusese constrânsă să-l ia de soț pe
Marcus Vipsanius Agrippa, mai bătrân decât Augustus însuși, foarte bun general și
strateg- calități care însă o lăsau rece pe Iulia. Se devotează totuși familiei,
educându-și admirabil cei doi copii pe care-i are de la bătrânul Agrippa. Cum era de
așteptat, acesta o lasă destul de repede, iar Augustus o sacrifică din nou intereselor
statului, obligând-o să se mărite cu Tiberius, tatăl Liviei, soția sa. Plictisită de
căsniciile dictate, Iulia îl face de mai multe ori de râs pe Tiberius, încât acesta este
nevoit să părăsească Roma. Acum intervine Augustus: își exilează fiica, îl recheamă
pe Tiberius care practic devine administratorul imperiului.

Tocmai când Augustus aplana scandalul de care vuia întreaga Cetate Eternă,
izbucnește altul, a cărui eroină era tot o Iulie, nepoata sa, care făcea demonstrații
necuvenite în cercurile mondene. Ovidiu era unul dintre cei care erau protagoniști
în aceste evenimente prin prisma faptul că poeziile sale de dragoste erau foarte
apreciate. „Greșeala” lui Ovidius, de care amintește de mai multe ori, este de a fi
participat la o asemenea petrecere unde Iulia și-a etalat trupul nud. Gestul impudic
al nepoatei devine viu comentat în capitală, Tiberius interpretează acest gest ca un
act de rebeliune împotriva succesiunii sale la conducerea imperiului. În anul 8 d. Hr,
”Ars Amandi” a lui Ovidius este declarată operă de corupție, Iulia și ceilalți sunt
exilați. Poetul nu avea vreo vină exactă, dar trebuia dat exemplu. Grație celebrității
primșete o pedeapsă mai ușoară, este doar relegat, ”retrogradat” la Tomis, nu este
„proscris în afara legii” și i se permite să-și păstreze averea care oricum nu era cine
știe ce. Pleacă la Tomis la sfârșitul lui noiembrie, descriindu-și prozaic despărțirea de
Roma, cu soția care leșină în fața celor doar doi prieteni care veniseră să-și ia adio.

Despre Tomis și ținuturile sale, locuite inclusiv de daci, are cuvinte triste. Motivul nu
era neaprărat nemulțumirea de locuri și oameni, ci de schimbarea statutului.
Tomisul cu siguranță nu era atât de înfloritor cultural. Ovidius era o fire delicată,
nedeprinsă cu munca și greutățile vieții. La Roma era răsfățatul tuturor. Stătea culcat
pe perne și scria. Uneori mai sădea pe la pomi sau își stropea de plăcere legumele. E
de la sine înțeles că atunci când trece prin greutățile vieții se vaită că el marele poet
a ajuns un simplu muncitor. Nechemat în partie, moare neconsolat în 17 sau 18 d.
Hr.