Monarhia Constituțională (franceză Monarchie Constitutionnelle) a fost o perioadă
efemeră a existenței instituțiilor Franței din perioada Revoluției, înaintea instaurării Republicii. În urma tentativei de fugă din 21 iunie 1791, Ludovic XVI este capturat și pe 25 iunie este readus la Paris. În urma acestei acțiuni și în speranța de a frâna radicalismul Revoluției și de a împiedica o intervenție străină, Adunarea Constituantă decide să-l înlăture prin niște decrete date de Adunare, decrete pe care regele nu le promulgă, utilizând dreptul său de vot. Dezbaterile care urmează și revoltele revoluționarilor obligă adunarea să voteze suspendarea lui Ludovic pe data de 10 august 1792. În urma formării Convenției Naționale în septembrie, primul act al acesteia este de a abolii monarhia, Ludovic rămânând prizonier în așteptarea procesului. Anii de după adoptarea Declarației (1789-1791) vor fi caracterizaţi de concretizarea a două grupări politice și în cele din urmă de adoptarea mult așteptatei Constituții. Cele doua grupări politice importante erau Clubul Iacobinilor (Societatea Prietenilor Constituţiei), dominat de Maximilian Robespierre, şi Clubul Cordelierilor (Societatea amicilor drepturilor omului şi cetăţeanului), frecventat de G. Danton, L. Desmoulines, J. P. Marat…
Constituția din 1791, constituție franceză creată de Adunarea Națională în
timpul Revoluției Franceze, a păstrat monarhia, dar suveranitatea a locuit efectiv în Adunarea Legislativă , care a fost aleasă printr-un sistem de vot cenzitar. Franciza era limitată la cetățenii „activi” care plăteau o sumă minimă în impozite; aproximativ două treimi dintre bărbații adulți aveau dreptul să voteze pentru alegători și să aleagă în mod direct anumiți oficiali locali. Constituția a durat mai puțin de un an. Iatan Maria Tatiana a X-a D