HIDROTERMOTERAPIA

An II BFKTR - LP
 DEFINIŢII

TERMOTERAPIA
• grupează o serie de proceduri care 
HIDROTERMOTERAPIA
utilizează ca agent terapeutic 
factorul termic cald sau rece  • Metodă de tratament fizical care 
vehiculat de diverşi vectori: utilizează în scop profilactic, 
terapeutic şi de recuperare 
‐ apa (în diverse stări de agregare)
efectele apei simple (de robinet).
‐ aerul
• Este cea mai întâlnită formă de 
‐ lumina termoterapie.
‐ parafina • Cuprinde şi proceduri cu 
‐ nămolul adaosuri de diverse substanţe 
chimice sau gaze.
‐ nisipul.
 BALNEOTERAPIA CRIOTERAPIA
• Metodologie de tratament care  • Metodă de tratament ce constă 
utilizează în scop profilactic,  în expuneri scurte ale 
terapeutic şi de recuperare  tegumentului la temperaturi de 
factorii terapeutici naturali din  îngheţ sau aproape de 
staţiunile balneare: climatul,  temperatura de îngheţ, având ca 
apele minerale, nămolurile şi  efecte: creşterea performanţei 
gazele terapeutice. musculaturii striate, antispastic, 
antialgic, antiinflamator.
 TERMINOLOGIE
• Temperatura centrală medie se măsoară cu termometrul aplicat sublingual sau 
intrarectal.
• Temperatura medie a tegumentului se măsoară în şapte puncte.
• Temperatura medie a corpului este reprezentată de media între temperatura 
centrală şi cea a tegumentului.
• Gradient termic intern reprezintă diferenţa între temperatura centrală şi 
temperatura medie cutanată.
• Gradient termic extern reprezintă diferenţa între temperatura medie cutanată şi 
temperatura mediului.
• Deficit caloric este numărul de calorii necesar zonei periferice pentru a egala 
temperatura centrală.
• Temperatura de indiferenţă (de neutralitate termică) este temperatura mediului 
care nu solicită mecanismele de termoreglare în cazul unui metabolism normal.
• Termoestezie este senzaţia produsă de factorul termic la nivelul tegumentului.
 • factorul termic influenţează:
• receptorii termici cutanaţi;
• temperatura sângelui din vasele periferice;
• masa sanguină circulantă;
• viteza de circulaţie a sângelui

• factorul mecanic este reprezentat de:
• presiunea hidrostatică ce acţionează în special asupra aparatului cardio –
vascular şi respirator cu creşterea muncii corpului;
• forţa de împingere a corpului scufundat în apă (legea lui Arhimede) care, pe de 
o parte facilitează exerciţiile de kinetoterapie , iar pe de alta creşte solicitarea 
organismului prin încercarea acestuia de a contracara această forţă;
• duşuri, fricţiuni, perieri, bule de gaz.

• factorul chimic (artificial, opţional) este reprezentat de:
• plante medicinale, substanţe chimice, sare, iod, sulf.
COMPORTAMENTUL TERMIC AL ORGANISMULUI

• Homeostazia ‐ capacitatea organismelor vii de a‐şi menţine caracteristicile 
funcţionale şi morfologice constante intr‐un mediu de viaţă variabil
• omul este un organism  homeoterm‐ menţinerea constantă a temperaturii 
corpului în condiţiile unei variaţii permanente a temperaturii mediului
• Organismul uman are două zone cu comportament termic diferit:
‐ zona periferică sau coaja – poikilotermă, alcătuită din tegument, ţesut celular 
subcutanat şi muşchi.  
‐zona centrală sau miezul, nucleul – homeotermă, alcătuită din organele 
interne toracoabdominale şi intracraniene.
 ZONA PERIFERICĂ
• receptor caloric: la acest nivel se află corpusculii senzoriali pentru rece – Krausse şi 
pentru cald – Ruffini, densitatea lor cea mai mare fiind la nivelul tegumentului 
feţei, mâinilor şi plantelor
• tampon termic: când temperatura mediului este crescută, zona periferică preia 
excesul de căldură pentru un timp până la intrarea în acţiune a proceselor de 
termoliză, fără să se producă o creştere a temperaturii centrale; într‐un mediu 
rece, zona periferică poate ceda o cantitate mare de căldură zonei centrale până 
când termogeneza devine eficientă.
• de comutator: ţesutul adipos fiind bogat vascularizat, într‐un mediu rece se 
produce vasoconstricţie şi devine un izolator perfect, iar în mediu cald, datorită 
vasodilataţiei îşi pierde rolul termoizolator;
• organ efector al termolizei într‐un mediu cald prin:
‐perspiraţie insensibilă, adică evaporarea prin difuziune pasivă a apei ajunsă la 
suprafaţa corpului;
‐transpiraţie – evaporare activă
• izolator caloric variabil: în ţesuturi transportul de căldură se face prin conducţie şi 
prin convecţie, componenta convectivă fiind variabilă în funcţie de fluxul sanguin.
ZONA CENTRALĂ

• Are  o temperatură cvasiconstantă, cu mici variaţii între părţile acestei 
zone (ficatul)

• Temperatura la nivel central este menţinută prin antrenarea 
mecanismelor de termoreglare, sub controlul permanent al centrilor 
hipotalamici.
• Depinde şi este influenţată de temperatura zonei periferice
TERMOGENEZA

• Se realizează prin reacţii chimice celulare tip  redox

• În repaus, 70% din căldură e asigurată de viscere prin termogeneză 
centrală, iar restul prin termogeneză periferică
• În timpul efortului fizic intervine activitatea muşchilor.
Termogeneza netremurândă

• Unul dintre răspunsurile organismului la expunerea la rece este creşterea 
tonusului muscular.

• Dacă este o expunere la rece moderat, apar contracţii ale fibrelor 
individual, dar nu se contractă muşchiul ‐ creşte activitatea electrică 
musculară, fără contracţii aparente.
 Termogeneza tremurândă

• Până la 14‐ 15° C este suficientă  termogeneza netremurândă.

• Sub 14 ° C este necesar un mecanism mai intens şi apar contracţii vizibile 
ale musculaturii – tremurăturile, un termogenerator foarte eficient pentru 
că se produce căldură în condiţii de vasoconstricţie periferică importantă ce 
nu permite pierderea acestei călduri în mediu.

• Frisoanele sunt spasme periodice ce produc contracţii  rapide a unor grupe 
musculare şi intervin atunci când organismul are nevoie de punerea rapidă 
în funcţie a mecanismelor de termogeneză.
 TERMOLIZA
Iradierea este transferul de energie calorică de la obiecte calde către obiecte reci, 
fără contact direct între ele, prin radiaţii infraroşii.
• poate fi influenţată de poziţia corpului
• suprafaţa radiantă reală este de 80% din suprafaţa corpului, în poziţie şezândă 
se reduce la 60 – 65 %, iar în clinostatism la 50%.

Convecţia este pierderea de căldură în mediul din jur prin curenţi de convecţie. 
• Are două componente:
‐convecţia internă ce reprezintă eliminarea căldurii metabolice din zona 
centrală către zona periferică prin intermediul circulaţiei sanguine
‐convecţia externă ce reprezintă eliminarea căldurii la nivelul zonei periferice  
datorită mişcării straturilor de aer din jurul corpului.
 TERMOLIZA
Conducţia este transferul de energie calorică prin contactul direct între obiecte cu 
temperaturi diferite.

Evaporarea
• Pierderea de căldură prin evaporare nu este obişnuită în starea de confort 
termic, ea intervine în mediul cald, la peste 35 °C fiind principalul mecanism de 
termoliză
• Evaporarea depinde de:
‐temperatura mediului;
‐prezenţa curenţilor de aer;
‐gradul de saturare cu vapori de apă a mediului;
‐temperatura tegumentului;
‐suprafaţa cutanată  de schimb;
‐gradul de efort fizic
• Are trei componente: evaporare la nivelul suprafeţelor respiratorii, perspiraţia 
insensibilă, transpiraţie
 TERMOREGLAREA

• Receptorii termici: periferici, centrali
• Calea aferentă
• Centrii termoreglării
• Calea eferentă
• Efectorii termoreglării
 RECEPTORII TERMICI

• Receptorii periferici: la nivelul 
tegumentului, mucoaselor bucale, 
• Receptorii centrali : la nivelul 
faringiene, esofagiene şi foarte puţin în 
hipotalamusului, talamusului, 
mucoasa stomacului şi în jurul orificiilor 
mezencefalului şi corpilor striaţi
anal şi vaginal.

• Sunt de trei tipuri: • Sunt de trei tipuri:
‐ corpusculii Krause şi Ruffini situaţi la  ‐receptori de  tip A stimulaţi de factorul 
termic cald;
nivelul tegumentului feţei şi mâinilor;                
‐ terminaţiile nervoase libere de la nivelul ‐receptori de tip B stimulaţi de factorul 
viscerelor; termic rece;
‐ terminaţiile  nervoase libere amielinice  ‐receptori de tip C stimulaţi de 
de la nivelul tegumentului şi mucoaselor temperaturi foarte crescute
 CĂILE AFERENTE ALE TERMOREGLĂRII

• Protoneuronul este situat în ganglionul spinal, axonul lui ajunge în cornul 
posterior al măduvei spinării unde face sinapsă cu deutoneuronul căii, al cărui 
axon trece în cordonul lateral, formând tractul spinotalamic lateral (al treilea 
neuron este situat deci la nivelul talamusului).

• Fibrele care transmit informaţiile termice de la nivelul feţei intră în structura 
nervului trigemen

• De la talamus au loc proiecţii în ariile corticale 3, 2, 1, în sistemul limbic şi 
hipotalamus
CENTRII TERMOREGLĂRII

• Centrul antitermic, situat în 
• Centrul termogenetic,aflat  hipotalamusul anterior, este 
în hipotalamusul posterior,  stimulat pe cale reflexă de la 
este stimulat pe cale  receptorii periferici, dar şi direct 
reflexă de la receptorii  prin sângele încălzit 
periferici şi va determina  determinând răspunsuri de tip 
răspunsuri de tip simpato‐ simpatocolinergic
adrenergic
• Căile eferente ale termoreglării sunt coordonate şi controlate de 
hipotalamus care acţionează ca un dispecer al răspunsurilor 
vegetative, endocrine şi somatice venite de la nivelul efectorilor –
circulaţia periferică, glandele sudoripare, muşchii şi reacţiile 
comportamentale conştiente.
ROLUL CIRCULAŢIEI SUPERFICIALE ÎN TERMOTERAPIE

• Microcirculaţia superficială cuprinde:
• ‐reţeaua circulatorie cutanată;
• ‐reţeaua circulatorie a muşchilor scheletici
 Reţeaua circulatorie cutanată
• este alcătuită în proporţie de 90% din vase pentru realizarea funcţiei de 
termoreglare şi restul din vase pentru realizarea funcţiei de nutriţie.
• este formată din:
‐ reţeaua arterială şi arteriolară
‐ reţeaua anastamozelor arteriovenoase
‐ reţeaua capilară
‐ reţeaua venoasă.
• reţeaua anastomozelor arteriovenoase este alcătuită din vase esenţiale pentru 
termoreglarea periferică, ce permit sângelui să treacă din arterele cu calibru 
mic şi din arteriole, în circulaţia venoasă, şuntând patul capilar. Sunt foarte 
numeroase mai ales la nivelul extremităţilor
Reţeaua circulatorie a muşchilor scheletici
• La muşchi circulaţia are o capacitate de adaptare în limite foarte largi şi poate 
proveni din artere proprii ale muşchiului respectiv dar şi pe căi colaterale de la 
ţesuturile vecine.
• În repaus circulaţia persistă prin arteriole şi venule mai ales în planurile de 
clivare  ale muşchilor, în timp ce interiorul muscular e aproape ischemic (sunt 
irigate un sfert din totalul capilarelor musculare).
• în timpul exerciţiului într‐un muşchi arterele, capilarele şi venele au contracţie 
activă şi relaxare, capilarele se deschid larg şi circulaţia musculară se măreşte 
cam de 25 ori faţă de repaus
• În timpul contracţiei scade fluxul sanguin prin comprimarea arterelor şi creşte 
fluxul în sectorul venos. În timpul relaxării fluxul variază între cele două 
segmente vasculare.